Am venit în această seară de
la un film extrem de controversat, prin temă şi tratare filmică.
Regizorul Radu Jude a
vrut să facă un film despre unul din cele mai ruşinoase episoade din
holocaustul l-a care au supus românii pe evrei din vremea ultimului război.
Titlul filmului este
exprimarea teribil de tristă şi înjositoare a lui Mihai Antonescu, viceprim
ministru şi ministru de externe în vremea guvernului mareşalului Antonescu.
Pentru majoritatea
românilor acest holocaust nu a existat!
Pentru că în 1945
când bolşevicii i-au adus pe comunişti la putere, mulţi dintre ei erau evrei şi
din diverse motive acest subiect a devenit tabu. Poate şi pentru ca emigrarea
spre Israel a evreilor rămaşi în România comunistă să decurgă fără probleme?!
După 1965 odată cu
resuscitarea naţional comunismului lui Ceauşescu antisemitismul apărea di când
în când la suprafaţă, pentru că Ceauşescu era antisemit îi permitea lui
Corneliu Vadim Tudor să-l înjure pe şef rabinul Rosen.
Citind şi amintirile
fostului şef rabin Şafran m-am îngrozit! Antisemitismul era o boală generală la
români în vremea războiului cu excepţia notabilă a Casei Regale. Inclusiv
capete ale bisericii ortodoxe au fost cu mici excepţii antisemite. Se spune că
acest antisemitism visceral ar fi fost accentuat de provocările la care ar fi
fost supusă armata română în retragere din Basarabia şi Bucovina de Nord.
Asta ar putea explica
într-un fel comportarea militarilor români la pogromul de la Iaşi, represaliile
de la Odessa, sau deportările din Transnistria.
Aşa că nu este uşor
să faci un film despre episodul Odessa.
Atunci comandamentul
român s-a instalat neglijent în fosta clădirea a NKVD care a sărit în aer fiind
minat. Mareşalul Antonescu a ordonat represalii prin uciderea tuturor evreilor
basarabeni refugiaţi în Odessa. Iar executanţii au fost creativi adunând
evrei în nişte case de lemn cărora le-au dat foc. Cam ăsta este
subiectul.
Regizorul Jude a ales
o modalitate mai ciudată, mai specială a reconstituirii acestui episod dureros
şi sinistru. Nu a făcut un film propriu zis, ci a încercat să atenueze
sentimentele pe care duritatea unui astfel de film istoric le-ar fi trezit.
Wajda a făcut un film
cu Katyn, dar acolo erau polonezi împuşcaţi de NKVD, să faci filme cu pogromuri
sau represalii este mai dificil, mai ales când nu încerci să le faci deformate
ca sovieticii acoperiţi de ideologia comunistă.
De fapt Jude aici se
foloseşte de reflectarea în oglindă cu
filmul lui Nicolaescu, Oglinda, unde apare figura mitică a
mareşalului.
El face un film pe
care o regizoare Mariana Marin (Ioana Iacob - observ că se pare că este actriţă
de limbă germană), numele omagiază pe poeta Madi, cu acelaşi nume.
Ea vrea să-l facă despre masacrul de la Odessa
reconstituind acest eveniment în exterioarele de la Muzeul de Istorie Militară
a României şi în Piaţa Palatului. Scenele se combină cu problemele personale
ale regizoarei, este amanta unui pilot de aviaţie comercială însurat (Şerban
Pavlu)şi se pare că a rămas gravidă. Cred că exagerează cu scenele nude, ea şi
pilotul sau statul în cadă când face reflecţii pseudo filosofice. Mă cam enerva
şi felul în care era îmbrăcată şi mi ales ce încălţări purta.
Regizoarea are mari
discuţii pe tema filmului cu omul de la Primărie (Alexandru Dabija), filmul
este finanţat de primărie condusă de o doamnă primar, trimiteri la actualitatea
imediată.
Reconstituirea din
Piaţa Palatul se face cu diverşi figuranţi care nu au treabă cu armata, sunt
bătrâni, cu barbă sau au plete (păi se umpleau de păduchi!).
Totul are aerul unui
circ Grand Guignol! Toate acestea,
cred ca să atenueze realitatea înspăimântătoare, cu momâi spânzurate şi cu
clădiri în care se dau foc prizonierilor evrei supuşi represaliilor.
Filmul a luat deja un
premiu la Karlovy Vary şi în mod sigur va stârni mari controverse în media.
Deja postări negaţioniste au apărut la o prezentare în Adevărul.
Istoria noastră nu
este presărată doar cu eroisme ca la Rovine, Podul Înalt-Războieni, sau
Călugăreni, mai sunt şi aceste episoade despre care ne ruşinăm, dar trebuie să
ni le asumăm pentru că tot istoria românilor este!
Un pic de speranţă am după acest indiferendum în care români arată mai înţelepţi!
