Monica Lovinescu - o polemică culturală

De ceva vreme au apărut nişte dispute intelectuale prin revistele culturale privind-o pe Monica Lovinescu. În fapt este un şir de două articole aparţinând Biancăi Burţa Cernat publicate în Observator Cultural:

http://www.observatorcultural.ro/Un-epilog-diaristic-si-prologul-unei-reevaluari-critice-(II)*articleID_31435-articles_details.html

Aceste articole se doresc ca o contribuţie cam iconoclastă la figura doamnei Monica Lovinescu şi Jurnalului său. Este într-un fel un gest cam impertinent precum dosarul Eminescu apărut în Dilema pe vremuri.

Citindu-l am observat o atitudine complet lipsită de înţelegere a tinerei BB-C asupra epocii comuniste şi contextului ei.

Doamna Burţa Cernat este un critic literar din noua şcoală ideologică a stângii post comuniste, care nu are de loc apetenţă la ceea ce s-a întâmplat în România înainte de 1989. Aflu de  net că respectiva doamnă împlinea 10 ani în 1989, deci se afla la o vârstă care o făcea incapabilă să o urmărească în direct pe Monica Lovinescu la Europa Liberă, chiar dacă părinţii erau ascultători ai acestui post de radio. Probabil de aici lipsa ei de sensibilitate la un subiect atât de sensibil. Pentru mine, de la sfârşitul anilor 60, doamna Lovinescu a fost un profesor de literatură românească bună şi adevărată şi pe deasupra care sfida regimul comunist. 

Normal că după 1990 să ne ocupăm de comunism, unii, recte de exemplu Norman Manea s-a ocupat de simpatiile legionare din tinereţe ale lui Mircea Eliade.

Dacă Emil Cioran, celălalt mare exilat în Franţa, fost simpatizant legionar şi mult mai vocal în ceea ce a scris şi-a putut permite, Eliade avea o poziţie extrem de inconfortabilă. Cioran a devenit celebru în Franţa şi după aceea şi-a pus cenuşă în cap mai ales că el nu a fost niciodată angajat la stat sau altundeva, Eliade era însă profesor în SUA. Acolo trecutul lui l-ar fi exclus din universitate şi din viaţa academică şi culturală americană.

Noica a plătit cu puşcăria trecutul şi nu i s-a reproşat apoi pentru că naţionalismul său în întoarcerea spre înăuntrul naţional a convenit lui Ceauşescu.

Aşa că oalele s-au spart post mortem în capul lui Eliade cu reproşuri ulterioare interesate şi ale supraevaluatului cultural Culianu. 

Şi doamna Lovinescu s-a supărat foarte tare că în loc să ne ocupăm de trecutul sinistru şi apoi cenuşiu cu înfometarea ceauşistă îl căutam la ideologie pe Eliade, mare scriitor şi om de ştiinţă, afacere perfid instrumentată de anumite cercuri interesate. 

Cine este acum cel mai mare suporter al trecutului conservator al doamnei Lovinescu? Păi Volodea Tismăneanu cu platforma sa contributors.ro şi ciugulitorii băsişti de la revista 22, cea care în 90 a publicat Felix Culpa a lui Norman Manea!

Cum se mai schimbă orientările, pentru că Tismăneanu şi alţii ca el, deveniţi neoconservatori băsişti, din stângişti cu trecut troţkist pe la începutul anilor 90. De aceea constat cu mare enervare şi furie cum alde Tismăneanu o invocă mereu pe Monica Lovinescu, ori pe vremea când venerabilă mai era în viaţă, respectivul VT era destul de stânga, hai să-i zicem mai liberală. 

Răutăţile şi lipsa de apetenţă ale Biancăi Burţa Cernat la Jurnalul doamnei Lovinescu au primit replici isteroide de la două doamne arondate platformei contributors.ro, Jela Doina şi Luminiţa Marcu. 

Iată că în dispută a intrat artileria grea cu rachete de croazieră domul Liiceanu. Ader la opiniile sale care chiar exagerat apologetice au tonul potrivit privind memoria doamnei Lovinescu. 

În schimb sunt în complet dezacord cu preambulul pătimaş şi nedrept privind Observatorul cultural, unde au apărut opiniile Biancăi Burţa Cernat. Această revistă este o tribună deschisă opiniilor liberale şi este nedrept să o atribui genului Săptămâna lui Eugen Barbu.

De fapt de o vreme Gabriel Liiceanu are o stilistică ce coboară din Caragiale cu acel simţ enorm şi văz monstruos. Cam aşa au arătat enormităţile encomiastice privindu-l pe Traian Băsescu. Liiceanu pare deconectat complet de la realitate. 

Apărarea doamnei Lovinescu naşte alte sensibilităţi legate de acelaşi trecut al lui Eliade care sunt complet nepotrivite.

S-o fi înşelat doamna Lovinescu al unele valori literare privind pe unii scriitori, dar etic nu s-a înşelat niciodată!

Comunismul a fost rău indiferent de cine l-a servit oportunist, şi de scuzele retrospective  de acum.