sâmbătă, 11 martie 2017

The Great Degeneration - How Institutions Decay and the Economies die de Niall Fergusson
















Această carte cu titlul original de mai sus a apărut tradusă în româneşte acum în 2017, fiind scrisă în 2013. 
Poate era bine să apară în traducere imediat. Titlul românesc al cărţii este Marele Declin - cum decad instituţiile şi mor economiile
Eu am căutat şi am citit carte în original.

Cartea prestigiosului istoric Niall Fergusson încearcă să explice mecanismele care au condus la Marea Recesiune Economică din 2008-2010. Pentru a încerca explicaţii la aceste fenomene economice, Fergusson face un excurs istoric.
Ceea ce constată autorul este că civilizaţiile occidentală şi cea extrem orientală au fost comparabile până la 1500 după care în Occident s-a declanşat o evoluţie şi o revoluţie, iar în Orient societatea a stagnat. Occidentul a accelerat după Revoluţia Industrială după care Extremul Orient s-a degradat şi mai rău atingându-se un raport maxim favorabil Occidentului în pragul anilor 1900. Iată că din anii 80 dezvoltarea industrială a cunoscut o explozie în Extremul Orient în China, cu începuturi în Japonia şi Coreea de Sud. Ca acum fruntaşele dezvoltării să fie cele mai populate ţări din lume, India şi China. Cum se explică acestea?

Niall Fergusson încearcă să distingă patru categorii de probleme ale lumii contemporane pe care le dezbate în patru capitole separate ale cărţii.
Prima ar fi deficitul democratic,a doua fiind fragilitatea reglementărilor. A treia este dominaţia avocaţilor iar a patra este societatea civilă.

Toate aceste lucruri înceracă să explice de ce Occidentul a intrat într-o perioadă de stagnare.
O cauză a crizei este dată de acumularea datoriilor publice ale statelor. Exemplul Marii Britanii angrenată în războaiele napoleoniene. Datoria publică trecuse de două ori şi jumătate venitul naţional brut GDP dar în câţiva ani datorită ritmului de dezvoltare intens de la începutul secolului XIX Marea Britanie şi-a revenit rapid. La fel s-a întâmplat de exemplu şi cu Franţa după dezastrul militar în Războiul Francu Prusac din 1871 când şi-a plătit în termen rapide datoria faţă de Germania.  O explicaţiei a dezvoltării economice formidabile din secolul al XIX au fost căile ferate.


Niall Fergusson remarcă în primul rând tradiţia englezească pornită de la Magna Charta de la 1215 care a marcat restrângerea bunului plac al monahului prin parlamentarism, dreptul de  a nu fi arestat Habeas corpus. O altă trăsătură extrem de importantă a fost dezvoltarea sistemului juridic numit Common Law, superior celui continental şi care a introdus domnia legii, asigurarea că vei fi judecat corect, siguranţa proprietăţii. Aceste premise au permis dezvoltarea fără precedente a Angliei şi ulterior Marii Britanii, permiţându-i şi formarea unui imens imperiu colonial. 
de fapt domnia legii a putut declanşa dezvoltarea economic fără precedent a Occidentului comparativ cu societăţile în care drepturile omului nu sunt respectate. Acest lucru este valabil şi acum în România şi aceasta este bătălia momentului între forţele care-şi doresc întronarea domniei legii şi cei care vor o societate a jafului, impunităţii şi corupţiei.

Aici Nialal Fergusson chiar face anumite evaluări riscante comparând IQ est germanilor cu cel superior al vest germanilor la unirea din 1990, sau cu al irlandezilor şi a irlandezilor americani respectiv în 1970 determinate de evoluţiile sociale.

Ceea ce este clar este că acum salariile chinezilor nu mai sunt de zeci de ori  mai mici cu ale americanilor, marja s-a îngustat mult un chinez ajungând la un salariu cam de patru ori mai mic. 
Totul se datorează în primul rând globalizării cu efecte pozitive în societăţi precum China.

Se ştie că criza din 2008 s-a declanşat atunci când bula imobiliară s-a spart şi societăţi de credit imobiliar şi bănci de investiţii au falimentat. El crede că nu doar lăcomia bancherilor este de vină şi fragilitatea reglementărilor sistemului bancar. Fergusson a exemplificat cu faptul că unul din bancheri a acceptat să plătească o sumă mare de bani pentru prejudiciile economice, care însă era cu mult mai mică decât suma de bani acumulată de acesta din drepturile bancare primite şi că soluţia este de a da pedepse mult mai mari celor vinovaţi care să-i facă să pregete când comit infracţiuni.

Legat de asta autorul blamează supra reglementarea de faptul creşterii enorme a avocaţilor care pot să apere orice să ceară orice daune.

Un factor pozitiv dat de dezvoltarea din China este pus de apariţia aglomerărilor urbane cu efecte pozitive asupra a nivelului de viaţă, al învăţământului şi altor beneficii ale vieţii contemporane, cultură, etc.


Dar cel mai important lucru pentru care blamează Niall Fergusson stagnarea Occidentului este lipsa vieţii sociale, a cluburilor, a voluntariatelor specific anglo saxone. Societatea civilă este extrem de importantă.
Constat cu mare plăcere că acest deziderat se petrece acum în România când înfloreşte din nou societatea civilă, care influenţează pozitiv evoluţia politică a ţării noastre, confirmând observaţiile lui Niall Fergusson.

O carte care trebuie neapărat citită.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu