luni, 29 mai 2023

Rotativa s-a înțepenit


După cum se vede, anul acesta avem o vreme tipic englezească, cu temperaturi modeste și ploaie zilnic! 

Abordez în acest jurnal și o temă politică de care mă feresc de ceva timp. Acum prin 25 mai trebuia să se întâmple schimbarea de prim ministru, PSD trebuia să preia acest  post, dar nu s-a întâmplat. De ce? Pentru că PSD este un partid de profitori obraznici și ignari. Și din acest motiv au declanșat cu ajutorul acestor lideri dubioși greva în Educație. Este clar că profesorii au salarii mici, mizerabile aș spune, chiar dacă se insinuează despre meditații. Aici doar cei de la matematici, limbi străine și biologie mai pot emite pretenții că fac un ban în plus. Dar greva le dă posibilitatea celor de la PSD să evalueze ca sunt avantajele și dezavantajele unui prim ministru pesede. Eu aș reface coaliția de centru dreapta dacă aș fi Iohannis, cu toate partidulețele în care s-au fragmentat USR și PNL. Atât despre politică!

Am așteptat finalul de săptămână ca să consemnez un eveniment cultural la Pitești, primul Festival de Teatru Stradal - Pitești International Street Theater Festival, între 26-28 mai. A corespuns cu Raliul Argeșului și, din păcate nu a avut reclama care merita. În 26 mai eram la bere, lângă Biserica Sfântul Gheorghe și am auzit un sunet de tobe, era trupa românească BARBAROSSA SAMBA GROUP. Nu au mai apărut apoi.

În schimb sâmbătă seară, fără se vreau am nimerit la spectacolul trupei italiene ECCENTRICI DADARO numit Operativi. Era un spectacol de pantomimă care simboliza Primul Război Mondial cu trei soldați, americanul cu lighenașul britanic pe cap, italianul șmecher și neamțul imperial cu coif, amorezat de marșuri și tobă. Subiectul este de actualitate pentru că avem un război teribil la granițele noastre. A fost un spectacol reușit de pantomimă cu actori cu cu aer de clovni.

Duminică dimineața am urmărit spectacolul Hands Wash al trupei belgiene JORDI L. VIDAL COMPANY, spectacol participativ în care spectatorii majoritar copii erau îndemnați să se spele pe mâini ca să nu ia virusul. 

Seara a urmat de la 18.00 spectacolul VOTE FOR al italienilor. Aici era o parodie a alegerilor acre sunt în genere influențate de mahării la butoane, respectiv iubitul nostru primar, fără nicio intenție la ocupantul fotoliului piteștean. 

De la 20.00 a urmat spectacolul Adventures of Two Men al belgienilor, cu un spectacol de lupte balet între doi tipi. 

Singurul impediment a fost de fapt ploaia care a fost înțeleaptă și a lăsat spectatorii să vadă aceste gen de teatru pantomimă circ. 

Încă o dată sunt frustrat că spectacolele, nu au găsit o reclamă adecvată. 

Am văzut filmul lui Cristian Mungiu RMN. Am urmărit pe internet jumate din film cu subtitrare în franceză și sonor foarte discret și apoi o variantă  care era era subtitrat în română. Mungiu reface cazul Ditrău cu alungarea străinilor din Sri Lanka de la o brutărie. Mungiu are un scenariu mai complicat. Eroul principal este Marin Grigore - Gazon din Las Fierbinți. Satul nu este locuit doar de maghiari, ci și de români în minoritate și de urme de nemți. Marin Grigore este Mattias un germano român, plecat la muncă la un abator german. El are probleme acasă cu fiul lui, micul Rudi, care nu vorbește. Interpelat de supraveghetorul german Mattias îi replică că are probleme acasă și acesta îl gratulează cu țigan leneș și se alege cu un cap în gură de la Mattias. Acesta se întoarce acasă și încearcă să-i atenueze fricile pentru că Rudi când pleacă la școală trece printr-o pădure. Mattias vrea s-o lase pe amama lui Rudi, româncă și este atras de unguroaica Csilla, care este managerul brutăriei unde se angajează cei trei sri lankezi. Ungurii nu mai vor străini, abia au scăpat de țiganii alungați. Dar cel mai vocal este românul Brebu, interpretat de Gheorghe Ifrim - primarul din Las Fierbinți. Au loc scene ciudate, papa Otto, tatăl lui Mattias are probleme de Alzheimer și este dus de fiu la Cluj să facă un RMN, de unde și titlul filmului. Este un film de actualitate, privind xenofobia din România. 

Am mai văzut și un serial NETFLIX, Fubar cu Arnold Schwarzenegger despre spion CIA. În serial se vehiculează problema unor arme nucleare, inclusiv bomba murdară cu deșeuri radioactive. Păi asta este doar un concept, că trebuie să fii foarte bine protejat la radiații ca să faci o astfel de bombă, altfel mori! Enervant când în filme se jonglează cu idei prost asimilate.


luni, 22 mai 2023

Jurnal cultural cu filme românești


A trecut o săptămână cu importante evenimente culturale.

Însă ieri duminică a fost o zi importantă în calendarul creștin ortodox: Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena! Creștinismul lui Isus rămânea dar o erezie în cadrul iudaismului, dacă nu era Sfântul Paul (Saul), care să predice creștinismul la neamuri și Împăratul Constantin cel Mare care a realizat importanța creștinismului ca religie de stat în 313 prin Edictul de la Mediolanum! Sunt mulți români care au prenumele Elena sau Constantin.

A fost o săptămână importantă din punct de vedere cultural. S-a sfârșit Festivalul Internațional al Teatrului de Studio de la Teatrul Alexandru Davila Pitești. Ultimele spectacole desfășurate la Sala Studio Liviu Ciulei au fost două producții teatrale foarte reușite: Tzuki și Tati și Doi pe o Bancă. Miercuri 17 mai s-a desfășurat la Teatrul Davila o dezbatere privind teatrul de studio. După mine teatrul de studio cere o sală mai mică, mai intimă, cu un contact direct spectator actor, un conflict puternic și puțini actori, doi de obicei.  Și fiindcă a venit vorba de Sala Studio Liviu Ciulei am o amintire despre Liviu Ciulei din copilărie. Am văzut filmul lui Ciulei Valurile Dunării și Ciulei face un rol de muncitor, marinar pe șlep extrem de convingător, credeam că Ciulei era coleg de banc cu tata! Ulterior l-am văzut în roluri de mare rafinament, Ciulei era un burghez desăvârșit. 

Îl invidiez pe prietenul Florin la Oradea unde va fi unvestival de teatru mult mai amplu!

De bine de rău există o viață culturală în Pitești. Este acum teatrul care se produce pe trei scene ale orașului, pentru că la film mergi la mall, dacă mai mergi?

Joi 18 mai s-a sărbătorit 16 ani de Filarmonică în Pitești, și a fost un concert popular. Cu acest prilej au concertat Brio Sonores, un grup de muzică din Republica Moldova. Sunt patru artiști cu voci bune și repertoriu clasic și pop. Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Tiberiu Oprea au acompaniat pe tinerii artiști și au interpretat uverturi din opere de Rossini, Bizet, Massenet, Suppe, dar și Eugen Doga, sau Ungur compozitori basarabeni. Un concert popular cu o sală plină. Organizatorii au oferit melomanilor o bucată de cozonac și un pahar de vin!

 

Apoi mai sunt întâlnirile cu artiști și scriitori la Biblioteca Județeană sau la Centrul Cultural Pitești.

Sunt într-o mare dispută cu prieteni care cred că la Pitești e potrivit doar să asculți muzică populară sau manele!

 

În fine am văzut două filme românești care merită menționate.

Primul a fost Taximetriști.

Este un film extrem de realist privind viața de noapte în București, autentic și realist, spre deosebire de mizeria numite Team Buliding. Se vorbește buruienos, dar nu suntem la pension de domnișoare și este limbajul colocvial pe care-l folosesc și eu. S-avem pardon!

Al doilea film este Oameni de treabă.

A fost multiplu premiat. Este un cu subiect de Las Fierbinți, serialul comic de la Pro tv, dar altfel. Aici protagoniști ca și în serial sunt primarul și polițistul, aici numit Ilie. Mai apare și popa satului. Suntem în județul Botoșani lângă frontiera cu Ucraina, pe lângă obișnuita corupție și trafic de influență exercitat de primar mai este traficul de țigări. Ilie polițistul visează să devină proprietar de livadă. Așa că trece cu vederea afacerile dubioase ale primarului. În sat, pe lângă Ilie mai apare un agent tânăr, Vali care vrea să facă pe polițistul și este blocat și domolit de Ilie. În sat are loc o crimă, un om este omorât, apoi este grav rănit și agentul Vali. Finalul este de film cu mafioți, în care plutonierul Ilie vrea să facă dreptate și să aresteze pe traficanți.

 

Recomand ambele filme!