Văd că în media mai
ales culturală s-a dezlănţuit o acerbă dezbatere privind trecutul recent al
României. Motivul a fost aniversarea centenarului naşterii lui Vintilă Horia.
Acesta este singurul scriitor român câştigător al unui premiul literar, premiul
Goncourt pentru romanul lui Vintilă Horia, Dumnezeu
s-a născut în exil. Şi dezbaterea sa aprins pe fondul reacţiei unora pentru
trecutul tulbure şi controversat al scriitorului VH. El a scris articole de
extremă dreaptă, de-a dreptul de inspiraţie legionară şi fascistă în presa
vremii 1937 -1940, ca de altfel şi alte nume de mare prestigiu în cultura
română, precum Mircea Eliade, Emil Cioran şi nu în ultimul rând Constantin
Noica.
După Revoluţie
entuziasmul redescoperirii acestor nume, al lui Nae Ionescu, Nichifor Crainic
ne-a fost calmat de intervenţia lui Norman Manea, care ne reamintea trecutul
deochiat al lui Eliade, cel mai prestigios om de cultură român din exil,
profesor la Chicago.
Cam aşa ceva se
întâmplă acum când se discută despre Vintilă Horia, în contextul apariţiei
legii controversate care penalizează cultul celor care au reprezentat extremismul
de dreapta în interbelicul românesc. Eu cred că în dezbaterea se denaturează sensul
legii. Este complet anormal să elogiezi figuri precum Codreanu. sau Sima
vinovaţi de crime împotriva unor lideri politici români, antisemiţi notorii şi
cei care au îndemnat la acţiuni împotriva evreilor. La fel cum sunt clare
vinovăţiile românilor de atunci conduşi de mareşalul Antonescu privind pogromul
de la Iaşi, exilarea evreilor în Transnistria, sau represaliile infernale de la
Odesa.
Însă nu despre aceste
lucruri care nu fac de loc cinste istoriei românilor este vorba.
Se pun în discuţie
personalităţi culturale şi astfel au apărut reacţiile lui Andrei Pleşu în
primul rând ocazionate de activitatea complet aberantă a unor noi cenzori ai culturii
române ca prin vremurile de tristă amintire din sfârşitul anilor 40 şi din
deceniul 6.
Şi nu ar fi nimic
dacă acţiunea ar fi a unor personalităţi precum Norman Manea, victimă stupidă a
exilării evreilor în Transnistria printr-o flagrantă eroare a autorităţilor
române, pentru că familia sa era de evrei trăitori în Vechiul Regat, în Suceava,
nu în teritoriile acaparate de URSS în intervalul 1940-1941şi care au fost
supuse acestui tratament!
Părerile tale despre aproape toți cei citați sunt moșteniri ale aprecierilor din socialism; patrioții au fost contestați doar de srăini, neinformați sau slugile lor române.
RăspundețiȘtergere