Probleme cu scriitorii

Titlul postării nu este atractiv, așa că nu am speranțe să fie citit de multă lume. Oricum cititorii blogului meu sunt în scădere. Nu mai am mulți cititori care să posteze comentarii, era o vreme când aveam zeci de comentarii? Unii din cei care comentau s-au dus, alții nu mai îi interesează, probabil, ce scriu eu?

Acum citesc jurnalul ultim al lui Mircea Cărtărescu, Șapte ani stranii 2018-2024, voi avea mult de citit este gros. Am și alternativa unei cărți de istorie, Pământul și țara în Evul Mediu românesc, secolele XIII-XVI. Ca să pot să citesc și altceva decât un jurnal de scriitor care este foarte personal și cu multe care nu-mi spun nimic. 

Am terminat foarte repede memoriile Gabrielei Adameșteanu, Meserii nerecomandate femeilor într-o noapte, mai ales că aveam  temă comună, moștenirea politică a tatălui în comunism. Ambii, dar mai ales Cărtărescu se vaită că nu este citit suficient de mult. Cărtărescu și Adameșteanu sunt printre cei mai traduși scriitori români. Lui Adameșteanu i-am citit toate cărțile, are o proză realistă grea, plină de substanță. Din Cărtărescu rețin Theodoros, celelalte romane nu m-au atras, cu scrieri post moderniste, i-am citit jurnalele, și proza scurtă. 

Îmi amintesc că 1968 a fost declarat anul romanului. Marin Preda a scris Intrusul, Fănuș Neagu Îngerul  a strigat, Petru Popescu Prins, Nicolae Breban Animale Bolnave. Eram pe vremea aia student în anul II, mă împrietenisem cu Valeriu Demetrescu și devorasem și discutam aceste romane. 

Ei bine, acum mi se servesc autori precum Florina Ilis, sau Florin Chirculescu autori ale unor chixuri. Pe vremurile alea, cărțile lui Petru Popescu, sau Marin Preda se vindeau ca pâinea caldă. Prin lectura acestor cărți cititorii români își defulau frustrările, cărți unde se scria cu subînțelesuri, cu șopârle, pentru că nu exista presă liberă, aceste proze înlocuiau ziarele. Era și liber la literatura obsedantului deceniu, anii 50 și putea fi criticate derapajele sinistre ale proletcultismului și dictaturii proletariatului. La Europa Liberă am descoperit un alt autor de mare forță, pe Paul Goma și romanele lui care au apărut în Occident prima oară, după 90 fiind publicat în întregime acasă! 

Poezia a avut și ea momente bune în anii comunismului, mai ales prin Nichita Stănescu, și eu absolvent al aceluiași liceu, site-ul acestuia fiind plin de poemele lui Nichita. S-au mai distins Marin Sorescu și Adrian Păunescu, cel mai controversat. Păunescu a scris poezie patriotică bună, dar și multe encomioane lui Ceaușescu, o adevărată inundație de diarie poetică! Îmi plăcea poezie zis onirică a lui Leonid Dimov. Poate mai sunt și alții. L-am descoperit după 90 pe I.D. Sârbu, alt prozator important cu literatură de sertar.

A venit Revoluția și parcă scriitorii au fost loviți în cap. Breban a scos niște romane ilizibile. Și cineaștii au pățit la fel. Tot ce a mai creat Sergiu Nicolaescu au fost  rebuturi în mare parte. 

Dacă e să remarc pe cineva este Varujan Vosganian cu romanul său magic Cartea șoaptelor, dar și cu relatarea Revoluției din Decembrie ca un martor implicat prin Dublu autoportret. L-am descoperit și pe Dan Lungu autor a unor proze amuzante despre aventurile perdanților postcomunismului. 

Trebuie să remarc apoi trilogia Gabrielei Adameșteanu cu eroina sa Letiția Branea.

În rest sunt mari probleme. Interesul pentru lectură a scăzut, mai interesante sunt pozele și clipurile de pe Face Book sau Tik Tok.

Nici autorii din noile generații nu dau speranțe. Au apărut romane, mai ales feminine, despre sexualitate explicită, homosexualitate masculină sau feminină, sincronizate cu tendințele de afară. Toate astea nu prezintă pentru mine niciun interes. 

Cel mai rău stă poezia. Despre asta spune foarte conștient un poet optzecist, Liviu Ioan Stoiciu. Poeții scot cărți în ediții minuscule, pe care le citesc întrei ei, criticii noi sau nu le citește nimeni. Poetele scriu despre sexualitate neînfrânată, maternitate lehuzie, care nu au nicio legătură cu poezia de dragoste a clasicilor.

Acum când nu mai există îngrădiri scriitorii, și mă refer la cei tineri care nu au trăit cenzura nu sunt în stare să scrie ceva lizibil, interesant și important. Literatura gen Noul Roman Francez s-a dus demult, postmodernismul textualist la fel, nimeni nu mai este dispus să citească cărți fără subiect. Este o inflație de scriitori, majoritate fără  nicio relevanță literară.  Sunt și alternative ca de exemplu subsemnatul cu blogurile mele. Eu nu am nicio  aspirație literară. Mă bucur să scriu, chiar dacă sunt apostrofat, dar este o plăcere alături de lectură. Cineva mă îndemna să public pe hârtie, dar părerile mele nu stau  mai bine pe internet, unde le poate accesa oricine? Așa am avut plăcerea să am comentarii de la fiii ai unor camarazi din copilărie, sau colegi de serviciu. 

Aș vrea să citesc mai multă literatură de autori români și trăiesc frustrarea că nu-mi spun nimic autorii tineri de azi. 

Asta este foarte grav, literatura română este în criză.