La judecata din urmă a poeților

Am primit niște reacții destul de drastice privind postarea mea asupra problemei Danielei Crăsnaru. Departe de mine de a o apăra pe această poetă. Eu țin minte pentru că a fost șefă pe la la liberali prin anii 90. Aș putea insinua că decizia USR de a-i acorda această indemnizație este pe baza că și Manolescu a fost la un moment dat liberal. Dar nu problema că Daniela Crăsnaru a fost fesenistă cum își amintește cineva și apoi liberală. Problema este că renumitul expert în boacăne Bulai a apărut la Academie însoțită de camarada Țoiu să o pedepsească pe Crăsnaru pentru adeziunile sale politice de după 89. Cred că Bulai habar n-avea cine-i Crăsnaru și la fel și Țoiu. Dar au primit ordin expres să vină la Academie, unde nu veniseră până atunci. Cât despre numele Țoiu știu bine numele unuia din romancierii mei preferați, păcat că au rămas doar epigoni! 

Problema privind colaboraționismul a pus-o la un moment dat și de Gaulle și i s-a atras atenția că este complicat, că acolo este toată Franța! Dacă doar în 5 ani francezii, inventatorii democrației moderne s-au dovedit niște colaboraționiști siniștri, ce pretenții să ai de la o nație plină de cozi de topor și la care martiriul este străin cu excepția lui Brâncoveanu pentru credința creștină și la rezistenții din munți pentru anticomunism.  

Și revenind la oile noastre cum să-l judec pe Varujan Vosganian? Pe cel care a demonstrat în 21 Decebrie 1989, arestat și bătut la Jilava de către securiști, sau pe excelentul ministru pe care l-am avut la economie? Sau pe cel care s-a ascuns cu ajutorul colegilor din Parlament să nu fie investigat pentru presupuse infracțiuni, sau pe cel care a eșuat în ALDE și a dus cea mai jalnică politică colaboraționistă cu PSD în vremea lui Dragnea? Și apropo sunt curios de ce acum Vosganian, când nu se mai află sub protecția Parlamentului, nu i s-a deschis un dosar? Eu mă gândesc la scriitorul Varujan Vosganian autorul Cărții șoaptelor, unul din cele mai bune romane post decembriste, pentru care a fost propus pentru Nobel.  

Vorbind de colaboraționism amintesc de cartea lui Lucian Boia privind literații interbelici care au trecut nonșalant de la Nihil sine rege al divinului critic G. Călinescu la incantații dedicate partidului comunist. Sau cazul cel mai grav al scriitorului din canonul literar românesc, Mihai Sadoveanu. A fost unul din cei mai importanți scriitori ai secolului XX, și de la mason a eșuat lamentabil cu articolul Lumina vine de la răsărit și abjectul Mitrea Cocor. Ca președinte al MAN a semnat condamnarea la moarte a unor partizani anticomuniști din munți. L-am avut la bacalaureat și citam din Ciopraga: Din coloanele de bronz ale literaturii se vede figura impozantă a lui Sadoveanu. Ce să mai zic de Arghezi, cel care a făcut pușcărie pentru colaboraționism cu germanii în Primul Război Mondial, apoi atacat vehement pentru poezia sa de către prolecultiști, ca ulterior să fie recuperat și să scrie ciclul 1907 în care ciocoiul e dat pe răzătoare. Sau cum Petru Dumitriu a scris un roman absolut sinistru despre Canalul unde mureau mii de deținuți politici, chiar dacă unii îi consideră Bijuterii de familie o capodoperă. Mie unul nu mi-a plăcut pentru că România modernă, lumea interbelică apar ca în porcăriile proletcultistului Ludo. 

Ce să zicem de Dan Deșliu autorul proletcultistului Lazăr de la Rusca, lectură obligatorie în elementară și devenit un curajos dizident anticeaușist cum foarte puțini au fost. Nici Dinescu nu-i mai breaz, cel care a a fost un important poet și dizident și care după 1989 să nu mai fie așa de aspru cu stânga și ai lui Iliescu, eșuând în calitate de negustor și restaurator. 

Cum poți fi judecați oameni precum Constantin C. Giurescu. amintit în Antologia Rușinii, care a fost închis la Sighet pe motiv de ministru liberal, autor al cele mai bune Istorii a Românilor, motiv de recuperare pe vremea lui Ceaușescu național comunistul. Cum să-l judeci pe Alexandru Paleologu băgat la pușcărie și bătut bine și care a mărturisit apoi slăbiciunea colaborării cu securitatea? Sau pe poeții Radu Gyr și Nichifor Crainic ajunși în situația jenantă  să scrie la reviste de partid dedicate exilului? E dificil pentru că erau la marginea societății, muritori de foame. 

Am înțeles că Manolescu în reeditarea Istoriei critice a literaturii române este foarte aspru cu Marin Preda, cel mai important romancier postbelic. Oare pentru Desfășurarea altă lectură obligatorie de la elementară?

Eu care am trăit acele vremuri nu pot să-i judec pentru slăbiciune sau compromisuri pe scriitorii care voiau să fie publicați. Erau vremuri câinești din multe puncte de vedere și spre cinstea lor unii nu s-au compromis și au devenit voci importante care mențineau un climat de normalitate culturală în vremurile care pentru unii sunt nostalgice, doar că erau un pic mai tineri. 

Așa că aerul meu ulcerat de Cristoiu, ca să citez pe o prietenă e fost receptat greșit. 

Ipostaza de cenzor cultural al lui alde Bulai m-a enervat și el nu are niciun drept să judece vremurile alea și să-i bage pe toți în aceași oală pestilențială a comunismului.