Citesc de ceva timp o
carte de istorie extrem de interesantă, Europe
A History de Norman Davis.
Această istorie se
centrează pe Apusul Europei cum şi este normal, pentru că acolo apar primele
state şi imperii ce vor marca fundamental istoria europeană şi a întregii lumi.
Am ajuns la perioada
iluminismului şi citesc şi despre ce se întâmplă în centrul şi răsăritul
Europei.
Norman Davis are
puternice legături cu Polonia, a scris istorii ale Poloniei şi această ţară are
un loc privilegiat în această istorie. Într-un fel este normal, Polonia a
fost un mare regat în Estul Europei, până la apariţia şi dezvoltarea Rusiei
Moscovite.
Cum am mai spus
românii apar sporadic în această carte.
Iată că am ajuns în
epoca Iluminismului a Împărătesei Maria Terezia şi fiului său Iosif al II-lea.
Istoricul Davis povesteşte despre frustrările maghiarimii, pentru că Iosif
proclamă limba germană ca limba administraţiei Imperiului Habsburgic. Asta
declanşează apariţia conştiinţei naţionale la unguri, dar în acelaşi timp şi a
altor popoare supuse Regatului Ungariei medievale, slovaci, croaţi, evrei.
Davis uită, nu ştiu de
ce? să arate că cea mai importantă minoritate din părţile fostului Regat
al Ungariei, adică românii sunt neglijaţi ca trezire a sentimentului naţional
care se manifestă pregnant în secolul XIX.
Păi dacă neglijezi
răscoala socială şi cu caracter naţional a moţilor din Apuseni a lui Horea,
Cloşca şi Crişan, Şcoala Ardeleană, produs a uniatismului catolic românesc de
la 1700, ulterior celui ucrainean, care a trezit sentimentele naţionale
româneşti materializate în Supplex Libellus Valachorum
istoricul neglijează un eveniment istoric important şi fundamental pentru
români.
Completat apoi de
Răscoala lui Tudor din Ţara Românească, Revoluţia de la 1848, Unirea
Principatelor din 1859 şi finalmente Întregirea din 1918 pe care o vom
aniversa la anul un centenar sunt evenimente fundamentale în Europa de Est şi
Balcani.
După 1918 apare în
perioada interbelică România Mare care cuprinde toate provinciile istorice
româneşti. Suntem o ţară nouă comparativ cu altele. România nu a existat în
medievalitate ca Bulgaria sau Serbia, sau Regatul Ungariei, dar după 1918
suntem cea mai importantă ţară din acest areal geografic.
Existăm în continuare
aproape în frontierele istorice, cu excepţia celor din Est, comparativ cu
Iugoslavia care nu a fost în stare să creeze sentimentul naţional unitar de
care dau dovadă românii.
Probabil asta
generează mari frustrări mai ales în Ungaria, unde primul ei ministru se plimbă
ca vodă prin lobodă în România, dovadă cea mai elocventă că ceea ce debitează
anacronicii naţionalităţi unguri este o imbecilitate.
Chiar dacă eu mă simt
frustrat, realitatea României de azi nu poate decât să bucure pe cei care gândesc
şi cred româneşte.
Desi frustrat, ai un final optimist!
RăspundețiȘtergereNu e de mirare ca un englez nici macar nu mentioneaza pe romani, ca si cum ei erau doar niste oi sau bovine care vietuiau in imperiul habsburgic. Poate ca nici nu e cazul sa pierdem vremea discutand acest lucru, cartea e si ea doar o sursa de informatie relativ la Europa, dar nu un reper legat de importanta noastra ca popor. Asa vreau sa gandesc doar pentru ca nu pot considera cauza poporului roman ca una pierduta, desi, tare ma tem ca aceasta cauza, nefiind cauza intim legata de inimile liderilor nostri imposibil, nu stiu cine ne va mai sustine cauza...Mai sper ceva de la academia romana, dar cata forta pot avea niste oameni de stiinta, totusi, eu sper ca macar adevarul legat de dreptul nostru la Transilvania si la Basarabia, sa-l poata afla toata lumea...Eu gandesc si cred romaneste si sper ca suntem multi facuti astfel. Doamne ajuta, spun asta in conditiile alarmante de care auzim acum legat de relatiile internationale...Fereasca Dumnezeu sa nu ajungem sa gandim doar sub forma 'scapa cine poate', dar noi nu trebuie sa ne dam batuti macar in cuget si in simtiri si sa nu devenim doar niste vietuitori fara apartenenta autentica la ideea de Romania.
RăspundețiȘtergere