O scrisoare pierdută la Sala Sindicatelor Pitești

În această seară am văzut  capodopera literaturii dramatice române și a literaturii române în general, O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale. La mine funcționează și un alt motiv, am fost elevul liceului care-i poartă numele, școala unde a învățat Caragiale la Ploiești. Atunci când am citit-o și analizat-o la școală în anii 60, se reliefa doar comicul și quiproquo-urile. Pentru că această piesă avea un puternic mesaj politic subversiv pentru vremea comunistă. 

Sentimentul că atunci când vezi această piesă îți dai seamă că ce se întâmplă în piesă este de stringentă actualitate, ea fiind scrisă în 1884, acum 145 de ani! Și am văzut când Cațavencu a spus că toți suntem români mai mult sau mai puțin onești! în sală s-a stârnit o puternică rumoare. Atunci când Europa trebuie să-și vadă de treburile ei, îi vezi pe așa zișii suveraniști de azi. Îl înțeleg și pe Conu Alecu Paleologu când spunea că era avea o tresărire patriotică când vedea această piesă, pentru că replica finală a piesei este: iată avantajele unui sistem constituțional! Pentru că Paleologu trăia într-o dictatură sinistră care l-a băgat la pușcărie. 

Nu are rost să fac o descriere a subiectului piesei, este despre șantaj și corupție. Mă vor referi la realizarea piesei, regia, decoruri, și mai ales prestația actorilor. Recunosc că atunci când îi auzeam replicile îmi răsunau replicile unui Giugaru în Zaharia Trahanache, din piesa filmată de Sică Alexandrescu. În piesa de astă seară era în acest rol  a fost Valentin Teodosiu, un actor bun, dar astă seară, dar neconvingător. După mine cea mai bună interpretare a avut-o Monica Davidescu în Zoe Trahanache, mi-a amintit de Mariana Mihuț în regia lui Liviu Ciulei. Apoi un rol bun și convingător l-a avut în această seară și Cosmin Vîjeu în Cetățeanul turmentat. Altă interpretare onorabilă a avut Ovidiu Cuncea în Nae Cațavencu, le fel cum într-o notă bună a avut și Emanuel Varga în Tache Farfuridi, dar mă gândeam mereu vocea lui Finteșteanu. Comic și simpatic a fost și Silviu Biriș în Ghiță Pristanda. Surprinzător de bun a fost și Aurelian Temișan în prefectul Ștefan Tipătescu. Claudiu Bleonț cam șarjează în rolul lui  Agamiță Dandanache, nicio comparație cu Radu Beligan în același rol. Regia lui Toma Enache a fost cea potrivită, pe modelul clasic al lui Sică Alexandrescu, nu pe experimente stupefiante cum am mai văzut, pe aceeași scenă aparținând lui Alexandru Dabija. Scenografia a fost reușită și funcțională. M-a surprins cum arăta pupitru unde vorbeau candidații, cu sugestii cam dubioase. M-a mai surprins că muzica manifestației finale a fost aria celebră din Traviata, Libiamo ne`lieti calici - Să bem? Aș fi preferat ceva mai național, potrivit cu momentul.

M-am bucurat foarte tare că am văzut piesa cu o sală plină, care a reacționat la replicile formidabile ale lui Caragiale. Am plecat gfericit de la acest eveniment teatral!