Giuliano da Empoli a fost în echipa primului ministru italian Matteo Renzi, iar acum se învârtește în preajma președintelui france Emmanuel Macron. Aceste împrejurări i-au dat posibilitatea lui Empoli să vadă ce se petrece în lumea de azi în sferele înalte ale politicii internaționale.
Zilele de azi îi amintesc lui Empoli de vremea lui Cezare Borgia, modelul lui Niccolo Machiavelli în Principele. Cesare Borgia a fost cel care a încercat o unificarea a Italiei al începutul secolului al XVI-lea. Principiul lui a fost: Scopul scuză mijloacele. Epoca de azi este epoca unor prădători, pentru care nu există principii etice sau morale în atingerea scopurilor. Primul care s-a manifestat în acest mod este Vladimir Putin. Putin regretă prăbușirea Uniunii Sovietice și visează la reunificarea ei, avându-l ca idol pe Stalin. Pe modelul borgian este și acțiunea prințului moștenitor Mohamed bin Salman care vrea să transforme statul saudit, dintr-o monarhie teocratică într-un stat adaptat cerințelor moderne. Din aceeași familie este și Xi Jinping, dictatorul Chinei comuniste. În lumea de azi primul președinte american care admiră dictatorii fără scrupule și visează să fie ca ei este Donald Trump. El este un rechin imobiliar care nu are niciun principiu, expert în falimente lucrative, a ajuns președinte al SUA în 2016-2020. Americanii s-au săturat de el și l-au ales pe Biden. Dar Biden, ca și predecesorul Obama este jurist și a cultivat progresismul, minoritățile, woke și cancel culture apărute în universitățile americane, după falimentul marxism-leninsmului. Empoli descrie un dineu organizat la Chicago în 2016 de familia Obama, de la care căpitanul Rocca, membru în serviciul de securitate al primului ministru italian a plecat șocat. Acolo moderatorul discuțiilor erau un transgender. Kamala Harris spunea în acea vreme că poliția ar trebui desființată și banii dați emigranților ilegali și celor care vor schimbarea de sex. Acestea i-au dăunat în campania de anul trecut împotriva lui Trump. Se pare că mulți s-au săturat în America de progresism și consecința a fost alegerea lui Trump. Empoli spune că vremurile de azi nu sunt ale supradotaților, ci a populiștilor fără scrupule, precum Donald Trump. Trump este un analfabet funcțional, nu înțelege o pagină scrisă de consilier, nici măcar câteva rânduri, se bazează pe oralitatea lui. Chestia cu supradotații este contrazisă totuși la noi, pentru că președintele Nicușor Dan este un supradotat!
Nu au trecut decât mai puțin de 11 luni de când Donald Trump este președinte și peisajul politic s-a schimbat profund. Principiile de drept internațional care au guvernat lumea de 80 de ani încoace nu mai par a fi valabile. Logica lui Trump este aceea a unui rechin imobiliar, în care doar el câștigă și ceilalți pierd. Acest tip de înțelegere a politicii a găsit în marii moguli ai industriei IT și a inteligenței artificiale niște suporteri, că și ei nu vor să existe restricții și reguli în domeniul lor. De aceea felul în care tratează războiul din Ucraina este cel al prădătorilor de tip Putin și asta creează mari probleme Ucrainei și implicit Europei. Trump este un admirator al dictatorilor, el s-a întâlnit cu dezgustătorul satrap al Coreei de Nord, cu Kim Jon-un. Nu cred că Trump ar fi șantajat de Putin, pur și simplu îi place cum este un dictator și ar vrea să fie și el la fel. De aceea s-a înhăitat cu indivizi de teapa lui, în care excelează alde vicepreședintele J. D. Vance și Ministrul de Război Hegseth?! Să sperăm că nu poate? Politicile lui acuză Europa ca este pe cale de dispariție, că a permis emigrația. Culmea! Acum când Europa a luat măsuri extrem de dure privind emigrația ilegală. Și este bine că reacția liderilor europeni a fost promptă. Marile puteri europene în frunte cu Merz, Starmer, Macron și Giorgia Meloni sunt ferme în apărarea Ucrainei, care apără acum Europa de invazia putinistă. S-a ajuns la vorba lui Macron, că Europa are nevoie de o forță militară comună.
Pe de altă parte electoratul și publicul american s-a săturat rapid de Trump. Alegerile parțiale dovedesc asta, pentru prima oară după 28 de ani la Miami este un primar democrat, o doamnă anglo saxonă, într-o zonă unde predominau exilații cubanezi. Măsurile luate de el privind taxele de import au lovit puternic în interesele fermierilor americani. Trump a tăiat finanțări la cercetări pentru cancerul la creier al copiilor, care dovedește că acest bătrân decrepit este complet dezinteresat de viitor. Trump nu înțelege un lucru fundamental, că SUA este o țară de emigranți. El este nepotul bunicului Trumf - Asul! Care era german!
Nu știu dacă Trump este cel mai prost președinte pe care l-a avut SUA, dar în contextul internațional de azi este de departe cel mai prost președinte!


Parerea mea este ca autorul nu a inteles noile vremuri.
RăspundețiȘtergereTrump nu este doar o persoana singulara: el este exponentul
unei mari miscari mondiale de dreapta, care cauta sa corecteze
greseli istorice (imigratia de masa, disparitia clasei mijlocii etc).
Lumea se schimba. Europa de Vest are guverne slabe, care nu
pot nici macar apara tarile lor de hoardele de imigranti din Asia
si Africa. Trump a inteles asta. Acum in loc de G7 (Europa de Vest
+USA) acum avem C5 (USA, Japan, India, China, Rusia). Noile
supraputeri.
Aș avea unele obiecții la adresa remarcilor lui Horia din Toronto. 1. S-a mai spus și altă dată că unii nu înțeleg noile vremuri, că lumea se schimbă și că viiitorul lumii va fi comunist, fiindcă se răspândea comunismul văzând cu ochii în Asia, Africa și America Latină. Dar știm ce a ieșit, mulțumită rolului pe care și l-a asumat America. 2. Obiectez la modul cum ați constituit presupusul C5: Japonia este în G7 și nu are ce căuta în C5, având în vedere atât acuta rivalitate directă cu China la nivel local, cât și faptul că există o altă țară, și anume Germania, superioară Japoniei ca putere economică și militară; dacă ați mutat Japonia din G7 în C5, de ce nu și Germania? 3. Consider că vă înșelați grav când menționați Rusia printre "noile supraputeri". Federația Rusă, care e doar o râmășiță jalnică a unui mare imperiu, nu mai poate pretinde statut de mare putere în lumea de azi. Voi explica pe larg în coninuare de ce majoritatea analiștilor politici sunt de aceeași părere.
RăspundețiȘtergereConform celor mai recente date publicate de FMI în 2025, din punct de vedere al Produsului Intern Brut (PIB), în pofida unei recente creșteri spectaculoase prin investițiile în economia de război, Rusia abia se înscrie în primele zece țări, fiind la nivelul Italiei cu circa 2,5 trilioane dolari, precum și al Canadei și Braziliei, ambele cu cca 2,3 trilioane. Adaug că o țară care mai depășește 1 trilion de dolari ca PIB este Polonia, pe locul 20. De comparat cu adevăratele puteri economice mondiale: 1. SUA cu 30,62 tr. dolari, 2. China 19,4 tr., 3. Germania 5,01 tr., 4. Japonia 4,28 tr., 5. India 4,13 tr., 6. UK (Marea Britanie) 3.96 tr., 7.Franța 3,36 tr. dolari. Să observăm că Germania are un PIB de două ori mai mare decât al Rusiei, iar trei țări Europene - Germania, Marea Britanie și Franța însumează împreună un PIB de cinci ori mai mare, iar asta în condițiile recentei creșteri artificiale și nesustenabile a economiei Rusiei, prin impunerea economiei de război. Dar și mai grav este că economia Rusiei nu prea are perspective de creștere în viitor din cauza carențelor în domeniul tehnicitate /inovație /creativitate și cel mai grav de departe, din cauza problemei demografice. Federația Rusă are o populație prea mică, pe un teritoriu mult prea mare.
Când s-a destrămat Uniunea Sovietică pe 25 decembrie 1991, Federația Rusă rămânea doar cu jumătate din populația URSS, dar cu circa trei sferturi din suprafața acesteia. Rusia a rămas astfel cu mari suprafețe slab populate unde Kremlinul nu mai poate trimite cu forța, ca în trecut, milioane de oameni prin deportări din fostele republici sovietice. Întinsă pe o arie de 17, 1 milioane km2, din care cca 4 mil. km2 în Europa și 13 mil. km2 în Asia, Federația Rusă are o populație de cca 144 milioane locuitori, din care cca 103 mil. în Europa și 41 milioane în Asia. Se observă astfel că partea asiatică a Federației are o densitate a populației de numai 3,15 locuitori pe km2, asemănător cu țări precum Namibia -3,2 loc/km2, Mongolia -2,17 loc/km2 și Sahara de vest 2,2 loc/km2, adică teritorii semi-deșertice. Rusia e bineînțeles o țară foarte bogată în resurse, dar exploatarea lor e o mare problemă când nu mai dispui nici de tehnică avansată, nici de mari fonduri de investiții, nici de forța de muncă necesară. Din toate aceste puncte de vedere Rusia a devenit atât de dependentă de China, încât s-a ajuns, practic, la un statut de vasalitate. Potrivit multor analiști politici, cât timp e la putere regimul lui Putin, Rusia nici nu are cum să mai iasă din această vasalitate.
De fapt, chiar în ce privește populația totală, Rusia nu mai poate fi considerată o mare putere. Am văzut deja că Brazilia e cam la același nivel ca putere economică, dar ea depășește spectaculos Rusia ca populație, având 216 milioane de locuitori. Mai mult, chiar în Uniunea Europeană, două state care depășesc cu mult Rusia din punct de vedere economic, adică Germania și Franța, însumează îmreună 151 milioane de locuitori (84,5 milioane G. + 66,5 milioane F.), adică cu 7 milioane mai mult decât Fed. R. Am mai putea comenta și că în Federația Rusă, populațiile de etnie nerusă însumează peste 25 la sută din total, Rusia fiind practic ultimul imperiu muti-național din lume. Este și aceasta o cauză posibilă de instabilitate și slăbiciune.
RăspundețiȘtergereNu ar fi mai puțin semnificativ să privim la starea însăși a populației din Federația Rusă, din punct de vedere al educației și sănătății. Nu este loc aici pentru o comparație a Rsiei cu alte țări ca grad de educație și civilizație, dar se poate oferi o imagine rapidă în legătură cu sănătatea pe bază de cifre, mai precis speranța de viață la naștere (life expectancy). Pe baza datelor publicate pe site-ul Worldometer despre sperranța de viață în diferite țări la nivelul lui 2025, putem face din nou o comparație între Germania, Franța și Rusia. Cel mai frapant rezultat, și poate cel mai semnificativ în contextul de față este speranța de viață la bărbați: 80,6 ani Franța, 79,2 ani Germania, 67,5 ani Rusia, o diferență de 12-13 ani față de cele două țări vest-europene. Diferența în speranța de viață la femei nu e la fel de mare: 86,2 ani Franța, 83,9 ani Germania, 79,2 Rusia, o diferență de cca 5-7 ani. Cifrele medii, atât pentru bărbați cât și pentru femei, sunt: 83,4 ani F., 81,5 ani G, 73,3 ani R, adică o diferență de 8-10 ani. Cum s-ar putea explica însă diferența de-a dreptul șocantă între mortalitatea la bărbați și la femei, în Rusia, adică 67,5 ani speranță de viață la Bărbți față de 79, 2 ani la femei, aproape 12 ani? Explicațiile specialiștilor – medici, sociologi, psihologi - diferă privind ponderile acordate diferitelor cauze. Pe primul loc, în opinia mai tuturor specialiștilor, s-ar situa alcoolismul, adăugându-se mulți alți factori, între care sunt menționați stressul, fumatul excesiv, mai nou drogurile și nepăsarea des întâlnită la bărbații ruși față de propria sănătate; mai sunt menționate adesea o înclinație spre violență, numeroasele accidente mortale, frecventele omoruri etc; în fine, unii spun că se observă la mulți dintre bărbații ruși un fel de fatalism în relație cu viața umană în general, cea proprie preccum și cea a altora.
Pe ansamblu, așadar, ar fi greu de negat că Rusia trece printr-o gravă criză demografică și cu toate că și alte țări au dificultăți din acest punct de vedere, nu se poate ignora contribuția specială a regimului opresiv-kleptocratic instituit de Putin în a accelera degradarea și a reduce speranța de redresare și vindecare. E de ajuns să ne uităm la realități și Putin însuși a înțeles cu siguranță gravitatea crizei. După cum au remarcat unii analiști politici, un motiv principal al invaziei Ucrainei a fost speranța că gravele carențe demografice ale Rusiei ar putea fi atenuate prin înglobarea Ucrainei în Rusia. Indiferent de faptul că mulți ucraineni ar fi fost exterminați, cum cereau anumiți oficiali ruși sau că mulți ar fi fugit din țară, adăugarea imediată la numărul supușilor lui Putin a cca 40 din cele 43-44 de milioane de oameni cât avea Ucraina în februarie 2022 ar fi sporit populația Federației Ruse cu aproape 30 la sută. A avut Putin bineînțeles și alte motive de a declanșa invazia, cel mai important fiind exemplul periculos al progreselor apărute în fostele republici sovietice care adoptau sau încercau să adopte un model occidental. Putin a invocat cu totul alte motive, dar au fost false motive. A fost și păcălit ca un naiv, de asigurările că Ucraina se va prăbuși în trei zile. Faptul că războiul încă durează după aproape patru ani e confirmarea supremă că Rusia nu poate pretinde statut de mare putere la nivel geopolitic. Și vorbind pur omenește, at fi normal ca un stat cu un regim criminal atât de abject și care și-a adus populația într-o stare atât de deplorabilă să fie chemat la masa liderilor lumii?
ȘtergereSunt foarte pertinente aceste observații! Sunt complet de acord cui ce ați scris și postarea mea arată acest lucru! Aș avea o singură rugăminte, să vă declinați identitatea. Vă mulțumesc!
RăspundețiȘtergereCum, Joe, nu-mi recunoști stilul după atâția ani de când suntem prieteni buni, cu multe amintiri de foști colegi? Dacă ghicești, ai permisiunea să faci tu "declinarea" identit[ii mele la nominativ și vocativ.
RăspundețiȘtergereNu vreau să risc, chiar dacă am bănuieli și prefer să te devoalezi singur!
Ștergere