Îmi amintesc de anul 1989. A pornit din vară, după alegerile din Polonia, când partidul lor comunist a pierdut alegerile și Polonia a părăsit lagărul comunist. A urmat Ungaria și îmi amintesc cum erau relatările (evident nu la posturile românești!) despre fuga est germanilor spre Germania de Vest prin Ungaria, prin Cehoslovacia. A urmat Cehoslovacia în noiembrie și apoi zidul Berlinului care semnifica dispariția comunismului. A venit și vremea când în Bulgaria l-a trimis la pensie pe Jivkov și la noi nu se întâmpla nimic. Părea că Ceaușescu este imuabil, s-a desfășurat congresul al XIV-lea al PCR și nimic nu anunța că se va întâmpla ceva și la noi. Eu eram într-o stare schizofrenică. Intram într-un birou unde ne strângeam mai mulți și începeam să-l înjur pe Ceaușescu, Cineva m-a turnat și am primit amenințări de la secretarul PCR, dar nu s-au materializat. Pentru că nu au fost manifestări publice, dacă luai atitudine în public, la vreo ședință, erau repercusiuni, unele drastice. Singura mea refulare și descărcare nervoasă, era să ascult Europa Liberă și BBC. Programul BBC era scurt și era foarte bun. Începusem să-l ascult de când Ilie P. a descoperit la acest post de radio vocea lui Mihai Vasilescu care se alăturase redacției BBC. Erau vremuri aproape imposibile. Că era frig în casă, ca stăteai la cozi animalice după ceva de mâncare părea deja normal, dar cel mai mult mă apăsa pe mine lipsa de libertate, faptul că nu puteai să-ți spui părerea fără consecințe și represalii. Că nu puteai să pleci din România și să te întorci. Aceste lucruri au fost foarte bine surprinse în filmul Anul Nou care n-a fost a lui Bogdan Mureșan. Văzând filmul am plecat dărâmat din sala de cinema, pentru că retrăiam acele momente.
Au fost foarte puțini oameni care au avut curajul să-l înfrunte pe dictatorul Ceaușescu. După 22 Decembrie 1989 s-a umplut țara de anti comuniști viscerali, care au început să-i suspecteze pe puținii curajoși de legături neortodoxe. Lumea spune că nu a fost o revoluție, că nu și-a atins scopurile. Eu cred însă că a fost! Pentru că după 22 Decembrie am putut să gustăm libertatea, că putem să vorbim liber, că putem să-i înjurăm pe cei de la putere, și să-i schimbăm prin vot. Că putem călătorii nestingherit în Europa și după 2002 fără viză pe pașaport. Asta mi-a adus mie 22 Decembrie 1989. Faptul că am văzut cam toate muzeele importante de prin Europa și de la Chicago și New York, că pot compara Parisul cu Londra, sau cu Viena, Madrid, Barcelona sau Berlin. Că pot să merg oriunde la mare, în Grecia, Spania, Italia, Franța, că mi-am scăldat picioarele în apa rece de la Pacific la Los Angeles.
Toate astea le-am visat înainte de 1989, și erau niște vise imposibile, care au devenit acum realitate!
Cel mai de preț lucru este libertatea și asta mi-a dăruit 22 Decembrie 1989.
Sunt de acord cu cei care sustin că nu a fost o revoluție in adevaratul sens la definitiei, exceptand aspectele violente... Da, ne-am castigat libertatea liberei circulatii, dar convulsiile politice interne care au urmat ne-au costat ani pretiosi din viata noastra. Un gand pios pentru cei care si-au pierdut viata in Decembrie 1989!
RăspundețiȘtergereAm omis o definitie a revolutiei care mi se pare semnificativa: << Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți. >>
RăspundețiȘtergereEu personal am parasit raiul dictatorial inaintea evenimentelor. Si totusi imi permit sa ma pronunt. Problema "fundamentala" a oricarei definitii este cititorul care poate considera schimbarile ca fundamentale, nu chiar fundamentale sau deloc fudamentale. O alta problema poate fi ceea ce este legat de schimbarea valorile umane. Majoritatea timpului este risipit in cautarea "vinovatilor", pe cand normal ar fi sa se caute solutii. Poporul trebuie pregatit pentru libertate. Si asta este o problema universala si nu una specific Romaneasca.
RăspundețiȘtergere"Un bătrân cu plete albe v-a călcat al casei prag. E adevărat, e Moş Crăciun şi vă aduce un an mai bun. Crăciun Fericit, dragi prieteni!"
Am trăit toate până la Mineriada din iunie 1990, după care am trecut Oceanul Atlantic.
RăspundețiȘtergereMi se par mai potriviți termenii “Răscoluție” și “Loviluție”. Consider că a fost un Glasnost eșuat.
Cel mai detrimental a fost degringolada si nepriceperea de a folosi lipsa datoriei externe!
Acum, la pensie, mă bucur sincer de cele multe bune pe care le văd prin țară și am oroare de cei care regretă “marile realizări ale societății socialiste multilateral dezbinate”.
Am fost cam pe toate fronturile in Bucuresti "mânat" de baietii din cartier cu sloganul "hai bah la revolutie! tu stai in papuci in fata televizorului cînd altii ca tine (pastorul Tökés) inspira revolutia ?". Si asa am ajuns in Piata Palatului, la Intercontinental, la televiziune...Azi revizitînd aminitirile si imaginile de arhiva imi dau seama cît de usor se putrea muri fara vina si poate fara noima.
RăspundețiȘtergere