Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari - un film de Radu Jude

Am venit în seara de la un film extrem de controversat, prin temă şi tratare filmică. 

Regizorul Radu Jude a vrut să facă un film despre unul din cele mai ruşinoase episoade din holocaustul l-a care au supus românii pe evrei din vremea ultimului război.

Titlul filmului este exprimarea teribil de tristă şi înjositoare a lui Mihai Antonescu, viceprim ministru şi ministru de externe în vremea guvernului mareşalului Antonescu.

Pentru majoritatea românilor acest holocaust nu a existat!

Pentru că în 1945 când bolşevicii i-au adus pe comunişti la putere, mulţi dintre ei erau evrei şi din diverse motive acest subiect a devenit tabu. Poate şi pentru ca emigrarea spre Israel a evreilor rămaşi în România comunistă să decurgă fără probleme?!

După 1965 odată cu resuscitarea naţional comunismului lui Ceauşescu antisemitismul apărea di când în când la suprafaţă, pentru că Ceauşescu era antisemit îi permitea lui Corneliu Vadim Tudor să-l înjure pe şef rabinul Rosen. 

Citind şi amintirile fostului şef rabin Şafran m-am îngrozit! Antisemitismul era o boală generală la români în vremea războiului cu excepţia notabilă a  Casei Regale. Inclusiv capete ale bisericii ortodoxe au fost cu mici excepţii antisemite. Se spune că acest antisemitism visceral ar fi fost accentuat de provocările la care ar fi fost supusă armata română în retragere din Basarabia şi Bucovina de Nord.

Asta ar putea explica într-un fel comportarea militarilor români la pogromul de la Iaşi, represaliile de la Odessa, sau deportările din Transnistria. 

Aşa că nu este uşor să faci un film despre episodul Odessa. 

Atunci comandamentul român s-a instalat neglijent în fosta clădirea a NKVD care a sărit în aer fiind minat. Mareşalul Antonescu a ordonat represalii prin uciderea tuturor evreilor basarabeni  refugiaţi în Odessa. Iar executanţii au fost creativi adunând evrei în nişte case de lemn cărora le-au dat foc. Cam ăsta este subiectul. 

Regizorul Jude a ales o modalitate mai ciudată, mai specială a reconstituirii acestui episod dureros şi sinistru. Nu a făcut un film propriu zis, ci a încercat să atenueze sentimentele pe care duritatea unui astfel de film istoric le-ar fi trezit.

Wajda a făcut un film cu Katyn, dar acolo erau polonezi împuşcaţi de NKVD, să faci filme cu pogromuri sau represalii este mai dificil, mai ales când nu încerci să le faci deformate ca sovieticii acoperiţi de ideologia comunistă. 

De fapt Jude aici se foloseşte de  reflectarea în oglindă cu filmul lui Nicolaescu, Oglinda, unde apare figura mitică a mareşalului.

El face un film pe care o regizoare Mariana Marin (Ioana Iacob - observ că se pare că este actriţă de limbă germană), numele omagiază pe poeta Madi, cu acelaşi nume.

Ea  vrea să-l facă despre masacrul de la Odessa reconstituind acest eveniment în exterioarele de la Muzeul de Istorie Militară a României şi în Piaţa Palatului. Scenele se combină cu problemele personale ale regizoarei, este amanta unui pilot de aviaţie comercială însurat (Şerban Pavlu)şi se pare că a rămas gravidă. Cred că exagerează cu scenele nude, ea şi pilotul sau statul în cadă când face reflecţii pseudo filosofice. Mă cam enerva şi felul în care era îmbrăcată şi mi ales ce încălţări purta. 

Regizoarea are mari discuţii pe tema filmului cu omul de la Primărie (Alexandru Dabija), filmul este finanţat de primărie condusă de o doamnă primar, trimiteri la actualitatea imediată. 

Reconstituirea din Piaţa Palatul se face cu diverşi figuranţi care nu au treabă cu armata, sunt bătrâni, cu barbă sau au plete (păi se umpleau de păduchi!).

Totul are aerul unui circ Grand Guignol! Toate acestea, cred ca să atenueze realitatea înspăimântătoare, cu momâi spânzurate şi cu clădiri în care se dau foc prizonierilor evrei supuşi represaliilor. 

Filmul a luat deja un premiu la Karlovy Vary şi în mod sigur va stârni mari controverse în media. Deja postări negaţioniste au apărut la o prezentare în Adevărul.

Istoria noastră nu este presărată doar cu eroisme ca la Rovine, Podul Înalt-Războieni, sau Călugăreni, mai sunt şi aceste episoade despre care ne ruşinăm, dar trebuie să ni le asumăm pentru că tot istoria românilor este!

Un pic de speranţă am după acest indiferendum în care români arată mai înţelepţi!