Scriu aceste lucruri
după intervenția de bun simț a lui Andrei Cornea din Dilema veche cu
articolul De "pe surse".
După declanșarea
procedurilor care vor duce în final la anticipate, dar și înainte s-a vehiculat
în media ideea că ar putea fi un blat PNL - PSD.
Ce este un blat? Se
aplică mai ales în sport în care meciul este falsificat, nu cel mai bun
câștigă, dar câștigă niște avantaje materiale nemeritate. De ce ar fi blat
între cele două partide?
Ce avantaje nemeritate ar
avea PNL și care sunt ale PSD?
PNL a lansat această
procedură a anticipatelor pentru că guvernarea în condițiile lipsei unei
majorități în Parlament este aproape imposibilă. Unii justifică și interesul lui
Iohannis de a avea posibilitatea să decidă în 2024 formarea noului guvern, în
condițiile alegerilor parlamentare la începutul verii.
Pentru a se putea
produce moțiunea de cenzură era necesară o inițiativă care să atragă formarea
unei majorități care să provoace căderea guvernului Orban ca prim pas spre
anticipate. Acest motiv a fost promoarea votului în două tururi pentru primari.
Această procedură deranja complet PSD, dar și UDMR care speră să obțină astfel
primării unde are un procent care să le asigure primăria într-un singur tur cum
s-a întâmplat la Satu Mare. La acest vot a intrat și Victor Ponta cu
parlamentarii săi, câți au mai rămas.
Pentru PSD asta înseamnă
că vor pierde majoritatea în Parlamen, moment pe care ei îl doreau cât mai
întârziat. Dar problemele pe care le-ar fi avut guvernul Orban cu mărirea
pensiilor cu 40% nu se știe cât ar fi afectat procentul lor la parlamentare,
față de perspectiva PSD din toamnă de a realiza un procent extrem de precar.
Ori acum, cu alegeri simultane locale și parlamentare PSD ar avea sprijinul
primarilor interesați să fie realeși și așa ar crește și procentul PSD la
parlamentare. Obligați la un act de cvasi sinucidere PSD a văzut și partea
plină a paharului. În consecință acceptă să ajungem la anticipate la
parlamentare din care se pare că vor trage și ei foloase. Este așa un compromis
avantajos, PSD este conștient că oricum vor intra în opoziție, chiar dacă în
acest mod mai devreme cu o jumătate de an. Și cred că mai este un argument. PSD
a crezut că guvernul Orban își va rupe gâtul în capcanele puse de incompetența
guvernului Dăncilă. Echipa guvernamentală a lui Orban și-a demonstrat
competențele și procentul electoral al PNL a crescut simțitor. Unele sondaje îl
dau la 47%, care -ar permite să guverneze singuri.
Singurii care se declară
păcăliți și marșează pe ideea jurnalistului Sebastian Zachmann de la Adevărul
sunt cei de la USR-PLUS. Liderii lor, în special Dan Barna au refuzat să intre
la guvernare împreună cu PNL, crezând prostește că-și irosesc procentele.
Eroare prostească și fundamentală pe care acum o regretă. Cioloș, om cu mai
mare experiență politică a pledat pentru participarea la guvernare dar nu a
fost ascultat.
Pe de altă parte
useriștii sunt supărați că nu se mai vor vota primarii în două tururi de
scrutin. Nu știu de ce cred liderii USR că ar lua procente mai mari și vor avea
mai mulți primari cu votul în două tururi? Doar dacă candidații lor s-ar plasa
pe primul loc și pe doi ar fi PSD, cu PNL pe locul trei. Cum am mai spus-o, ei
ar pierde în cazul în care se vor concura cu candidații PNL în turul doi,
pentru că votanții care au votat PSD la primul tur vor fi tentați să
voteze mai degrabă PNL în turul doi.
Cât despre ideea că ar
lua fața primarilor liberali din Transilvania, iarăși o iluzie. Aceștia sunt
mult mai bine plasați comparativ cu cei care ar fi propuși de USR-PLUS. Unde ar
avea useriștii succes ar fi în provinciile extracarpatice, dar doar în alianță
cu PNL, cum ar fi cazul Bucureștiului. Știu că PNL ar dori să aibă primarul de
București, dar dacă nu are șanse față de Firea, ambele partide trebuie să se
meargă în comun cu Nicușor Dan. Deci aceste alegeri locale obligă la alianțe
PNL cu USR pentru a maximiza șansele candidaților de pe eșichierul cetrului
dreapta politic.
După cum se vede acest
blat există doar în imaginația unor jurnaliști care cred un fel de profeți ai
politicii de pe malurile Dâmboviței.
Analiza ta e prea subtila pentru mine. Nu ma pricep la politica. Dar Joe, de ce nu vrei tu sa vorbesti corect romaneste si alegi sa scrii in limba lui Tariceanu?
RăspundețiȘtergere"Dar problemele care le-ar fi avut guvernul Orban..." problemele PE care le-ar fi avut, Joe, PE care...
Noroc că mi-ai atras atenția dragă D, așa că am mai descoperit niște greșeli de ortografie
Ștergere