Spania Barcelona

Unii se vor întreba retoric dacă Barcelona este în Spania, realitatea este că de 500 de ani este,

Palau Robert

inclusiv provincia Catalonia!

În Barcelona am fost de trei ori, prima dată pe data de 15 când ne pregăteam să plecăm a doua zi spre Franţa, a doua oară pe 20 şi ultima dată pe 22 septembrie când ne pregăteam să revenim în ţară.

În ziua de 15 am oprit în Barcelona la intersecţia dintre Avenguda Diagonal şi Paseig de Gracia pe la 10 dimineaţa.

Pentru că în locul unde ne-am oprit se afla Palau Robert am observat aici că este o expoziţie despre Romanicul din Catalonia. De asemenea este şi un punct de informaţii de unde am luat o hartă a Barcelonei.

Am vizitat şi expoziţia care era gratuită care expunea arta din Catalonia în jurul anului 1000. Ce era interesant în această expoziţie a fost cum subiecte şi teme ale acestei arte au fost folosite după 900 de ani de genialii pictori din Catalonia şi în primul de rând de Picasso!

După vizita de la Palau Robert ne-am îndreptat spre Passeig de la Gracia către capodopera civilă a lui Gaudi numită casa Milla - La Pedrera. Cum sunt eu norocosul de serviciu şi de La Pedrera se ocupau autorităţile şi faţada era în lucru!

Casa a fost construită la comanda lui Petre Milla i Campos şi a soţiei Roser Segimon i Artells pe colţul de stradă dintre Passeig de Gracia şi Carrer de Provenca.

Asta nu împiedica vizita casei. Am stat la coadă să intru, preţul e piperat 16,50 Euro şi intrăm în curtea interioară a casei şi fac şi o poză cu uşa de intrare din fier forjat cu vitralii,  apoi aşteptăm vreo 10 minute ca să urcăm cu liftul până pe acoperiş. Am întrebat o însoţitoare care mi-a confirmat că această clădire este locuită şi că există proprietari. Cât o fi costând un apartament în această clădire?

Ajungem sus şi pozez ornamentele tipic Gaudi, un fel de capete de cavaleri cu coif şi motive florale şi de plante. Fac şi fotografii cu împrejurimile casei având în depărtarea imaginea Sagradei Familia, dar şi a catedralei din vârful dealului care domină Barcelona. Coborâm la nivelul imediat inferior sub acoperiş şi descoperim o expoziţie cu sistemul de construcţie a lui Gaudi cu suprafeţe care se folosesc şi în arhitectura contemporană.

Coborâm încă un etaj şi intrăm într-un apartament. Apartamentul este decorat ca la 1900. Nu sunt camere forte mari dar unele sunt mobilate cu gust iar pe pereţi sunt tablouri, desene şi grafică. După care coborâm până jos pe scara de serviciu. Scara principală probabil este destinată proprietarilor!

 

casa Milla

O luăm pe jos pe Passeig de Gracia pe care sunt unele din cele mai elegante magazine şi buticuri. Ajungem la Casa Battlo. Aceasta poartă numele şi Casa Oaselor. Exteriorul

casele Batllo şi Ametler

acesteia este mai viu colorat cu ceramică decât cealaltă casă a lui Gaudi.  Şi ca să nu fie singură, lângă ea se află altă casă superbă Casa Amatller construită de alt arhitect faimos la Barcelonei Jose Puig i Cadafalch. Le-am pozat pe ambele din exterior.

Ne-am revăzut cu prietenii noştri în apropierea acestui ansamblu celebru de clădiri. Ne-am oprit să luăm masa la un restaurant faimos Taller de Tapas de pe Rambla Catalunya. De ce este renumit? Pentru că dacă intri în el te întâmpină fotografii mari cu Scarlett Johansson şi altele cu regizorul şi actorul Woody Allen. Woody Allen are un film dedicat Barcelonei numit Vicky Cristina Barcelona. Se pare că prânzeau aici. Noi am mâncat la terasa aşezată pe mijlocul Ramblei.  Am luat un muşchi de vită bun!

După masă ne-am despărţit, noi mergând la gară la hotel.

British! eu reflectat....

Următoarea întâlnire cu Barcelona s-a petrecut pe 19 septembrie. Am ajuns în Barcelona cu trenul. Pe drum am observat un cuplu de englezi. El rezolva crosswords şi purta mândru un canon clasic cu clişeu, tipic englezesc, mândru şi anacronic!

Ne-am dus glonţ cu metroul la Sagrada Familia. Acolo era puhoi de lume. Se stătea la coadă în jurul catedralei probabil cel puţin o oră. Am renunţat să mai mergem şi mi-am luat, la sugestia amicului, un bilet pe internet luni, chiar în ziua plecării pe 22. Catedrala lui Gaudi este un adevărat şantier. Pe latura de vest unde stăteam să o aştept

Gaura

pe Adriana se muncea la dat găuri în asfalt pentru capace de gaz probabil. Pentru acest lucru un tip avea o foreză electrică cu care dădea gaura şi extrăgea felia rotundă de asfalt, altul lucra cu un picamer să îndepărteze urmele de asfalt şi beton. Nu erau un singur Dorel şi mai mulţi admiratori, ca la noi.!

a ieşirea din metrou o tânără ne-a dat un flyer care făcea reclamă la un bufet. Învârtindu-ne prin zonă am dat de acest bufet. Era o plimbă tava cu preţ fix la care am hotărât să mâncăm mai încolo. Am luat-o prin împrejurimile catedralei. şi apoi am zis să o luăm spre Avenguda Diagonal să caut nişte clădiri monumentale. Ajungând acolo am luat spre stângă adică invers decât trebuia. Mergeam spre clădirea ovoidală asemănătoare cu cea de la Londra. Adriana a realizat eroarea şi mi-a zis: "uite m-ai dus exact

înapoi!". Am luat-o pe o stradă direct spre piaţa unde se află ansamblul monumental. Ne-am oprit la bufet şi am luat masa. Întâi îţi făceai salata, adică o umpleai cu ce te-ar putut interesa. După aceea plăteai, adică 10,45 Euro şi treceai să-ţi iei felul principal care consta din bucăţi de pui la cuptor. Pentru garnitură erai cartofi, paste, dar erau pizza. Am luat excesiv la salată, dar la felul principal a fost exact cât voiam să mănânc.

Am luat apoi şi o cafea de la un automat care era inclusă în preţ dar era şi îngheţată sau fructe şi băuturi răcoritoare.

Kubala în spate

Bine aranjaţi cu stomacuri ne-am dus ca prim obiectiv la Stadionul Nou Camp. Am luat metroul după ce am studiat cu atenţie harta metroului. Am schimbat şi am mers vreo 10 staţii spre Universitatea Barcelona. Cu o staţie înainte Adriana are ideea să coborâm şi era chiar staţia de metrou pentru stadion. Cobori pe un bulevard şi ajungeai la

complexul Nou Camp. Dincolo de poartă erau maşini pentru bilete. Doream să fac o poză pe stadion. Însă pentru asta trebuia să plătesc un tur de 23 de Euro, cât un bilet de meci! Aşa că am renunţat. Ne-am dus la terasa de lângă stadion şi magazinul de suveniruri. În loc de bilet am luat o halbă de bere Estrella Dam, fabricată într-o instalaţie chiar aparţinând terasei. M-am dus spre o intrare să mă milogesc de un paznic să mă lase să fac o poză în stadion, dar m-a rugat să cumpăr un bilet de tur.

M-am mulţumit cu poze făcut cu fotbaliştii care abundau în magazinul de suveniruri.

Ne aşezasem lângă o statuie a unui fotbalist aflată în faţa stadionului. Privind mai atent pe placa comemorativă din spatele statuii am văzut nume de fotbalişti cu nume ungureşti. Şi aşa am privit atent statuia care aparţinea unui mare fotbalist din vecini, Ladislau Kubala. Kubala a jucat pentru naţionalele Ungariei, Cehoslovaciei şi a Spaniei. El a fost fotbalistul lui CF Barcelona, şi datorită lui au ajuns acolo şi Koscis şi Czibor, după Revoluţia din Ungaria. M-am bucurat că m-am trezit în Europa Centrală aici la capătul vestic al Europei. De fapt la Barcelona a jucat şi Hagi, marele nostru fotbalist, dar şi Gică Popescu!

Am plecat de la stadion spre metrou, nu departe erau clădirile moderne ale Universităţii Barcelona.

Am ieşit la Placa Catalunya, dar pe altă parte de Rambla. Era o mare de  lume se vedeau scene pentru spectacole iar când am ajuns pe Rambla era o mare de lume. Sunt cu mult mai mulţi oameni decât erau în iunie 2001, când am fost prima dată în Barcelona.

Am oprit la Carrefour să iau ceva rece de băut, era o zi înăbuşitor de caldă.  Mai mergem pe Rambla până la Piaţa de

Santa Maria del Pi

Alimente din Barcelona, Boqueria. Înainte am trecut pe lângă o clădire barocă cu aer de biserică care-i de fapt Barcelona Arts de Carrer, un centru de chestii artistice. La Boqueria am văzut la un magazin de specialităţi Jamon Iberico de la Pata Nera, considerat cel mai bun jambon. Nu am mai intrat în piaţă în care era o adevărată viermuială. Ca să scăpăm de îngrămădeala înăbuşitoare am luat-o în stânga Ramblei cum cobori spre mare, în Bari Gotico. Am ajuns la Santa Maria del Pi şi apoi am bâjbâit pe străduţe strâmte şi întunecoase şi am ajuns în Placa Reial. Este o piaţă plină de terase cu palmieri şi o fântână în centru. Am luat-o din nou aiurea şi am ajuns la Piaţa de Sant Miguel unde este Ajuntament de Barcelona, adică Primăria Barcelonei. Aici era o scenă pregătită pentru un concert dar şi o demonstraţie, unii erau în galben-auriu şi alt grup în roşu, culori catalane. Nu ştiu dacă demonstrau pentru

Catedrala

independenţă, dar pe un banner care spunea cam aşa, că afară din Barcelona cu turiştii. M-a cam mirat, dar lângă grupurile care făceau gălăgie, era un tip exotic cu vreo două jobene puse unul peste altul şi plin de tot felul de afişe. Tipul cu cioc, cam de vârsta mea şi cu aer tipic british argumenta cu trecătorii în engleză. Avea un  fel de baghetă  terminată cu o sferă de plastic moale cu care-şi sublinia argumentaţia şi o îndrepta agresiv spre preopinent. Am ascultat vreo două persoane la care s-a răţoit. Ideea majoră a argumentaţiei sale este că Barcelona este invadată şi asfixiată de turişti, că mai importanţi sunt barcelonezii, nu Rambla sau Sagrada.

Am ascultat şi am intervenit şi eu şi l-am întrebat: "OK, îi dăm dracu' pe turişti, dar ce facem cu joburile prospere care decurg din asta?" Tipul a început să urle la mine ameninţător, iar un barcelonez, autentic de data asta m-a aplaudat! Ciudat să vezi un metec făcând pe fudulul din Barcelona! Am ajuns apoi la Catedrala din Barcelona prin Placa del Rei. Este o construcţie tipic gotică şi am observat că şi acolo era o scenă pe care se pregăteau nişte artişti. Am mai mers ferm convinşi că ajungem la Rambla, dar un tip ne-a arătat că trebuie să mergem

invers ca să ajungem la Placa Catalunya şi aşa am trecut din nou pe lângă Els 4 Gats, cafeneau lui Picasso. Acolo doream să ajungem la trenul Rodalies. Indicatoarele (proaste!) de la metrou erau înşelătoare. Exasperaţi am întrebat pe o tipă de la Security şi ne-a indicat exact intrarea în diagonala pieţei. Am trecut pe lângă centru pieţei unde cântau nişte tipi un jazz foarte îmbietor, dar trebuia să ne întoarcem acasă!

Ajungem în fine la intrarea de Rodalies. Dăm de un tren care trebuia să meargă la adresa noastră spre Calella. Alţii ne-au întrebat, că aveam un mers al trenurilor, care-i trenul de Santa Susanna şi acela era mai târziu. Am ajuns şi birou de informaţii. Când să urc, lume multă şi am sărit să-i opresc un loc Adrianei. O cucoană senioară ca noi, cu cârjă a făcut scandal că vrea ea locul, că-i cu probleme. L-am cedat făcând un  gest a lehamite şi am găsit alte locuri libere plin de nervi. Şi am ajuns cu bine acasă.

Casa del Punxes

Ultima zi în Spania am petrecut-o în Barcelona. Am ajuns cu Rodalies la Barcelona Sants. Am urcat şi am mers la bagaje. Aici trebuia să le treci pe la scaner. Am intrat şi am pus bagajul mare într-o cutie şi alte chestii care mi le băgase Adriana în rucsac. Eliberat de ele am mers la Sagrada. Mai aveam cam o oră şi ceva până la intrare şi am mers din nou până la Avenguda Diagonal să găsesc o nouă casă deosebită. Se numeşte Casa Terrades sau Casa de les Punxes şi aparţine arhitectului Jose Puig i Cadafalch. Lângă intersecţia cu această casă se află Parohia Nuestra Senora del Carmen, o biserică barocă din 1674.

Am revenit la Sagrada   unde aveam bilet la ora 12. Ajunşi acolo am văzut că tipul cu foreza dădea găuri în continuare. Am intrat cam pe la 12 fără 5 şi am aşteptat vreun sfert de oră să iau un audio-ghid. L-am luat şi am început să ascult. Doar când am ieşit pe cealaltă poartă am realizat că am fost invers. Cum spunea Marius Chicoş Rostogan viţăvercea! Adică am intrat pe Poarta Naşterii - Porta del Naiximent din nord,   idar trebuia, după indicaţiile audio-ghidului să intru prin Poarta Pasiunii - Porta del Passio. În fine nu are nicio importanţă! Intrarea în catedrala mi-a produs o revelaţie

zguduitoare că am izbucnit în lacrimi, totul este măreţ şi fabulos, coloane, decoraţii, vitralii! Am încercat să descurc sculpturile de pe Poarta Pasiunii unde este descrisă crucificarea şi sacrificiul lui Iisus, dar erau schele care-mi blocau vederea.

Am părăsit catedrala şi am mers la bufet unde am luat ultima masă de la Barcelona.

Am părăsit catedrala şi am mers la bufet unde am luat ultima masă de la Barcelona.

După asta am convins-o pe Adriana că ultimul obiectiv al vizitei barceloneze va fi Muzeul Picasso. Aşa că am luat metroul din nou şi am ajuns la în zona Ramblei la Piaţa Jaume I. Începuse deja să plouă dar era o ploaie subţirică şi caldă. Adriana s-a oprit la un magazin de suveniruri sud-americane, iar eu m-am dus pe strada de lângă hotelul Suiza la Sots Tinent Navarro, unde sunt rămăşiţe de ziduri romane pe care s-au construit succesiv zidurile Barcelonei medievale.

Am întrebat unde se află Muzeul Picasso şi cineva mi-a indicat strada din faţă, Carrer dela Princesa. 

O luăm pe o stradă lăturalnică şi mai întreb un cizmar de lux, probabil, după zonă. El mă asigură că fiind luni este închis, asta-i bafta mea! Ne întoarcem în piaţă şi ne uităm într-un magazin de geamantane. Când intrasem în magazin şi ne-am uitat la unul preţul era 45 de Euro, când să ieşim ajunsese la 35 de Euro! Proşti am fost, dar mai la vale.....

Ajunşi în zona metroului am rugat-o pe Adriana să merge în dreapta unde se afla statuia unui personaj medieval. Era statuia lui Ramon Berenguer al III-lea, sau cel Mare. Contele Ramon s-a născut la Rodez în nord de Albi, Franţa deci cam la vreo 500 de km de

Ramon Berenguer

Barcelona. A domnit între 1086 şi 1131. A cucerit Majorca şi Ibiza de la musulmani, şi apoi Taragona, posesiunile şi cuceririle sale se aflau pe ambii versanţi ai Pirineilor, a fost Conte de Provence prin căsătorie. Probabil că a fost cel mai important prinţ catalan.

Am pozat şi catedrala din spate care s-a dovedit a fi tot Catedrala din Barcelona şi ne-am întors la metrou prin Placa del Rei, prin care trecuserăm şi cu două zile înainte.

Ne-am reîntors la gara Sants să recuperăm bagajele. În gară ne-au abordat două compatrioate de profesie ţigănci care ne-au întrebat de un birou pentru bilete de avion. Le-am îndrumat spre aeroport şi le-am ultimele noastre două bilete de metrou. 

Picasa Web Albums - negut - Barcelona

Am cam aşteptat la peron, au trecut vreo trei trenuri până s-ă apară al nostru. Am coborât şi am ajuns la terminalul 2 de unde urma să ne îmbarcăm. Am căutat să împachetăm în plastic bagajul de cală. Atunci am observat deformaţiile la care fusese supus în timpul transportului de acasă. Am stat dezorientaţi lângă ghişeul unde scria Swissspor. După o perioadă de nedumeriri ne-am aşezat la coadă. Era zborul Blue Air dar era doar un  panou discret între cele două cozi la ghişee. După aceea au afişat Blue Air, cum era normal şi care trezise deja nedumerirea   multor călători. Am observat imediat diferenţa, dacă la ducere erau majoritatea oameni care venea la muncă în Spania, acum predominau covârşitor turiştii şi coada mergea greu! Ne-am luat locurile şi doamna spaniolă ne-a subliniat că ne-a dat locuri unul lângă altul, nu cum aveam iniţial. 

Am pornit spre poarta de îmbarcare. În zona internaţională am trecut obligatoriu pe la Free Shop. Aici era de mine. Am stat şi am tot verificat preţurile la whisky. Am luat un litru de Famous Grouse (potârnichea scoţiană) la preţ bun şi un single malt Dalmore şi nişte biscuiţi comandaţi  de Adriana. 

Avionul a plecat pe ploaie din Barcelona, a ieşit deasupra norilor dar ne-a zguduit zdravăn. Prin Italia era fulgere care se vedeau departe. 

Hotel Griviţa

Am ajuns bine zdruncinaţi la Bucureşti tot pe ploaie. Aşteptând să vină bagajul am verificat preţurile la un free shop de la zona de bagaje, erau mai bune la Barcelona! Când am recuperat bagajul am avut o surpriză urâtă, roţile erau aproape rupte din ax, am tras de la el la taxiul comandat care era cam la 50 de metri de unde mă aflam şi mi-am udat pantalonii. Taxiul ne-a  taxat 26 lei, i-am lăsat 30 până la Hallo, aflat lângă Ibisul de la Gara de Nord. Fetele de la recepţie ne-au sfătuit să luăm dimineaţa un bagaj din gară. Am evaluat şi m-am socotit şi am luat unul mai mare decât cel pe care-l aveam. Aşa a făcut Adriana un bagaj extrem de greu pe care de abia l-am târât prin metrouri. Aveam datorie poza de la noul hotel Griviţa şi am tras o poză.

Cu chiu cu vai am ajuns la Păcii am luat un maxi taxi şi am ajuns pe o ploaie zdravănă la Piteşti.

După ploaie s-a făcut frig în Piteşti şi ne aminteam cu nostalgie cum transpiram de căldură la Barcelona!