Idioţii utili - marginalii la A3

Poate că titlul îi va pune pe unii pe gânduri. Păi nu mă iau de Antena3, sau invers, n-o apăr?

Ieri s-a văzut că Antena3 rămâne un post important, orice ar zice inamicii acestui post. Au fost la manifestarea, circul, cântarea României organizată de acest post vreo 5000 de oameni, chiar dacă aduşi unii de către PSD. Dacă te uitai mai bine la cei prezenţi, vedeai un eşantion electoral, cum ar spune permanentul invitat al postului, sociologul Pieleanu. Sunt cei care sunt perdanţii, pensionari ai întreprinderilor de stat, unde mai mult au stat, oameni care se descurcă greu, care nu au mai contat în confruntarea pentru preşedinte în noiembrie 2014. Cred că mult mai reprezentativi au fost cei 30000 de mii de tineri şi ami puţin tineri care au mărşăluit pe 3 noiembrie şi au determinat demisia lui Ponta. Cam asta este diferenţa, Antena3 prin mercenarii ei toxici s-au văitat că sunt hăituiţi de ANAF, mistificând complet realitatea şi inducând în eroare pe primul ministru şi preşedinte. ANAF nu a realizat ce decizie grea sunt obligaţi să o pună aplicare, trebuiau să realizeze execuţia silită a unui mare infractor care are la dispoziţie unul din cel mai vocale posturi de televiziune. Ei trebuiau să organizeze înainte şi după conferinţe de presă despre ce intenţionează şi ce au făcut.

După cum s-a observat reacţia lui Cioloş a fost rapidă şi a apărat ANAF, pentru că probabil a fost informat, iar preşedintele şi-a explicat ulterior poziţia în conferinţă de presă după Consiliul European dedicat BREXIT. Chiar dacă poate că opinia preşedintelui Iohannis a fost grăbită, el este garantul constituţional şi dreptul la liberă informare şi exprimare este cel mai important lucru pe care l-au obţinut românii după 1989, dar în acelaşi timp garantează şi respectarea legii. Antena3 a profitat de sensibila problemă a libertăţii de exprimare şi a transformat acţiunea normală a ANAF într-un caz de încălcare a acestei libertăţi. Jurnaliştii de la A3 ştiau foarte bine că îşi desfăşurau activitatea într-o clădire supună execuţiei silite de un an jumătate şi au continuat cu aroganţă şi nesimţire să lucreze într-un loc cu probleme.

Au profitat de indecizia autorităţii şi a organelor judecătoreşti, cât şi de tot felul de jmekerii avocăţeşti care au lăsat execuţia silită sub semnul întrebării.

În apărarea ANAF a sărit cu dreptate Sindicatul funcţionarilor publici al căror statut a fost grav afectat de manipulările de la A3. 

Ca să confirme că la CSM s-a răsturnat căruţa cu proşti au sărit şi ei cu un comunicat că este afectată justiţia. Nu este! Pentru că ANAF este o instituţie subordonată executivului., chiar dacă în speţa în cauză era o decizie a justiţiei. Constat că justiţia se consideră cu aroganţă deasupra tuturor, ori ea se supune controlul parlamentar şi preşedintelui României. Succesele DNA au făcut pe unii din membrii acestei bresle să se creadă ce nu sunt. Un exemplu este judecătoarea Camelia Bogdan. Ea trebuia să fie atentă cu situaţia şi statutul ei care ar fi trebuit să fie inatacabile. A dat decizia de puşcărie pentru unul dintre cei mai toxici politicieni români, care avea în spate forţa unui trust media. Şi de aici semnul întrebării la activităţile ei legate de Ministerul Agriculturii, parte în procesul lui Voiculescu.

Voiculescu a vrut să fie un fel de geambaş de miniştri cum plastic se exprima Tudor Muşatescu în Titanic Vals. De aici si intoxicaţia de care profită fostul preşedinte, când îl acuză pe Iohannis că a fost premierul Grivco, cu toate că acesta nu a călcat pe acolo. Rămâne sub semnul mirării cum acest personaj Voiculescu nu se reflectă negativ în conştiinţa populară, fiind ceea ce se poate mai detestabil, un om care a făcut avere dubios pe vremea lui Ceauşescu şi care a fost autorul unor malversaţii care i-au crescut averea, şi-a inventat un partid care este în parlament cu ajutorul trustului său de presă cu care şantaja pe ceilalţi.

Pe vremuri Lenin sau Stalin au inventat conceptul de idioţi utili, intelectuali selectaţi din prestigioase personalităţi de stânga, în primul rând din Franţa care ridicau în slăvi măreaţa ţară a sovietelor. Andrei Pleşu ne aminteşte de asta în Dilema veche:

http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/memorie-injumatatita

Citeşti şi te îngrozeşti ce poezii scriau Aragon şi alţii. Plimbaţi prin Rusia Sovietică în anii 30 erau complet orbi la realitatea teribilă, cu epurări, Gulag, foametea din Ukraina, viaţa săracă a muncitorilor sovietici. Singurul care s-a trezi a fost Panait Istrati şi pentru curajul său a fost transformat într-un paria.

Idioţii utili au existat şi pe cealaltă parte, au fost şi unii admiratori ai nazismului, sau legionarismului autohton. Dacă ne amintim numai de trecutul deocheat al unor din cei mai străluciţi intelectuali interbelici. După război unii s-au trezit, alţii au tăcut ruşinat, alţii au fost folosiţi de comunişti în campaniile naţional comuniste.

De fapt cum bine îi caracterizează  Dan Neumann pe intelectualii valahi în blogul său:

 https://vicuslusorum.wordpress.com/

https://vicuslusorum.wordpress.com/2016/01/18/intelectualii-valahi/

ei sunt din categoria idioţilor utili.

De fapt îşi merită denumirea de intelectuali doar cei din zona literelor, umaniştii. 

Ăştia ca noi adică cadrele TESA nu suntem. Îmi amintesc cum se exprima cineva în autobuzul de navetă la institutul unde lucram despre cei pieriţi în teribilul cutremur din 1977: "câte cadre TESA au murit!".

Intelectualul valah a crescut în vremea comunistă ca un grup exclusivist, cu reacţii pavloviene la drepturile pe carele incumbă această calitate, ieşiri în străinătate la care pulimea nu avea dreptul, ediţii în zeci de mii de exemplare a cărţilor scrise, statutul aparte  faţă de ceilalţi care le dădea dreptul să sfideze autoritatea comunistă.

De aceea se pare că au fost atât de puţini dizidenţi comunişti, un Goma, Doina Cornea, sau Dorin Tudoran. Reflexele au rămas şi în post comunism, exprimarea unui vot cenzitar care să excludă pe proştii care votau pe Iliescu şi FSN, privirea de sus cu aroganţă şi sfidător spre ceilalţi care trebuie să se închine şi să ia tămâie de la aceşti aleşi. Din aceste frustrări s-a născut şi Partidul Alianţei Civice, condus de Nicolae Manolescu care a dat evident chix autoiluzionându-se că sunt un fel de aleşi. Mărturisesc că am fost un aprig militant al acestui partid între 1991 şi 1998. Dar trebuie să menţionez că după răsunătorul eşec al PAC în 1996 i-am spus public la şedinţa de analiză de după alegeri ca trebuie să fuzionăm degrabă cu PNL. Am fost singurul din 16 opinii exprimate public în şedinţă. Măcar că Manolescu a ajuns al aceeaşi concluzie în martie 1998 când am fuzionat de partidul ce care ne lega ideologia. Adică PNL! 

Aceşti intelectuali valahi frustraţi şi năbădăioşi au găsit în Traian Băsescu pe omul salutar, care a ştiut să-i cumpere pe aceşti frustraţi cu funcţii şi sinecuri şi au devenit susţinătorii vocali şi feroce ai acestuia fie şi când după 10 ani de prezidenţiat, de degradare a limbajului, de ameninţări şi şantaje care nu aveau nicio legătură cu democraţiei nu s-au trezit, continuă să-l susţină, nefăcându-şi niciun moment mea culpa.

Reacţia viscerală  a cestor idioţi utili a izbucnit când Klaus Iohannis a sărit în apărarea A3 ca principiu al apărării dreptului la libertatea de expresie.

Pentru aceşti pseudo democraţi această libertate le este permisă doar lor, pe site-uri precum contributors, inlinie dreaptă, evenimentul zilei şi B1tv. Ăilalţi nu!

Deci ceea ce în fond este fundamental pentru democraţie şi apăra şi Iohannis precum mai înainte Churchill, dreptul să nu ai dreptate!