Jurnal cu probleme

Începutul de noiembrie a fost foarte frumos și cald, dar vremea s-a schimbat și este frig. Mi-am schimbat echipamentul de sport cu îmbrăcăminte de iarnă dimineața, când temperatura a căzut sub 0 grade C. Mă uit la poza din 8 noiembrie și era încă bine.

Acum despre diverse probleme de actualitate, fără politică! Mă întristează și scârbește!

Am citit în România literară un articol al lui Dan Stanca despre cei mai frumoși ani ai lui și ai noștri. El folosește filmul cu Barbra Streisand și Robert Redford, traducerea românească a titlului original The way we were. Stanca declară că au fost anii 70, și îmi dau seama că depinde de adolescență, studenție, vîrsta dintre 17 - 25 de ani. Eu am o altă părere! În comunismul românesc singura perioadă mai liberală a fost între 1964 - 1971. Am avut norocul  ca în această perioadă să fiu student, m-am născut la timp. A început cu declarația din aprilie 1964 și s-a terminat cu tezele din iulie 1971. Dej a declanșat în 1964 desprinderea de Moscova, a comunismului național, continuată cu excesele naționaliste inspirate de interbelicul legionar ale lui Ceaușescu. Am suportat în clasa a X-a spălarea creierului la marxism cu Congresul al IX al nou denumitului PCR, însă fără efecte notabile. În 1971 eram în București la practica de la IFA. Făceam naveta cu autobuzul IFA și salariații, oameni subțiri, făceau mișto, nu mai vom avea romane în colecția Enigma, colecția cu romane polițiste americane, gen Raymond Chandler. Repercusiuni imediate, au scos de pe ecrane Butch Cassidy și Sundance Kid, cu Redford și Newman și Adio prietene cu Delon și Bronson. Lumea era înnebunită pentru că în acest film era faza cu câte monede poți băga într-un pahar cu apă plin ochi. Chestiune de fizică și tensiune superficială a apei. Altă consecință, s-au închis discotecile. În această perioadă s-a dezvoltat rockul românesc, cu Olimpic 64 și Dorin Liviu Zaharia, Mondial cu Gabi Drăgan și bateristul legendar și vecin de pe strada paralelă, Florin Dumitru, cu Sideral Modal Quartet și mai ales cu Phoenix! Atunci am devenit student la Politehnică în 1967, am ajuns prima oară la mare, la Costinești în 1968, am fumat prima țigară Marlboro, m-am lăsat complet de fumat în 1996. Era perioada când Ceaușescu nu ajunsese încă să pună țara la teasc, cum zice Cioran. Era mai liber, uteceul era mai relaxat. Atunci în 68 era să fiu făcut membru de partid, dar nu m-au făcut pe motiv că în primul an, intrat primul, eram șef de grupă și președinte la AS (asociația studenților) și am refuzat să fiu secretar utc, zicând că era cumul de funcții, cum justifica Ceaușescu să-i trimită la pensie pe acoliții lui Dej.  Și un politruc ajuns profesor spunea sinistru, dacă merit să mai fiu student. Noroc că nu a avut repercusiuni. M-am făcut membru mai târziu, în 1983, din disperare să prind și eu o bursă, degeaba! N-am prins.

În concluzie cei mai frumoși ani au fost cei din jumatea anilor 60 în România. A coincis cu 1968, Primăvara de la Praga, Mai 1968 la Paris, revolta studenților american împotrriva războiului din Vietnam, revoluția sexuală, Woodstock, Jimmi Hendrix cu Hey Joe, porecla devenită pentru mine prenume dat de colegi de facultate.

Cum am remarcat și în altă postare, doamne își fac bazon din faptul că sunt scriitoare. Cum am zis acum este mai simplu, poți să-ți scoți o carte dând bani unei edituri să-ți tipărească o carte. Iată că Adina Popescu ne spune în Dilema veche cât de greu este să trăiești din această profesie și vocație. Ea care de abia se descurcă spune că nu-i meserie, e hobby, cum e cazul meu de scriitor de blog. Noroc că eu am pensie!

Am postat o prezentare a unui serial englezesc care se referea la rasism. E vorba de rasismul de azi din Marea Britanie, care nu e despre negri africani, ci despre problemele ridicate de emigranții musulmani. Nota bene, polițista care analizează cazul este mulatră, sunt negri și musulmani în poliția londoneză. Dra discuția comentatorilor a alunecat spre colonialism, cât de rău a fost. Eu am o părere mai echilibrată, pe care o împărtășește și Mihai Vasilescu de la Londra, e în chestie și Nicu de la Paris. Capitalismul occidental dorea extinderea piețelor și au ajuns să aibă colonii în Africa și Asia. Au fost excese, a fost comerțul cu sclavi, facilitat de boșii tribali din Africa, de dispariția indigenilor, din cauza bolilor exportate din Europa, dar și europenii au suferit de bolile tropicale, de excese cum au fost în Congo belgian.

Dar mă mir că acești compatrioți ignoră că și noi am fost timp de 500 de ani colonie otomană, turcească. Turcii ne-au exploatat sistematic, au trimis fanarioții, ne-au determinat să devenim cultivatori de porumbul de mămăligă, neconsumat de turcaleți. Prima colonie europeană a fost Irlanda pentru englezi, și-au pierdut limba, cum s-a întâmplat în colonii, vezi. portugheza, spaniola, engleza și franceza din Africa, Asia și America.

Englezii nu au fost numai exploatatori, au fost civilizatori, au introdus justiția și instrucțiunea, îmbunătățirea transporturilor, la fel și francezii. Păi vorbind de colonialiști cum să-i caracterizăm pe ruși, paradoxal, în secolul XVIII și începutul lui XIX au introdus în Principate modernizarea de inspirație franceză. Și când au ocupat Basarabia, au distrus-o au rusificat-o. Nicio națiune ocupată de ruși nu poartă o amintire pozitivă, vezi pe baltici. Doar finlandezii au avut noroc că nu au mai devenit suedezi. Și nu țarismul a fost cel mai nociv, ci marxism leninismul profesat de Stalin a fost o catastrofă pentru Europa centrală ocupată de bolșevici. Și ungurii, cehii, slovacii, polonezii, bulgarii, dar și germanii din Est au suferit de la ocupația sovietică comunistă. Interesant că azi rasiștii cei mai vocali sunt cei din Est, dacă ne uităm la germani de exemplu. 

Inclusiv moștenirea turc fanariotă a favorizat comportamentul anacronic al românilor față de vaccinare. A contat și manipularea iresponsabilă, criminală a unor surse mass media, Facebook, Antena 3 și alte mizerii de acest gen. Și ne-am trezit că suntem idioții Europei.

Văd că se vorbește despre antisemitism. Este o chestiune foarte serioasă în locurile unde există o importantă minoritate musulmană. La noi este o chestiune de istorie. Românii au o istorie de antisemitism, mai ales în zona burgheză, din cauza concurenței pe care o făceau evreii în secolul XIX și XX. Avem, este drept și noi AUR acum, un partid xenofob, dar cred că antisemitismul mai poate avea ceva rezonanță la oameni în vârstă. Relația cu Israelul este azi excelentă, realitățile nu mai favorizează acest cancer social.