Jurnal de weekend de început de noiembrie

Am citit în Dilema veche un dosar în care predominau contribuțiile unor doamne care se intitulau scriitoare. Observ și în pagina culturală a cotidianului local o inflație de scriitori. Doamnele respective aveau menționat și volumul de sub pana lor apărut la o editură. Acum editurile au apărut ca ciupercile și poți să-ți scoți din fonduri proprii o carte pe hârtie. Și eu am numele într-un volum sau două? Marius Bâzu, colegul meu de liceu cu un an mai mare mi-a făcut onoarea să-mi publice amintirile mele de ploieștean, adică din vremea când nu părăsisem orașul pentru studii universitare. Am avut plăcerea ca să mi se publice diverse articole științifice, când eram activ profesional. Îmi amintesc de primul care mi-a fost transmis sub formă de vreo 12 fascicule pe care le ofeream cu dedicație. Acum mi-a mai rămas să scriu pe blog, asta mă face scriitor? Cred că nu! Mai ales că mai îmi scapă erori de ortografie și exprimare, depistate de cititorii blogului. Dar să știți că acest exercițiu intelectual este incitant și mă obligă să fie atent la exprimare.  Scriitor sau nu, mă bucur că sunt prieteni care mă citesc și îmi critică opiniile politice, când le exprim. Chiar răspund câteodată, înfierbântat și eu și ei, criticii adică. Succesul cel mai mare l-am obținut cu amintirile mele din copilăria ploieșteană a anilor 50-60. Ba, cineva mi-a amintit că n-am menționat o constantă a anilor 50, cartela de pâine. Cartela mi-a lăsat o amintire pregnantă, pentru că prin  clasele primare eram responsabil cu coada la pâine. Cu coada la carne se ocupa mama, acolo era o luptă serioasă. Cartela de pâine, pâinea aia neagră/intermediară, rotundă, pe care o mâncam în anii 50 a dispărut împreună cu acel tip de pâine. A apărut franzela, dar iată acum ne întoarcem din nou la pâinea neagră, că este mai sănătoasă! Eu mai cumpăr și pâine secuiască, ce-mi amintește de copilăria ardeleană, pâine cu cartofi, cu coaja bătută. Are dezavantajul că se mucegăiește rapid, pentru că nu mâncăm multă zilnic. Totuși amintirea mea despre această pâine este că mătușile o pregăteau pentru a fi consumată timp de 10 zile, mie-mi plăcea când era proaspăt scoasă din cuptor. Însă obișnuit, mâncam din această pâine care se mai învechea dacă nu era bine conservată și era consumabilă, cum am spus și după 10-14 zile. 

Săptămâna trecută la început de noiembrie s-a întâmplat o anomalie termică. Cum îmi spunea un prieten cu 10 ani mai vârstnic, cu prenumele Mihai, la începutul lui noiembrie se producea prima răsuflare a iernii cam de ziua Arhanghelilor Mihail și Gavril. Ei bine pe 5 noiembrie în Pitești au fost 26 grade Celsius! Am profitat de vremea bună văratică și am ieșit pe Oarja la pescuit. M-am distrat prinzând cărășei care în total au făcut vreun kil și ceva, dar și un ciortănel de un sfert de kil. Totul în regimul catch & release. 

Partenerul de pescuit, Mitică a prins un crap de 1kil 700, eu l-am asistat cu minciogul și cântarul electronic și bine înțeles fotografia! Este una din cele mai relaxante activități de senior, ca să nu zic pensionar. Doar Adriana are comentat că fac murdărie! În mine zace un descendent al vânătorilor/pescarilor culegători din vremuri foarte vechi.

Am de lecturat niște cărți de istorie, Doom - Apocalipsa de Nial Fergusson, O istoria a Europei de Apus în Evul Mediu, volum care este un curs unversitar la Universitatea din Iași. Nu este ca la un roman să ai continuitate, poți să o reiei oricând. Ultima carte cumpărată este Monarhia Habsburgică (1848-1918) Vol. III, Problema națională. Aceasta a devenit prioritară, pentru că prezintă cea mai sensibilă problemă a acestui Imperiu dunărean. Acum că românii au trăit 1000 de ani sub unguri și austrieci, a fost rău cum se lamenta Cioran, dar a fost și bine pentru că românii s-au pus în contact nemijlocit cu civilizația europeană. Și că veni vorba de problema națională am primit un link care se ocupa cu a doua limbă din țările europene. Este clar că pentru țările unde există minorități importante se impune ca a doua limbă, cum este maghiara, în Serbia, România și Slovacia, sau rusa în Basarabia și Ucraina. Autorul însă începe să bată câmpii când vine vorba de restul Europei. Culmea că se numește Wallach, deci are niște ascendențe cu lumea valahilor-românilor?  Bate rău câmpii cu Europa Occidentală. Dacă identifică corect în Germania ca a doua limbă turca, în Germania sunt azi vreo 5 milioane de turci, cam aceeași proporție și prin Austria, cu Marea Britanie o scrântește că pune limba poloneză a doua limbă, de emigrație recentă, când pe insulă trăiesc milioane de indieni și pakistanezi? În Franța pune engleza a doua limbă, ca și în Italia. Păi în Franța trăiesc 7 milioane de arabi, iar în Italia ca și în Spania, câte un milion de români! Uite că și noi am devenit acolo prima minoritate prin Europa!

Și în final mă voi ocupa de două filme:

Dune

Dune este un film SF, inspirat de un roman celebru de Frank Herbert. Este o nouă ecranizare a romanului sub regia canadiano-francezului Denis Villeneuve. Eram pasionat de SF prin clasa V-a până prin a X-a și nu mai interesează acum, mai ales ororile Marvel. Însă cronicile pozitive din România Literară și Observator cultural m-au făcut să-l văd. Nu m-a prea încântat! În primul rând că este filmat în majoritatea timpului în clar obscur, în întuneric. Toți  autorii și creatorii de literatură și filme SF văd un viitor într-un regim de tip feudalo-medieval. Peste lumea galactică domnește un împărat, la fel ca în Războiul stelelor, sunt nobili, duci, conți, etc. Dacă ne gândim bine azi mai supraviețuiesc două monarhii importante, care sunt legate puternic de tradiție, cea engleză și cea japoneză. În rest la putere este republica cu exempli gratia, cea americană. Tânărul Paul Atreides vine cu tatăl și mama pe planeta Atrakis unde există doar deșert, de unde numele Dune, ca să exploateze mirodenia-spice care este combustibil pentru rachetele galactice. Atreides duce la Atrizi, familia blestemată din epopeile homerice, din care  făceau parte, Agamemnon, Menelau, Electra care au generat tragedii antice ale marilor dramaturgi greci. 

Dirigenten

Este un serial suedez care se petrece în Rusia anului 1999, de tranziție de la Ielțîn la Putin. Este epoca marilor tunuri, a miliardarilor apăruți din neant capitalismului sălbatic rusesc. Personajele sunt lacome, ahtiate de bani, dar mai ales de putere, de influență. A fost tradus în engleză, ca Moscow Noir, dar mai potrivit este chiar titlul suedez, Dirijori! Pentru că printre mafioții care se învârtesc în film este și un dirijor de orchestră simfonică, dar un mafiot nemilos, altfel. 

Personajul principal este Tom Blixen, un bancher suedez care lucrează la Moscova al Banca de investiții Pioneer (face pionierie în capitalismul incipient rusesc) condusă de lordul englez Pendergast. Blixen și șefa lui Rebecca (actriță finlandeză de origine suedeză) se conversează în suedeză. În film se vorbește rusește și englezește.

Blixen vrea să-l ajute pe prietenul lui avocatul suedez Fredrik Kastrup, căsătorit cu o rusoaică, Olga și tatăl unei fetițe de 6 ani, Xenia, la îndemnul Olgăi. Tom miroase că o firmă falimentară numită Neftnik poate să aibă potențial. Vrea să cumpere acțiunile, în așa fel să devină majoritari, Pioneer și o firmă mafiotă RusOil. Toți posesorii de acțiuni mor asasinați, inclusiv Fredrik. Se pare că posesiunile acestei firme sunt atât de mari și bogate în zăcăminte că declanșează lanțul de crime. Crimele încep să fie investigate de curajosul procuror Skurov, care intră în conflict cu procurorul general. De fapt totul privește tranziția de putere în Rusia, în care sunt implicați unii din cei interesați în afacerea Neftnik. Domnește în Rusia o corupție îngrozitoare și interesele foștilor kaghebiști transformați în oameni de afaceri. Ca în filmele de Hollywood sunt scene melodramatice și învinge binele. Dar realitatea a fost că puterea în Rusia a fost acaparată de Putin, unul din cei care și-o doreau  și să controleze toți miliardarii și care a reușit!

Este de văzut acest serial în 8 episoade.

 

Jurnal IT

De ce acest nume de jurnal? 

Pentru că am avut azi dimineața un incident, se pare că mă urmărește nenorocul. Am cumpărat de la magazinul de proximitate și am plătit, cum obișnuiesc, cu telefonul. Ghinion! Operațiunea nu s-a finalizat la computerul cuplat la POS, dar pe telefon apărea că operațiunea se făcuse. Am blestemat și am repetat plin de nervi operațiunea, care a mers finalmente. După ce am luat masa de dimineață m- dus la bancă să discut problema. Minune! La bancă am constatat că operațiunea dublă se anulase, rămăsese doar cea corectă. Viață grea și misterioasă cu internetul, se pare că fuseseră probleme și, probabil, acum au bucle de control și totul s-a terminat cu bine. 

Relatând asta unui prieten, el mi-a spus că problemele cu trecerea pe on line rămâne o problemă în administrația plină de cei în prag de pensie, care au probleme cu acest instrument care nu este doar mașină de calcul. Pentru cei de la primăria locală baza este dosarul cu șină, timp și nervi consumați la cozi.

După un început de octombrie oribil, cu frig și ploi, iată că  în ultima decadă a fost vreme frumoasă. Asta mi-a permis o ieșire la pescuit la Oarja pe 29 octombrie. Am plecat târziu, pe la 9 dimineața ca să ne întoarcem în jur de 5 d.a, că așa gtrag peștii acum. M-am săturat de prins cărășei, dar pe la 1.30 d.a. am avut o trăsătură cam neconvingătoare și am scos un ciortan de un kil! Mitică luase și el niște carași la fel de mititei. Dar cum speranța moare ultima, exact când ne pregăteam de plecare Mitică a scos și el un crap de un kil jumate la care am participat cu juvelnicul. Exact atunci a venit moș tăgârță, patronul bălții, care ne regula la cap că avem prea multe bețe și suspecta că am prins o tonă de pește, enervant individ.

Dar cu 1 noiembrie vremea s-a schimbat brusc și s-a făcut rece și ploaie din nou. Însă finalul de săptămână se anunță frumos, poate mai facem o ieșire?

Cea mai gravă problemă a momentului este pandemia de covid, azi am avut cel mai mare număr de decese. Foarte bine scria Mihai Buzea în Dilema veche! Covidul a scos ce este mai rău în noi românii, și aș adăuga și în politicienii noștri. Ce se întâmplă cu noi reflectă mentalitate de peșteră, de bordei, aia din vremea fanariotă. Și acum deschid o paranteză. 

Mulți se lamentează că învățământul românesc este în picaj. Dar acești români care au pus botul la toate neroziile criminale vehiculate în mass media, pe la România tv și la cutrele de la Antena 3 când și-a făcut educația școlară? Păi în vremurile trecute, ale comunismului luminos, al epocii dea aur. Sunt într-un grup de absolvenți al Liceului I. L. Caragiale Ploiești și ne lamentăm cât de jos a ajuns învățământul azi. Dar judecăm prin prisma liceului nostru, cu profesori deosebiți, produs de regimul burghezo-moșieresc. Liceu ca al nostru au fost în multe locuri din România, în mai mari sau orașe mai mici. Aceste școli asigurau cu studenți universitățile din România. Restul școlilor, a liceelor industriale ale lui Ceaușescu au produs masa asta de muncitori cu calificare slabă, căpșunari care au inundat acum Europa. Și care dau credit la toate tâmpeniile care promovau anti-vaccinismul. Și școala din vremea noastră a fost proastă, poate mai proastă ca azi. Era mai multă ordine, relațiile cu elevii erau mai formale. Acum este mai multă harababură, este și un consiliu al elevilor și suspectez că din cei mediocri, cu intenții să devină politicieni, așa că ideile acestora nu sunt prea strălucite, ca să nu zic proaste. Elevii de azi nu sunt mai proști, ei sunt autentic digitali, ar putea înlocui pe birocrații din administrație fără probleme. Vârfurile din licee au plecat la universități din Occident, din cele de top. I-am urmărit pe studenții mei de la Politehnică, timp de 11 ani. Erau mediocri, doar vreo 2,3 de calitate superioară. Însă ulterior îi văd că s-au descurcat foarte bine la firme de afară. Se vede că și pe afară, în Occident este criză de ingineri și ai noștri sunt onorabili! Nici în SUA sau Canada, liceele nu sunt strălucite, și acolo sunt mai rare alea de top. De unde și faptul că tâmpenii tip woke, cancel culture, me too și alte prostovăneli și ipocrizii sunt înghițite fără probleme. Ce este deosebit, este totuși că educația și mentalitatea de tip occidental contează, că acolo lumea s-a vaccinat. La noi acum o fac românii de frică, când își văd rudele la cimitir, sau la ATI. 

Mi-am petrecut vremea văzând filme vechi, mult mai bune și mai bine făcute comparate cu cele de azi. Nu mă mai uit la televizor decât la Las Fierbinți la Pro Tv. Emisiunile mă enervează, se bate apa în piuă. Un pesedist se lamenta că trăim într-o perioadă lună de instabilitate politică. De parcă ar fi uitat că ea a fost generată de moțiunea de cenzură inițiată de PSD și votată cu entuziasm de USR și AUR. Toate combinațiile politice au eșuat, a lui Cioloș USR și  și a unui guvern minoritar a lui Ciucă cu PNL-UDMR. Explicația este simplă, lăcomia pesediștilor sau a useriștilor care vor să se reîntoarcă la guvernare, s-a aprobat PNRR, mai este și Anghel Saligny. Așa că politicienilor le umblă ochii în cap ca în desenele alea animate unde ochii unor  personaje se roteau cu viteză și pe ei se vedea semnul dolarului! Mă miră că și PSD și USR așteaptă să negocieze, dar nu se abțin să critice pe liberali, parcă mai acătării cei de la USR. Ciudat mijloc de negociere! Să așteptăm și să avem răbdare.

Așa că am de văzut meciurile din Champions League ca să-mi dau seama cât de slabi suntem noi la intern!