joi, 15 februarie 2018

Codruţa Kovesi şi DNA

Aseară s-a petrecut o conferinţă de presă a şefei DNA Codruţa Kovesi, prima din perioada în care este în această poziţie.

Conferinţa a ţinut două ore şi doamna Kovesi a răspuns ci răbdare şi acurateţe la toate întrebările jurnaliştilor.

Care a fost impresia mea confirmată şi de unii dintre jurnaliştii prezenţi la Digi24 până să înceapă meciul de fotbal Real Madrid - PSG.

În această mare de incompetenţă, rea credinţă şi prostie care înseamnă guvernarea României de către coaliţia majoritară PSD ALDE am urmărit un lider de instituţie românească care contrazice această paradigmă tristă.

Într-adevăr Codruţa Kovesi este o femeie puternică aflată în fruntea unei instituţii care stârneşte coşmaruri marilor corupţi ai României. Pentru că această instituţie se focalizează pe infracţiunile gulerelor albe din zona politică.
De aici ura pentru această instituţie a statului. Şi încercarea de calomniere a acestei instituţii cum au făcut cele două organe de presă care şi-au făcut o profesie din calomnierea statului de drept şi a justiţiei. 

Doamna Kovesi a demontat cu precizie toate calomniile din presă. Ea şi-a exprimat încrederea în instituţiile de control a activităţii DNA, Inspecţia Judiciară şi CSM.
Aşa am aflat că presupusa acuză că doamna Kovesi ar ordona execuţii politice a fost declarată falsă de Inspecţia Judiciară. Această acuză a fost răspândită chiar de procurori DNA, ceea ce arată că nimeni nu-i perfect, cum a recunoscut şi doamna Kovesi.   

Unii ar fi vrut să lămurească ce a fost cu prezenţa doamnei Kovesi la fostul ministru Oprea în seara alegerilor prezidenţiale din 2009, dar până şi comisia montată de PSD ALDE cu scopul compromiterii a şefei DNA nu a lămuririi condiţiilor şi a situaţiei alegerilor din acea perioadă revolută, care nu mai poate fi reparată în vreun fel şi a dat-o în tango şi a recunoscut că acea întâlnire nu a putut influenţa rezultatul alegerilor. 

Mi-ar plăcea ca să mai avem liderii atât de puternici şi stăpâni pe ei cum este doamna Codruţa Kovesi. 

Şi în eventualitatea cererii lui Tudorel Toader de demitere a doamnei Kovesi, piticii politici Dragnea şi Tăriceanu nu vor câştiga decât doar oprobiul public.


Sper ca preşedintele Iohannis să nu le facă jocul, el având ultimul cuvânt în această situaţie. 

5 comentarii:

  1. Cand justitia este selectiva asa este, dar daca ataca si opozitia tot la fel este? Toate partidele au corupti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Are si ea limitele ei: dosarul revolutiei ingropat? ingropat! dosarul mineriadei ingropat? ingropat! dosarul MICROSOFT ingropat? ingropat! dosarul EADS ingropat? ingropat! Sa vedem in continuare ce alte dosare ingroapa la ordinul stapanilor externi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Evident că ăla cu Microsoft a fost îngropat la ordinul lui Trump....hahahaha

      Ștergere
  3. Laura Codruta Kovesi este un simbol. A fost aleasa pentru calmul ei, pentru modul inexpresiv in care vorbeste, pentru ca oamenii inexpresivi sunt mai concentrati si fac treaba mai bine. Dar ea este doar un om, institutia DNA este populata cu romani si acestia au in creier ca se face liturghia si cu braga...De-asta nu se poate sa nu auzim imperfectiuni, mai ales ca sunt infiltrate cartite cu scop precis de dinamitare a credibilitatii DNA...M-a emotionat prestatia Laurei, ea e o speranta pentru noi. Sper sa nu ne-o ia si pe-asta mafia securista...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cand depui o plangere la DNA si se transfera "cauza" catre un parchet de provincie, cu procurori care, la plecarea din sediul DNA spun:"Si daca aveti probleme prin zona noastra.... le rezolvam" nu-ti vine sa crezi ca DNA are de-a face cu coruptia in sensul COMBATERII ei, ci mai degraba in sensul SUSTINERII coruptiei. P.P.

    RăspundețiȘtergere