vineri, 19 iulie 2024

Mintea cea de pe urmă



Un interviu cu Vladimir Tismăneanu făcea o analiză a liderilor noștri politici de azi. În primul rând al potențialilor candidați prezidențiali  din România. Și el remarca cum a scăzut calitatea liderilor politici comparativ cu acum 20 de ani! Dacă ne uităm la PSD vedem că atunci erau Iliescu, Adrian Năstase, Victor Ponta. Erau educați, vorbeau limbi străine, Iliescu vorbea rusește, franceză și învățase și engleză. Năstase era profesor la Drept la Universitatea București, iar Ponta avusese o carieră de procuror. La liberali era Valeriu Stoica, avocat și profesor la Drept, Crin Antonescu, cel mai bun orator parlamentar postdecembrist. 

Vreau să spun ceva și despre Vladimir Tismăneanu. Îmi repugnă să aud aluzii despre cineva că este vinovat ce au făcut părinții. O concepție absolut sinistră, comunistă, cu dosarul de cadre, căruia i-am căzut și eu victimă. Vladimir Tismăneanu trebuie judecat după faptele lui, nu ale părinților. Și i se pot reproșa destule, relația dubioasă cu Iliescu, panegiricile închinate lui Băsescu.

Cine sunt liderii de azi din politica românească. Primul ministru Marcel Ciolacu este un exemplu de întreprinzător capitalist ajutat de sprijin politic. A făcut avere cu puternice proptele politice. Studiile sale sunt și ele discutabile. După bacalaureat a lucrat muncitor necalificat și a ajuns să facă o licență în drept pe la 37 de ani. Dar tot portretul lui este disecat de ancheta  Recorder: 

https://recorder.ro/portretul-combinatorului-la-tinerete-cazul-marcel-ciolacu/?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR3ZD1_TwKfPk9onUBGj1O8I4mOVsFqIQjgjC3tCGjtZ95H5BbR3dFO2bQY_aem_SuhaM--EkKKzCP5C_Az0Ag

Ceea ce îl caracterizează pe Marcel Ciolacu, liderul PSD și prim ministru este viclenia, aia parcă moștenită de la Ceaușescu. 

Liderul PNL este generalul Ciucă. Este un militar care a ajuns la cel mai înalt grad din armată: Șef de Stat Major. A fost implicat în acțiuni din Irak și Afganistan. Deci o carieră onorabilă. Dar  a vrut și un doctorat și acela plagiat. Este lipsit de carismă și a fost catapultat în politică de președintele Iohannis.

Un alt pretendent prezidențial este Mircea Geoană. A absolvit Politehnica, dar imediat a intrat a Externe, a fost ambasador al României în SUA cu o bună prestație. După 2004 a ajuns liderul PSD și a candidat în 2009 împotriva președintelui Băsescu și a pierdut la mustață. Are renumele de prostănac, dat de Iliescu pentru candoarea lui. S-a pus cu un greu al politicii ca Băsescu, despre care spune o zicere: A turnat, dar a și băut! El ar fi în condițiile și cerințele date un vorbitor fluent de engleză. Demnitatea de adjunct al secretarului general al NATO arată că este un om capabil. Ar avea ceva șanse dacă l-ar susține PSD. Aflăm că și el are probleme de plagiat la teza lui de doctorat. Ce detectez eu la acești oameni este lipsa antrenamentului la conferințe internaționale cu peer review. Acolo trebuie documentat și referențiat tot, mai ales metodologia, unde se face apel la resurse externe. După mine cea mai importantă parte din teză este contribuția personală a doctorandului. Dar aceste teze par a nu avea nimic personal, dar copii după opiniile altora.

În rest sunt candidați nesemnificativi. Unii își pun speranțele în Elena Lasconi de la USR. USR a părut o alternativă viabilă, dar acești tineri lideri s-au dovedit și ei ca toți liderii de azi, cu studii incomplete sau aproximative, inclusiv Lasconi care are probleme cu studiile după informații pertinente. Doar Nicușor Dan, fondatorul USR  are calificative excelente, dar a părăsit demult USR!

Ce îmi este clar, este că viitorul președinte va trebui să vorbească engleza la un grad onorabil și aici se califică cel mai bine Geoană!

Ce să mai zic de George Simion, care este la bază derbedeu de stadion. Cât despre Șoșoacă, a fost dată afară din plenul Parlamentului European, pentru scandal.  Ca această mahalagioaică să fie în Parlamentul European trebuie să mulțumim diasporei care a contribuit la depășirea pragului de către SOS. Seamănă, vrem nu vrem cu conaționali de ai noștri aflați peste hotare și care se disting doar prin scandal. Spre deosebire flagrantă de românii suporteri aflați la Campionatul European, sau fotbaliștii aflați în competiție. Merită menționat articolul din Dilema despre Politețe. În același ton este și articolul lui Sever Voinescu despre efectul devastator al civismului progresist. El amintește că moartea unui copil de patru ani a dus la curățirea Bucureștiului și a altor orașe de câini vagabonzi, și acum despre reducerea numărului de urși. Ursul care a provocat moartea unui absolvente de liceu a declanșat  legea reducerii inventarului de urși. În copilăria și tinerețea mea nu am avut ocazia să întâlnesc urși prin peregrinările montane și prin păduri, pentru că erau puțini. I-a mai înmulțit Ceaușescu, iar acum, prin intervenția prostească a unor ONG-uri ecologiste sunt mulți, ursoaicele nu mai fată un pui, ci trei, patru. Idioțenia ecologist progresistă a dus la oprirea programului nuclear în Germania, exploatarea CNE germane fiind fără cusur, spre deosebire de Franța vecină unde nuclearul produce 75% din nevoile de energie electrică. Și sunt multe astfel de progresisme idioate și fără sens. 

Dar să extindem evaluările liderilor politici și spre exterior.  În Europa liderul pare a fi fost Macron din Franța. Și el are probleme, a crezut că poate negocia cu Putin, s-a înșelat și si-a reevaluat poziția, dar a făcut o mișcare deșteaptă după mine de a declanșa alegeri anticipate, care au arătat că partidul lui Bardella și Le Pen este de fapt al treilea ca poziție în Franța. În Italia Georgia Meloni se impune pe plan european. Ea este confundată cu extremismul de dreapta, de fapt fiind o conservatoare și susținătoare necondiționată a Ucrainei. Însă în Germania Stolz are  probleme și cu AfD partid de nuanță neonazistă. Oricum este mult sub prestigiul Angelei Merkel.  

Dar mult mai presant și interesant este ceea ce se întâmplă în SUA. În competiție se află doi boșorogi. Biden, președintele în exercițiu, după  comportamentul care este al unui om damblagit, a mai făcut și Covid s-ar putea retrage, presat de democrați. În schimb Trump a scăpat ca prin urechile acului de un asasinat, găurindu-i-se doar o ureche. Pare acum favorit fiind desemnat candidat prezidențial la Convenția republicană. America a avut două gentleman agreement în secolul trecut. A convenit cu URSS și Hrușciov să nu atace și ocupe Cuba, în schimbul retragerii armelor nucleare de acolo. Și s-au ținut de cuvânt! La fel Nixon când a reluat relațiile cu China lui Mao au convenit ca în schimbul recunoașterii Chinei comuniste la ONU, China să nu atace și să aibă pretenții la Taiwan pe care SUA se obliga să o apere. Acum când China este o mare putere, China este agresivă la Taiwan! Și apare negustorul de iluzii Trump care vrea ca Taiwan să plătească pentru protecție. De obicei SUA plătește pentru bazele sale militare. Asta arată că Trump nu înțelege nimic din politica externă. Păi Taiwan este un portavion contra Chinei, cum să pui la plată această insulă când vrei să pui la punct China?  Cum se poate judeca Planul Marshall al lui Truman care a refăcut Occidentul la sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50 și care a dus finalmente la prăbușirea comunismului în Europa? Cum crede Trump că o să convingă pe criminalul Putin să oprească războiul? Europa își dă seama și va trebui să suplinească SUA în ajutorul Ucrainei.  Trump nu realizează că cel mai mare dușman al Americii MAGA este Rusia lui Putin, adânc implicată în agresiunea contra Ucrainei. Sau își va dea seama da abia după vreo experiență dură în tentativele sale izolaționiste. Pentru că SUA este liderul lumii libere și un lider plătește! Aviz și României care are o bază militară americană ce ar putea fi retrasă în logica lui Trump.

Să sperăm însă că viitorul candidat la democraților îl va călca în picioare pe Trump și acest individ va rămâne doar un vis urât.


2 comentarii:

  1. Joe, in ceea ce priveste Franta gresesti profund. Partidul lui Marine LePen e pe locul intai la voturile electoratului, dar cum sistemul francez e mai complex, e pe locul al treilea ca numar de parlamentari. Dar daca tinem cont ca Stanga este formata din mai multe partide (care deja se cearta intre ele), la fel si blocul centrist al lui Macron, Partidul lui LePen este si la mandate de paralmentari pe locul intai, ca partid. Nu-i simpatizez deloc, pentru ca sunt pro-Putin, dar adevarul asta e. Asa ca la alegerile prezidentiale din 2027 vor fi mari probleme pentru Stanga si Centru! Probabil ca Marine va castiga. Dar se pot intampla multe pana atunci...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cat de reala este aceasta afirmatie: "Ca această mahalagioaică să fie în Parlamentul European trebuie să mulțumim diasporei care a contribuit la depășirea pragului de către SOS."? La fel s-a spus ca Johanis a fost ales tot datorita diasporei ,,,

    RăspundețiȘtergere