Este foarte adevărat
că românii au realizat statul național de abia acum 150 de ani în primă fază a
României formată din Principatele Unite, desăvârșind România Mare doar acum 100
de ani.
În istoria medievală
a Estului European au existat două mari regate: al Ungaria cu care românii
din Transilvania au o istorie comună de 1000 de ani și Polonia, care a
fost multă vreme putere suzerană pentru Moldova.
Regatul maghiar s-a
prăbușit sub loviturile otomane în 1526 și au Ungaria a fost pașalâc turcesc
până a fost înglobată în Austria habsburgică pe la 1700 împreună cu posesiunile
asociate Ungariei. Visul ungurilor de se reface regatul medieval l-au trăit în
urma compromisului din 1867 în cadrul Imperiului Austro-Ungariei, dar pe o
perioadă scurtă de un pic mai mult de 50 de ani. Obiectivul principal al
politicienilor maghiari a a fost de a deznaționaliza populațiile minoritare
într-un stat unde ei erau inițial în minoritate. Cu excepția evreilor, toate
celelalte minorități au refuzat maghiarizarea și prăbușirea acestui stat cu
politici reacționar anacronice a fost obiectivă și grăbită de finalul Primul
Război Mondial. Tratatul de la Trianon a fost o o traumă națională de care
ungurii nu s-au vindecat nici astăzi. De aceea în următoarea sută de ani
maghiarii au fost o națiune revizionistă cu aer imperial. Spre deosebirea
manifestă a jumătății fostului imperiu habsburgic al austriecilor care s-au
împăcat cu soarta pierderii a trei sferturi din teritoriu și au devenit
republică. Ungaria a rămas cu aceste vise revizioniste neîmplinite și națiunea
maghiară este probabil cea mai sensibilă la argumentul nostalgiei imperiale. Din
acest motiv au sprijinit Republica sovietică a lui Bela Kun din 1919
care era revizionistă și agresivă la adresa României și a Cehoslovaciei. Este
adevărat că în perioada comunistă a fost Revoluția din 1956 anticomunistă, dar
și cu reflexe revizioniste. Toate acestea sunt azi exploatate fără niciun
scrupul de către Orban Viktor care folosește orice mijloc, inclusiv sprijinul
lui Putin pentru a-și atinge obiectivele neo-revizioniste știind clar că aceste
politici sunt îndreptate împotriva României pe motivul Republicii Moldova și
mai nou împotriva Ucrainei vehement antiputinise pe Crimeea.
Polonia a fost cel
mai puternic stat medieval din Estul Europei care a dominat și înglobat vecini.
Polonezii au format un stat comun cu vecinii din Lituania, au
stăpânit Belarus și Ucraina, au fost suzeranii cavalerilor teutoni din Prusia.
Suspectez că Teutonii au renunțat la catolicism de frica înglobării în nația
poloneză. Sunt azi nume de germani prusaci cu nume de origine poloneză. Polonia
avea puternice legături cu Ungaria și Stefan Bathory, principe al Transilvaniei
a devenit un important rege al Poloniei. Însă în secolul al XVIII-lea
puternicul regat polonez s-a prăbușit și a fost împărțit între cei trei vecini,
Prusia, Austria și mai ales Imperiul Țarist care a înglobat cea mai mare parte
a Poloniei, cu excepția Galiției și a Poloniei mici din jurul Cracoviei,
intrate în componeneța Austriei. Refacerea Poloniei după Primul Război Mondial
a fost o reușită. Statul era în granițele vechiului regat, cu multe minorități,
30% și cu o problemă spinoasă și un contencios cu Germania în privința coridorului
polonez care dădea ieșirea la Marea Baltică a Poloniei prin intermediului
orașului liber Danzig (azi Gdansk) și care a fost motivul declanșării celui
De-al Doilea Război Mondial. Noul stat polonez era de un antirusism și
antibolșevism virulent. Tragedia poloneză a fost că Polonia era urâtă atât
de Germania cât și de noul stat sovietic pe motiv că stăpânea teritorii rusești
și că suferiseră înfrângerea pe Vistula a armatelor bolșevice. Aceste amintiri
sunt și azi foarte vii în Polonia. Polonia spre deosebire de Ungaria nu are
idei revizioniste. Polonia a fost pur și simplu mutată spre Vest de Stalin în
teritoriilor germane. Și Polonia și Ungaria nu mai au minorități, evreii au
fost exterminați și eventualii supraviețuitori au emigrat în Israel. În
Polonia de azi o influență extrem de importantă o are Biserica Catolică, care a
devenit de-a dreptul reacționară și este susținută mai ales de către foștii
strămutați din fostele teritorii poloneze interbelice și care trăiesc azi,
paradoxal în fostele teritorii germane. Am văzut asta cu ochii mei în Wroclaw
unde era o expoziție despre Lwow și abunda de restaurante ucrainiene. Din acest
motiv există o susținere a acestui partid PiS care arată atitudini manifest
anti-europene. Dar există acum și reacția societății civile, mai ales femeile
în privința interzicerii avorturilor.
România Mare a fost
desăvârșirea idealului național reunind toate teritoriile în care românii
erau majoritari, sau făcuseră parte din principatele române. În România nu mai
erau motive de revizionism. De ce a apărut mișcarea extremistă naționalistă, xenofobă
și mai ales antisemită? Pentru că noul stat român avea minorități de 27-30%.
Obiectul principal al urii naționaliștilor erau evreii care făceau parte din
burghezie, erau în număr mare în profesiuni liberale și foarte bine
reprezentați în mediul universitar. Pentru că această mișcare extremistă a luat
naștere în universitățile românești, la Iași și București virulent antisemită,
la Cluj antimaghiară. Mișcarea extremistă era și antisistem, în contra marilor
partide românești cu sechelele excelent ilustrate de Caragiale în O
scrisoare pierdută. Aceste atitudini au fascinat intelectualitatea tânără
și care determinat adeziuni la cei mai importanți viitori mari intelectuali
români: Eliade, Noica, Cioran. Mișcarea legionară avea și o importantă componentă
religioasă ortodoxistă și de aici succesul important în rândul clerului. Era
ceea ce azi denumim populism cu lozinca: omul și pogonul și
reflexe de de tip bolșevic care au făcut-o populară și în rândul lucrătorilor
industrali. Această mișcare care a avut ca argument politic terorismul și
asasinatele. A devenit periculoasă establishmenului politic românesc, generând
represiunea comandată de Carol al II-lea și fiind definitiv zdrobită de
generalul Antonescu. Parte din ideologia legionară a fost însușită de
comunismul ceaușist și a continuat sub forma post decembristă a PRM. Se cultiva
xenofobia, eufemism pentru antisemitism și a găsit răsunet din cauza educației
mincinoase că suntem asaltați de străini răuvoitori. PRM a dispărut după eșecul
dezastruos al liderului Corneliu Vadim Tudor și a dispariției sale fizice. El
supraviețuiește bine mersi în PSD și s-a manifestat plenar în vremea lui
Dragnea. Dragnea era un individ de anvergură provincială, cu succes în
capitalismul de cumetrie postdecembrist, dar nu are forța și alonja
intelectuală a unui Orban Viktor și al lui Kaczynski. În plus emigrația
economică masivă a deschis ochii românilor și un partid extremist nu mai are
mare succes. PSD nu mai are succes decât în zone sărace și în precariatul
provenit din proletariatul inventat de Ceaușescu cu industrializare masivă,
falimentară azi. Pentru România aderarea la UE și la NATO a fost un succes
evident și partide extremiste sau antieuropene de tipul celor din Ungaria și
Polonia nu au sorți de izbândă la noi. Manifestările de gen peremist cu
exacerbarea anticorupției și eliminarea ei chiar prin mijloace neortodoxe apar
în mod paradoxal azi la pluseriști. Cum susținea cineva cu mai multă sau
puțină dreptate unii dintre ei l-au votat în 2000 pe Corneliu Vadim Tudor!
Această analiză se
vrea un răspuns la considerații apărute pe contributors.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu