luni, 2 noiembrie 2020

România, Ungaria și Polonia - câteva considerații istorico-politice



România, Ungaria și Polonia au avut un destin comun în istorie.

Este foarte adevărat că românii au realizat statul național de abia acum 150 de ani în primă fază a României formată din Principatele Unite, desăvârșind România Mare doar acum 100 de ani. 

În istoria medievală a Estului European au existat două mari regate: al Ungaria cu care românii din  Transilvania au o istorie comună de 1000 de ani și Polonia, care a fost multă vreme putere suzerană pentru Moldova. 

Regatul maghiar s-a prăbușit sub loviturile otomane în 1526 și au Ungaria a fost pașalâc turcesc până a fost înglobată în Austria habsburgică pe la 1700 împreună cu posesiunile asociate Ungariei. Visul ungurilor de se reface regatul medieval l-au trăit în urma compromisului din 1867 în cadrul Imperiului Austro-Ungariei, dar pe o perioadă scurtă de un pic mai mult de 50 de ani. Obiectivul principal al politicienilor maghiari a a fost de a deznaționaliza populațiile minoritare într-un stat unde ei erau inițial în minoritate. Cu excepția evreilor, toate celelalte minorități au refuzat maghiarizarea și prăbușirea acestui stat cu politici reacționar anacronice a fost obiectivă și grăbită de finalul Primul Război Mondial. Tratatul de la Trianon a fost o o traumă națională de care ungurii nu s-au vindecat nici astăzi. De aceea în următoarea sută de ani maghiarii au fost o națiune revizionistă cu aer imperial. Spre deosebirea manifestă a jumătății fostului imperiu habsburgic al austriecilor care s-au împăcat cu soarta pierderii a trei sferturi din teritoriu și au devenit republică. Ungaria a rămas cu aceste vise revizioniste neîmplinite și națiunea maghiară este probabil cea mai sensibilă la argumentul nostalgiei imperiale. Din acest motiv au sprijinit Republica  sovietică a lui Bela Kun din 1919 care era revizionistă și agresivă la adresa României și a Cehoslovaciei. Este adevărat că în perioada comunistă a fost Revoluția din 1956 anticomunistă, dar și cu reflexe revizioniste. Toate acestea sunt azi exploatate fără niciun scrupul de către Orban Viktor care folosește orice mijloc, inclusiv sprijinul lui Putin pentru a-și atinge obiectivele neo-revizioniste știind clar că aceste politici sunt îndreptate împotriva României pe motivul Republicii Moldova și mai nou împotriva Ucrainei vehement antiputinise pe Crimeea. 

Polonia a fost cel mai puternic stat medieval din Estul Europei care a dominat și înglobat vecini. Polonezii au format un stat comun cu vecinii din Lituania, au stăpânit Belarus și Ucraina, au fost suzeranii cavalerilor teutoni din Prusia. Suspectez că Teutonii au renunțat la catolicism de frica înglobării în nația poloneză. Sunt azi nume de germani prusaci cu nume de origine poloneză. Polonia avea puternice legături cu Ungaria și Stefan Bathory, principe al Transilvaniei a devenit un important rege al Poloniei. Însă în secolul al XVIII-lea puternicul regat polonez s-a prăbușit și a fost împărțit între cei trei vecini, Prusia, Austria și mai ales Imperiul Țarist care a înglobat cea mai mare parte a Poloniei, cu excepția Galiției și a Poloniei mici din jurul Cracoviei, intrate în componeneța Austriei. Refacerea Poloniei după Primul Război Mondial a fost o reușită. Statul era în granițele vechiului regat, cu multe minorități, 30% și cu o problemă spinoasă și un contencios cu Germania în privința coridorului polonez care dădea ieșirea la Marea Baltică a Poloniei prin intermediului orașului liber Danzig (azi Gdansk) și care a fost motivul declanșării celui De-al Doilea Război Mondial. Noul stat polonez era de un antirusism și antibolșevism virulent.  Tragedia poloneză a fost că Polonia era urâtă atât de Germania cât și de noul stat sovietic pe motiv că stăpânea teritorii rusești și că suferiseră înfrângerea pe Vistula a armatelor bolșevice. Aceste amintiri sunt și azi foarte vii în Polonia. Polonia spre deosebire de Ungaria nu are idei revizioniste. Polonia a fost pur și simplu mutată spre Vest de Stalin în teritoriilor germane. Și Polonia și Ungaria nu mai au minorități, evreii au fost exterminați și eventualii supraviețuitori au emigrat în Israel. În Polonia de azi o influență extrem de importantă o are Biserica Catolică, care a devenit de-a dreptul reacționară și este susținută mai ales de către foștii strămutați din fostele teritorii poloneze interbelice și care trăiesc azi, paradoxal în fostele teritorii germane. Am văzut asta cu ochii mei în Wroclaw unde era o expoziție despre Lwow și abunda de restaurante ucrainiene. Din acest motiv există o susținere a acestui partid PiS care arată atitudini manifest anti-europene. Dar există acum și reacția societății civile, mai ales femeile în privința interzicerii avorturilor.  

România Mare a fost desăvârșirea idealului național reunind toate teritoriile în care  românii erau majoritari, sau făcuseră parte din principatele române. În România nu mai erau motive de revizionism. De ce a apărut mișcarea extremistă naționalistă, xenofobă și mai ales antisemită? Pentru că noul stat român avea minorități de 27-30%. Obiectul principal al urii naționaliștilor erau evreii care făceau parte din burghezie, erau în număr mare în profesiuni liberale și foarte bine reprezentați în mediul universitar. Pentru că această mișcare extremistă a luat naștere în universitățile românești, la Iași și București virulent antisemită, la Cluj antimaghiară. Mișcarea extremistă era și antisistem, în contra marilor partide românești cu sechelele excelent ilustrate de Caragiale în O scrisoare pierdută. Aceste atitudini au fascinat intelectualitatea tânără și care determinat adeziuni la cei mai importanți viitori mari intelectuali români: Eliade, Noica, Cioran. Mișcarea legionară avea și o importantă componentă religioasă ortodoxistă și de aici succesul important în rândul clerului. Era ceea ce azi denumim populism cu lozinca: omul și pogonul și reflexe de de tip bolșevic care au făcut-o populară și în rândul lucrătorilor industrali. Această mișcare care a avut ca argument politic terorismul și asasinatele. A devenit periculoasă establishmenului politic românesc, generând represiunea comandată de Carol al II-lea și fiind definitiv zdrobită de generalul Antonescu. Parte din ideologia legionară a fost însușită de comunismul ceaușist și a continuat sub forma post decembristă a PRM. Se cultiva xenofobia, eufemism pentru antisemitism și a găsit răsunet din cauza educației mincinoase că suntem asaltați de străini răuvoitori. PRM a dispărut după eșecul dezastruos al liderului Corneliu Vadim Tudor și a dispariției sale fizice. El supraviețuiește bine mersi în PSD și s-a manifestat plenar în vremea lui Dragnea. Dragnea era un individ de anvergură provincială, cu succes în capitalismul de cumetrie postdecembrist, dar nu are forța și alonja intelectuală a unui Orban Viktor și al lui Kaczynski. În plus emigrația economică masivă a deschis ochii românilor și un partid extremist nu mai are mare succes. PSD nu mai are succes decât în zone sărace și în precariatul provenit din proletariatul inventat de Ceaușescu cu industrializare masivă, falimentară azi. Pentru România aderarea la UE și la NATO a fost un succes evident și partide extremiste sau antieuropene de tipul celor din Ungaria și Polonia nu au sorți de izbândă la noi. Manifestările de gen peremist cu exacerbarea anticorupției și eliminarea ei chiar prin mijloace neortodoxe apar în mod paradoxal azi la pluseriști. Cum susținea cineva cu mai multă sau puțină dreptate unii dintre ei l-au votat în 2000 pe Corneliu Vadim Tudor!

Această analiză se vrea un răspuns la considerații apărute pe contributors.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu