Alegerile din Marea Britanie, câteva observații de Mihai Vasilescu

Am primit acest text de la prietenul Mihai Vasilescu, care este cetățean britanic și votant activ la alegerile de ieri 4 iulie din Marea Britanie. Sper să intereseze!

Partidul laburist din Marea Britanie a obținut o victorie epocală în alegeri, o așa numită "landslide victory", cum se zice aici folosindu-se cuvântul pentru "alunecare de teren".  

Laburiștii, sub conducerea viitorului prim ministru Keir Starmer, vor avea o majoritate de 174 locuri în Camera Comunelor, aproape egalând succesul lui Tony Blair din 1997 împotriva lui John Major, când laburiștii au obținut o majoritate de 179 locuri. 

Dar oricât de spectaculoasă ar fi această nouă victorie, ceea ce este cu adevărat dramatic e dezastrul suferit de partidul conservator, fără precedent în toată istoria acestuia. Conservatorii au pierdut în aceste alegeri 250 de locuri în parlament, pierzându-și locul de parlamentar, printre mulți alții, chiar 44 de miniștri de diferite ranguri, inclusiv 12 membri ai cabinetului condus de prim ministrul Rishi Sunak. 

Înfrângerea conservatorilor fusese prezisă de multă vreme, sondajele indicând o mare diferență în favoarea laburiștilor, aceștia ajungând să conducă cu până la 20% la sută în preferințele alegătorilor. Multiplele cauze care au nemulțumit tot mai grav electoratul după guvernarea de 14 ani a  conservatorilor  (sub cinci prim miniștri) au fost discutate de analiștii britanici sub toate aspectele înainte de alegeri și li s-a acordat atenție de altfel cu diferite ocazii și în presa din România. 

Dar principala particularitate a acestor alegeri poate fi evidențiată cu adevărat abia după cunoașterea rezultatelor. Două lucruri, dintre care unul petrecut nu mult înainte de alegeri, au contribuit radical la transformarea unei înfrângeri anunțate într-o adevărată catastrofă pentru partidul conservator: înființarea partidului Reform, a cărui conducere a fost preluată de Nigel Farage (cunoscutul apostol al altui eveniment epocal - Brexitul) și efectele ciudate ale sistemului uninominal britanic.   Acestui sistem i se spune aici "first past de post", adică învinge "primul la potou", indiferent unde se situează ceilalți. Știm desigur sistemul uninominal și de la algerile locale din Romania. 

Voi cita și comenta în continuare principalele rezultate și se va vedea la ce situații ciudate se poate ajunge cu acest sistem, în special dacă intervine în joc un partid care nu urmărește să câștige alegerile, ci doar să submineze în mod drastic un anumit alt  partid. Căci acesta a fost scopul declarat al lui Nigel Farage când a decis să înscrie candidați ai partidului său în majoritatea circumscripțiilor. Efectul era ușor previzibil în dauna conservatorilor, în special acolo unde aceștia erau într-o competiție mai strânsă cu laburiștii sau cu liberal democrații. 

 

Rezultatele  finale (mai erau de anunțat doar 2 circumscripții din 650 :  

 

- Laburiștii au câștigat 412 mandate, cu 211 mai mult decât aveau, 

deși au obținut doar 35% din voturi, ceea ce înseamnă cu numai 2% mai mult decât la ultimele alegeri generale din decembrie 2019.  

- Conservatorii au obținut 121 de locuri, cu 250 mai puțin decât aveau, deși au câștigat totuși 24% din voturi. Deci pentru o diferență de numai 11 procente față de laburiști, conservatorii au pierdut două treimi din locuri. 

- Liberal democrații au obținut 71 locuri, cu 63 peste cât aveau, deși procentajul lor de 13% a fost, incredibil, doar cu 1% mai mare decât la alegerile precedente. Este oricum, cel mai bun rezultat al liberalilor din 1923.

- În fine partidul Reform al lui Farage, care a obținut 15% din voturi, are doar 4 locuri, dintre care unul câștigat de liderul său. Deci cu 15 la sută, Reform a obținut 4 locuri, în timp ce liberal democrații, cu 13 procente, au 71 de locuri. 

 

Cum se explică toate aceste aparente anomalii? Se explică în bună măsură prin faptul că partidele tradiționale au un electorat al lor, mai concentrat în anumite circumscripții, unde pot spera să iasă pe primul loc. Partidul lui Farage nu e în această situație, de aceea a pierdut peste tot, cu 4 excepții. În schimb, candidații partidului liberal democrat, care aveau deja electorat consistent în mai multe circumscripții fiind în unele cazuri destul de aproape de conservatori, au reușit să îi depășească de data asta, deoarece partidul Reform a luat din voturile alegătorilor pro-conservatori. Un lucru similar s-a petrecut și în multe circumscripții unde candidații laburiști și cei conservatori erau în competiție strânsă. 

Un exemplu fictiv, dar ilustrativ fiindcă s-a întâlnit adesea sub o formă sau alta ar fi:

Candidat Laburist (sau Lib Dem) - 15 mii de voturi.

Candidat Conservator                   - 14 mii de voturi

Candidat Reform                           -  4 mii de voturi

În general, majoritatea votanților Reform în asemenea situații au fost votanți conservatori dintre cei mai de dreapta, pe care Farage, un talentat populist, i-a convins că partidul conservator nu mai se opune suficient stângii. 

Dacă nu ar fi existat această subminare a partidului conservator din partea lui Farage, conservatorii tot ar fi pierdut categoric alegerile, dar ar fi obținut probabil cu multe zeci de voturi în plus, vreo 30-40 de locuri din cele câștugate de liber democrati și 40-50 din cele câștigate de laburiști. 

De fapt intenția deschis afirmată a lui Farage a fost să slăbească atât de mult partidul conservator, încât partidul său să îi ia locul, absorbind ce a mai rămas din el, după cum s-a întâmplat la un moment dat cu partidul conservator din Canada. Acela a fost înlocuit, în urma unui dezastru electoral, de un alt partid numit tot Reform.

Nu e clar dacă această cea mai grea înfrângere din istoria sa ar fi suficientă pentru "înlocuirea" partidului conservator britanic, dar Farage a declarat că  "acesta e doar primul pas". 

O observație surprinzătoare ar mai fi că cele două partide mari au obținut împreună doar un procentaj sub 60% din votul electoratului, restul mergând spre partide mai mici și către independenți.   

În fine, o lovitură foarte grea a suferit Partidul Național Scoțian. Acesta avusese 48 de locuri în parlamentul de la Londra. A rămas doar cu 9, aproape toate celelalte fiind pierdute în favoarea laburiștilor din Scoția.

Și cum i-am publicat textul vreau să aflu de la Mihai, cât de periculos este Farage? Este un fel de Marine Le Pen din Franța?