Văicăreala la români

Această postare mi-a fost inspirată de un articol din Dilema aparținând lui Andrei Manolescu, dar și din realitatea curentă românească. Creșterea impozitelor locale pe proprietate a declanșat o văicăreală generală printre primari, dar și printre plătitori. Este în gena românească văicăreala asta? Dacă te iei după anumite tradiții se pare că așa este. În literatură este exemplul lui Moromete al lui Marin Preda atunci când trebuie să plătească fonciirea, adică impozitul pe proprietatea agricolă, cam ca acum. Se mai exemplifică cu bocetele bătrânelor la înmormântări, Didahiile lui Antim Ivireanul. Manolescu este tentat să spună că este un obicei venit din rural, dar descoperă pe aviatorul francez Blery care descrie condițiile precare ale soldaților români din timpul Primului Război Mondial, Războiul de Reîntregire și cu toate acestea soldații țărani nu se plângeau, nu se văicăreau!  Însă probabil că Blery nu știa că acești foști țărani acum soldați știau de promisiunile ferme al Regelui Ferdinand și ale lui Ionel Brătianu că vor fi împroprietăriți cu pământ după război. Mai se exemplifică cum se văicăresc acum țăranii din piață, dar și fermierii cu mii de hectare, în care autorul detectează doar strategii negustorești care să justifice prețurile produselor agricole.

Am dus-o foarte greu în deceniul 9, anii 80 și nu se auzeau văicăreli. Ceaușescu ne îndemna să mai punem o haină pe noi și să mâncăm rațional, că doar trăiam în cea mai bună epocă, după credința lui perversă care ne supunea la cele mai mari lipsuri și bătaie de joc. Toate astea le-au uitat cei care se văicăresc acum, când veniturile românilor sunt între 4 și 10 ori mai mari. 

Libertatea ne-a adus și dreptul să ne văicărim, în multe situații extrem de ipocrit. Vedem cu așa zișii stângiști din coaliție, după ce invocau faptul că trebuie să luăm măsuri pentru o relansare economică, premierul Bolojan și PNL au venit cu acest program și imediat au schimbat foaia pesedeii, vor un program de solidaritate socială, un motiv de mare văicăreală. Și primarii, inclusiv cei de la PNL se văicăresc de impozitele pe care ei trebuie să le adune de la cetățeni, pentru că este mai simplu să ceri de la guvern din buget, dar asta înseamnă noi împrumuturi costisitoare. Și în legea privind reducerea cheltuielilor din administrație pesedeii au lungit-o dorind ca primarii să conserve cei care taie frunză la câini, încărcând bugetul.

Am citit cu foarte mare interes ultima carte a Gabrielei Adameșteanu Meserii nerecomandate femeilor pe care o voi prezenta separat. Este însă ceva care mi-a fost și mie și ei comun, problemele tatălui. Adameștenii au fost o familie exemplară din Toporu, Giurgiu unde bunicul preot al autoarei a avut 7 fii, toți făcând cariere strălucite, în primul rând Dinu Adameșteanu, un strălucit arheolog în Italia, dar și ceilalți, medici, veterinari, avocați, etc. Toți au făcut studiile în anii 30 și au fost atinși de pasiunea devoratoare politică, devenind legionari. Asta s-a întâmplat și cu tatăl Gabrielei, profesorul de istorie Mircea Adameșteanu. S-au mutat din Târgu Ocna în orașul de adopție Pitești, unde romanciera și-a petrecut copilărie și adolescența. Tatăl Gabrielei a trăit tot timpul cu teama de a avea mari probleme cu securitatea. Cum subliniază autoarea securiștii i-au făcut viața amară tot timpul probabil contribuind la moartea lui. Cercetând arhivele CNSAS, dosarul tatălui ei, ea a văzut obstinația acestor funcționari siniștri ai terorii de a-l urmări fără să aibă nicio dovadă că ar fi împotriva regimului comunist, ba i-au pus în cârcă, după de deces și cazul nerezolvat a unor manifeste anticomuniste. Mulți nu înțeleg acest lucru, unii nu au fost în situația de fi sub presiunea securității. Eu am trăit acest coșmar în același oraș de adopție, Pitești. Motivul a fost oarecum similar pentru că și asupra tatălui meu a atârnat faptul că a fost membru al legionarilor, inactiv, dar membru. A intrat la comuniști și a fost exclus, cum a pățit și tatăl Gabrielei Adameșteanu. Salvarea lui a venit de la faptul că era simplu muncitor, altfel nu se știe ce pățea. A plătit prin faptul că nu a făcut politică cu mine, doar în 21 august 1968, când a venit negru de la serviciu, că intraseră rușii în Cehoslovacia, terminasem primul an de facultate. Am o ură viscerală pe acești funcționari a răului, de care am scăpat când le-am spus clar că nu am de gând să devin turnător. Și din acest motiv detest pe cel care ne-a fost președinte timp de 10 ani, fost turnător la securitate și securist. Mă întreb cum alții sunt detestabili, pe când acesta este încă admirat? Am făcu eroarea de a polemiza cu unii pe FB și m-am ales cu înjurături. Unul m-a trimis în marș la Moscova că l-am atacat pe acest individ. Culmea că cel care postează nu știe că am fost la Moscova, exact când se făceau 60 de ani de la glorioasa revoluție  din octombrie, de pe 7 noiembrie! Amintirile despre Moscova sunt cozile imense la mâncare, era 1977 și nu-mi imaginam că le voi trăi și eu și noi românii în anii 80. Dar cel mai pregnant îmi stau în amintire veceurile oribile în care nu puteai rezista din cauza mirosului îngrozitor și al faptului că puteai vedea mutra înroșită a vecinului care se scremea, prin despărțitura  ce venea până la umăr! Aferim de asemenea amintiri. Și cred că este mai bine să nu ai de a face cu indivizi îndoctrinați, fie cei extremiști așa ziși suveraniști, fie unii care cred că sunt de partea bună, dar se exprimă rău!