Aseară am avut ocazia
să urmăresc pe Realitatea TV o emisiune moderată de Rareş Bogdan despre
rezultatele summit-ului NATO de la Varşovia.
Erau invitaţi
probabil cei mai în temă analişti politici. Erau prezenţi Cristian Diaconescu,
fost ministru de externe, Dan Dungaciu, expert pe problemele Republicii Moldova
şi a estului România, cei doi foşti consilieri ai lui Traian Băsescu Iulian
Chifu şi Iulian Fota şi generalul Alexandru Grumaz, blogger la Adevărul. În
plus era prezent şi Ion M. Ioniţă un jurnalist bine informat şi echilibrat.
Am desprins din
discuţii sensul pozitiv al acestui summit pentru România, care a impus pe
agenda NATO Marea Neagră şi republica Moldova. Apoi intrarea scutului de la
Deveselu sub egida NATO a fost privit ca un fapt pozitiv creând obligaţii
suplimentare aliaţilor noştri.
Generalul Grumaz a
remarcat cele două grupuri de opinii de la summit unul reprezentat de Holland
şi Germania pentru relaţii mai destinse cu Rusia şi SUA şi Marea Britanie care
a cerut şi au impus în concluzii obligaţiile pe care le are Rusia în
dezangajarea din Ukraina. A tot fost întrerupt atât de Fota cât şi de Chifu că
declaraţia finală a summit-ului a fost cu avertismente serioase pentru Rusia.
Grumaz ca militar
este preocupat de înzestrarea militară, are o părere pozitivă de aducerea
batalionului mecanizat la Kogălniceanu şi de existenţa viitoarei brigăzi
multinaţionale conduse de noi. Cred totuşi că Rusia nu va încerca ceva
împotriva NATO pentru că replica va fi pe măsură. Azi în Adevărul un analist
militar, Degeratu vorbea de măsuri de înarmare care ar privi exclusiv armata,
pentru că totuşi prevalează acţiunile politice.
Şi că tot am vorbit de
Fota era singurul neavenit, ştie ceva dar este un tip care cred că
stăpâneşte anumite lucruri pe care nu le ştie. Hazliu că se plângea că nu poate
invita ONG dedicate activităţilor de analiză geopolitică din cauza normelor
guvernamentale care sunt cele din 1990 şi a primit o replica binemeritată de la
general care i-a spus că de ce nu a făcut modificări când era la guvernare.
Dan Dungaciu este fost
preocupat de situaţia din Republica Moldova unde singurul cu un proiect hotărât
este Igor Dodon care este pro-rus declarat şi care pune în primejdie relaţiile
cu UE. Cred că ajuns preşedinte, dacă ajunge? va adopta o atitudine
nuanţată având în vedere circulaţia liberă a moldovenilor n UE de care depinde
economia RM. Atât RM cât şi Ukraina sunt în pericolul unei federalizări care le
primejduieşte statalitatea şi intrare în ghearele ursului rusesc.
Semnificativ privind
Marea Neagră este că viitorul summit din 2018 se va desfăşura la Istanbul şi probabil
că această problemă să fie dezvoltată. Este clar că diplomaţia românească
trebuie să-şi continue demersurile privind o flotă NATO, chiar dacă bulgarul
Borisov propune demilitarizarea MN. Păi să i-o propună lui Putin!
A rezultat din
dezbatere un optimism rezervat şi dezvoltări pozitive în privinţa
României.
P.S. O chestiune foarte importantă a rezultat din discuţiile dintre preşedinţiiPoloniei şi României. Se revitalizează proiectul Intermarium, a unei alianţe între Baltica şi Marea Neagră, extins şi pentru Marea Adriatică. Polonia va face demersuri ca România să devină membră a grupului Vişegrad, unde să se coordoneze acest proiect. Probabil că şi Slovenia şi Croaţia vor fi cooptate. Grupul Vişegrad ar putea deveni un fel de Mică Antantă interbelică.
P.S. O chestiune foarte importantă a rezultat din discuţiile dintre preşedinţiiPoloniei şi României. Se revitalizează proiectul Intermarium, a unei alianţe între Baltica şi Marea Neagră, extins şi pentru Marea Adriatică. Polonia va face demersuri ca România să devină membră a grupului Vişegrad, unde să se coordoneze acest proiect. Probabil că şi Slovenia şi Croaţia vor fi cooptate. Grupul Vişegrad ar putea deveni un fel de Mică Antantă interbelică.
Daca urmaresti in presa doua din principalele subiecte politice la zi: 1. NATO si 2. Politica Rusiei, chiar si fara sa te pricepi iti dai usor seama ca exista doua interpretari: 1. NATO este pe cale sa reinvie razboiul rece si, pe cale de consecinta Rusia nu face altceva decat sa reechilibreze situatia geopolitica in urma actiunilor NATO; 2. Rusia este imprevizibila si, pe cale de consecinta NATO trebuie sa fie in stare sa-si indeplineasca rolul de pilastru al sigurantei internationale. Dar de fapt ambele parti au in vedere un lucru vechi de cand lumea si anume descurajarea adversarului, in eventualitatea ca acesta s-ar gandi serios la declansarea vreunui razboi. Problema nu este deloc simpla si nu se poate rezolva pe termen lung si nici fara mari sacrificii. Din fericire generatia mea a avut parte de pace. Sper sa aiba parte de pace si generatiile urmatoare.
RăspundețiȘtergere