Jurnal de 13 iunie

Azi este 13 iunie!

După calendarul catolic astăzi este Sfântul Anton şi Serbarea crinilor, pe care o ţin minte de când eram copil şi mama ne ducea la catolici!

Tot azi este o mare sărbătoare după calendarul ortodox este Înălţarea, dar această sărbătoare n-are dată fixă, serbându-se funcţie de data de Paşti. Este şi Ziua Eroilor şi se amintesc cei care s-a jertfit pentru patrie!

Ziua de 13 iunie are şi o rezonanţă specială, de care mi-a adus aminte discuţia dintre Cosmin Prelipceanu cu Emil Hurezeanu şi Stelian Tănase. Este data evenimentelor sinistre care s-au desfăşurat în Bucureşti în perioada 13-15 iunie, 1990. Hurezeanu acoperise Piaţa Universităţii ca jurnalist al Europei Libere, iar Tănase fusese unul dintre liderii informali ai aceleiaşi Pieţe a Universităţii. Întâmplarea a făcut că ambii să nu fi fost prezenţi la evenimente.

Ei bine, eu am fost în Bucureşti în 13 iunie şi am ajuns la Piaţa Universităţii. Voiam să văd ce mai este pe acolo. Nu se mai putea intra, piaţa fusese golită, corturilor ultimilor protestatari îndepărtate. Am plecat şi mi-am văzut de treabă. Am ajuns înapoi în piaţă, după ce am auzit de ciocnirile care au urmat şi de incendierea autobuzelor. În piaţă mai era fum şi câţiva tineri care se plimbau triumfători. Şi astăzi cred că un înger păzitor m-a vegheat, pentru că dacă aş fi ajuns în Bucureşti aş fi luat bătaie de la mineri, fiind curios din fire şi mai ales suspect, pentru că barba mea neagră, pe vremea aia mă recomanda ca unul d'ai lu' Raţiu şi Coposu, cum de fapt şi eram!

Analiza celor doi publicişti a fost extrem de interesantă. Este clar că a fost pusă la cale acele forţe obscure şi oculte ale securităţii, care l-au folosit paravan pe Iliescu. Acesta era absolut disperat în a-şi lua revanşa frustrărilor din vremea marginalizării ceauşiste. pe de altă parte este clar că Piaţa Universităţii îşi pierduse tot farmecul ei protestatar după ce lumea votase masiv FSN şi în piaţă rămăseseră elemente marginale, incapabile să înţeleagă că partida fusese pierdută, prin jocul democratic al alegerilor. Oculta securistă voia însă să dea o lecţie forţelor democrate şi liberale ale societăţii româneşti, o pedeapsă, mizând pe imuabilitatea URSS şi a sferei ei de influenţă în România, calcule prosteşti, greşite, ca toate calculele şi acţiunile securităţii. Aceste elemente obscure,  ulterior  s-au îmbogăţit neruşinat sub pulpana lui Iliescu, şi de abia prin începutul anilor 2000 au fost apoi denunţate chiar de Ion Iliescu, cel care a simţit că a fost o unealtă în mâna lor, ca fiind capitalismul de cumetrie. Episodul politrucului s-a terminat şi aceste forţe oculte s-au reorientat spre liderul populist, cu aplomb şi papagal şi care era dintre ai lor, adică Traian Băsescu. Pentru că nu-i pot da decât dreptate lui Stelian Tănase privind manipulările din vara trecută care anunţau o nouă lovitură de stat, ca aceea plănuită de Piaţa Universităţii în 1990. 

Mulţi fraieri intelectuali continuă să cauţioneze acest grup ocult, cu origini securiste şi sinistre. Astăzi m-am întâlnit cu un astfel de papagal care întreba retoric despre insuccesul lui Ponta în vizita din Germania. Frustrările lui Băsescu au cerut ca manipulatorii neruşinaţi, de tip EVZ să proclame un insucces această vizită, unde Ponta a fost primit ca un şef de stat, cu onoruri militare şi a discutat cu Cancelarul Angela Merkel timp de 2 ore. Înţeleg şi revolta prietenului Mircea la aceste minciuni, el locuitor al Germaniei şi un pic mai capabil să înţeleagă ce s-a transmis în media germană, nu numai continuarea luptei împotriva corupţiei, unul din subiectele care trebuie rezolvate. Aşa că i-am replicat papagalului că omul care a făcut cel mai mare rău României în ultimii ani este Traian Băsescu, fapt cu care i-am închis gura să mai debiteze alte comentarii. 

În Dilema veche Cristian Ghinea discută despre căsătoria homosexualilor, argumentând că în SUA este una singură şi cea religioasă şi cea civilă şi de aceea sensibilă şi discutabilă. La noi biserica nu-i obligată să-i cunune, iar la primărie se încheie o convenţie de tip civil.  Toate astea sunt argumente de bun simţ, mai puţin persiflările neghioabe la adresa lui Antonescu, client constant al domnului Ghinea.

Şi dosarul numărului de azi al Dilemei vechi discută despre trăncăneala la români. Ca toţi balcanicii ne place să trăncănim. Cu toate că acest plăcut obicei ne-a fost restrâns şi interzis în comunism, se spunea că cvasi obligatoriu, unul dintre preopinenţii participanţi la o trăncăneală trebuia să fie turnător la securitate. Pe vremea lui Dej trăncăneala te ducea la Canal şi la intrare în amintirile familiei, pe vremea lui Ceauşescu, puteai să înjuri tot, dar să nu o faci în public să audă Occidentul. Şi toţi eram eroi, cârteam şi înjuram, la fel cum spunea Bulă că se pişă în Piaţa de la CC, dar în pantaloni! Măcar acum cârtitul şi înjuratul puterii nu mai are restricţii, doar anumiţi mahări care nu-l înghit pe Nea Caisă Băsescu mai sunt urmăriţi să calce pe bec în afaceri sau prin alcovuri pentru şantaj cu DNA.

Am mai aflat că în Franţa cică ar fi mai mulţi scriitori, foarte probabil d'ăştia pe blog, decât cititori. Şi eu mă iluzionez că semnele mele pe ecran, internet pot stârni interesul unor dintre cei care mă citesc! Aşa că scriu, chiar dacă unii se vor uita şi vor constata că Joe n-are ce face şi uite ne mai oboseşte cu opinii de doi bani!

A bon entendeur salut!