Franţa 16 - 18 septembrie

De când am avut propunerea acestui sejur am avut ideea şi a unei ieşiri prin Franţa. Şi obiectivul nostru a fost să vizităm Albi. Şi eu şi şi Adriana văzuserăm imagini cu ansamblul arhitectonic de la Albi.

Aşa că am aranjat să ajungem cu trenul de la Barcelona până la Albi. Am poposit în Barcelona la Hotelul Barcelona Sants de deasupra gării cu acelaşi nume.

Ca să ajungem la gară am folosit un tren din Paseig de Gracia şi am ajuns la gara Sants. Am luat greşit şi am luat-o aiurea şi am încercat să ieşim pe o scară. Când să împing uşa s-a pornit o alarmă şi mi-am dat seamă că e greşit.

Ne-am întors, dar reuşisem să-mi umplu mâinile de funingine. Urcăm pe scara rulantă şi dăm să ieşim, nu era nicio ieşire, eram ca orbeţii. Ne-a lămurit un domn amabil că trebuie să băgăm biletele de metro ca să ieşim pe porţile pe care se intra la tren invers. Afară, observăm că hotelul se afla exact în partea opusă, am luat-o pe lângă taxiuri era cald, eram murdar şi plin de draci. Ne-am întors pentru că părea că mergem aiurea. Ne-a explicat o tipă din formaţiunile de pază ale gării că trebuie să traversăm holul gării până la parte opusă, abia am crezut-o. Ajunşi acolo am ajuns la o intrare destul de discretă de unde luai un lift până la recepţie. Am intrat întâi într-o toaletă să mă spăl de funinginea de pe mâini. Am luat camera, am făcut un duş. După ce am umblat un pic seara pe Rambla după întâlnirea cu Stela, am intrat la un Carrefour şi am luat nişte bere şi elemente pentru sendvişurile de drum. 

Reîntorşi la hotel am constatat că nu avem nicio şansă să răcim berea la frigider. Am observat însă că aveau pe hol o maşină de gheaţă, am luat două pahare mari de plastic şi le-am umplut cu cuburi de gheaţă. În cameră am umplut o chiuvetă cu apă rece şi gheaţă şi am avut aproape instantaneu bere rece!

Nervii cei mai mari mi i-am făcut cu WiFi, la recepţie primisem un indicativ de user şi parolă. Smartfonul meu ca să se cupleze nu are nevoie decât de parolă. Nu m-am cuplat, dar la recepţie în hol erau nişte computere Apple şi am încercat să intru pe internet. Am deschis computerul conform parolei date de la recepţie şi prima imagine care s-a deschis era în arabă. Cu chiu cu vai am tastat Google şi a ieşit Google mail care avea caractere ivrit! Am înjurat şi m-am întors în cameră. Secretul aveam să-l aflu la Albi, pe rezervarea de hotel intrai pe saitul hotelului şi băgai user şi parolă şi te cuplai WiFi!

Pentru că nu aveam cuţit am avut o idee şi am împrumutat unul de la autoservire a din gară. Adriana a reuşit să facă sendvişurile. Am mâncat dimineaţa câte unul, iar cafeaua am luat-o chiar de la autoservirea unde am înapoiat cuţitul.

Pirineii

Dimineaţa trenul nostru pleca la 7.20 din Sants. Am coborât pe scara rulantă care ne ducea pe peron, în Barcelona toate gările sunt subterane. Bagajele ne-au fost controlate cu scanerul, procedură pe care o ştiam din 2001 la AVE – TGV-ul spaniol. După aceea, ca să ajungem la tren s-a format o nouă coadă blocată de controlori până să ajungă la peron. Nu ni s-a dat nicio explicaţie, observam jandarmi, cred că erau probleme de securitate. Lumea aştepta fără să se impacienteze, doar eu eram nervos că nu ni se dădeau explicaţii. În fine ni se permite accesul, biletele fiindu-ne controlate din nou.

Urcăm în tren şi pornim la drum.

La Figueras am realizat înnoirea în infrastructura feroviară spaniolă faţă de acum 13 ani, în 2001. Fusesem acolo la muzeul Dali şi am observat la intrarea în gară că pe linia secundară, pe care probabil ajunsesem noi data trecută erau trei şine. Spania avea un ecartament diferit de la restului Europei. Între timp au revenit la ecartamentul standard european şi TGV-ul a trecut nestingherit spre Franţa printr-un tunel prin ultimele culmi ale Pirineilor.

După ce am trecut de Perpignan, ultimul oraş mare catalan de Franţa am intrat în Galia Narbonensis, mai precis în lande. Sunt bălţi, lacuri, mlaştini legate de mare, unde se practică şi pescuitul. Linia de TGV trece direct prin ele, probabil au făcut ample lucrări de consolidare.

Am coborât la Narbonne pentru legătura de Toulouse. Am luat alt TGV care venea dinspre Nice. Peisajul zonei era mult mai uscat decât coasta catalană. Predominau trei culturi: viile, floarea soarelui şi o plantă cu o măciulie maro. M-am lămurit acum că este sorgul, plantă africană de din zone uscate, folosită la nutreţ, dar şi la producerea zahărului.

Trecem prin Carcassonne unde Adriana observă cetatea pe care am încercat să o fotografiez la întoarcere.

Până la Toulouse am mai trecut doar prin Castelnaudary, capitala cassouletului.  Nu ştiţi cei aia? Vă povestesc mai târziu.

Ajungem la Toulouse şi luăm trenul de Albi, lămuriţi la informaţii că era pe linia cu final Carmaux, dar pe care nu am găsit-o printre extrasele care erau afişate în gară.

Am ajuns la Albi cam într-o oră într-o săgeată, dar mult mai rapidă.

Albi

Laperouse

La gara din Albi ne-am interesat de o hartă şi am găsit şi mersul trenurilor. Eu, trufaş am întrebat o doamnă în franţuzeşte unde se află hotelul nostru Ibis şi am devenit victima precarităţii francezei mele. Am luat-o pe bulevardul gării şi la prima intersecţie am cotit-o spre catedrală, complet aiurea, am tot întrebat şi aşa am făcut în vreo oră înconjurul oraşului Albi.

Am ajuns după vreo 4 indicaţii,  din care vreo două eronate la hotel. Ne-am lămurit şi cu WiFi. Am urcat am făcut duş şi am pornit în oraş să mâncăm undeva. Am nimerit la cea mai proastă oră. Peste tot era închis, restaurantele au pauză între 2 şi 6 d.a.! Şi acum era ora 3.

Aşa că după ce am flanat prin centru am hotărât să mergem la Carrefourul care ne ieşise în cale. Aici am luat în primul rând vin, o sticlă de rose, preferat de Adriana şi una de vin roşu. Am luat şi o cutie de camambert puternic mirositor, autentic franţuzesc! Nu eram decişi ce mezel să cumpărăm. Dar am observat un raft cu sortimente de conserve de Castelnaudary! Tronau cutii de cassoulet mai mici şi mai mari, noi ne-am orientat spre una medie. Mai era problema cu ce mâncăm şi chiar la casă erau compleuri de plastic pentru picnic, cuţit, furculiţă şi o lingură. Lipsea însă cel mai important lucru, tirbuşonul. Adriana mi-a zis că nu a găsit acest obiect, am întrebat un angajat care a dat din umeri, tocmai se terminaseră. Deh, probabil că erau mulţi amatori ca noi de vin băut la hotel. Dar am rezolvat, am găsit la magazinul de suveniruri un briceag care avea şi tirbuşon.

La hotel am desfăcut conserva care nu mai necesita încălzire, era destul de cald afară. Ce era în ea? Evident cassoulet, adică fasole boabe cu carne şi mirodenii, dar ce fel carne? Aici este şpilul  de Castelnaudary! Păi era un copan de raţă - confit de canard şi cârnaţi de Toulouse! Am reuşit să potolim foamea şi setea cu vin rose şi evident şi cu camambert.

Voioşi am revenit în centrul istoric al oraşului Albi.

Podul vechi

Chiar în centru se află un arc de triumf dedicat eroilor albingenzi căzuţi în lupte, iar la ceva distanţă statuia unui celebru explorator născut la Albi, Laperouse. Acest conte şi contraamiral al flotei franceze a fost implicat în numeroase lupte navale, dar a fost şi un mare explorator. A navigat în Pacificul de Nord, Alaska, Canada, Asia de Nord Est, strâmtoarea dintre Hokaido şi Sahalin îi poartă numele, a navigat şi în Pacificul de Sud ajungând în Australia. Statuia de bronz are şi o ancoră aparţinând unui dintre navele sale.

La parcarea autogării plină de şcolari veniţi din împrejurimi sau la parcarea de lângă statuia lui Laperouse am văzut automobile Dacia. Mai interesant este că poliţia franceză avea în dotare Duster, cum am văzut cu surprindere şi pe şoselele Cataloniei. Să ştiţi că m-a împuns mândria să văd maşini fabricate la noi, în apropiere de Piteşti, la Mioveni, dacă poliţiile spaniolă şi cea franceză folosesc Dacia Duster trebuie  să fie maşini serioase.

Am luat-o pe strada comercială care străbătea oraşul vechi până la catedrală. Clădirile sunt exclusiv din cărămidă. Se văd la cele vechi, medievale, grinzile vopsite în negru, doar că în alte locuri, în Alsacia de exemplu zidul este văruit.

Dar aşa am eu noroc, partea de est a bisericii era acoperită de schele. Faptul că Franţa are grijă de monumentele sale este foarte bine ştiut, dar de ce când vin eu în vizită? Ce baftă am!

Catedrala din Albi este impresionantă din toate punctele de vedere. Ea demonstrează ştiinţa pierdută a constructorilor de catedrale. Are un plan de dreptunghi rotunjit, pe toate cele trei laturi de est, nord şi sud sunt turnuri terminate la bază sub formă tronconică. În partea de vest este şi turnul clopotniţă de 87 de metri. Am coborât din piaţă pe lângă catedrală spre râul Tarn. Râul este cu debit important, este limpede şi ajungem chiar la podul vechi Pont Vieux. Izvorăşte din Masivul Central şi se varsă în Garonne. Chiar în amonte de pod se află o moară şi un prag de reglare a curgerii râului. L-am văzut a doua zi, era maroniu şi cu debitul dublat, plouase în munţi. Pe malul drept se întindeau clădiri vechi din cărămidă. Am văzut cum construiau o clădire nouă şi construcţia respecta stilul clădirilor din zonă. Am traversat podul şi am luat-o spre podul din aval,

  

mult mai înalt. După ce am chinuit-o pe Adriana să ajungem acolo am văzut că podul nu era accesibil din drum. Întrebându-l pe un domn amabil ne-a spus că nu este traversabil, pentru că este pod de ....cale ferată! Ne aflam în Albi Madeleine. Domnul francez, amabil s-a oferit să ne readucă în centrul oraşului. Adriana mă ameninţase că mă omoară dacă o trambalez înapoi aşa că am avut noroc! Am coborât în apropiere de catedrală şi ne-am plimbat chiar pe o străduţă aflată între palatul episcopal Berbie şi catedrală. Am ajuns la un restaurant basc şi l-am revăzut pe domnul amabil care ne şi oferise cartea de vizită a restaurantului basc unde lucra. Am oprit şi salutat şi am comandat o bere nefiltrată weizen (foarte scumpă!) şi o prăjitură bască pentru Adriana.

A doua zi, după micul dejun foarte generos de la hotel ne-am îndreptat spre hala oraşului aflată în estul oraşului vechi. Era o construcţie Art Nouveau cu mezaninul cu magazine de specialităţi, legume, fructe, brânzeturi şi carne cu mezeluri.

La subsol se afla un supermarket Outil unde am cercetat specialităţile. Erau conserve de cassoulet, din alte părţi, dar noi am luat o conservă de fois gras de canard şi una de pastă de trufe! Ce ziceţi? Hahaha…

 

St Salvi

Apoi m-am îndreptat spre palatul Berbie unde se afla Muzeul Toulouse Lautrec.

Înainte de a vizita muzeul am intrat în grădina palatului. Ne-am plimbat pe zidurile masive de pe malul Tarnului care înconjura grădina franţuzească după model celor de la Chenonceau, sau cele ale lui Le Notre.

Ne-am întors şi am vizitat muzeul.

Toulouse Lautrec se trăgea din familia faimoasă a conţilor de Toulouse, părinţii fiind veri primari şi este născut în Albi. Asta a determinat o constituţie fragilă a micului lor fiu. A rămas pitic, dar a devenit un pictor şi desenator genial. Sunt faimoase picturile şi desenele de la cabaretele din Clichy, renumitul Moulin Rouge   I-a nemurit pe faimoasa dansatoare La Goulue şi pe artistul Aristide Bruant şi mai ales dansul French Can-can!

Muzeul fondat de mama lui Henri, contesa Adele de Toulouse Lautrec conţine foarte multe desene şi picturi ale fiului, dar şi opere ale artiştilor congeneri.

Într-adevăr Parisul finalului de secol XIX a fost locul de excepţie unde a înflorit arta modernă. Aici au venit artişti de pretutindeni, genialul olandez Van Gogh care nu a vândut decât un tablou, apoi întreaga cohortă spaniolă condusă de Picasso şi apoi de Dali.

Dacă mi-a plăcut ceva în mod deosebit au fost tablourile din ultima cameră, peisaje de fauviştii Bonnard şi Derain care străluceau în lumina potrivită.

Am vizitat apoi catedrala care este superb pictată în interior. Am ieşit pe uşa de sud construită în goticul flamboaiant.

Albi este ţara catarilor, a ereziei care-i făcea oameni deosebiţi, binecuvântaţi de Dumnezeu. Unii spun că de fapt această erezie este a bogomililor bulgari. Erezia a fost combătută la 1208 printr-o cruciadă condusă de crudul normand Simon de Montfort.

Catedrala este dedicată Sfintei Cecilia, martiră de la Catacombele romane din secolul 3 a fost  începută în 1287 de episcopul de la Albi şi  este considerată cea mai mare construcţie de cărămidă din lume. Alături este construit şi Palatul Episcopal Berbie, o altă fortăreaţă impresionantă.

Interior catedrală

După vizita şi turul oraşului vechi de unde Adriana a cumpărat suveniruri pentru cei de acasă am revenit la Carrefour să luăm conserve de cassoulet de Castelnaudary. Am luat două mari de 840 de grame, una cadou pentru prietenii noştri şi am revenit la hotel. Am revenit în oraş să mergem la masă. Adriana se simţea prea obosită să mai ajungem la restaurantul halelor. Aşa că ne-am oprit în apropiere la bistroul autogării, un fel de la Călătorul grăbit! Am întrebat de o formulă de meniu complet, care evident nu se mai găsea! Întotdeauna când întrebi de asta

Confit de canard

nu se găseşte! Aşa că am decis pentru confit de canard şi o jumate de rose de vinul casei.

Mâncarea a fost cu mult peste aşteptări, cu un copan complet de raţă şi cu cartofi la cuptor cu usturoi, un deliciu! Iar bolul de vin era depozitat într-o pungă de plastic plină cu apă cu gheaţă. Asta dovedeşte măiestria bucătăriei franceze şi că nu trebuie să mergi la vreun restaurant foarte sofisticat.

Ne-am reîntors la hotel şi seara am făcut o ultimă plimbare prin Albi unde am intrat la Biserica Saint Salvi şi la curtea ei interioară, mai veche decât catedrala, construcţie cu influenţe romanice.

A doua zi dimineaţa am luat trenul spre Toulouse. Am schimbat biletele ca să ajungem să avem timp să vizităm Narbonne.

Toulouse

 

Gara Toulouse

Am ajuns pe la 10 în Toulouse. Am constatat că avem 2 ore la dispoziţie să vizităm Toulouse şi am convins-o pe Adriana că avem timp pentru bijuteria tuluzană Saint Sernin.

Hala

Am vrut să las o geantă de mână la bagaje, nu era prezent tipul dar a apărut şi mi-a zis că mă costă 7,5 Euro, prea mult pentru o oră jumate cât avea de gând să-l las şi aşa l-am luat la spinare.

Am luat-o spre centrul oraşului pe stradă principală de la gară. Aici am avut surpriza întâlnită şi la Marseille. Strada era împânzită de cafenele arabo magrebiene. Aceştia alcătuiau majoritatea celor de pe stradă, evident tuluzanii serioşi erau la muncă, la Airbus.

Am ajuns la piaţa principală a oraşului Toulouse, trecând pe lângă hala Art Nouveau. Clădirile sunt din cărămidă roşie roz de unde şi porecla de Oraşul Roz.

Saint Sernin

Am văzut semnul indicator spre St. Sernin, care era mai aproape de gară decât credeam.

Saint Sernin în occitană, Saint Saturnin în franceză a fost primul episcop de Toulouse şi a fost martirizat ca toţi primii creştini în secolul 3 AD.

O primă bazilică dedicată sfântului a fost construită în secolul al 5-lea, ca apoi să fie construită prezenta catedrală, fiind una din bijuteriile stilului romanic. A fost edificată şi sfinţită în 1096 de papa Urban al II-lea care a predicat de aici pentru prima cruciadă. Aceasta deoarece conţii de Toulouse erau printre cei mai puternici pairi ai Franţei. Am pozat interiorul şi exteriorul catedralei şi a muzeului de alături. Am citit că abaţia şi clopotniţa romanică au fost distruse la începutul secolului XIX, vremuri necreştine, păcat!

Reîntorcându-ne pe strada principală Adriana a ochit un magazin să-l cerceteze, iar eu aşteptam afară chiar lângă biroul avocaţial al unui jurist care se ocupa de străini, era plin de africani şi arabo-magrebieni, cu nimic anormali în peisaj. Da, sunt complet incorect politic!

Narbonne 

Carcassonne

Saint Just et Saint Pastor

Am ajuns pe la 2 la Narbonne. Pe drum am tras o poză cu cetatea Carcassonne. De acest oraş rămâne amintirea din 2004, cum am mers de la gară întrebând de hotelul ETAP şi toţi spunea că aproape, era la marginea cealaltă a oraşului, pentru cei întrebaţi cred că făcuseră drumul cu maşina, nu pe jos, iar noi am mers vreo 5 km! Drumul până la Narbonne arăta peisaje în care se evidenţiau doar culturile de vii, sau de ceva măslini, pământul fiind roşu şi calcaros.

Primăria Narbonne

La gara Narbonne nu exista depozit de bagaje aşa că am luat geanta plină de conserve la spinare. Adriana a insistat şi a luat o hartă de la informaţiile din gară.

Via Domitia

Narbonne a fost centrul roman al Galiei Narbonensis, colonie romană. Apoi a devenit parte a regatului vizigot , a fost cucerit de mauri şi a stat 70 de ani sub ei, ca să fie recucerit de Pepin cel Scurt şi să devină parte a Franţei.

hala Narbonne

Cel mai impozant monument este catedrala dedicată sfinţilor Saint Just şi Saint Pastor. Este o imensitate gotică de piatră albă. În sudul catedralei se află palatul episcopal devenit Primăria Narbonne. Aici, în piaţa oraşului în 1907 a fost reprimată sângeros o revoltă a cetăţenilor. Tot în piaţa primăriei este conservată o bucată din Via Domitia care unea Iberia romană de Italia.

Am poposit la Halele din Narbonne, clădire Art Nouveau. Lângă era un restaurant plin numit L'Estagnol. Aş că ne-am aşezat acolo şi am comandat un maigret de canard, adică piept de raţă şi rose local la jumate. Pieptul de raţă ni s-a servit cu cartofi prăjiţi era la grătar în sânge şi nu m-a entuziasmat precum copanul de raţă din Albi. 

Am mai umblat prin zonă şi am pozat nişte biserici vechi din zona halei, Muzeul Lapidariu - Biserica St Lambourgier.

Pe malul canalului de la Robine, care face legătura cu canal de Midi se afla un bazar unde Adriana şi-a cumpărat un pulover. Şmecherul voia să mă facă la rest şi a recunoscut că nu-i francez.

Landes 

Ne-am reîntors în piaţa primăriei, am luat o bere de la un magazin din apropiere şi ne-am relaxat vis a vis de Via Domitia. Nu ştiu care Ahenobarbus este cel care a construit drumul, o fi cel care este cel din care provine împăratul Nero?

Am revenit spre gară trecând pe lângă altă biserică gotică St. Sebastien şi am luat TGV-ul de Barcelonna. 

la Sants ne-am urcat în trenul Rodalies. Pe peron dădeam sfaturi la alţi turişti pe unde şi cu ce să meargă, pentru că aveam mersul trenurilor.

La gară ne aştepta amicul şi aşa am ajuns la sfârşitul acestei interesante călătorii.

Picasa Web Albums - negut - Albi -France