Despre sărăcie şi perdanţi ai tranziţiei

Ieri mi-am făcut din nou drumul spre Bucureşti. Am plecat mai devreme să-l revăd cu multă plăcere pe un vechi coleg de şcoală, coleg de bancă în primele două clase  de liceu şi prieten.

Revederea a fost un şoc pentru mine. Nu ştiu de ce îmi aminteam că era mai înalt decât mine, acum părea fragil şi mai scund. Am început să vorbesc despre mine, el era mult mai rezervat. Îi spuneam "englezul" sau "americanul" pentru că era foarte bun la engleză. Pe vremea aia în clasa a VIII.a el era filo american, iar eu un îndoctrinat cu comuniştii! În liceu am evoluat, azi nu mai sunt sigur dacă nu este invers? Am aflat că învăţase şi araba şi japoneza.  A lucrat în comerţ exterior, a fost prin ţări arabe, dar exact înainte de 89 a fost dat afară de la comerţul exterior securist şi a aterizat la uzina 23 August unde l-a prins revoluţia. A lucrat şi vreo doi ani pe la Ambasada Japoniei dar l-au trimis la plimbare pentru că ziceau că era prea în vârstă, a mai lucrat câţiva ani, dar am aflat asta chiar la plecare că din 2004 a devenit şomer şi are o pensie mizerabilă cam de trei ori mai mică decât a mea.

Eu le povesteam despre concediile la mare de prin Grecia, de excursiile magice din Italia sau Franţa, de ieşirile la conferinţe din Germania şi Franţa, sau apoi prin SUA şi Canada.  Ei nu fuseseră pe nicăieri.

Soţia prietenului meu povestea cât de bine s-a simţit la Mangalia cu ceva timp în urmă, eu mi-am adus aminte doar de haitele de câini care populau zona. Probabil că am fost obscen fără să-mi dau seama!

Nevoile, veniturile mici şi foarte mici nu le permit decât supravieţuirea anevoioasă. 

Sărăcia nu-mi este o necunoscută. Am crescut într-o familie de oameni săraci. Trăiam doar din salariul tatălui meu, mama era casnică. Am fost crescuţi însă bine, eu şi sora mea,  fără să simţim cât eram de săraci. Pentru că în copilăria mea cam toţi erau săraci, trăiam în vremea egalitarismului şi prosperitatea, dacă ar fi existat era bine ascunsă. Cu toate astea am fost bogaţi pentru că aveam familiile la ţară, de unde ne proveneau părinţii. Părinţii erau prudenţi şi economi şi cu ajutorul familie din Ardeal de unde era mama, au cumpărat casa şi curtea unde stăteam în Ploieşti. Vara mama prin primele clase s-a muncit să mă trimită prin tabere, preventorii ca să am şi eu vacanţe.

Dar vacanţele adevărate erau la ţară. La taică-meu în Prahova era mare sărăcie, am mâncat prin 54 o mămăligă neagră din orz. Dar mergeam pe coastă cu vacile, căutam alune, şi seara îmi scoteam ţepii din picioare.  Mergeam pe gârlă cu leasa şi contribuiam la bunăstarea prânzului cu peştişorii pe care pescuiam.

Când ajungeam în Ardeal, acolo diferenţa era categorică! Chiar dacă bunicii şi unchii şi mătuşile nu erau dintre ţăranii avuţi, aveau case mari de zid acoperite cu ţiglă, cu curte pietruită vite şi acareturi. Mihai, un unchi al mamei era un crescător de animale desăvârşit, baci la oi, sus în Făgăraş. Preocuparea mea principală era să merg la pescuit cu undiţa sau cu chelteul, un cos de nuiele cu care prindeam peşti ameţiţi de sub snopii de cânepă puşi la înmuiat. Copilăria mea s-a terminat brusc, când mătuşa Oana m-a trimis la muncă la îngrijit şoseaua de la Avrig la Mârşa, unde era uzina de armament. Şi aşa mi-au rămas pentru toată viaţa amintiri bătăturile din palme!

Sărăcia nu am resimţit-o ca elev. Învăţam bine, chiar foarte bine, am ajuns în funcţii importante de preşedinte de unitate la pionieri. Apoi în liceu eram în aristocraţia olimpicilor la matematică şi aveam un fel de statut privilegiat.  

Sărăcia am resimţit-o ca student, când eram departe de casă şi erau alte nevoi şi dorinţe. Şi am uzitat de toate metodele de a supravieţui ca student care-şi vindea cartela de masă şi se descurca cum putea. 

Ca tânăr inginer, nevoia şi salariul mai mare, plus tentaţia unui proiect important m-a făcut să mă transfer la ITN şi să mă stabilesc în Piteşti şi nu regret de loc opţiunea. Am avut un salariu peste medie,  dar nu am făcut eforturi să economisesc să-mi cumpăr maşină. Banii care-mi rămâneau îi cheltuiam în concediile la mare, singurul loc cu aer de Occident din România comunistă, excursii pe munte sau aventuri în Deltă.

După Revoluţie de bine de rău salariile de la Institut nu erau de lepădat şi ce economiseam în timpul anului cheltuiam pe excursiile în străinătate. Singurul moment critic l-am avut în momentul cu ANDRAD a fuzionat cu o altă agenţie din Bucureşti şi m-am trezi cu salariul jumătate şi cam toţi colegii mei au căutat să găsească soluţii. La mine era simplu, am ieşit la pensie, cu o pensie consistent mai mare decât salariul. Inclusiv soţia mea a avut un moment critic înainte de pensionare, evitat însă cu bine.

Dar situaţia vechiului meu coleg m-a întristat şi mi-a trezit remuşcări.

Care este de fapt situaţia? Tranziţia de la comunism la capitalism în România s-a făcut foarte prost, rău, în care principalii vinovaţi suntem noi românii! Nimeni nu ne-a silit să falimentăm anumite întreprinderi. Au făcut-o compatrioţii din prostie, incompetenţă, dar mai ales din ticăloşie şi lăcomie.

Şi victime au fost compatrioţi de ai noştri, precum fostul meu coleg de şcoală.

Am şi exemple mai exotice, un prieten congener, a refuzat să-şi întocmească actele de pensie şi munceşte în continuare. În Bucureşti poţi găsi de lucru, dacă cauţi şi mai ai puterea ca la bătrâneţe să fii în stare de un nine to five, sau mai pe româneşte chiar dacă sunt alte ore de la  la 3 d.a.

O altă întâmplare mi-a confirmat ceea ce spun.

O doamnă împreună cu nepoţelul au fost la supermarket înaintea mea. Când a apucat să-şi numere banii a constatat că nu avea suficienţi şi a trebuit să renunţe la nişte produse, dar era fericită că a salvat prăjitura nepotului care a completat suma datorată de bunica cu câţiva zeci de bani. Sunt oameni care nu-şi pot permite mai mult decât le este plapuma, este un adevăr trist şi impresionant.

Şi şansa este faptul că sunt firme serioase multinaţionale care dau de lucru compatrioţilor. Răul în economie provine de la ceilalţi români, oameni politici corupţi şi venali, patroni ticăloşi şi tot felul de aşa zişi întreprinzători.

Ei au făcut ca azi să existe perdanţi ai tranziţiei spre economia de piaţă.