Dar azi se fac 128 de ani de la trecere în eternitate al lui Mihai Eminescu. Nu pot decât să-mi aduc aminte de Glossa recitată de Ion Caramitru, chintesenţă a atitudinii omului în confruntarea cu realitatea, inclusiv politică.
Cum citesc acum şi volumul replică "De ce este România astfel" la cartea lui Lucian Boia, cred că trăim într-o ţară normală, nu ideală după gustul multora dintre concetăţeni. Sunt lucruri care deranjează, tare de comportament, am păţit să iau pe talpa pantofului dar şi pe sandale gumă de mestecat, mai periculoasă în anumite situaţii decât excrementele de câine. Nu de alta dar am dat şi în Franţa, la La Ciotat, localitatea de origine a fraţilor Lumiere de acest noroc produs de simpaticele animale, chiar în faţa Biroului de Turism al oraşului!
Dar să revin la realitatea politică de moment. După revenirea preşedintelui Iohannis din SUA în urma succesului repurtat, se pare că acest lucru i-a trezit puseuri de ciudă lui Dragnea. Şi pe cine să-şi reverse nervi? Păi pe primul ministru Grindeanu, alesul lui de astă iarnă. Nu au trecut bine nici şase luni şi relativul succes al primului ministru i-au trezit invidia proastă a şefului de partid. Este adevărat că între timp Grindeanu a reuşit să capete certe comportamente de autentic lider, nu mai este tânărul nesigur care accepta astă iarnă tutela lui Dragnea.
De fapt, de la început Dragnea a preluat ideea omologului polonez Kaczynski, şef al partidului PiS de guvernare. A numit o doamnă prim ministru pe care o poate ghidona cum vrea muşchii lui, atrăgând oprobiul european.
Aş că Dragnea s-a pus să-i arate lui Grindeanu pisica, numind o echipă de evaluare a guvernului condusă de Darius Vâlcov. De unde l-a fi scos pe acesta? Probabil că de la puşcărie, sau consemnare la domiciliu, cu Vâlcov este băgat în afaceri grele cu anii de puşcărie mulţi la orizont. De fapt Dragnea, condamnat penal, frate cu Tăriceanu, alt individ cu probleme penale nu puteau găsi un alt tip mai potrivit de cât pe Vâlcov.
Cel mai penibil pare cioroiul de Tăriceanu. Păi oare a uitat cum stătea la guvernare în 2007-2008 cu ameninţarea permanentă a unei moţiuni de cenzură din partea PSD? De fapt Tăriceanu cu vârsta parcă s-a prostit, vrea să arate ce forţos este el la nevestele din ce în ce mai tinere?
Faptul că Grindeanu refuză să demisioneze şi preşedintele nu se bagă în dispută îl va conduce pe Dragnea la o soluţie imposibilă, moţiune de cenzură împotriva propriului guvern. Şi dacă supravieţuieşte Grindeanu? Că deja sunt voci în PSD care-l susţin, Ponta în principal şi se vor mai găsi şi pe la ALDE şi de ce nu la UDMR, care să se alăture opoziţiei PNL, USR, PMP . Atunci Dragnea, vulpoiul cu caşcavalul în gură care o să-i cadă şi o să piardă tot şi va ieşi pe uşa din dos a politicii pe care i-o pregăteşte deja Justiţia.
Totul seamănă ca într-un film cu proşti, sau mai bine zis cu Stan şi Bran!
Remarc de mai mult timp în cea mai toxică publicaţie care apare pe net, dar acum şi pe hârtie, Cotidianul a strâns nişte frustraţi emigraţi prin America. Opiniile lor au o culoare clar politică, cea pesedistă.
Unul este Grigore Culian care scrie prostii mai mari decât capul lui, revoltat pe jurnaliştii veniţi de acasă care au reuşit să smulgă confirmarea aplicării punctului 5 din Tratatul NATO de la Trump.
Altul este unul Terheş care ar fi preot, şi nu mă miră având în vedere obtuzitatea clerului ortodox şi nu numai.
A mai apărut şi Radu Toma, pus să pună în ridicol vizita preşedintelui României.
Ei prezintă o imagine deformată a expatriatului român în America. Faptul că scriu în presa autohtonă ar trebui să îi consacre ca patrioţi. NU SUNT!
M-ai băgat în ceață! Să nu-l confundăm pe Culianu cu jurnalistul Grigore Culian!
RăspundețiȘtergereCorect! Ai dreptate am comis o eroare dobitocul aflat în treabă este Gr. Culian, Culianu, discipolul lui Eliade e mort demult săracu'
Ștergere