Politică și delicatețe

 

Am intitulat această postare după cunoscuta schiță a lui Ion Luca Caragiale. De fapt ar fi trebuit să-i dau titlul: burghezi și moșieri. Vorbind de mentorul nostru, cel care a dat numele liceului, Caragiale, el a fost un citadin, drept care atunci când a moștenit averea Mumuloaiei în loc să se retragă la moșie s-a retras la Berlin. Caragiale a fost eminamente burghez, mai degrabă mic burghez. Personajele lui sunt din acest mediu sau de la Mahala. Capodopera lui Caragiale este O scrisoare pierdută, o satiră politică. Păi cum să nu fim pasionați de politică noi, cei care am absolvit Caragiale?

Localul Liceului nostru se afla pe Bulevard la începurile lui într-o clădire monumentală. Bombardamentele din 1944 au distrus fațada liceului și acesta s-a mutat în clădirea actuală, fostă a Liceului Comercial, clădire a cărei construcție a fost inaugurată de prim ministrul de atunci Ionel Brătianu. Clădirea distrusă a fost refăcută la fațadă în stil stalinist, după cum țin eu minte prin anii 50. În această clădire refăcută a funcționat Liceului Industrial de Chimie, dar pe la finalul anilor 50 s-a decis inaugurarea unui nou liceu teoretic, dat fiind și poziția excelentă, în centru, față de poziția marginală a liceului Caragiale în nord estul orașului. Decidenții politici de atunci a denumit liceul A. Toma, poet proletcultist, cu origini ploieștene. Mai proastă idee pentru această denumire nici că nu se putea. Așa că absolvenții de A. Toma ar trebui să fie sastisiți de politică, mai ales cea de factură stângistă. Totuși decidenții politici s-au răzgândit  și desființând Liceul nr. 3 Mihai Viteazul, i-au dat numele Liceului 2 din bulevard. Eu mi-am terminat studiile elementare în sudul orașului, spre Gara de Sud, la Generală nr. 1 pe Jdanov, ulterior Bobâlna, fost de fapt C. A. Rosetti, un burghez nenorocit din secolul XIX, adversar al lui Eminescu, sau poate și al lui Caragiale? Păi să nu bați în ciocoi? În mod normal trebuia să devin elev al liceului A. Toma, dar mama a decis altfel și am ajuns la Caragiale și nu regret de loc. Liceul Mihai Viteazul a devenit un concurent foarte puternic al mai vechiului Caragiale, în primul rând datorită poziției centrale în oraș. Împărțim lucruri comune, localul în forma vechea ne-a aparținut.

Cam toate operele caragialești sunt despre politică, unele despre Ploiești. Caragiale este ironic, satiric cu personajele sale, unele inspirate după personaje reale, cum este Trahanache dintr-O scrisoare pierdută.  Aș spune că, chiar dacă simțea enorm și vedea monstruos, ocazionat chiar de un sejur ploieștean avea pentru personajele lui o simpatie, chiar dacă undeva zicea că le detestă. Cum a spus-o atât de inspirat “că toți suntem români mai mult sau mai puțin onești!” De aceea Conu Alecu Paleologu îmi mărturisea după vizionarea unei puneri în scenă a Scrisorii pierdute resimțea un impuls patriotic.

În continuare am să vă mărturisesc că văzând că Lucian Boia a publicat o nouă ediție a cărții sale de mare succes De ce este România altfel – după 10 ani am cumpărat-o imediat. M-am apucat să o citesc pe la prânz și am terminat-o pe la 6 seara. Cartea conține eseul lui Boia scris acum 10 ani, în 2012 și o Addenda care păstrează tonul eseului inițial. Trebui să vă spun că, probabil cea mai corectă evaluare a cărții a făcut-o Nicolae Manolescu. Cartea nu este incorectă în analiza istorică a românilor, dar este scrisă fără pic de empatie față de români. 

Aș mai spune că sunt un partizan al teoriei imigraționiste a formării poporului român. Noi românii ne-am format în arealul balcano dunăreano carpatin. De aceea suntem rude cu traco macedo ilirii. Romanizarea a început în sud în Macedonia ca să urmeze apoi și arealul Daciei unde cultura superioară ne-a făcut să devenim rapid latinofoni. Cel mai important fenomen a care a urmat a fost ocupația de către țaratul bulgar teritoriul României de azi și mai încolo spre Slovacia și Panonia. A fost tot un fenomen de superioritate, creștinismul organizat ne-a fost transmis de la  Bizanț prin  intermediul slav și de aici și slavismele din limbă, limba de cult, organizare religioasă.  Așa se face că atunci când Transilvania a fost supusă de unguri au găsit aici pe români ortodocși și au rămas așa până la 1700, când unii au trecut la religia unită cu Roma și ne-au retrezit sentimentul național și impunerea alfabetului latin în locul celui slav. 

Avem probleme mari de întârzieri în civilizație, ne-am occidentalizat târziu, începând din secolul XIX, încă este valabilă teoria formelor fără fond. Pentru că am moștenit o mentalitate tranzacționistă, de găsire a compromisului, care nu este întotdeauna favorabil. Noi românii avem defecte, complexe de inferioritate și ne place câteodată să le evidențiem, ca apoi să avem reacții de exacerbări patriotarde. Boia ne compară mereu cu ungurii și polonezii. Este adevărat în Evul Mediu aceștia au avut state puternice, domnitorii Valahiei erau vasali regilor maghiari, iar cei din Moldova erau vasalii regilor  polonezi. Dar iată că aceste puternice regate au dispărut. Regatul maghiar s-a prăbușit la Mohacs în 1526, și Ungaria a devenit pașalâc turcesc. Polonia a dispărut ca stat la finalul secolului al XVIII-lea. Și eu admir semeția și curajul polonez, corectitudinea și hărnicia maghiară. Uite că cele două principate au supraviețuit tributare otomanilor, cu perioada de  decădere maximă în timpul fanarioților. Și am reapărut de la mijlocul secolului XIX într-o țară nouă numită România. Am mers prin vecini, și nu m-a entuziasmat de loc cum arată țările baltice cu puternice urme de moștenire sovietică. Sau când mergi spre Bulgaria și ajungi în Turcia poți exclama sunt unii care stau mai prost ca noi.

Și despre lenea românească este o legendă, românii muncesc din greu la agricultura UE și Europa este plină de constructori și meseriași români. Rămâne problema învățământului, unde încă plutim în confuzie, universitățile au profesori slabi.

Problema cea mai dificilă este în justiție. Citesc un roman de John Grisham care explică sistemul de justiție din  Bible Belt, Sudul Americii, ce prestigiu are, câtă încredere i se acordă. Asta este principalul atu al Americii înainte de toate, respectul față de lege, venit și pe linie protestantă.

De când am intrat în Uniunea Europeană România a progresat enorm, recunoaște asta și Boia. Avem lideri slabi, unii impostori, cu doctorate plagiate. Important este să facă ceea ce  trebuie, este nevoie de o reformă administrativă care să distrugă cumetriile județene, cu tendințe mafiote. Trebuie refăcută infrastructura feroviară, am călătorit cu trenul în Europa și doar la noi este un coșmar. Multe trebuie făcute, însă este nevoie de lideri care să se gândească la țară și mai puțin la interese personale.

De 1 Mai

 

Azi este 1 Mai Ziua Internațională a Muncitorilor din toată lumea. Este aniversată ca ziua în care muncitori din Chicago au declanșat o grevă înăbușită în sânge. În 1889 Internaționala Socialistă a decretat 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii. Este interesant că ea se sărbătorește în toată lumea cu excepția SUA. Ei au Ziua Muncii Labour Day în prima luni din septembrie, începutul toamnei.

Țin minte că era manifestație de 1 Mai în Ploiești pe Bulevard și erau castanii înfloriți. La difuzor spicherul spunea atunci când a trecut prin fața tribunei nume de elevi fruntași. Nu lipsea numele unui elev fiu al primului secretar al regiunii de partid, care de fapt era o loază. Și urmau apoi distracțiile specifice, dacă aveai posibilități mergeai la Snagov la iarbă verde. Restul clasei muncitoare mergea să mănânce crenvurști și bere. Era vremea crenvurștilor, nu a micilor ca azi. Era simplu aveau un cazan cu apă și aveai un aragaz cu butelie și puteai să fierbi mulți crenvurști pentru clasa muncitoare, nu grătare cu mici ca acum, mai complicat. Am beneficiat copil de faptul că eram fiu al clasei muncitoare, învățam bine la elementară și pentru că aveam origine bună am fost promovat până la președinte de unitate, șeful pionierilor din școală și am ajuns la liceu membru UTM. Așa că primeam colegi de ai mei în sânul organizației tineretului muncitor. O loază de pe la țară, făcut și el utemist îi încuia pe viitorii membri cu întrebarea: “Care este organul central al UTM?” și răspunsul era “Scînteia tineretului!”. Tot din vremea aceea îmi amintesc de frumosul cântec al lui Ciprian Porumbescu. Era un cântec dedicat începutului de primăvară, Armindenilor, dar comuniștii l-au denaturat și l-au făcut cântec muncitoresc. Am încercat să gugălesc să dau de versurile originale scrise chiar de Porumbescu. Nimic. Versurile din cântec sunt scrise în 1946 de Maria Ranteș. De fapt este pseudonimul lui Alexandru Șahighian, poet ermetic interbelic, dat cu comuniștii după și-l țin minte că era scriitor pentru copii, probabil că și congenerii li-l amintesc?

Că Ucraina nu poate lipsi, SUA a ajuns la concluzia că armata ucraineană poate învinge armata și pompează în ea armament de 30 de miliarde de dolari, de 5 ori bugetul militar al Ucrainei. Rusia va fi redusă astfel la un adversar de mâna a doua și SUA se poate ocupa de China.

Au fost în fine și vizite oficiale românești în Ucraina la Kiyv (ca în ucraineană!). Marți a ajuns în Ucraina primul ministru Ciucă însoțit de ministru de externe Aurescu. Inițial Ciolacu trebuie să meargă miercuri împreună cu Cîțu, dar a aflat de vizita lui Ciucă și s-a băgat și el în delegație să fie și un tractorist în poză. Miercuri Cîțu a plecat în Ucraina, împreună cu șefii parlamentelor din Elveția și Macedonia de Nord. În media au apărut reacții negative la vizita lui Cîțu, chiar dacă el este responsabil de relațiile bune oficiale cu Ucraina. Cîțu este diabolizat de media pro-useristă, dar și de cea de la A3, visceral pesedistă. Unde este luat de ciuf și Arafat, adversar al impostorului de la sănătate.

Cu Ucraina nu am fost în termeni buni, au fost tensiuni, canalul Bîstroe, delimitarea zonei economice în Marea Neagră, situația minorității românești. Dar după începerea războiului, comportamentul compatrioților față de refugiații ucrineni a fost exemplar, suntem și noi pățiți! Așa că comportamentul autorităților ucrainene s-a schimbat radical. Suntem percepuți ca buni prieteni, îi ajutăm și militar, dar mai pe burtă, chiar dacă unii păreriști din media au frustrări, e Basarabia cu probleme și de aceea nu facem tapaj. Văd că unii au rămas la atititudinile de anii trecuți cu ucrainenii. E altvceva acum, Rusia vrea să facă praf Ucraina și noi să aprobăm asta? 

Am terminat de citit cartea despre Basarabia  a lui Armand Goșu: Între Napoleon și Alexandru I - Contextul internațional al anexării Basarabiei. Trăiești o mare frustrare citind această carte, eram precum Finlanda, Principatele Române erau teritorii de schimb. Rusia era la apogeul agresiunii spre Vestul Europei. În Balcani viza ocuparea Prinipatelor, a Bulgariei și Serbiei. Noi eram ca un ghimpe în cale Rusiei să ajungă la frații slavi și la Constantinopole. Finlanda a avut noroc, a devenit finlandeză, nu suedeză, noi nu! Inițial au vrut ambele principate apoi, graniță pe Siret și finalmente pe Prut. Iar Basarabia a suferit din plin rusificarea, continuată apoi în vremea sovietică. Văd că persistă mitul tratamentului colonialist al burghezo moșierilor români în interbelic în Basarabia, mit răspândit de Stalin!

Am mai citit și o carte numită Slough House de Mick Herron, autor britanic. Scrie foarte încâlcit sau elaborat, ia-o cum vrei, cu multe jargoane, de nu seamănă cu polițistele obișnuite. De câtva timp urmăresc un serial britanic Slow Horses, la începutul lui mai va fi ultimul episod. Subiectele sunt comune. Slough House este o anexă a MI5 SRI-ul britanic unde sunt strânse ciurucurile de spioni, slow horses. E vorba de trădare, de acțiuni iresponsabile ale serviciilor secrete care pun în pericol securitatea Marii Britanii.

Evenimentele din Ucraina mi-a amintit de un film rusesc regizat de regisorul basarabean Emil Loteanu O dramă la vânătoare după Cehov. Un prieten după vizionarea de prin 78 spunea că reflectă bine spiritul rus, beții cumplite cu lăutari țigani. Este însă o poveste de dragoste nefericită cu o actriță superbă Galina Beliaeva, adolescentă, care îi va deveni soție regizorului și vor avea un fiu numit Emil Loteanu Jr. și marele actor Oleg Iankovski, figură tipic de intelectual rus în criză.

Să sperăm că vremea se va îmbunătăți și vom avea și știri mai bune!