Meserii și vocații

Meserie, meserie!

Mi-a plăcut dosarul Dilemei din această săptămână: Meseriile trecutului, meseriile viitorului. Despre mine nu-i vorba decât de meseriile trecutului. Pensionat în prezent nu mi-a rămas ca meserie decât lectura și mâzgălelile astea pe blog.

Când eram mic îmi plăceau posturile milităroase de muschetar, primul meu roman citit la 8 ani al lui Dumas. Își amintește și o prietenă din copilărie  ed săbiile mele de lemn. Dar nu mi-a plăcut milităria vremii, experiența de militar nu a fost prea plăcută. Fiind în armată la antiaeriană iubeam să  știu despre avioanele dușmane, evident americane, era vremea lui F4C din Vietnam. 

Lecturile mă îndreptau spre istorie, abandonată ca meserie, mă pândea perioada de profesor la țară, deci era exclusă. Îmi plăcea matematica și fizica, eram bunicel. Așa că mă gândeam la fizică. Când eram în apropierea bacalaureatului, prietenul din copilărie Florin C. mi-a zis că la Energetică la Politehnica București s-a înființat Secția de Centrale Nucleare Electrice. Acolo e locul meu mi-am zis! Era concurență mare, mai mult de trei pe un loc. 

Am intrat primul, nu am terminat primul. De prin anul 2 nu mai m-a încântat ingineria, am dat de profesori foarte slabi, dar erau și savanți. precum Moțoiu la Centrale Electrice, Grecu la Turbine, sau Purica la Fizica Reactoarelor Nucleare. 

La repartiție am avut noroc și am fost repartizat la CSEN, adică urma să ajungem, la ITN - Institutul de Tehnologii Nucleare. Surpriza a fost că dintre de 8 repartizați, 7 au ajuns la ITN, iar eu la IFA, la Centrul de Documentații și Publicații Nucleare. N-am făcut mulți purici acolo, voiam să fie inginer.  Eram mereu în biblioteca IFA și citeam tot felul de publicații, se estima că reactorul de fuziune va fi funcțional în 2000, suntem deja în 2026 și încă nu există un reactor de fuziune! ITN se muta la Pitești. Însă am mai stat o perioadă în sediul IFA. M-am transferat acolo în decembrie 1972, având legitimația nr. 260. Eram la Secția I-a, care se ocupa de evaluări și calcule privind reactoarele nucleare. Dar în toamna lui 1973 m-au luat în armată, 6 luni. La reîntoarcere Horia Ștefan, șeful Grupului Reactor mi-a făcut oferta să vin al acest grup. Tentația era mare, urma să punem în funcțiune, reactorul de cercetări TRIGA, american. Și așa pe 14 iulie 1974, am aterizat prima oară la Pitești și sus pe deal am fost conduși spre o groapă de 1 metru jumate și mi s-a spus că acolo va fi reactorul. Și așa în noiembrie 1979, în cinstea congresului PCR nr. 12 parcă? reactorul TRIGA staționar a devenit critic, deci au început fisiunile nucleare controlate. În acei 5 ani, am fost implicat în achiziții de echipamente, am stat la Ploiești să urmăresc construcția vasului de aluminiu de 10 metri  înălțime. Îl însoțeam pe expertul american în sudură Gibbon. Era englez, tanchist de-al lui Montgomery în Africa de Nord în anii 40 și într-o noapte a albit complet la 18 ani! Mi-a fost frică că vasul s-a răsturnat la cutremurul din 1977, dar era o zonă sigură și nu a avut nicio problemă, era lângă gaura în care urma să fie introdus. Am râs în 1990 când la cutremurul de atunci un coleg a dat să fugă: ''Stai liniștit, este extrem de sigur aici, lipit de colosul de beton în care este îngropat reactorul!''. Singura neplăcere și coșmar a fost securitatea despre care am vorbit în altă parte. Pe perioada punerii în funcțiune eram omul de legătură dintre echipa noastră și experții americani veniți să ne pună în funcțiune TRIGA, șansă de a-mi îmbunătății limba engleză. Primeam reviste și cărți de la ei și am moștenit și un excepțional dicționar explicativ al limbii engleze, util și acum! Eram gură spartă și le explicam americanilor problemele politice ale lui Ceaușescu și sinistra lui soție, care mi-a creat dificultăți, când aceștia discutau cu alți colegi de ai mei. 

După 1980, eram șef de tură și operator principal la TRIGA. Dar am migrat spre cercetare, venise computerul CDC care avea display și era user friendly. Am dezvoltat un program de analiză termo-hidraulică cu ajutorul lui Sandu Catană, care avea niște programe similare cu cel furat inutil din Italia de un coleg, dar fără subrutinele de compilare a datelor de intrare. Sandu le avea, cum am spus, de la alte programe de construcție similară. Îmi amintesc că pentru a pregăti datele de intrare lucram cu creionul și calculam aceste date. Erau niște creioane mecanice cehoslovace, dar mergând în Cehoslovacia în 1983, acolo nu se găseau! Pentru aceste date de intrarea mi-a fost de mare folos cartea profesorului meu, Aurel Leca Principii Fundamentale ale Transferului de Căldură în Reactoare. Că am amintit de ieșirea în Cehoslovacia, am fost prima dată în URSS, amintirea duhorii veceurilor și cozile infernale sunt amintirile mele despre această țară, devenită între timp Rusia, mai mică, dar la fel de rea. De la ei a venit accidentul de la Cernobîl. Era pe 2 mai 1986, în tura de după amiază și detectoarele de radiații au înnebunit, erau valori cu trei ordine de mărime mai mari. Cred că am fost singura instalație serioasă nucleară care a detectat complet efectul Cernobîl la noi în țară!

Am început niște teste distructive pe elemente combustibile în reactorul pulsat de lângă cel staționar, din care am realizat cercetări și simulări pentru comportarea combustibilului în caz de accident. 

Între 1995 -1997 am făcut asistență la punerea în funcțiune a reactorului nr. 1 CANDU de la Cernavoda, la experiența mea adăugând și reactorul de putere, nu numai cel de cercetări. 

După 1990 am reușit să merg prima dată în Occident. Prima dată în Germania, la Heidelberg la o conferință a utilizatorilor de reactoare de cercetări TRIGA. Norocul meu este că am dat de bunul meu prieten Mircea Șelariu, emigrat în Germania și stabilit în apropiere de Heidelberg. El mi-a facilitat vize de intrarea în Germania și în Schengen, când aveam nevoie și când nu mergeam la vreo conferință și voiam să vizitez Europa. Aveam mereu articole admise la Conferința Nucleară Germană, unde am fost de cinci ori și de două ori la E-MRS Strasbourg, conferința de materiale nucleare. Asta mi-a permis să public în reviste de valoare cercetările mele. Cea mai dificilă problemă era să obțin aprobarea plecării la aceste conferințe, era ranchiuna unora, mai ales a directorului științific. Și în 2003 mă trezesc că unii fac doctorate cam dubioase și m-am enervat că obțineai un bonus la salariu, dacă aveai titlul de doctor. M-am înscris la Politehnică, la Energetică și am făcut un doctorat  rapid în 2 ani jumate, pentru că aveam deja multe articole publicate. Așa că am primit titlul de doctor în Inginerie Nucleară în 2006.  Asta mi-a deschis o oportunitate. Am avut oferta să devin director științific la Agenția Națională de Deșeuri Radioactive ANDRAD, recomandat de prietenul Cătălin D. M-am transferat cu probleme și piedici ranchiunoase de la Institut. 

Am continuat să merg la conferințe internaționale în domeniu. Am fost la Nice și la Toronto în 2007, trecând la întoarcere prin New York la prietenul Valeriu Demetrescu. Am fost în finalul lunii februarie 2008 la Las Vegas să văd șantierul depozitului de combustibil nuclear uzat de la Yucca Mountains, aflat exact pe Nevada Test Site unde s-au efectuat testele nucleare atmosferice și subterane apoi. Sovieticii s-au speriat de efectele bombei termonucleare de 50 Megatone din Novaia Zemlea și s-a renunțat la cele atmosferice. Aviz amatorilor din media rusă absolut iresponsabili. Apoi ne-am dus la Winnipeg, Canada la laboratorul pentru depozitul de deșeuri în granit canadian. M-am oprit și pe la New York, din nou cu Valeriu. A urmat o conferință la Orlando, în zona parcului Disney World în mai. În iunie am mers la altă conferință la Los Angeles la parcul Disney. Americanilor din nuclear le place organizarea conferințelor în parcurile Disney! 

În 2009 s-a decis fuziunea Agenției Nucleare, parazită și fără rost cu ANDRAD, salariile s-au redus cu 50% și am decis să ies la pensie, la 61 de ani în 2010, lucrasem în nuclear, zona a IV-a 25 de ani! Însă, între timp profesorul Ilie Prisecaru mi-a oferit posibilitatea să fie profesor asociat la plata cu ora la Energetică la Universitatea Politehnica. Așa că pe parcurs de 11 ani, până la pandemia din 2020 am fost profesor la Politehnică și mi s-a părut o perioadă foarte bună, îmi reînnoiam cursurile anual, predam la anul IV și la masterat. Studenții nu veneau în număr prea mare la cursuri, erau deja angajați, însă le dădeam lucrări scrise și atunci veneau. Majoritatea sunt mediocri, vreo 5 buni și câteodată unul foarte bun. Găsesc ușor de lucru pentru că este criză de ingineri și domeniul e în creștere.

Am avut noroc în profesie, am lucrat ce mi-am dorit, am lucrat un reactor nuclear de cercetări, de la stadiul de groapă la o instalație funcțională. Am inițiat și realizat mai multe experimente la reactor, confirmate și verificate comparativ cu experimente similare. Am scris vreo 35 de articole publicate în reviste de mâna întâi din domeniu, unele dintre ele citate și acum și am fost profesor universitar asociat, având o experiență profesională de 37 de ani și încă 11 ani de profesor! Nu am făcut degeaba umbră pământului.