Asta este de fapt concluzia unui sondaj
INSCOP. Este absolut aiuritor că există o majoritate care azi, în 2023, au
nostalgia ceaușismului, comunism de esență stalinistă în care ipocrizia atingea
un maxim numit Iepoca de Aur. Adică muream de frig și foame, erau cozi
infernale la mâncare și lumea de azi are nostalgia acelor vremi. Am pus și o
poză de atunci cu o coadă evident la carne!
Care ar fi explicația?
Că toată lumea avea servici. Adică primeai
salariu, tu te făceai că muncești, ei se făceau că te plătesc. Adevărul că
aveai bani și nu aveai pe ce îi cheltui. Acum lumina și gazele costă. Cei de la
țară nu aveau același sentiment de lipsă, că în curte se aflau o vacă, un porc,
niște găini și rațe. Eu țin minte că ai mei în anii 50, când lipsurile și pâine
pe cartelă erau la fel ca în anii 89 se ajutau cu rudele de la țară din Ardeal.
Și așa am avut afumături de porc de Crăciun. Pe de altă parte schimbarea de
regim și prăbușirea industriei comunistă i-au pus pe oameni la spectrul
șomajului. Și au trebuit să plece pe afară, să muncească din greu și asta
trezește un puternic sentiment de frustrare. Și așa foștii muncitori reajunși
la pensie în rural, se mai descurcă cu ce mai crește prin bătătură,
găini, poate și un porc și pensia o dau pe poșirci la cârciumă unde înjură
regimul actual și își amintesc cu nostalgie cum frecau menta și tăiau frunză la
cîini și statul comunist le dădea salariu.
Văd azi pe Facebook o postare numită Cineclic care
dă videoclipuri din jurnalele de actualități de pe vremea comunismului. Cele cu
preșcolari, cu pionieri, dar și cu mărețele realizări cu blocuri au mare succes
la unii. Funcționează nostalgia. Și eram un mic comunist până în vremea
liceului. Apoi a funcționat trezirea ajutată și de faptul că ai mei aveau la
țară radio și ascultau doar Europa liberă. Am văzut pe Cineclic un reportaj
despre constituirea colectivei la Avrig, localitatea maternă, prin 1961. Aici
însă comentariile sunt unanim negative, toți știu că această formă de
agricultură comunistă a fost un jaf împotriva țăranilor și nimeni nu
îndrăznește să o aprobe. Eu mi-aduc aminte, cum micul comunist care eram pe la
12 ani lăuda colectiva, iar verișoara mea spune că o să ajungem să avem
polonicul la brâu, să mâncăm din cazanul colectivei.
Toate aceste nevroze determină un procent
ridicat de oameni vârstnici să aibă nostalgiile vremii ceaușist comuniste. Or
fi și tineri dezorientați care sunt seduși de nostalgiile bătrânilor? Și de
aceea succesul acestui partid AUR pus la cale de foști securiști, care au
simțit că este din nou timp favorabil pentru un nou PRM. Dar ce deosebire?
Vadim Tudor, poet fără talent, avea cultură și vervă, Simion este un dobitoc și
derbedeu de stadion, manipulat și de rușii ostili României. Cum pot românii să
adere la acest tip de politică? Pot! Pentru că este resentimentară și asta le
convine.
Un comentator la Contributors.ro spune că un fenomen îngrijorător și real este că
intelectualii publici care erau respectați în anii 90 nu mai au influență, în
special după aderarea la UE. De ce, pentru că lumea nu mai are repere
intelectuale, dar și, din păcate, intelectuali eminenți au devenit admiratori
ai lui Băsescu și acum nu mai sunt credibili, pentru că Băsescu, orice ar zice
mada Dogioiu, altă nostalgică, nu mai înseamnă nimic azi.
Citind Conversație la Princeton de
Maria Vargas Llosa îmi văd confirmată opinia mea că comunismul a fost un alt
tip de religie, pentru că îți cere doar să crezi și nu admite
contradicții.
Am văzut un film românesc care m-a
surprins pozitiv, numit Visul, în regia lui Cătălin Saizescu. Este
un film despre condiția actorului azi.
Am văzut și filmul lui Radu Jude Babardeală cu buclus sau porna balamuc.
Este o satiră dură a societății românești de azi, un București urât, cu aer
levantin.
Joi 14 decembrie seara am audiat în
concertul de la Filarmonica Pitești pe distinsul violonist Florin Croitoru în
superbul Concert pentru vioară și
orchestră de Ceaikovski, acompaniat de orchestra
Filarmonicii condusă de maestrul italian Gian Luigi Zampieri.
Florin Croitoru ne-a oferit un bis din
Ruggiero Ricci.
În partea a doua ama audiat Serenada
nr. 1 pentru orchestră de Brahms.
O nouă seară reușită pentru melomanii
piteșteni!
În fine și ceva despre fotbal. S-au
terminat meciurile din cupele europene. Toate echipele spaniole au terminat pe
primul loc, cu excepția Sevillei care are un sezon foarte prost și a ieșit din
competiții. A surprins înfrângerea Barcelonei în fața lui Antwerp care avea 0
puncte. Dar și Liverpool, cu o echipă foarte improvizată a fost bătută de
belgienii de la St Giloise. Așteaptă meciul de campionat cu Man United. În
optimile Champions League sunt 4 echipe spaniole, 3 germane, 2 engleze. Pare că
va fi o înfruntare finală între Man City și Real, dar City este în scădere de
suflu.
Se apropie Crăciunul și peste tot se aud
colinde. În vremea lui Ceaușescu le ascultam doar la Europa liberă!
Mda, in `89 am iesit in strada de bine ce ne era. Sigur ca n-au iesit toti, multi se uitau pe dupa perdele, sa vada cum se termina. Mare atentie, e foarte posibil ca PSD sa guverneze cu AUR dupa alegeri si sa se debaraseze de voi. :-)
RăspundețiȘtergereCred ca citiva care au trait in "epoca de aur" au nostalgii timpite.Nu isi amintesc cind telefonai sa vina salvarea sa iti duca bunicii la spital primul lucru care te intreba era citi ani au?.Si daca aveau peste 65 de ani salvarea nu mai venea.Acum unii spun cu ironie ca avem o farmacie la fiecare colt de strada.Au uitat ca nu se gaseau medicamente?Oare se fac ca nu stiu ca datoria nationala sa platit numai cu rezelvele de aur si cu mincare?Ca duar nu cu produsele "industriei romane socialiste dezvoltata".In anul 1995 PIB-ul era de $37 miliarde US.In 2021 era de $284 miliarde US.In 2022 peste un milion de roamani si-au facut vacanta in Grecia.Oare citi au mai calatorit si pentre alte tari ale Europei?Au uitat ca intrai in librarii si nu gaseai mai nimic de citit?In anul 1995 se exporta $8.8 miliarde US bunuri si servicii.In 2021 sa ajuns la $90.8 miliarde US.Speranta de viata in 1995 era de 69.4 ani.In 2015 sa ajuns la 74.9 ani.Mortaliatea infantila in 1995 era de 21 la 1000 de nasteri.In 2020 a fost de 5.6 la mia de naster.Mare parte din locurile de munca se obtineau prin pile ori prin spagi.Dupa 2014 centrele de plasare de munca erau pline de oameni care cautau un loc de munca.Nimeni nu avea curaju sa spuna ca sint someri (si fara ajutor de somaj!).As putea continua sa dau multe exemple insa cu siguranta cei cu ideologia comunista ori socialista o sa iti astupe urechiile.
RăspundețiȘtergereFoarte valid punct de vedere; doar cine nu a trecut prin experienta descrisa in exemple poate regreta perioada aceea sau, si mai rau, poate incuraja tendintele neo-comuniste! (Vlad)
RăspundețiȘtergereHa ha, sigur ca era mai bine sub Ceausescu, spun unii, nici nu te ploua si nici de foame nu mureai. Absolut, daca asta este scopul viettii tale, era perfect. Problema cu capitalismul este ca . . . trebuie sa muncesti, una la mana, si apoi este chestia cu libertatea. Libertatea nu e prea usor s-o intelegi si s-o maneverezi cand scapi din cusca. Personal, a doua zi de libertate (pentru care ii multumesc lui Ceausescu, dar si sotiei - fara ei nu ajungeam in America), mergeam prin New York cu gura cascata si din cand in cand ma opream in fata unei vitrini si-mi priveam reflectia cu mandrie, spunindu-i "na, uite ca ai ajuns si-aici, liber in sfarsit", cand de-odata o sirena de masina de politie a-nceput sa suiere exact in spatele meu. Am incremenit! Efectiv, am crezut ca "au venit dupa mine sa ma ia" Cred ca vreo doua minute n-am putut sa ma misc, asteptind ca cineva sa ma ia pe sus. Incet incet m-am intors si ce sa vezi? Toata lumea trecea pe strada fara nici o sinchiseala de sirena, fiecare cu treaba lui. Wow, ca in Kojak, wow! Adica . . . chiar liber? Liber liber? Aveam atata libertate ca nu prea stiam de unde s-o apuc. Eram liber sa-mi caut de lucru, sau eram liber sa stau cu burta-n sus si sa iau asistenta sociala de care refugiatii politici aveau dreptul timp de 18 luni. Unii au preferat asistenta sociala timp de 18 luni dupa care s-au intors de unde-au plecat, balacarind America, cum ca nu e chiar asa cu cainii si covrigii in coada. Primii cinci ani aici au fost cei mai grei. Ca sa intelegi exact cum sistemul american lucreaza iti cam trebuie ceva timp. Nu este numai limba (care este la fel de esentiala ca si meseria pe care o practici, daca nu chiar mai mult), pe care eu o consideram stiuta la vremea aia, doar am lucrat la IFA, apoi la IRNE, unde tot ce citeam era in engleza. Chestia e ca engleza citita si engleza vorbita sunt . . . doua limbi separate.
RăspundețiȘtergereIn fine, o alta problema pe care am observat-o la unii care desi erau aici, nu au inteles niciodata ca sunt liberi (apropos de "era mai bine pe vremea tovarasului") era obsesia cu . . . diploma. Idea ca daca ai diploma de inginer, sau arhitect, sau whatever, inseamna ca esti "entitled" la un job corespunzator este o deziluzie care costa. Nici vorba. La inceput iei ce gasesti, timp in care cauti ce vrei. Cu perseverenta si ceva bafta o sa gasesti ce-ti place, si ca meserie si ca bani, dar, depinde de tine. Sunt in SUA de apropape 40 de ani, ultimii 7 ani pensionar, dar am lucrat ca inginer aproape de la inceput (primele 6 luni ca tehnician, dupa care am gasit un "entry level" exact pe profil: specialist in termodinamica si transfer de caldura). Am lucrat la opt companii (la ultima 20 de ani, de unde m-am si pensionat}, si nici o companie unde am lucrat nu mi-a cerut sa prezint diploma de inginer. La interview, dupa ce mi-au citit resumeul, m-au intrebat ca ce stiu de fapt sa fac. Mi-au zis ce au ei nevoie, daca cred ca pot sa raspund cerintelor, ceva negociere la salariu, cand crezi ca poti sa incepi si cu asta basta. Cand m-am prezentat la lucru, mi-au pus in brate un proiect si mi-au zis "sa fie gata in trei luni" Cam asta. Program de 8 ore? Ha ha. Nu interesa pe nimeni daca stai sau nu 8 ore la servici. Puteai sa vii tarziu, sau sa pleci devreme, dar proiectul trebuia predat in trei luni. Am avut toata gama de experienta americana, inclusiv somaj, dar si joburi mai putin ortodoxe cum ar sofer de limuzina, vanzator de morminte, sau vinzatori de aspiratoare de praf "door to door". Si asa cum zic si eu ce am auzit odata intr-un avion Tarom cand ma intorceam acasa din Romania, un copil explicandu-i bunicului, in spatele meu: "Asta-i America bunicule").
In final, trebuie totusi sa-i dau credit lui Ceausescu pentru educatia (scoala) pe care am primit-o in Romania. Nu cunosc nici un inginer (sau ...fizician) educat in Romania care sa nu fi reusit aici. Singurul lucru bun din comunism. Educatia aici este dezastroasa. Am inteles ca nici acolo nu e mai buna.
Propagarea imaginii false ca la tara se traia un pic mai bine decat la oras este falsa si extrem de nociva.
RăspundețiȘtergereEu am trait la tara si afirm ca era de zeci de ori mai crunt sa traiesti la tara. Dovada este si exodul masiv din anii '80 asupra oraselor care a culminat cu masura inchiderii oraselor de catre comunisti.
Dar si mai crunt in comunism era sansa de cariera profesionala care era strans legata de apartenenta la clanul de partid. Si acum la 30 ani de la revolutie cariera profesionala nu este conditionata de competenta ci este conditionata de apartenenta la un partid. Raspunsul societatii la acest flagel a promovarii pe PILE ( asa numitul "din sistem") esta emigrarea. Sansa sa ai o recunoastere corecta a valorii tale este fuga din tara, este fuga de sistem.
Imi amintesc, undeva in anii '80 cit de bucuros am fost cind am gasit la cantina IRNE sa cumpar citeva cutii de Similac, lapte praf pentru copii, in zile in care nu mai stiam ce sa dam micutului nostru baiat care nu putea minca altceva ... sau cu vreo doi ani mai devreme, cind, cu putin inaintea nuntii, am gasit, tot intimplator doua borcane de Ness de la o cafenea din Pitesti, astfel incit sa putem oferi nuntasilor cite o ceasca de cafea naturala ... asa erau vremurile in Epoca de Aur.
RăspundețiȘtergerePe plan profesional, ce sa zic, la inceputul lui 1990, ca recent "absolvent" al lagarului de refugiati din Sandholm, desi nu aveam nici diploma de studii, nici recomandari si referinte, nici comanda limbii locale, am primit proverbiala a doua sansa si am fost admis ca cercetator oaspete la Risoe Laboratory. Dupa doua luni, am fost propus pentru un job la sediul NEA la Saclay (nu l-am obtinut fiind cetatean al unei tari, Romania, ne-membre a OECD), iar apoi, citiva ani scurti mai tirziu, am obtinut doctoratul de la DTU si Risoe Labs. Ca sef de promotie, si in Romania aveam astfel de aspiratii, dar neavind carnetel rosu nu am primit nici macar repartitia dubla ... in situatia in care orasele mari erau inchise.
... Iar cu vreo patru ani in urma, delectindu-ma cu o placinta cu brinza de la o patiserie de colt in Bucuresti, eram flagelat verbal de o femeie mai virstnica, cunostinta mai veche, pe ton revoltat, cum ca adica, cum de pot sa maninc asa ceva ? ca nu stiu ca aceasta placinta a fost facuta cu aluat facut in Polonia, congelat si apoi adus in Romania ? ca ea cu nici un pret nu ar baga asa ceva in gura ... Deh, ea isi formase intre timp standarde si asteptari cu mult mai elevate ... Eu insa inca imi amintesc.