duminică, 29 decembrie 2019

Bilanțuri politice la sfârșit de an

Acum când se termină 2019 se fac bilanțuri ale anului politic 2019, dar și al celor 30 de ani de democrație. Pentru că, în pofida sincopelor în această perioadă care este egală cu o generație România a trecut de la dictatura comunistă, una din  cele mai dure la democrație, chiar dacă uneori după spusele unui clasic: democrație originală. 

Românii au dovedit în cursul acestui an o apetență pentru democrație care ne distinge comparativ cu Polonia și Ungaria, care au avut o tradiție de rezistență în perioada comunistă pe care noi românii n-am avut-o. Observ că românii nu s-au lăsat pradă populismului cu tendințe dictatoriale care domină politica poloneză și cea ungurească. Dimpotrivă, votul din 26 mai a arătat că o majoritate a spus nu acelor tendințe populist conservatoare arătate de PSDragnea. Aș remarca că justiția, supusă tirului antireformator, menit să o supună politic a reacționat imediat și pericolul Dragnea a aterizat pe 27 mai 2019 la pușcărie, unde îi era demult locul. 

Acest vot a fost reconfirmat în victoria covârșitoare a președintelui Iohannis. Contrar opiniilor că în primul mandat nu a făcut nimic, vreau să remarc faptul că președintele Iohannis a fost liderul majorității forțelor anti-pesede. El a luptat cu mijoace exclusiv constituționale împotriva tendințelor de a acapara România bunul plac al lui Dragnea. Eroarea care i se poate reproșa lui Iohannis a fost guvernul Cioloș, incapabil să gestioneze problemele României și  care a permis refacerea PSD, victorios la parlamentarele din 2016. Cum remarca însă Stelian Tănase victoria forțelor democratice în 2019 s-a datorat și victoriei societății civile, dar acelei părți politizate a ei. Pentru că încă nu avem o societate civilă coagulată, multe probleme sociale nu sunt rezolvate din cauza faptului că nu este o implicare socială mai pronunțată, în primul rând a bisericii ortodoxe care are prin menirea ei acest scop, trasat din vremea lui Cristos. 

Meritul acestor părți ale societății civile este și apariția alternativei la partidele politice existente coagulată în Alianța USR PLUS care a obținut în 26 mai 2019 un rezultat foarte bun egal cu al PSD! Dar victoria i-a amețit pe liderii acestei alianțe, în special pe Dan Barna. USR care nu a înțeles că o candidatură la prezidențiale este neavenită, electoratul alianței USR PLUS prefera în majoritate pe Iohannis. Aceste alegeri arată cât de nepotrivit este Barna în fruntea USR, faptul că se agață de putere nu arată decât că el și ciracii lui folosesc aceleași mijloace electorale ipocrite și ticăloase, combătute anterior. 

În pofida numeroaselor probleme interne PNL a fost marele câștigător al testelor electorale ale anului 2019. Chiar dacă este un politician cu tarele clasice ale politicienilor români de la Caragiale încoace, Ludovic Orban s-a dovedit liderul potrivit. Succesul PNL s-a datorat și faptului că în PNL au apărut voci noi, tinere, în primul rând Rareș Bogdan, criticat vehement în media și de către adversarii politici  pentru anumite luări de poziție. De asemenea PNL a câștigat prezidențialele prin candidatul său Klaus Iohannis. Acesta apare mult mai implicat politic, dar asta deoarece, după moțiunea de cenzură care a alungat cel mai nepotrivit prim ministru în persoana Vioricăi Dăncilă, la Palatul Victoria s-a instalat un guvern liberal, condus de Ludovic Orban care va gestiona România până la viitoarele alegeri parlamentare, anticipate sau la termen. Acest guvern a fost capabil să dea României un buget. Este un buget care conține toate promisiunile iresponsabile ale PSD privind pensiile.

Prezentul articol este polemic pentru că răspunde și unor aprecieri ale unor comentatori politici.  Recunosc că m-au enervat afirmațiile lui Alexandru Gussi privind perioada Băsescu. Apare din nou marota cu USL, Gussi uitând intenționat că prima alianță a PDL-ului lui Băsescu s-a făcut  cu PSD la sfîrșitul lui 2008 și acea guvernare nu a luat nicio măsură anticriză în scopul ca să faciliteze victoria lui Băsescu în al doilea mandat. Acest lucru a determinat luarea de măsuri pentru tăierea salariilor în 2010. Au fost și anumite controversate acțiuni în justiție care nu aveau treabă cu dreptatea și care au dat apă la moară alegațiilor și campaniilor PSD duse prin A3 împotriva DNA și a justiției în general. Așa că nu mă mai miră că desființarea SIIJ  deplânsă de PSD și ALDE este împărtășită de nimeni altul decât Traian Băsescu! Există un interes comun ca justiția să fie amenințată și la dispoziția politicului care poate să-și facă de cap și de corupție. De remarcat că aceleași probleme sunt vizate de politicile anti-justiție și în Polonia și în Ungaria, unde corupția mică nu prea se vede, dar există marea corupție care a fost combătută de DNA în România. De asemenea deriva autoritară a lui Băsescu a fost argumentul folosit de Dragnea și PSD în parlament și în guvernare.


Pentru la anul îmi doresc sincer ca USR PLUS să-și revină ca să mobilizeze electoratul tânăr și responsabil și victoria forțelor democratice conduse de PNL la alegerile locale și parlamentare!

3 comentarii:

  1. - Nu pot înțelege de ce victoria PNL și a lui Iohannis sunt victorii ale "forțelor democratice" !?
    - Și de ce conducătorii Ungariei și Poloniei sunt populiști (termen folosit în mass-media absolut aiurea) cînd de fapt sunt poate patrioți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vedea-i-ași pe patrioții ăștia de la Vișegrad afară din UE. Să nu mai aibe pe cine înjura și de unde să mulgă bani ca să înjure UE.

      Ștergere
  2. Am primit urmatorul text de la un amic - coleg de facultate - stabilit in Canada de mai multa vreme si pe care il chinuie si pe el talentul scrisului , singurul talent pe care il mai poti dezvolta la aceasta virsta . Iata textul .
    Lumea e cu curu-n sus.
    Prințul Charles al Marii Britanii fură prune la Viscri din grădina vecină, Papa de la Roma se dă cu trotineta, Iliescu umblă pe stradă fără certificatul de deces la el, Petre Roman își lungește gâtul după gagici, Benone Sinulescu trăiește (cu o strănepoată), echipa națională de fotbal se pregătește pentru campionatul mondial de suflatul nasului pe gazon (care își azvârle mucii mai departe), Klaus Iohannis dansează cu Carmen un vals pe ceardașul lui Lajos Orban, toți românii din Italia vor să se întoarcă acasă în Spania etc

    RăspundețiȘtergere