Colegii mei de clasă

Nu ştiu cum s-a făcut, dar atunci când s-a făcut poza din faţa liceului pe clase, câţiva dintre cei prezenţi la revederea de 50 de ani de la terminarea Liceului Ion Luca Caragiale nu am fost prezenţi. Aşa că Valeriu Negulescu a avut o foarte frumoasă idee de a ne prezenta pe toţi cei prezenţi într-un fotomontaj foarte reuşit!

Cu unii dintre aceştia am fost coleg din clasa VIII-a prima de liceu, ultima promoţie cu 11 clase. Cu alţii am fost coleg din clasa a X-a la AR. Ba am fost coleg cu cineva din clasele primare, la nr.1 din Ploieşti, care din păcate nu a fost prezent la revederea noastră.

Să începe fotomontajul cu stânga sus unde prima este Alexandra Patriciu, parcă neschimbată şi roşcată ca pe vremuri!O revăd chiar după 50 de ani!

Urmează Alina Nicolescu, cu care m-am revăzut cu ea exact acum aproape 28 de ani la aniversarea a 100 de ani de liceu Caragiale (Sfinţii Petru şi Pavel!). Era în decembrie 1989, înainte de căderea lui Ceauşescu! Folosesc numele lor de fete. Şi evoc amintiri am trecut azi pe lângă un  liceu piteştean cu nişte fete între care una era în hot pants! Ce-ar fi zis profesoarele noastre, care le obligau pe colege cu fustă sub genunchi şi cordeluţe?

Pe Cristi Vasilescu coleg de Politehnică, la Automatică cred că poate ne-am văzut pe acolo, dar tot cam tot după cinci zeci de ani ne revedem. Lângă el este Mariana Marin cu care sunt cei cinci zeci de ani de când nu ne-am mai văzut. Am înţeles de la Valeriu că lucrează într-un domeniu conex cu al meu, în radiologie!

Ultimul de sus dreapta este Paul Anghel, poate puţin schimbat. Cu el m-am revăzut prin anii 90, când Dan Călinescu revenea în ţară.

Pe rândul doi de sus în jos primul este Adi State, bun prieten şi cu aventurile de liceeni, anterior povestite, cu care m-am revăzut des şi prin anii 70 şi apoi prin anii 90 la aniversarea lui Grigore de 100 de ani şi apoi la 125 de ani de la înfiinţarea Liceului.

Mai spre dreapta este Cristi Teodorescu, alt coleg de care ne despart cei cinci zeci de ani de la terminarea liceului.

Mai jos puţin este Luciana Băicoianu pe care n-am mai văzut-o tot de acum cinci zeci de ani.

Poza care urmează este a lui Dan Călinescu. Cu Dan m-am revăzut des după liceu şi facultate până prin 1981, când a rămas în Occident? De fapt Maroc şi după aia a ajuns în Canada. Dan a revenit după 90 în România şi m-am revăzut cu el mereu, inclusiv în Canada, la Toronto, când mi-a oferit ocazia să văd Cascada Niagara şi că prin zonă erau vii! La Fort George o fetiţă întrebată ce lipseşte dintr-o bucătărie de sfârşit de secol XVIII şi a spus că frigiderul. Şi atunci a primit replica că toată Canada este un frigider, că 9 luni pe ani e frig şi zăpadă!

Lângă Dan se află Valeriu Negulescu, cel care a contribuit decisiv în organizarea Revederii noastre. M-am revăzut cu el anul trecut când Cristi Zamfir a organizat o revedere restrânsă care a pus bazele revederii de cinci zeci de ani.

Pe rândul trei de sus în jos tronează Cristi Zamfir. Cu Cristi m-am văzut des şi după facultate. Am petrecut o noapte pe la începutul anilor 80 la el în camera din Strada Sfinţii Voievozi să vedem film la video, ce vremuri! Apoi ne-am revăzut şi la serviciu, lucra la Proiectarea de la Bucureşti a Institutului unde lucram. După plecare în SUA l-am revăzut şi în România, dar şi la New York şi prin New Jersey.

Paradoxal cu cei plecaţi în străinătate m-am revăzut mai des decât cu colegii rămaşi în România!

Lângă Cristi este Raluca Olteanu pe care am revăzut-o de abia acum după cincizeci de ani. Cu ea am fost colegă dintr-a 8-a şi fratele ei a fost coleg cu sora mea, el fiind un olimpic strălucit la Matematică, precum Raluca era la Chimie! Între Raluca şi Liliana Vărzaru, pe care iar nu am văzut de hăt cinci zeci de ani se interpune Nae Mihăilescu, mai blond ca mine, noi cei bruneţi prin adolescenţă! Pe Nae l-am revăzut anul trecut, deci cam cinci zeci de ani minus unul!

Lângă Liliane Vărzaru este colegul meu de bancă dintr-a 8-a şi a 9-a, Vasile Georgescu, sau Englezul cum îi spuneam. Erau vremurile când aterizasem în liceu, îndoctrinat şi filo-sovietic, mă tâmpiseră literatura şi filmele propagandistice şi mincinoase. Vasile era evident filo-american!  Eu între timp am devenit foarte anti-comunist de la Radio Europa Liberă a rudelor de la ţară care numai asta ascultau, radiourile lor nu mergeau pe alte unde decât alea scurte!

În fine pe ultimul rând pozele încep cu mine, cu cravată roşie, care mă poate acuza de anumite simpatii pe care le detest! Despărţit de impozantul Nae este Vasile Tifigiu, erou al dării mele afară din clasă de către profesorul Simache. Cu Vasile m-am revăzut anul trecut la Ploieşti la revedere restrânsă!

Lângă Pif cum îi spuneam lui Vasile este Victor Ilie, cu care mă revăd tot după cinci zeci de ani. Este stabilit la Olteniţa şi m-a invitat să-l vizitez când vin pe la un pescuit! Să dea Domnu'!

Ultima, dar nu cea din urmă este Sabina Breţcanu, pe care am revăzut-o anul trecut. M-a rugat atunci  să-mi scot ochelarii atunci şi mi-a zis că m-a recunoscu! Eu cred că m-am schimbat mult faţă de alţi colege şi colegi care păstrează încă trăsăturile adolescenţei!

Pun pentru comparaţie şi poza aia cu Grigore atunci când terminam liceul acum 50 de ani.

Doar Cristi Zamfir este în stare să ne recunoască pe toţi!

Să ne revedem cu bine!

Gaudeamus igitur!