Ieri seară 23
februarie am trăit suprarealist.
A fost întâi şocul
scrisorii abjecte a Oanei Stancu. A fost un fel de chestie din vremea
bolşevică. Copii sunt vinovaţi pentru faptele părinţilor. Eu am resimţit asta
din plin, tinereţea deocheată a tatălui meu s-a repercutat în dosar şi n-am
avut ocazia să admir Occidentul până în 1990.
Sau pe invers povestea
lui Pavlik Morozov care şi pârât tatăl că ascundea grâu în Ukraina foametei din
1933. Ta'su l-a omorât şi aşa a devenit simbolul ticălos eroic al
bolşevismului, copii care denunţă părinţii. Cam aşa ar vrea şi Oana Stancu!
În siajul porcăriilor
Antenei3 singurul vinovat rămâne ....Iohannis! În Revista 22, la care am
renunţat atunci când a devenit partizana lui Băsescu, un deontolog al lui peşte
prăjit ne spune că Iohannis a retractat, când a precizat că nu are nicio
legătură cu Antena3, fapt confirmat din puşcărie de Voiculescu.
Pe de altă parte
zgomotul mediatic nu a permis să se comenteze recunoaşterile cinice ale lui
Băsescu că el a fost preşedintele Grivco, nu Iohannis premier, că a negociat cu
Voiculescu dar a fost o afacere proastă pentru ex-navlositor. De fapt observ că
deontologii care au sărit ca arşi că Iohannis a apărat principiul apărării
libertăţii de expresie, nu au fost niciodată deranjaţi de vulgarităţile calomnioase
ale lui Traian Băsescu cât timp a fost preşedinte. El avea voie să fie ticălos,
Iohannis nu are dreptul să fie preşedintele tuturor, ci doar al naufragiaţilor
nemulţumiţi şi ipocriţi de la contributors.ro.
Din fericire de acest lucru se ocupă Dorin Tudoran, unul din puţinii dizidenţi
români şi amic al adevărului nu al lui Platon, acela din tinereţea noastră
revoluţionară…..
Apoi când mă tot
bombardau prietenii cu opinii pe mail am vrut să mă uit la meciul Arsenal
- Barcelona din Champions League
pe sport.ro. Şi acolo sunt nişte
cretini de la secţia de sport a PRO tv. Sunt incapabili să comenteze un meci de
fotbal, dar povestesc tot felul de prăpăstii. Ca de exemplu că Wenger a reuşit
să facă o echipă performantă din Arsenal care anterior era o echipă de beţivi!
Din amintirile mele Arsenal a luat un trofeu european înainte de Wenger.
Barcelona defilează, meci frumos de fotbal în care Barcelona bate! Întotdeauna!
Cel mai interesant
moment a fost pe Realitatea tv. Pe burtieră Rareş Bogdan e avertiza că va fi o
dezbatere privind cazul Vintilă Horia.
Cazul mă interesa
pentru că acest scrritor român exilat a primit cel mai prestigios premiu
literar internaţional, premiul Goncourt în 1960. De fapt nu l-a mai luat din
cauza faptului că s-au produs presiuni din partea Ambasadei României pe baza
unui proces de prin 1946 unde Vintilă Horia era acuzat de crime împotriva
umanităţii pe motiv de tinereţe intelectuală legionară. Şi Mircea Eliade îl
admira pentru acest premiu. Nenoroc! Toţi marii intelectuali români interbelici
au avut un trecut deochiat! Şi Eliade şi Noica şi Vintilă Horia şi Emil Cioran.
Cioran şi-a făcut mea culpa, îi convenea! Lui Eliade dacă recunoştea nu mai
pupa Universitatea din Chicago. Doar pentru Saul Bellow pe motiv de nevastă
româncă care l-a părăsit, Eliade a fost fascist.În fine!
Rareş Bogdan pune în
discuţie această temă cu invitaţi ca Adrian Niculescu, emigrat în Italia şi
istoric, dar şi cu naeveniţi absluţi precum Căuţis şi dezastruosul Oreste, dar
şi cu Oana Stănciulescu paraşutată aiurea la această dezbatere. Pentru un
astfel de subiect extrem de sensibil, trebuie oameni pregătiţi, nu nişte
imbecili drogaţi cu naţionalime şcolăreşti.
Problema
antisemitismului interbelic în România este o chestiune extrem de complicată în
Romîânia interbelică şi să dezbaţia asta cu un dobitoc sinistru precum Căuţiş
care dădea exemplu de antisemit pe Iorga victimă a antisemiţilor legionari.
Această dezbatere
despre antisemitismul interbelic este o problemă care trebuie analizată cu
experţi ai epocii, nu cu Oreste.
Am închis de
frustrare televizorul văzând dobitocia agresiv patriotică în acţiune!
... si ai scris textul asta dupa 2 beri, ca sa-l vezi dublu !!!
RăspundețiȘtergereSi eu care am crezut ca vad dublu! (pe un mobil cu ecran mic). Dorin
ȘtergereAm reparat editarea degectuoasă
ȘtergereCînd aud de tîmpenia asta inventată de alogeni, cu trecutul interbelic deochiat mi se face părul măciucă; să nu mai spui așa ceva !
RăspundețiȘtergereSunt treburi în istoria noastră de care trebuie să ne fie ruşine.
ȘtergereInclusiv comuniştii alogeni le-au ascuns!