Plecăm sau rămânem?

Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o mulți dintre noi începând din 1990.  Recunosc că și eu mi-am pus această întrebare când am plecat prima dată în Occident în toamna lui 1990. Această dilemă este reluată într-un articol de Sever Voinescu din Dilema. Atunci în perioada regimului Iliescu mai ales, în 1990 această alegere era serioasă, democratura lui Iliescu nu te îndemna să rămâi în România. Unii s-au justificat că vor o viață mai bună copiilor lor.  Dar de atunci au trecut 35 de ani. România de azi arată cu totul altfel. M-a surprins isteria unora în preajma alegerilor din mai, că dacă va deveni președinte Simion trebuie să ne gândim la plecare, asta am văzut-o chiar la un profesor care e autor de rubrică în Dilema. Chiar dacă ma ajuns la o vârstă de boșorog nici prin cap nu-mi trece să plec.  Adică să-i las să-și facă de cap acești psihopați demenți gen Călin Georgescu, sau nulitatea patentată de Simion? Trebuie luptat cu toți idioții utili care pot să creeze psihoza părăsirii României.  Azi în România se trăiește bine! Un alt manipulator ticălos declara într-un clip că de ce românii să apere țara cu rama în mână? Pentru multinaționale ca OMV, sau Mittal? Manipulatorul ticălos omite că cea mai mare întreprindere românească ca număr de angajați este Dacia și ca volum de producție global, este filială a multinaționalei Renault. Dacia a devenit și ea multinațională, se produc auto Dacia în Maroc și în alte părți. Este real că există o furie pe actualii, sau mai bine zis pe foștii politicieni români care au guvernat. Și au guvernat în interesul lor personal! Există și oftica românească a precariatului plecat la muncă în Occident care constată că poate avea aceleași venituri acasă în România, fără să aibă greutățile traiului printre străini. Unii care nu au mai fost demult prin țară și vin cu idei preconcepute și prejudecățile din momentul plecării și au surpriza unei realități mult în bine. Am exemplele mele. Un prieten plecat prin 95 în America, vrea înapoi, dar îl blochează soția, din cauza nepoților. Omul s-a săturat de scumpete, de holmleși, ăia pe care i-am văzut și eu în 2008 în centru în Los Angeles. La fel și alt prieten al meu vrea înapoi, se simte mai bine în Europa. Niște prieteni emigrați în Canada, ajunși la pensie constată că în Canada este frig, 9 luni pe an, cum spunea chiar un canadian și s-au întors în România sau prin Europa, mai pe la sud. Este clar că infrastructura s-a îmbunătățit, se preconizează prin 2028 autostradă de la Constanța la Nădlac, apoi un pic mai târziu și de la Iași la Târgu Mureș. Inclusiv căile ferate lăsate de izbeliște se recondiționează. Sunt probleme legate de sănătate, dar dacă apelezi la rețele private nu sunt probleme. Ba eu, otita pe care am pățit-o la mare în Grecia mi-am rezolvat-o la un medic care colabora cu Casa de Sănătate și nu m-a costat nimic! Există un mare procent de oameni azi în România care trăiesc bine, la standarde comparabile cu Occidentul. 

Vorbind de manipulatori cu direcție clar rusă putinistă trebuie ne îngrozim cum acum mai puțin de 60 de ani, Brejnev îi propusese lui Kadar să-i dea Transilvania! Brejnev voia să se răzbune cumva pe Ceaușescu, probabil? Dar Kadar a refuzat categoric pretextând că Transilvania este săracă. Presupun că a conștientizat că este atât de românească, că ar fi creat o imensă problemă pentru maghiari. Azi politicieni maghiari din România par a fi preocupați de România, nu de imbecilitățile propagate de Orban Viktor, chiar dacă îl susțin. Și ei sunt conștienți că sunt o minoritate în scădere și că e mai bine în România de azi. 

În contextul politic de azi rămâne nerezolvat războiul din Ucraina. Problema este ca Trump trebuie să se convingă că Putin îl minte cu nerușinare și că Rusia nu ascultă decât de forță și că poate fi înfrântă. Liderii europeni susțin necondiționat Ucraina având în vedere pericolul real pe care-l prezintă Putin. Văd că, cu ocazia independenței Republicii Moldova la Chișinău vor veni președintele Macron, cancelarul Merz și primul ministru Tusk ca semn de sprijin pentru parcursul european al acestei țări și pentru Maia Sandu.

Să fim optimiști!

Învățământul încotro? cu amintiri din liceu

Analiza mea săptămânală cuprinde o temă principală și câteva secundare ca să răspund unor critici. 

De această dată este învățământul. Lumea spune că învățământul este în criză, că copiii nu mia învață, că sistemul nostru de învățământ este greșit. Învățământul românesc este o copie a sistemului de învățământ francez, chiar dacă am trecut prin perioada de regim comunist. Unii experți spun că învățământul trebuie să fie o plăcere, se invocă sistemul finlandez de învățământ. Am discutat cu un om cu experiență în învățământ dar a avut doi băieți care s-au dezvoltat în învățământul românesc preuniversitar, studiile universitare, inclusiv cele avansate au fost în străinătate. 

Cei mai supărați sunt liderii sindicali pentru că norma de predare s-a ridicat de la 18 la 20 de ore și se consideră că un profesor, învățător educator trebuie să presteze 40 d, dar liberală și a fost  ore săptămânal. Asta se pare că duce la anulare unor posturi în învățământ, că se fac comasări de unități de învățământ. Am urmărit pe program România Muzical cazul mai special al școlilor gimnaziale vocaționale care au probleme de  comasare și se sugerează să fie comasate cu liceele de muzică existente. Cred că agitația acestor lideri sindicali este ca să se dea importanți, majoritatea profesorilor nu le pasă de acești sindicaliști. Sindicatele care se agită în România nu mai reprezintă pe cei care au dat sens mișcării sindicale, adică muncitorii care acum lucrează în sistemul industrial privat și negociază cu managementul acestor întreprinderi și nu fac caz prin media. Sindicalismul din România este acum al bugetarilor, cei din administrația publică, polițiști, cadre sanitare medii. Deci influența acestor sindicate și lideri sindicali este limitată, doar cei din media fac caz și scandal. Îmi amintesc cum jupânii G4Media, care între timp și-au vândut afacerea lui Budeanu, adică Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi se repeziseră la prim ministrul Bolojan să-l demită pe Daniel David, pentru că a ridicat norma profesorilor și Bolojan le-a replicat că asta  a fost decizia guvernului, nu a ministrului învățământului. Este bine , este rău? Nu știu! Nici specialiști în educație cum este profesorul de limba română Horia Corcheș este rezervat. Generația mea a mai prins profesori educați în interbelic, și profesoratul era o vocația, a dascălului luminător. Nu trebuie să amintesc ce profesori am avut la Liceul Caragiale, pe Grigore la matematică, pe Simache la istorie, pe Boncu la literatura română. Ei m-au modelat și au făcut din mine un om liber și fără prejudecăți în vremuri comuniste. Dar cred că cel mai influent, nu atât prin rezultatele extraordinare la matematică, la olimpiade,  ci prin caracter a fost profesorul Grigore. De ce impunea el? Pentru că s-a apucat în 1945 să facă politică și el, dar nu comunistă ci liberală, a fost ajutor de prefect la Ploiești. Și a avut repercusiuni, a ajuns la Canal, ca și învățătorul Costescu din Aluniș, Prahova, al  tatălui meu, de la care a învățat să scrie caligrafic și frumos, mai frumos ca mine. Culmea că Grigore și Costescu s-au întâlnit, când Costescu milita pentru  o politică mai de stânga: Mai spre stânga Domnilor! Degeaba! Și învățătorul Costescu a ajuns la Canal. Așa era prin siniștrii ani 50. Atunci când în 1964 profesorul Grigore a primit primul titlul de profesor emerit, Gheorghiu Dej s-a scuzat că nu el l-a trimis la Canal, rușii l-au trimis?! Ce se purta ipocrizia la comuniști! Da! acești dascăli aveau vocație și transmiteau dragostea de carte nouă elevilor. Pe atunci nu prea aveai ce face în afară să înveți, cei mai dotați fizic puteau practica sportul de performanță, de abia aștepta Fiște-Predescu să te bage în echipa de handbal a școlii. Derbedeii și leneșii care nu aveau poftă nu învățau, mai rămâneau repetenți, cel mai cunoscut era Ciprică, fiul cel mic al faimosului preot Galeriu. Un descurcăreț, l-am întâlnit prin 1985, șef de sală la restaurantul unui hotel din Jupiter. Clasa mea, a XI-Ar a avut cam pe toți cu studii universitare, dar nu a fost valabil la toate clasele, când am intrat într-a 8-a eram 12 clase la 420 de elevi, am fost o promoție foarte mare. 

Ce a fost acum 60 de ani nu se potrivește cu ce se întâmplă azi. Democrația și libertatea are și alte consecințe. Una de favorabilă este că elevii și-au cam pierdut respectul față de profesori, Și eu cred că uniforma este bună, că te face mândru că aparții unei anume școli. Nu m-i se pare în regulă să vii în blujeanși rupți la școală. Și profesorii s-au cam schimbat, vin ca la serviciu la birou, unii nu prea sunt interesați de ce cred elevii despre ei și cum predau, alții umblă după meditații. Dra cred că învățământul trebuie să fie competitiv, care trezește ambiții și concurență.

Și învățământul universitar prezintă probleme. Înainte pe vremea comunistă majoritatea studenților erau în zona tehnică, a ingineriei. Acum majoritatea se îndreaptă spre economic, drept, jurnalistică. E criză de ingineri pe piața muncii. Studiile de inginerie sunt mai dificile, cu proiecte, cu matematici. Pentru cei buni au rămas atractive studiile de informatică IT, robotică, electronică și telecomunicații. În energetică domeniul meu ingineria termoenergetică se îndreaptă spre faliment, al  fel ca centralele electrice pe cărbune, păcură, sau gaze. Sunt la modă alternativele, panourile fotovoltaice și eolienele, energia alternativă, așa zis verde.  Am și eu experiența de profesor după ce am ieșit la pensie. Am predat la Energetică Inginerie Nucleară. A fost o mare satisfacție, pentru că am încercat să fac niște cursuri atractive, bine documentate. Nu-mi plăcea că copiau la examene. Aș că am găsit soluția, le-am dat probleme, în sistem open book ca să poată accesa formule care nu trebuie ținute minte. Că este criză de ingineri este faptul că studenți de ai mei au găsit de lucru și în străinătate, e criză de ingineri peste tot! A fost o experiență bună. Un prieten profesor universitar din domeniul ingineriei îmi spune că sunt probleme, că unii sunt interesați să scrie doar articole pentru reviste ca să le crească statutul, că implicarea în cercetare în zona universitară este scăzută. 

Cred că actualul ministru Daniel David este foarte potrivit în această funcție, asta în pofida sindicaliștilor manipulatori. Să sperăm că se vor găsi direcții corecte și conforme cu realitățile științifice de azi. 

Cel mai important eveniment politic internațional a fost fără doar și poate întâlnirea Trump Putin în Alaska. Negustorul Trump a crezut că-l cumpără pe acest criminal sinistru. Putin este un tip extrem de versat. El vrea să-l convingă pe Trump că vrea pace doar dacă mai ocupă ceva din Ucraina fără luptă în Donbas în special, unde este inima industrială a Ucrainei. Trump își dorește Premiul Nobel pentru Pace dar una este să-i convingi pe șefii Azerbaidjanului și ai Armeniei să facă pace, alta e să-l convingi pe Putin. Amiralul Stavridis zis și Zorba a day soluția, să înarmezi total Ucraina, să aduci și trupe din NATO să bagi Ucraina în NATO ca să-l zdrobești pe Putin. Eu cred că după 170 de ani se poate face un nou Război al Crimeii! 

Acum așteptăm ca Zelenski să se întâlnească cu Trump. Dar nu o să fie singur, participă președintele Franței Macron, premierul britanic Starmer, cancelarul german Merz, primul ministru al Italiei Meloni și președintele Finlandei Stubb, că ar fi partener de golf cu Trump. Nu ar fi fost rău să fi fost prezent și premierul Poloniei Tusk și de ce nu și președintele Dan, ca vecinii cei mai afectați de  agresiunea Rusiei în Ucraina. 

Am citit prin presă reacții la doliul național ocazionat de decesul lui Iliescu. În România Literară este reacția lui Mircea Mihăieș la acest eveniment. dacă Mihăieș este un foarte interesant literat, comentatorul politic mă dezamăgește profund. Îl face de doi bani pe Constantinescu că a participat la funeralii. Uită că cei doi, Iliescu și Constantinescu au fost adversari în două finale prezidențiale, 1992 și 1997. În schimb pe Băsescu îl mângâie, măsoară distanța la care s-a aflat de catafalc. Mă dezgustă profund intelectualii publici importanți pe care i-a cumpărat ieftin Băsescu, gâdilându-le vanitatea. Din acest motiv credibilitatea lor este scăzută. 

Pleșu evocă în Dilema două întâmplări amuzante din tinerețe. Una cum s-a făcut colectivizare într-un sat unde era medic tatăl lui. Un anume Găleată activist vine în acel sat și este poftit la masă și omenit de chiaburul satului, până se face mici de beat, evident, chiaburul înfundă pușcăria și colectivizarea nu s-a mai făcut. Și cum s-a produs o inundație în demisolul unde avea o cămăruță în studenție și cum au apărut pompierii și au scos apa, dar eroare! Vis a vis era casa lui Ioniță șeful armatei și de acolo trebuiau să scoată apa. Așa că pompierii au vărsat apa la loc și s-au dus la Ioniță! Voinescu, cu dreptate, analizează faptul că dăm încă vina pe Iliescu. Și pentru ipocriții de la PSD, Iliescu nu mai era de actualitate, fusese uitat după 20 de ani de absență în plan politic. Nu erau entuziaști și că el găsise denumirea potrivită regimului lui Adrian Năstase: Capitalism de cumetrie!  Și faptul că tot ce a făcut el cu influențe nocive nu  rezolva problemele României. Cei care-l înconjurau au mare parte de vină. Și o remarcă, cum a fost după 45, când dintr-o dată s-a umplut România de comuniști, că-n interbelic îi numărai pe degete, așa s-a umplut acum România de anticomuniști feroce! Aferim!

Am avut o săptămână plină de muzică.

Marți 12 august am avut plăcerea să audiem un recital dat de doi pianiști: sudcoreana Grace Jee Eun Oh și Dragoș Cantea care ne-au oferit un program complex și variat de pian la patru mâini.

Programul a fost deschis cu Le Sacre du Printemps (Ritualul Primăverii) de Igor Stravinski. A urmat Amy Beach / Vise de vară, Op. 47: Nr. 3: „Amurg” și Nr. 5: „Tarantela elfilor” unde Grace a recitat poezii în românește! Apoi a urmat Variațiunea XVIII din Rapsodia pe o temă de Paganini, Op. 43 de Rahmaninov, yuna din cele mai frumoase expresii ale sufletului rus. În final am audiat George Gershwin / The Man I Love

George Gershwin / I Got Rhythm

și în final brazilianul Zequinha de Abreu cu Tico-tico no Fubá.

Generoși, artiștii au oferit un bis cu un dans de Grieg.

A fost o mare încântare pentru spectatori și o plăcere că putem audia muzică bună și vara!

VIVO PER LEI

Așa s-a intitulat concertul ]n aer liber de la Teatrul de Vară Gheorghe Zamfir de joi 14 august.

Invitați: tenorul Ştefan von Korch și invitații săi:

soprana Stephanie Radu, tenorul Alin Stoica & soprana Oana Șerban

Artiștii au apărut singuri sau în duet ca în final să cânte toți patru. S-au cântat piese de mare popularitate din belcantoul italian și alte piese la fel de populare. Vocea artiștilor a fost acompaniată de orchestra Filarmonicii Pitești dirijată de Constantin Grigore. Interpretarea a fost viu aplaudată. S-a cântat:

G. Rossini / Wilhem Tell, G. Verdi / La Donna e mobile, G. Puccini / O mio babbino caro, G. Puccini / E lucevan le stelle, G. Verdi / Traviata: Pagigi, o cara, R. Eilenberg / Moara din Pădurea Neagră, G. Puccini / Boema: Quando me’n vo, G. Rossini / Danza, Sartori / Con te partiro, Santa Lucia, C. Cluster / Tribute to Mancinni, Lovland / You Raise Me Up, Dalla / Carusso, E. Morricone / Cinema Paradiso, C. Chaplin / This is my song, Bixio / Mamma, Di Capua / O sole mio, Panceri / Vivo per lei, G. Verdi / Libiamo.

Am petrecut o seară plăcută sub cerul liber!

Vineri 15 august pe scena Teatrului de Vară Gheorghe Zamfir am audiat un program mai special. Sub numele de jazz am audiat o muzica experimentală cu cvintetul Sarah Buechi. S-a cântat albumul Pink Mountain Saga, cu influențe folclorice elvețiene.

Dar să trecem și la fotbal.

Miercuri 13 august s-a desfășurat Supercupa Europei pe stadionul din Udine. În finală au jucat PSG și Tottenham, câștigătoarea Europa League. Cum era de așteptat toți mizau pe PSG, mai ales că Tottenham a avut o prestație foarte slabă în Premier League. Surpriză! Tottenham a dominat jocul, a condus cu 2-0. PSG acuza timpul redus de pregătire, au avut o vară plină, și de abia de o săptămână intraseră în pregătiri. Parcă era PSG de dinainte de jocul cu City, când au renăscut! În plus mijlocul lor formidabil nu era, aveau accidentați sau erau rezerve. Tottenham domina mijlocul sprijiniți și de fundași agresivi și înalți, Noul antrenor al lui Tottenham a avut neinspirația să schimbe pe cei mai activi, convins că va câștiga ușor. În schimb Louis Enrique i-a introdus Fabian Ruis, Lee Kang-in și pe Goncalo Ramos. Totul s-a schimbat., erau din nou ceea ce fuseseră și în Champion League și în 10 minute PSG a egalat! la loteria de penalti a câștigat PSG!

A început și Premier League, vineri cu Liverpool - Bournemouth. E un nou Liverpool cu jucători noi, vârful Ekitike și Gakpo au marcat, era 2-0, relaxant, până când Semenyo a marcat de două ori și 2-2! Părea că se termină așa, dar l-a băgat Slot pe Chiesa, care a marcat imediat 3-2 și în final și Salah, 4-2! Salah a plâns cu suporterii în amintirea lui Jota la final. Slot are probleme în continuare cu apărarea! Tottenham confirmă și bate cu 3-0 pe nou promovata Burnley. La fel și Crystal Palace confirmă, deplasată pe Stamford Bridge la Chelsea, noua campioană mondială. Chelsea a scăpat nebătută pentru că la lovitura liberă în care Palace a marcat, jucătorii de la Palace au stat la mai puțin de 1 metru de zidul lui Chelsea. Și City a făcut un meci bun, parcă a renăscut, bate cu 4-0 pe Wolverhampton în deplasare. Derbiul United Arsenal s-a terminat cu 1-0 pentru Arsenal. Meci foarte disputat, gol dat cu un fault la portarul lui United. Premier League începe tare!

A fost și prima etapă La Liga. Barcelona a dat o bătaie lui Mallorca în deplasare, cu 3-0, dar după 2-0 și doi eliminați de la Mallorca, Baca a redus motoarele, Noroc că în final Yamal a mai dat un gol. Surpiza vine de la Barcelona unde Espanyol a bătut pe Atletico cu 2-1!

E vară, e cald, azi se spune că ar ploua!

A murit Ion Iliescu!

Da, a murit la o vârstă matusalemică. Dar vreau să vă povestesc o întâmplare de acum 56 de ani. Era vara lui 1969, prin iulie. Eram a doua oară la mare, în tabăra de la Costinești. Într-o dimineață, după micul dejun de la cantină, eram în slip pentru plajă. Și mă oprește un tovarăș, era mic de statură, subțirel, brunet, în pantaloni și cămașă albă cu mâneci scurte. Și mă întreabă: cum te simți tovarășe student? Eu spun că mă simt bine, dar că în tabără mai sunt multe de făcut, nu este curățenie, etc. Peste câteva zile un coleg, prieten cu directorul taberei povestea că un nebun s-a plâns de condițiile din tabără lui Ion Iliescu, președintele UTC! Și așa am aflat eu eram nebunul și tovarășul era Ion Iliescu! A fost singura ocazie să stau de vorbă cu viitorul președinte al României post comuniste, peste 20 de ani. Iliescu era pe vremea aceea în vârful carierei de partid. Era preferatul lui Ceaușescu. Dar a fluierat în biserică în 1971 cu ocazia Tezelor din iulie, care introducea pupatul în cur al lui Ceaușescu și Iliescu s-a opus. A căzut a ajuns finalmente director la Editura Tehnică, dar avea răbdare și așa, cu ocazia Revoluției din Decembrie a capturat-o a denaturat-o și a ajuns jupânul României. Poartă pe conștiință morții din decembrie după 22, cu manipularea cu teroriștii. Dar cea mai teribilă vină este că în 13-15 iunie 1990 a ambuscat cu Mineriada democrația plăpândă și care a avut un impact devastator.  A fost de trei ori președinte al României, între 1990-1992, 1992-1996 când a consolidat jaful țării de către securiști și politrucii de partid, care și-au schimbat pielea și au devenit capitaliști. A mai fost a treia oară președinte, ilegal pentru că în Constituție nu puteai fi decât de două ori. A fost ales cu majoritate confortabilă în final din 2000 împotriva lui Corneliu Vadim Tudor. L-am votat toți de frica acestui bard al dictatorului, om al securității pe față. În perioada 200-2004 a avut inteligența să continue direcția fixată de Emil Constantinescu să intrăm în NATO și UE. A inventat formula capitalism de cumetrie care este capitalismul românesc pe care Ilie Bolojan se străduiește să-l desființeze. Cred că USR a uitat că este partid, nu un ONG și s-a împotrivit declarării de doliu național și a boicotat funeraliile. Așa că a dat prilejul PSD să se supere ca măgarul pe sat și să ceară scuze de la USR și să amenințe că iese din coaliție, de parcă nu are de pierdut totul din această manevră. Și Nicușor Dan a uitat că este președinte și nu a fost la catafalcul lui Iliescu. Nici Iohannis nu a participat, este provincial, din Sibiu și în București dacă cerea casa de protocol? La înjurăturile mai ales nedrepte a ales să rămână acasă. Mentalitatea ciocoiască din finalul mandatului l-a transformat într-un pericol public de către presa care căuta un țap ispășitor. Iliescu este totuși cel mai nociv președinte pentru perioada 1990 -1996. Îl talonează Băsescu, pentru aroganța și minciunile pentru care a fost de două ori suspendat. Rămâne singur Constantinescu ca cel mai important președinte post comunist, cel care a reorientat România pe făgașul pe care suntem azi. Suntem o țară mult mai prosperă ca în 1990. Lumea este nemulțumită însă de calitatea proastă a majorității oamenilor politici de azi. 

Iona Aurel Pop scrie un eseu: De ce nu pot iubi românii Rusia publicat în România Literară.  Istoricul Pop face o trecere în revistă a relațiilor româno-ruse începând cu Dimitrie Cantemir. Domnitorul moldovean a sperat că rușii pot apăra pe români de pericolul otoman, se înșela amarnic, dovada este Basarabia, smulsă Moldovei în 1812, care și azi este un stat separat de România, Republica Moldova. Pop spune că atunci când rușilor nu le-a fost bine, românii au dus-o bine, și invers, lor le-a fost bine, în special sub Stalin, iar nouă ne-a fost rău. Dovadă că după înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii a apărut România. România a reușit să reunească Basarabia în 1918 după înfrângerea Rusiei și Revoluția lui Lenin. După Al Doilea Război Mondial am căzut sub ciubota sovietică care ne-a osândit la regimul comunist. Așa că alde Călin Georgescu și Simion, sunt două marionete a intereselor ruse în România. 

Este interesant că vorbind de comunism și Mircea Mihăieș în România Literară observă că lege Vexler se ocupă doar de antisemitism și de fenomenul legionar, dar ignoră cel mai mare rău adus românilor, cel făcut de către comunism!

Pereat mundus fiat pensia! Cam așa se traduce în opinia magistraților judecători și procurori adagiul latin privind justiția. În Dilema Sever Voinescu se declară uimit de mentalitatea cesemistă a justiției, prin declarațiile Elenei Costache, șefa CSM. Această doamnă care a studiat dreptul la Universitatea Româno-Americană, cu examen la Universitatea București, că pe atunci nu era complet acredită universitatea particulară. Hala studii!  A ajuns avocat, dar după 5 ani  a dat examen de judecător și o vedem acum cocoțată ca șefa Consiliului Superior al Magistraturii. Se pare că acești oameni care sunt  inamovibili pe post, li se pare că sunt un fel de feudali ai României de azi, cu drepturi speciale în comparație cu prostimea. De aceste drepturi sunt vinovați Valeriu Stoica și Rodica Stănoiu care le-au dat dreptul să se pensioneze la 48 de ani, de parcă au luptat în război în linia întâi. Și asta nu-i nimic, beneficiază de salarii imense, menite să nu fie tentați de corupție, însă ce depășește orice bun simț sunt pensiile care sunt mai mari decât salariile imense și ele. Poți să înjuri și să ataci pe președinte, pe primul ministru, miniștri, senatori, deputați, însă nu ai voie să te iei de acești ciocoi ai justiției.  Și în loc să facă dreptate acești magistrați, ei zic că fac justiție, care, din păcate  nu are nicio legătură cu dreptatea. Aceste pensii nerușinate  care trebuie corectate conform PNRR au trezit revolta acestor privilegiați. Reacția celorlalți români este vehementă și sperăm ca acești ciocoi să fie puși cu botul pe labe. 

Pleșu se ocupă de actualitate și ne spune că cei mai periculoși sunt proștii promovați în funcții de decizie. Pentru că odată ajunși în aceste poziții ei pot declanșa nenorociri și dezastre. Pentru că proștii activi nu au dileme și sunt siguri că fac bine. Și dacă ne uităm la realitatea politică de azi, avem destui proști ca miniștri, sau prin tot felul de posturi. 

Dosarul Dilemei se referă la realitatea de azi, care este cumva diferită, din cauza Inteligenței Artificiale, a Realității Virtuale, a revoluției digitale.

Vineri seară am avut plăcerea să audiem pe pianistul Ion Caruțiu. Acesta ne-a oferit un program Haydn Mozart cu sonate pentru pian, care spun ceva despre spiritul Vienei la mijlocul secolului XVIII.

În program:

Joseph Haydn / Sonata pentru pian nr. 23 În Fa major, HobXVI/23

Joseph Haydn / Sonata pentru pian nr. 44 În sol minor, HobXVI/44

W. A. Mozart / Sonata pentru pian nr. 4 în Mi bemol Major, K282

Generos, pianistul a oferit un bis. Acest concert a fost reprogramat din cauza doliului național. Legat de concert și pian m-am întrebat dacă Bach a cunoscut pianul. Am cercetat internetul și am aflat că pianul în forma de azi a fost inventat de un italian, Bartolomeo Cristofori în jurul lui 1700 sub numele de piano forte. Bach a trăit între 1685 - 1750, deci instrumentul îi era familiar și așa a compus Variațiunile Goldberg, care sunt pentru clavecin, dar se cântă și la pian.

Joi au fost meciurile din Europa League și Conference League ale echipelor românești. Din păcate CFR Cluj a fost învinsă acasă de Braga, cu 2-1, mai bună. A urmat FCSB cu Drita din Kosovo. Începutul a fost dezastruos, din minutul 7 au dat kosovarii gol, iar la începutul reprizei secunde încă unul, 2-0. Am închis de nervi televizorul. Am aflat ulterior că FCSB a întors rezultatul, s-a terminat 3-2 pentru FCSB! Așa este fotbalul! În Conference League U Craiova întâlnea pe Spartak Trnava, echipă slovacă, pe care a învins-o cu 3-0! Să sperăm ca măcar 2 echipe se califică în play offs.

A fost Schimbarea la față și vine Sântă Mărie pe 15 August!

Dacă-l regreți pe Ceaușescu, ai trăit degeaba!

 

Ieri, duminică, am fost să cumpăr ceva de la Kaufland Exercițiu, la marginea Piteștiului. Era foarte cald și îl așteptam pe 7b să mă ducă acasă. A venit, era plăcut în interior, aer condiționat, lume puțină, doar un individ vârstnic, probabil un pic mai tânăr ca mine era cu gura mare, discuta cu un alt om de aceeași vârstă, tăcut. Tot ce făcea era să-l regrete pe Ceaușescu. Cel mai important și semnificativ lucru pe care l-a spus era că Ceaușescu a dat case și servici! Când aud astfel de lucruri în public reacționez, dar m-am oprit. Era un agent provocator, sau credea sincer că Ceaușescu a fost bun? Replica pe care eram gata să i-o dau este în titlul postării: Dacă-l regreți pe Ceaușescu, ai trăit degeaba! Am stat ulterior și am meditat, poate chiar credea sincer. Era, se pare, unul care era ieșit din adolescență pe la finalul anilor 60, începutul anilor 70, venit dintr-un sat oropsit, în Pitești, în plin avânt industrial.  Plecase de acolo, unde se ștergea la cur cu coceanul, ajunsese la oraș, a muncit și s-a calificat la locul de muncă. A stat inițial pe la un cămin muncitoresc, apoi a primit casă, un apartament, maxim confort 2, dar cu toaletă și baie, pe care nu știu cât de des o folosea. Își schimbase statutul, nu mai era un fost viitor ceapist, era muncitor, fericit că poate fura de la locul de muncă, să facă fușăraie,  și să frece menta, mimând că muncește. Îmi amintesc cum pe la începutul anilor 90 în Mioveni era plin de magazine de piese de schimb furate de la Dacia. Între timp Dacia s-a privatizat cu Renault, nu se putea fura și magazinele au dispărut. În Pitești restructurarea industrială nu a lovit așa tare, Dacia s-a salvat! Într-adevăr Arpechim a căzut victima privatizării, OMV nu este interesat într-un combinat petrochimic care prelucrează petrol din import, din Orientul Mijlociu. Au mai dispărut CATC, lângă care am locuit, care era o sursă mare de poluare și Fabrica de bere. Multe din citadelele industriale ale lui Ceaușescu, cel care ne-a pus sub teasc, cum visa Cioran, au dat faliment.  Din prostia directorilor care nu știu cum este cu capitalismul, sau din ticăloșie. Exemplul este ARO Câmpulung Muscel, care a falimentat, după oferta lui Țiriac să vină Mercedes. 

În case, iarna, caloriferele duduiau, când am sosit în Pitești în 1974, iarna țineam deschis geamul de la dormitor că era foarte cald. Între timp au început anii 80 cu toată austeritatea cu nebunia plătirii datoriilor. Răbdam de frig, iernile cumplite din anii 85-86. Se stingea lumina, am citit 1984 a lui Orwell la lumina lanternei, și ca în roman, când ajungeam acasă constatam că liftul este defect. Erau cozi la mâncare, erau cartele, eram arondat. Călătorul care-l regreta pe Ceaușescu, fiind de la țară, se mai putea ajuta cu o pasăre, un porc crescut de rude, așa că în amintirile lui cu aceste mari neajunsuri sunt eliminate. Ceaușescu îmi devenise un dușman personal. Odată prin 1985, eram cu frații Pătrulescu la lacul Câlcescu, în Parâng, campasem lângă lac. Și dimineața m-am apucat să urlu: Ceaușescu du-te-n mă-ta, idiotule, nenorocitule! Colegii au aflat de showul meu de pe Parâng, cred că și eu m-am dat de gol. Dar nu eram singur, un bun prieten s-a dezlănțuit într-o zi că m-a speriat, dar s-a rezolvat, a rămas la Viena după o conferință și nu a apucat finalul comunismului din România. Nu-mi pot imagina pe cei cei care l-au admirat pe Ceaușescu în vremea aia. Dar uite că sondajul INSCOP ne spune că o majoritate de români îl regretă pe Ceaușescu, la fel ca acel călător din autobuzul 7B. Sever Voinescu în Dilema a citit cu atenție rezultatele sondajului și a ajuns la o părere nuanțată. Pentru că, întrebați dacă erau lipsuri alimentare, frig, întreruperea curentului, peste 90% își amintesc de aceste lucruri. Aceste nostalgii sunt legate de amintirile de genul celui din autobus, dar și de ticăloșia casei politice. După mine, Ciolacu a încercat să fie un fel de Ceaușescu care, disperat,  pe 21 decembrie mai dădea 100 de lei. Ciolacu a băgat bugetul în faliment și a pierdut cu succes alegerile. Mai funcționează și un alt motiv. Ceaușescu ne ținea pe toți la fel, foarte puțini avea ceva avantaje. Așa că acum funcționează sindromul să moară și capra lui Ilie (eventual Bolojan!). Dar uite că iernile din apartamentul în care locuiesc din 1987 erau la fel de friguroase și pentru milițienii și securiști de pe scara alăturată, unde a avut apartament Dobrin, Poate nu erau obligați să stea la cozi, dar frigul pătrundea prin tocăria de lemn, care s-a uscat după ce au fost montate ușile și ferestrele la apartamente. Așa că fiecare încerca să la izoleze, cum făcea tovarășa din filmul Anul nou care n-a fost. Sau, cum își amintește Adina Popescu, elevă prin cursul gimnazial să fie mobilizată la o manifestare pionierească în plină iarnă și mama ei a obligat-o ci amenințări să-și ia un pulovăr gros sub bluză, cum de fapt toți colegii ei erau îmbrăcați la fel. Trăiam într-o ipocrizie continuă, minciuna era pretutindeni, mai erau și binevoitorii care te turnau că nu respecți victoriile socialismului și comunismului biruitor. Televizorul era  2 ore și se ocupa doar de Ceaușescu și nevastă-sa. Eram disperați și instalasem celebrele antene de bulgari, noi și cei de la București. De la Craiova vedeai însă iugoslavii, programe sârbești și cele mai bune, de la TV Zagreb, de la croați. În Ardeal se prindeau ungurii, iar în Moldova, ceva sovietici care începuseră perestroika. Prăbușirea lui Ceaușescu a fost o izbăvire, unii se vede că au uitat-o. 

În Dilema scrie un anume Tiță, care mă enervează cu analizele lui, este pornit pe Bolojan fără un motiv explicit. Apoi combinagiul Valeriu Stoica se trezește cu analize critice la adresa PNL. El încearcă analiza fenomenului de concentrarea spre centru a partidelor mainstream, lăsând loc partidelor extremiste spre extrema dreaptă sau stângă. Analiza lui  uită și propria lui implicare. A semnat cu PSD un pact după alegerea lui ca președinte PNL în 2001, pe care l-a denunțat ulterior. Ce să mai zicem de fracționismul care a dus la șubrezirea PNL și la înființarea PDL cu această fracțiune, care i-a permis lui Băsescu să câștige alegerile din 2008. Uită și de prăbușirea PDL, consecință a felului lui Băsescu de a face politică. Evită să spune că victoria categorică a USL s-a datorat acestor erori și a furiei electoratului pe Băsescu. PDL a dispărut în final prin fuziunea cu PNL. Este și o discuție privind șubrezirea PSD la guvernare. Valeriu Stoica spune că trebuie lăsat să se erodeze PSD în 2015 și apoi în 2019, chestiune discutabilă, probabil că această evaluare este cinică, pentru că Stoica este un fost politician extrem de cinic. Mai face confuzie cu guvernarea PNL  - USR din 2020 sub conducerea lui Florin Cîțu, nu a lui Orban. Acuză PNL de spargerea acestei coaliții, în care, eu cred că a fost determinată în primul rând de prostia liderilor USR, care ulterior au regretat.  Ilie Bolojan a învățat această lecție, cu lipsa de negociere a lui Cîțu care a dus la eșecul acelei guvernări și este mult mai tentat de compromisuri care să nu pericliteze coaliția. Ultima lui problemă este cea a pensiilor magistraților. Aceștia au căpătat un sindrom al excepționalismului și a misecuvinismului. Toată opinia publică este împotriva lor, dar analistul Pârvulescu crede că poate afecta actul de justiție. Cel mai enervant mi se pare că se dau sporuri de condiții vătămătoare unor funcționari, care stau pe scaune în centrul orașului. Nu sunt nici mineri, care-și riscă viața în minele de cărbuni, sau ca mine în risc de radiații, eu care am fost printre puținii care am văzut pe aparate cum a venit Cernobîlul în România, care mi-a creat probleme de conștiință. Toți trebuie să facă sacrificii și magistrații și ei și ei la fel care au pretenții la pensii mai mari decât salariile. Pe se bazează ei, cum ar spune Moromete?

Chestiuni delicate

 

De fapt era una, dar între timp s-au întâmplat mai multe.

Anastasiu

Când ne era lumea mai dragă a explodat chestiunea Dragoș Anastasiu, vicepremier cu reforma întreprinderilor de stat. După toate reacțiile, mie cel puțin, îmi pare o afacere dirijată menită să-l blocheze pe premierul Bolojan să continue programul de reforme. Cu mulți ani în urmă Dragoș Anastasiu a fost șantajat de o reprezentată ANAF și obligat să dea mită. Afacerea s-a terminat cu proces penal în care funcționara a intrat la pușcărie și Anastasiu a fost martor. Totul are un aer grețos. Un lider sindical al administrației publice se plânge ipocrit că funcționara este la pușcărie, păi unde să fie? Iar Anastasiu a ajuns viceprim ministru. Anastasiu a fost prima dată consilier al președintelui Nicușor Dan și se pare că a insistat să fie luat în guvern de către Bolojan. De această situație se fac vinovate serviciile care trebuiau să scruteze trecutul lui Anastasiu. Pe de altă parte Anastasiu s-a plâns că statul nu a fost în stare să-l protejeze de funcționari corupți, dar și el a acceptat să dea mită o perioadă de timp. În această afacere este clar băgat și PSD care vrea să blocheze reformele și să satisfacă clientela de partid, care prin programul Anghel Saligny poate să-și ia comisionul de jaf. Chiar dacă acest program are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață în special în zonele rurale, alimentări cu apă, canalizări, gaze, drumuri, dar cum se spune dacă nu curge, pică! PSD este de o ipocrizie teribilă, pentru că ei au pus viceprim ministru pe Marian Neacșu, condamnat penal, pentru abuz în serviciu. Cred că urmează acum eliminarea lui Neacșu, pe care PSD avea tupeul să-l propună să preia sarcinile lui Anastasiu. Cert este că PSD este într-o situație complicată, pentru că gașca care conduce nu poate scăpa de corupții grețoși, care au dus partidul la un minim istoric. Unii cântă prohodul PNL, pentru că speră să eșueze Bolojan. Treaba este că Bolojan este pus pe fapte și reforme și asta trezește încredere în el și implicit se reflectă și asupra PNL. L-am lăudat pe Miruță, dar uite că la un CA din subordine promovează fără criterii trei colegi de la USR. La fel, unul de la PSD, consilier la CFR, este promovat la CA al CFR unde ia mai mulți bani decât salariul lui.

Legea Vexler și Nicușor Dan

Aici chiar că este o problemă delicată! Legea Vexler are ca scop întărirea reacției statului la manifestările de antisemitism. Numai că dacă antisemitismul interbelic și din timpul războiului nu are nici cea mai mică scuză, cu ce s-a întâmplat în perioada comunismului este mult mai complicat. A-i invoca pe Corneliu Zelea Codreanu, sau pe Antonescu este o provocare din interes. Codreanu a fost liderul naționalismului extrem fascist legionar, un personaj care nu avea pic de sânge românesc, curioasă situație! Pentru acea perioadă este mărturia lui Mihail Sebastian în Jurnalul său. Dar și acea perioadă are personalități complicate, cei mai străluciți intelectuali, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica au fost atinși de morbul legionar. Eliade are dreptul la un bulevard, Vintilă Horia, singurul român laureat al Premiului Goncourt, nu, la fel și Mircea Vulcănescu, membru al guvernului Antonescu. Paradoxuri! Unii au recunoscut atașamentul față de legionarism și au regretat, precum Cioran, alții nu, cum a fost Eliade. Dar cum să recunoască Eliade, profesor în America la Chicago? Lui Cioran îi dădea mâna că avea un statut de om liber în Franța. Revenind la problema apartenenței la legionarism după ce s-a instaurat comunismul, aceasta face trimitere la lupta armată împotriva comunismului. Pentru că autoritățile comuniste au băgat pe toți rezistenții armați anticomuniști la legionari. Am amintirea unui prieten care era licean la Câmpulung pe la începutul anilor 60 și care avea mărturia unui luptător în gruparea Arnăuțoiu,  care spunea că acești luptători au fost considerați de autorități ca legionari. Pentru că orice s-ar spune România și cetățenii ei au fost cel mai tare afectați de comunism, represiunea sălbatică de la finalul anilor 40, începutul anilor 50. Atunci au fost cele mai teribile experimente carcerale, precum Experimentul Pitești, condus de un Nicolschi, sau exterminarea de la Canal, care  sunt experimente comuniste  și atât! Cazul sensibile care îl implică pe Nicușor Dan este al lui Ion Gavrilă Ogoranu, care a studiat la același liceu Negru Vodă din Făgăraș. Ion Gavrilă Ogoranu a fost cel mai longeviv rezistent anticomunist. El s-a predat autorităților pentru că, în prealabil era pe o listă dată președintelui Nixon și din acest motiv nu a fost închis și judecat după ce s-a predat. A apucat și post comunismul și am avut onoarea să-l cunosc, a fost un erou de care suntem mândri. Ori în vremea liceului, Ogoranu a fost membru al Frățiilor de Cruce, uteceul legionar, dar se pare fără consecințe. Ori acum apare că legea Vexler face discriminare, or fi fost ei anti comuniști, dar erau fasciști, legionari! Ori a face această discriminare absolut superficială mi se pare mai mult decât o crimă, o greșeală, cum spunea Talleyrand. După ce avem atât de puțini oameni curajoși, care au organizat rezistența armată împotriva comunismului să facem clasificări superficiale? Autoritățile americane care l-au pus pe listă pe Ogoranu, ar fi acceptat un fascist pe această listă? De aceea îl înțeleg pe președintele Dan care pune în discuție unele aspecte ale legi Vexler, ca făgărășean și absolvent al liceului unde a învățat și Ogoranu. 

Și această dezbatere mai relevă ceva, că nu mai au un cuvânt greu de spus intelectualii publici, compromiși prin anumite opțiuni politice, sau mai bine zis de atașamente față de lideri politici foarte controversați. În același timp un psihopat ca Georgescu, sau parazitul Simion apar credibili. Asta și pentru că nu s-a făcut o educație școlară privind comunismul și pentru că unii au nostalgii care nu au nicio legătură cu nenorocirea care a fost regimul comunist. Și ar trebui și legea Vexler să fie îmbogățită cu paragrafe care să condamne penal pe cei care glorifică această nenorocire, comunismul! 

Sunt vești bune și de la Trump. S-a semnat acordul economic între UE și SUA. Cine are de pierdut? Consumatorul american, din cauza taxelor. Trump s-a convins de ipocrizia și ticăloșia lui Putin, acesta și-a bătut joc de Trump și continuă atacurile împotriva Ucrainei, așa că Trump înarmează Ucraina. 

Ca-n codru

 

Cam așa este situația de la Romsilva. S-a jefuit ca-n codru acolo, și-au tras șefii niște tantieme, sporuri, ca-n pădure, că nu-i nimeni ca să le numere copacii. Această regie care a strălucit prin faptul că pădurile României s-au rărit, are șefi care sunt extrem de bogați. Și uite că ministra Buzăianu reduce numărul de posturi de directori de la Romsilva și cu salarii reduse. La fel Oana Țoiu ca ministru de externe a dat afară o tinerică ajunsă viceconsul la New York, pe bază de tată, jegul de Cristescu, care era omul lui Băsescu, devenit apoi dușmanul lui și mare clevetitor al PSD. Și a mai descoperit că există o direcție care se ocupă promovarea exportului și comerțului românesc unde sunt angajați care habar nu au de limba engleză, sau limba țării unde sunt trimiși. Asta  lămurește expresia misecuvinismul, promovată de Ioana Dogioiu. Adică sunt unii cărora li se cuvine totul, pe bază de PCR, pile, cunoștințe, relații. Din acest motiv avem așa de slabă politică externă cu asemenea misecuviniști. La fel Radu Miruță ministrul economiei descoperă că în clădirea unde funcționează Ministerul Economiei funcționează de 18 ani firme private care nu plătesc nimic! Miniștrii USR sunt bine găsiți și se pare că vor să facă treaba pentru care au fost trimiși. Este obiectivul guvernului Bolojan să curețe economia și bugetul de cei care le parazitează. Cum a fost posibil ca RAAPPS să dea unei firme private o clădire, care apoi a fost închiriată de Exim Bank și statul să nu câștige nimic? Rețelele de influență care au comis aceste jafuri sistematice trebuie nimicite și asta vrea Bolojan. Dumitru Costin, cunoscut lider sindical și  parazit pe banii fraierilor sindicali are o discuție cu viceprim ministrul Anastasiu și după aceea declară că guvernul României este golan că nu dă și are două amante Republica Moldova și Ucraina. Și cere să se declare public procentul din  buget  afectat ajutorului acestor vecini. Asemenea obrăznicie ticăloasă nu am am pomenit! Amenință cu greva, cu ce greviști? Cu amploaiații din administrația publică care taie frunză la câini, cu milițienii ajunși polițiști, sau cu asistenții medicali care își umflă buzunarele cu mita care condiționează îngrijirea bolnavilor? Ca vorbim de cei din primării, este criză prin unele, că nu fac față la cererile de schimbare a cărții de identitate. Păi ce fac ceilalți din primării? Se uită cum muncesc câțiva! 

Guvernul Bolojan vrea să despăduchieze statul român de paraziți. Asta nu este popular pentru unii dintre compatrioți și unii îi cântă prohodul și-l fac impopular pe Bolojan. Mai bine să fie impopular decât să ne scăldăm în corupția de azi. Iar Sever Voinescu continuă cu sfaturile nepotrivite în Dilema, de parcă ar fi rabinul din Buhuși cu sfaturi despre îngrijirea gâștelor.

Al doilea subiect care umplut de îngrijorare media este sondajul INSCOP al lui Remus Ștefureac privind percepția publică despre trecutul comunist. De aceea am pus ca poză prima stemă a Republicii Populare Romîne, cu un tractor cât un tanc și trei coșuri de fabrică și spicele de grâu nelipsite cu soarele viitorului comunist. Sondajul spune că Ceaușescu era bun! Care Ceaușescu? Ăla care era încă în bancuri Nea Nicu? Sau ăla care ne pusese în anii 80 la frig și înfometare. Cred că majoritatea celor de vârsta mea care regretă că nu mai pot alerga după femei, că nu mai au siguranța că au servici, ei sunt însă demult la pensie! Că asta a creat Ceaușescu, mamuți industriali, care consumau toate resursele țării, cumpărați pe bani grei din capitalism și acum trebuiau plătiți cu toate resursele disponibile, că trăiam în frig, cu curentul oprit și stăteam la cozi în care nu se dădea nimic. Dar în acești mamuți industriali erau cuprinși toți, că primeau un salariu, cu care nu aveai ce cumpăra, dar puteai să nu faci nimic, să te fofilezi și să ai salariu. Asta își amintesc cei care sunt bătrâni acum, dar au transmis copiilor lor și acum și nepoților care au trăit în anii 90 dispariția acestor mamuți industriali. Mai contează și opinia precariatului din diaspora, care câștiga bine pe la începutul anilor 2000 și constată acum cu ciudă că se câștigă și în România, dar nu pot, din mândrie prostească să se întoarcă, să trăiască mai omenește acasă, nu în condițiile precare din Occident unde muncesc. Sau să continue să scoată sparanghel și să culeagă căpșune și să spele bătrânii la cur prin Italia. O mare problemă o constituie și dezvoltarea inegală a României. Dacă în București, sau în Transilvania nivelul de trai este aproape ca în Occident, sunt regiuni, cum este Moldova de Nord Est, zona secuiască, sudul României, Teleorman, Ialomița din Las Fierbinți, Călărași unde veniturile sunt mai mici și nemulțumirile mari. Dosarul din Dilema: pentru a înțelege democrația de aceste probleme se ocupă. Cuvântul de ordine este să moară capra vecinului și de aceea există resentiment și ciudă care generează nostalgia schizofrenică cu Ceaușescu. Doru Căstăian, un cunoscut profesor este pesimist, el crede că nu școala poate rezolva problemele privind democrația, ci educația în familie. Cât despre școală cel mai rău stăm cu istoria. M-a înjurat unul care dădea lecții de istorie lui Daniel David. El o tot dădea cu daco-geții despre care noi nu prea avem informații, doar mituri. Populația aceasta s-a romanizat și a adoptat vernacularul latin, peste care s-a suprapus stratul slav, care ne-a dat boierimea care a adoptat ritul bizantin ortodox al Imperiului bulgar și folosim încă denominații slave în rit precum am amintit de Sfântul Paul, la noi Pavel! Ne lăudăm cu domnitorii noștri eroi, în care doar Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul au însemnat ceva, restul erau la mâna turcilor otomani, omitem modernizarea României de la jumătatea secolul XIX și interbelicul, cu regii Carol I și Ferdinand Întregitorul, Brătienii, în schimb vorbim ca psihopatul ăla de Georgescu de geto-daci și avem nostalgii comuniste, epoca cea mai dezastruoasă a României. 

Ce este totuși optimist este că și aceste sondaje nu reflectă decât o tendință. Realitatea este că românii l-au ales pe Nicușor Dan cu o majoritate confortabilă în pofida sondajelor. 

Regret că prezentarea cărții Leul din Alexandria, povestea evanghelistului Marcu nu a avut răsunetul potrivit pentru că nu am putut afișa coperta acestui volum. Este o carte foarte interesantă, povestea celui de al doilea evanghelist, primul a fost Sfântul Paul cu epistolele sale și Faptele Apostolilor scrisă de Apostolul Luca. Toți apostolii importanți și-au luat nume romane, din cauza prestigiului Imperiului Roman. Chefa, numele aramaic al apostolului a devenit Petru, Iohanan a devenit Marcu, Saul din Tars a devenit Apostolul Paul. 

Dileme și dezacorduri nu numai literare

Voi începe cu România Literară. În numărul din mijlocul verii 30-31 sunt multe contribuții interesante, legate de amintirile din comunism. 

Aș începe cu partea a doua a interviului luat lui Stephane  Courtois, editorul impresionantului volum Cartea neagră a comunismului.  Cartea a zdruncinat  multe conștiințe din Occident cum au făcut și cărțile lui Alexandre Soljenițîn. Este interesantă și biografia lui Courtois, în 1968  la evenimentele din capitala Franței, Paris, Courtois era un tânăr de 21 de ani militant maoist. Cartea unui expert în China, despre Revoluția Culturală i-a luminat mintea și a părăsit comunismul. Courtois afirmă pe bună dreptate că nu a rămas nimic bun de pe urma comunismului. În primul rând activitățile lui Lenin și Stalin au însemnat moarte, pușcăria Gulag, foamea mortală din Ucraina Holodomorului, epurarea teribilă a lui Stalin din anii 37-38 care au exterminat cadrele partidului bolșevic și vârfurile armatei, care au dus la catastrofa de la începutul agresiunii hitleriste în Rusia. Pentru noi amintirile sunt la fel de teribile, represiunea din anii de final de 1940 început de anii 50, Experimentul Pitești, Exterminarea de la Canal, cartelele de până la 1960, reinventate de Ceaușescu la începutul anilor 80, goana după mâncare, frigul din case pe care unii imbecili fără memorie, rețin doar nostalgia după tinerețe. Alegerile prezidențiale din 2024 -25 arată cât contează uitarea, când din cauza furiei explicabile, dar și de neînțeles a oamenilor face să apară psihopați cu mult  mai periculoși de cât cei care au guvernat România până acum. 

Doamna Adameșteanu are un fragment dintr-o carte viitoare, care privește afacerea Eliade - Culianu. Gabriela Adameșteanu a aprobat publicarea în revista 22 a articolului lui Norman Manea Felix Culpa - Culpa fericită privind tinerețea deochiată a lui Eliade. Ea își amintește de interviul pe care l-a luat lui Ion Petru Culianu, legatarul testamentar al activității științifice a lui Eliade și urmaș la catedra de Istoria Religiilor. Culianu era extrem de prudent privindu-l pe Eliade, mai ales că soția lui Eliade apăra îndârjit activitatea acestuia, cât și trecutul lui sulfuros din tinerețe. Matei Călinescu care a condus-o la Culianu pregătea și el un volum privindu-l pe Eliade pe care l-a abandonat între timp. Rămâne nerezolvată asasinarea lui Culianu. 

Varujan Vosganian ne oferă o frumoasă poveste privind pe profesoara lui de pian Ada Macler, intitulată Concert pentru mâna stângă.  Pe la 1931 iarna, Maurice Ravel ajunge la București să dirijeze compozițiile sale și o întâlnește întâmplător pe Ada. Îi face invitația să asiste toamna la concertul pe care urma să-l dirijeze la Basel. Ada ia trenul ajunge la Basel și după concert vine să-l vadă pe Ravel, care nu își mai reamintește de Ada! Trist, dar Ada tot cântă celebrul său concert pentru mâna stângă, dedicat pianistului Paul Wittgenstein, care-și pierduse mâna dreaptă în Marele Război 1914-1918. 

Se fac 100 de ani de la nașterea lui A. E. Baconsky. Poet proletcultist la începutul anilor 50, schimbă ulterior cârma, dedica opera proletcultistă lui Dan Deșliu, culmea care acesta va deveni un opozant al lui Ceaușescu în anii 80. Scrie un roman Biserica neagră, transmis de Europa liberă. Moare la cutremurul din 1977. Eu nu-l rețin decât alături de Deșliu, Beniuc, Victor Tulbure, Maria Banuș, Nina Cassian ca aceia care mi-au îndopat memoria de copil cu toxicități,  cu poeziile lor mizerabile cu partidul.  

Mircea Mihăieș continuă cu fragmente privind-o pe Virginia Woolf. După volumele pe care le-a dedicat operei lui James Joyce, Mihăieș pregătește un volum despre Virginia Woolf. 

Numărul dublu al revistei este dedicat și farselor scriitorilor. Unele sunt simpatice și nevinovate, altele sunt de cel mai prost gust, unde excelează Mihai T. Morar. Dar cea mai tâmpită a fost povestită unui scriitor de Valeriu Armeanu, care umbla cu cenaclul Flacăra. Armeanu povestește cum niște imbecili au schimbat gențile asemănătoare, ale scriitorului și ale contabilului cenaclului care avea în geantă banii luați pentru accesul spectatorilor la cenaclu. Contabilul chiar voia să se sinucidă, dar se rezolvă cu Păunescu în prim plan. Amintiri urâte!

Am citit în revistă și prezentarea romanului dedicat vieții lui Titu Maiorescu din seria de biografii romanțate, scris de un anume Adrian Jicu, prezentarea cărții fiind făcută de Dan Gulea. Concluzia recenzentului este că autorul face din personajul  exemplar, fondator al literaturii române clasice și moderne un personaj de tabloid, ratând o personalitate exemplară prezentată într-un cadru senzaționalist și eșuând în orice fel de scop didactic sau scolastic. Singura informație pe care nu o știam și care apare în prezentare este numele lui Maiorescu. Tatăl, Ioan Trifu preia numele soției din stirpea familiei unuia din corifeii Școlii Ardelene,  Petru Maior! Ei bine aceeași carte este recenzată de Adrian G. Romila în revista Dilema și recenzentul încearcă să justifice penibila manieră a autorului de a-l prezenta pe Maiorescu. Cam asta este deosebirea dintre România Literară și Dilema în privința literaturii. Citesc pentru orientare recenziile cărților de literatură română și străină din aceste reviste și din Observator cultural. Acești critici de la Dilema și Observator cultural se întrec în a promova literatura tinerilor autori apăruți după 1990, și cu regret nu prea am găsit nimic de citit din ei. M-a înșelat prezentarea ditirambică a unui roman în  Observator cultural și a fost o dezamăgire și o prostie. Criticii de la aceste reviste se întrec în a prezenta mai ales poezie feministă, absolut lipsită de valoare. Sunt foarte surprins cum unii încearcă să se prezinte scriitori, dar nu au nicio legătură cu literatura și resping orice este mai vechi de 1990. Nu sunt vremuri favorabile pentru literatură, după cum am constatat de la FILStreet festivalul de literatură de la Pitești, unde scriitorii erau mult mai numeroși decât cititorii. Și vorbind de critici întâlniți în aceste reviste Observator cultural și Dilema citesc opinia tupeistă și obraznică a unui criticastru numit Adrian Mureșan, care face de doi bani România Literară, cum că scriitorii de acolo nu au nicio valoare. Ba, Adrian Mureșan și părerile lui literare nu au nicio valoare!

Din Dilema am reținut nu numai opiniile despre biografia lui Maiorescu. Sever Voinescu scrie un articol intitulat Reforma trece, năravurile rămân (apud Caragiale!). Este vorba de eforturile reformatoare ale lui Bolojan. Și încearcă să ilustreze asta cu o povestioară extrasă din Analele lui Tacitus, care se potrivește ca nuca în perete cu eforturile reformatoare ale primului ministru. Singura chestiune valabilă este zisa lui Caragiale. 

În consens cu dilemele programei școlare ale liceului profesorul Horia Corcheș dezbate forma de studiere a literaturii române, clasici,  dar și scriitori contemporani, extrem de orgolioși care vor toți să apară în programa școlară. Am citit o postare a lui Papahagi privind rolul școlii, care ar trebui să facă din ghiolbani gentlemeni și din fufe niște ladies. Eu mă îndoiesc că acest scop poate fi atins, pentru că: prostul nu e prost destul destul, dacă nu e și fudul. 

Un contributor se ocupă de intervenția președintelui Dan, privind legea de combatere a manifestărilor antisemite, legionare. Este vorba se pare de existența unui ONG care promovează luptătorii anticomuniști din Munții Făgăraș, probabil printre ei, și pe Ion Gavrilă Ogoranu și Dan este făgărășean și atașat celor de acolo. Aici este o chestiune foarte delicată. Pentru că securiștii și politrucii bolșevici au băgat la grămadă pe toți rezistenții anti comuniști la legionari. Este adevărat că Ogoranu a fost ca elev la Frățiile de Cruce, însă nu s-a manifestat ca antisemit, doar ca anti comunist! Grea problemă, citându-l pe Farfuridi: Din această dilemă nu puteți ieși! Am zis! La fel și președintele Dan.

Dosarul acestei săptămâni în Dilema are titlul Exagerări, monșer. Cel mai interesant articol Pe cele mai înalte culmi - Metamorfoza Elenei Ceaușescu în savant de renume mondial, este dedicat sinistrei lui soții, evident Ceaușescu și femeia lui, Elena. Elene Betea documentează că în această afacere penibilă a fost implicat și chimistul Nenițescu de la Politehnica bucureșteană, nu numai Cristofor Simionescu de la Iași. 

Bildt, fost prim ministru al Suediei are un articol despre Domul de Aur, sistemul anti rachetă visat de Trump. Și concluzia este că nu sunt soluții simple și nici sisteme defensive inexpugnabile, cum s-a văzut cu rachetele iraniene care au străpuns Domul de Fier israelian și au căzut peste Tel Aviv. 

Un pic și de fotbal. A început campionatul intern. Sunt și preliminariile la cupele europene. FCSB a suferit o înfrângere penibilă în Andorra, dar s-a calificat. A fost și meciul din Europa League dintre CFR și Paksi - Ungaria, care a redeschis contenciosul româno-umgar, valabil în orice domeniu! CFR a învins greu pe unguri, au condus cu 1-0 la pauză cu un gol superb a lui Fică. A venit momentul unui penalti în careul clujean, dar execuția repetată a acestui penalti a fost ratată. Așa că Louis Munteanu a făcut 2-0 și în final Muhar, 3-0. Asta ne adaugă puncte care ne pun deasupra Ungariei la calificativele UEFA.  Să sperăm în comportări onorabile alor noștri!

România de ieri și de azi

Aș începe cu România de ieri, din ce am citit din Autobiographia mea a lui Zacharia Antinescu, institutorul lui Caragiale. Suntem pe la începutul anilor 1850 în România, cum spunea Antinescu, despre Principatului Țării Românești. Și m-a surprins desprinderea de feudalism, de perioada fanariotă. Ploiești era administrat în genul occidental, cu prefect, era deja o Școală de fete, unde începe să activeze Antinescu. Antinescu, brașovean, cu mentalități din Transilvania central europene, patriot român găsește în Ploiești o viață adaptată la necesitățile modernității acelor vremuri. Nu se mai simte turcirea și grecizarea care ne-au dominat în secolul al XVIII-lea. Caragiale mai târziu ne descrie o Românie sincronizată la modernism. Pe de altă parte, în zona rurală dominau încă relații feudale, învoieli agricole care mențineau această zonă într-o accentuată înapoiere. Asta explică ultima răscoală din Europa, cea din 1907. Reforma agrară din 1921 a împroprietărit majoritatea țăranilor, care au luptat cu eroism în Războiul de Reîntregire, dar nu a rezolvat problemele agriculturii românești. Ulterior ciubota bolșevică se lăuda cu colectivizarea agriculturii care a distrus exact pe cei mai harnici țărani. Abia acum începe să se practice o agricultură modernă, cu toate că au apărut ciocoii noi agricoli, care vor doar să profite de facilitățile date de stat și UE. 

Revenind la actualitate, s-a desfășurat Congresul PNL. Acesta l-a ales pe liderul incontestabil al acestui partid, prim ministrul Bolojan. Remarca cineva pe FB cum poate fi acest om politic atât de puțin șantajabil, că are curajul să ia măsuri extrem de impopulare. Eu sunt surprins de faptul că este un foarte bun orator, spontan în replicile date jurnaliștilor la conferințele de presă, când se spunea că nu este un debater și orator, Bolojan este! Au participat președintele Nicușor Dan, reprezentanți ai USR, UDMR, minorități. A lipsit în mod semnificativ cei de la PSD. Cei de la PSD s-au transformat în niște fecioare neprihănite, ei care sunt cele mai mari curve politice. Joacă cartea populismului, plâng de mila oamenilor supuși austerității. S-a văzut că ministrul finanțelor, Boloș avertizase în 2024 pe Iohannis, Ciolacu, Ciucă de deficitul bugetar imens, dar pe Ciolacu l-a durut în bască! Este interesant că la finalul congresului, sala plină de resturi, gunoaie a fost curățată de liberali în frunte cu Bojan, exemplu care poate fi urmat și șeful când este nevoie se implică!

Cu toate că nu sunt un admirator al lui Sever Voinescu, nu pot decât să agreez punctele lui de vedere prezentate în Dilema privind partidele politice în articolul România ca o pradă. El spune că România este prizoniera partidelor politice, de 10-15 ani, eu aș spune de 35 de ani de la începutul democratizării României. Și face și niște aprecieri.

''Contraselecția, adică sistemul intern de promovare este astfel făcut încât incompetența bate competența, necinstea bate onestitatea, mintea îngustă bate mintea deschisă, frica bate curajul.'' Aici sunt campioni cei de la PSD, o fabrică de incompetență.

''Loialitatea șmecheră, adică se caută și se cultivă loialitatea totală față de partid, doar că, de fapt, ceea ce se găsește este o loialitate față de o anumită gașcă, iar loialitatea este viguroasă până când apare momentul oportun pentru trădare și schimbare a direcției loialității.'' Aici excelează în primul rând USR, acrobația politică nefiind circ, ci lipsă de caracter.

''Votul șubred, adică orice se votează în structurile democratice de partid se subminează din prima zi după vot.'' Aici excelează PNL, care a a votat  ultimul an de două ori unanim, întâi pe Ciucă și apoi pe Crin Antonescu, ca imediat să-i submineze și așa nu au intrat în turul final prezidențial.  La Antonescu a contat și PSD care nu l-a votat!.

O altă analiză care mi s-a părut eronată a fost a lui Andrei Țăranu. El este mefient cu PNL și spune că va avea soarta PDL, dacă nu vor reuși măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan. PDL a fost un partid artificial de lideri, întâi Petre Roman, apoi Băsescu, excelent demagog populist, partid cu o ideologie neclară, întâi social democrați, apoi populari. Aroganța lui Băsescu din 2010, când și-a asumat sfidător măsurile de austeritate, fără să ia pulsul popular au condus la prăbușirea și dispariția acestui partid. Băsescu l-a făcut mare, Băsescu l-a îngropat. 

Cred că partidul în cea mai delicată situație este PSD. După ultimele sondaje, votanții acestui partid au migrat spre AUR, din furie și  frustrare că PSD nu a reușit să satisfacă anumite cerințe și mai ales din curvăsăria politică pe care o practică. Liderii sunt incompetenți, Ciolacu a fost retrospectiv o catastrofă, Grindeanu nu pare capabil să domine acest partid. 

USR în vederile lui Țăranu vrea să se transforme într-un partid prezidențial. Că Nicușor Dan poate sau nu să transfere ceva popularitate rămâne de văzut. Cred că vor conta mai mult prestațiile miniștrilor USR din coaliția guvernamentală, unde doar Radu Miruță pare a inspira încredere. 

Tot în Dilema economistul Dorel Dumitru Chirițescu publică un articol destul de ciudat, Sindromul slugii abandonate. El pornește de la incidentul cu Pârvulescu în 1979 când l-a criticat pe Ceaușescu, iar toate slugile a cestui dictator au sărit să-l apere. Aceste slugi au supraviețuit și au condus în continuare țara. Acum slugărnicia  s-a mutat de la Estul  comunist la Vestul capitalist. Iată acum cu Trump lucrurile par a se schimba. Autorul crede că instituțiile moderne pe care se bazează România, NATO și UE intră în disoluție. Ei bine aici sunt în total dezacord, Trump a încercat să testeze trăinicia UE și nu i-au reușit manevrele lui de nebun, la fel și cu NATO. Este adevărat că fostul prim ministru Ciolacu a intrat fibrilație căutând puncte de sprijin pe lângă Trump, ajungând să apeleze la persoane dubioase. Între timp Trump a înțeles că Putin este un escroc și sprijină militar acum Ucraina. Sper ca în noua formulă, cu președintele Nicușor Dan și cu primul ministru Bolojan să nu mai dăm impresia dea slugă abandonată și să ne manifestăm mai judicios pe scena internă și internațională. 

Dacă ne uităm la sondaje AUR pare dominator, dar dacă nu uităm la parlament, AUR și partidele SOS și POT au mari probleme, le pleacă parlamentarii. Am citit o postare pe FB cu aer pamfletar în care erau luați la refec Diana Șoșoacă, Anca Alexandrescu, Ion Cristoiu și cei doi iluminați murdari: George Simion și Călin Georgescu. Reacțiile la postare sunt virulente. După comentariile agramate se vede educația precară a comentatorilor. Și postarea este un pamflet acid, dar care reflectă, din păcate, calitatea acestor personaje. Este de neînțeles cum a reușit Călin Georgescu, cu toate aberațiile lui toxice să fascineze atâția. Cred că a contribuit și furia și frustrarea evidentă a dezamăgiților. Este de meditat cum a putut fi manipulată mintea unora care au acceptat toate năzbâtiile și prostiile debitate de Georgescu, asta înseamnă că manipularea are succes la oameni furioși.

O altă chestiune care m-a îngrozit s-a întâmplat la festivalul Beach, Please unde tinerii au scandata Ceaușescu, Ceaușescu. Acești tineri iresponsabili nu au habar de ce a însemnat micul dictator, care ne-a regulat cum a vrut el în ultimul deceniu comunist, de parca eram sclavii lui și copiii ăștia îi strigă numele, altă victorie a manipulărilor ticăloase!

Tot în Dilema citesc articolul Stelei Giurgeanu, Discriminarea imaginației. Este o reacție la dezbaterea publică generată de Gelu Duminică. Acesta se revoltă că la Evaluarea Națională 2025 la Limba Română s-a propus relatarea unei excursii făcute de copii. Duminică se revoltă pentru că, spune el, copiii din etnia lui romă nu au ocazia unei excursii din cauza sărăciei. Duminică nu este pentru prima oară, când, cred eu, este ipocrit, foarte ipocrit. Pentru că este un adevăr, că copiii de romi sunt săraci. Dar ce fac ei? Cum îmi spunea un amic care a fost în contact cu o astfel de familie, soacra și copiii au fost expediați în Franța la muncă, adică cerșit și furat. Prefer să fiu considerat rasist, dar ce s-a întâmplat în Irlanda de Nord, tot cu niște adolescenți romi s-a declanșat o reacție sinistră, în care românii, de orice etnie au devenit o țintă a xenofobiei. Deci copii de romi fac excursii mult mai interesante, precum și copiii de etnici români din precariatul din diaspora, care sunt aduși câteodată de părinți, temporar prin Occident. Deci acești copii care par defavorizați, călătoresc mai mult ca alții, care rămân în țară. La fel cum alt sociolog rom este revoltat că s-a reușit blocarea festivalul de manele de la Stadionul Național. Cu regret, manelele sunt toxice, pentru că fac apologia unei lucruri inacceptabile, cum este statutul femeii față de bărbat, al câștigurilor ilicite, a mizeriei îmbogățiților dubioși. Mi se va replica că au un mare succes la etnicii români, cum sunt fotbaliștii, dar asta arată cât de precară le este educația. În plus lăutarii autentici sunt obligați să cânte aceste mizerii sub muzicale, la cererea amatorilor acestui gen dubios pe mulți bani. 

În România literară remarc un articol scris de Varujan Vosganian privind reformele în domeniul cultural. Aici se pare că guvernanții ignoră pe cei mai în măsură să stabilească direcțiile culturale. Nu așa zișii lucrători culturali, ci scriitori, artiști, actori, interpreți muzicali care se pricep mai bine decât niște birocrați să traseze direcțiile de dezvoltare culturală.

În fine, s-a terminat și sezonul de fotbal cu acest ciudat Campionat Mondial al Cluburilor. Semifinala așteptată dintre PSG și Real a fost un mare fâs, pentru că Real Madrid a jucat jalnic, cu erori teribile de apărare, iar scorul ireal  de 4-0 pentru PSG reflectă jocul prost al madrilenilor. Și a venit aseară, duminică 13 iulie 2025 finala acestui campionat între Chelsea și PSG. Toți dădeau ca sigură o victorie pariziană. Nu a fost așa pe teren. Probabil că și PSG a intrat pe teren convinsă că nu va avea nicio problemă. Chelsea a fost o surpriză, a spulberat pe PSG. Parizienii au jucat nesigur, nu au controlat mingea, mijlocul faimos nu a contat și nici atacul, apărarea a fost jalnică. În schimb Cole Palmer s-a distrat cu PSG, nu au fost în stare să pună pe un  parizian să-l păzească. Cea mai amuzantă fază a fost când Cucurella l-a îmbrâncit pe un parizian și acesta l-a tras de părul lui vâlvoi și a văzut roșu! S-a terminat 3-0 pentru Chelsea, PSG a fost parcă Real din semifinale. 

E vară și este foarte cald!

Despre înființarea Liceului nostru din amintirile lui Zacharia Antinescu

 

Zacharia Antimescu

Grație amabilității lui Julian Negulesco am intrat și eu în posesia amintirilor lui Zacharia Antinescu, Autobiographia mea Prosa și Poesia. Cartea este tipărită cu alfabetul latinist al finalului de secol XIX, se poate citi foarte ușor și simplu, chiar dacă sunt expresii care poartă pecetea exprimărilor latiniste ale vremii. Aceste amintiri sunt extrem de interesante pentru că ele cuprind și informații despre înființarea liceului nostru numit azi Ion Luca Caragiale. Zacharia Antinescu a fost institutorul lui Caragiale și i-a lăsat acestuia o puternică impresie, pentru că l-a imortalizat în persoana lui Zaharia Trahanache din O scrisoare pierdută. 

Antinescu este brașovean, dintr-o familie de profesori, înrudiți cu clanul Mureșanu, între care unul dintre aceștia i-a fost profesor la Gimnaziul catolic. Bănuiesc că acest gimnaziu era pentru catolicii, probabil maghiari, într-un oraș dominat de o majoritate săsească luterană. Antinescu a participat și el la Adunarea de la Blaj a românilor în mai 1948. Antinescu povestește cum studenții maghiari din Aiud au încercat să destrame această adunare a românilor, dar au fost blocați de trupele austriece. După aceste evenimente ale Revoluției de la 1848 din Transilvania. Antinescu pleacă în România, pe atunci era Valahia și devine profesor la Școala de  fete din Ploiești. Apoi devine profesor la școala de băieți, ulterior Școala Domnească, care este probabil cea înființată de Alexandru Ioan Cuza în 1864. În vremea Războiului Crimeii, în 1856 Ploieștii intră sub ocupația austriacă și Antinescu are necazuri din cauza pârelor unui farmacist. Este obligat să revină în Transilvania, la Brașov și apoi merge la Sibiu, unde era comandamentul austriac și reușește să rezolve problemele, era acuzat că ar fi avut o atitudine anti-austriacă, pe când el avea documente de la trupele de ocupație austrice că primise mulțumiri pentru colaborare, fiind un bun cunoscător la limbii germane. 

Dar să revenim la originile liceului nostru. Autoritățile ploieștene visau la o  instituție superioară de învățământ de pe al începutul anilor 1860 și fac demersuri, cumpără terenul,  antamează pe arhitectul Orăscu, procură materiale pentru construcția clădirii gimnaziului numit Petru și Paul! Observați că Antinescu folosește apelația latinistă, nu cea de origine slavă Petru și Pavel cum rămâne în amintire numele  liceului. Astfel pe 31 mai 1865 se începe construcția clădirii, care este, probabil cea din poza cu amintiri despre ploieșteni, azi Muzeul de Istorie al Județului Prahova. Și așa Antinescu dedică o poesie ocazională, din care citez:

Cetățeni! Tați! Mume bune! Iată varul, iată mistria!

Puneți brațe în unire, cimentați acest palat;

Cei avuți puneți talanții, neavuții bărbăția,

Pună văduva dinarul: Toți spre scopul arătat

Căci din ăst palat ieși-vor fiii voștri cu mândrie

Deveni-vor Mihai, Ștefani, Mirci, Corvini, Vladimirești

Vom avea Cavuri și Lincolni, Vashingtoni de România

O'Connelli, și eroi ca Manta, Garibaldi și frați Buzești.

Frumoase și simpatice versuri scria Zaharia Antinescu, ocazionate de fondarea primei clădiri a liceului nostru, care poartă numele cele doi apostoli Petru și Pavel și din 1952, Ion Luca Caragiale. 

Nu știu dacă dintre absolvenți, unii vor fi devenit, Mirci, sau Vladimirești, dar știu că au fost și sunt mulți dintre absolvenți cu care s-a mândrit și se mândrește România! 

Guvernul Bolojan

Avem guvern! După multe pertractări ale președintelui Nicușor Dan și ale partidelor, în primul rând PSD, care a obținut acceptul rotativei s-a format un guvern de largă coaliție condus de Ilie Bolojan. Coaliția guvernamentală cuprinde PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale. Cum constat jurnaliștii strâmbă din nas.  În primul rând, chiar dacă PSD nu a luat decât 6 ministere, acolo rămân oamenii fără prea mari performanțe. Cum remarca unul, sunt oamenii nu știu cui din mahării partidului. Doar unii sunt noi, Florin Manole la Muncă, Ciprian Șerban care a făcut rocada cu Grindeanu la Transporturi, liderul interimar devenind Președintele Camerei Deputaților. Și la Sănătate este un ministru nou Alexandru Rogobete, iar Bogdan Ivan a trecut la Energie. USR cu mari palavragii pe la televiziune au reușit cu mare succes să dea cu mucii în fasole. La Apărare a apărut veșnicul lider, trădător ticălos, Ionuț Moșteanu, cu studii dubioase și false, Oana Țoiu la Externe, catre-și trece un seminar la Kennedy School pe post de studii avansate. Nu știu cum a acceptat Nicușor Dan pe acești impostori. Jurnaliștii noștri se fac că nu prea îi văd pe acești indivizi cocoțați în posturi de maximă răspundere. Dacă Radu Miruță este clar potrivit la Economie și Digitalizare, are un doctorat în Electronică, Diana Buzoianu este avocat și la Mediu va trebui să se pună la punct cu legislația, că acolo sunt multe lucruri de făcut. UDMR îl are pe Cseke Attila la Dezvoltare și pe Andras Demeter, dubios, la Cultură. În fine la PNL Bolojan a decis ca Predoiu să rămână al Interne. Văd că aceeași jurnaliști incompetenți îl atacă pe Predoiu, uitându-i meritele la aderarea la Schengen. La Finanțe l-a numit pe Alexandru Nazare, un alt controversat din guvernarea Cîțu, dar se pare decis să taie toate tantiemele și toate sporurile bugetare. La Educație rămâne Daniel David, pe care se mizează ca reformist. Însă la- Fonduri Europene Bolojan a decis să-l numească pe Dragoș Pâslaru, fost la REPER, dar care se pare cu bune legături la Bruxelles, decizie care a nemulțumit pe vechii liberali. Însă cea mai controversată decizie este a viceprim miniștrilor. Grindeanu afirma că inițial era vorba doar de unul de la PSD, dar s-a ajuns la cinci, Anastasiu venind din privat mă întreb ce hram va purta, este omul lui Nicușor Dan? Foarte controversat e viceprim ministrul de la PSD, hoț cu pușcărie la bază. Asta este ceea ce este în stare să producă PSD, nulități periculoase. Pentru că dezastrul bugetar este opera PSD, care a folosit pe Ciucă de marionetă, iar când a venit Ciolacu tonul cheltuielilor nesăbuite a continuat cu succes. În pofida acestor considerații eu am încredere în prim ministrul Bolojan că va reuși să echilibreze finanțele și că va fi element de încredere în exterior, cum a dovedit și în scurtul interimat ca președinte al României. 

De obicei nu prea sunt de acord cu diatribele pamfletare ale lui Mircea Mihăieș din România Literară, dar de această dată sunt de acord cu el, când atacă PSD și activitatea dezastruoasă a acestui partid în politica românească. Tot acolo este un articol al lui Vasile Spiridon privind activitatea lui Mihai Eminescu, cred ocazionat de 15 iunie, ziua decesului poetului nostru național. Titlul este Sentimente și resentimente și cam acestea sunt reacțiile trezite de activitatea lui Eminescu, care nu se rezumă la poezie și literatură, dar mai ales la activitatea lui controversată ca jurnalist politic. Progresiștii de stânga îi caută scheletele din dulap, naționalismul, xenofobia, iar criticii conservatori, naționaliști exact aceste chestiuni le scot în evidență. Eminescu se spune este cel care exprimă spiritul național. Eu sunt tentat să spun că cel mai bine ne-a caracterizat pe noi românii Ion Luca Caragiale! Nu pot să trec cu vederea și povestirea dramatic emoționantă a lui Ștefan Mitroi - Povestea vieții lui Simion Fușarău, un român emigrat în America, devenit un foarte bun mecanic, care se întoarce în țară cu două tractoare, confiscate apoi de comuniști și pus să repare un motor stricat dinadins de un politruc comunist nemernic. Motorul greu este ajutat să îl aducă la atelier de unul din cumnații lui, care este tatăl marelui pictor Ștefan Câlția! Emoționantă poveste! România literară pune pe scriitori să povestească care a fost cel mai nepotrivit loc în care s-a aflat în lume. Și eu, ca unul dintre aceștia, pot spune că a fost Uniunea Sovietică.  Nicăieri, nici în Orient, în Balcani, sau în Turcia nu am întâlnit asemenea lipsă de curățenie, în primul rând la toalete, unde duhnea a pișat și excremente, nici la noi așa rău, chiar pe vremea lui Ceaușescu! Aici este marea revoluție post decembristă, toaletele sunt curate acum în România, cu mici excepții, prin trenuri, de exemplu.

În Dilema sunt reacții negative privind guvernul Bolojan, și deciziile sale de a mări TVA la cărți și ziare. Ca de obicei sunt interesante Conferințele Dilema, de data aceasta la Oradea. Este o prelegere a istoricului Cosmin Popa privind relațiile Rusiei cu România, privită ca o barieră la influențele Vestului și de aceea românii să fie la dispoziția oligarhilor reacționari ruși de orice culoare, țaristă, bolșevică sau putinistă, ca acum. De aceea se duce acest război hibrid împotriva României, pe care o văd ca un satelit la dispoziția lor. Sunt extrem de surprins de reacția slabă a românilor față de ruși, comparativ cu cea a polonezilor. Este adevărat, nu am fost direct sub stăpânirea rusă, cu excepția Basarabiei, cu consecințele cunoscute. Pare o reacție mai degrabă negativă la basarabeni, sau la ucraineni, care au moștenit nordul Bucovinei, decât la rușii, care au jefuit Principatele și care ne-au aduc ciubota bolșevică, și rapturile teritoriale din trupul Moldovei. 

O discuție interesantă poartă Theodor Paleologu cu Sever Voinescu, despre visul american, dar și actualitatea lui  Trump. De asemenea este un articol aparținând lui Chris Patten, ultimul guvernator al Honk Kongului despre solidaritatea europeană față de comportamentul lui Donald Trump. Aici mai este de remarcat și ce s-a întâmplat la Conferința NATO de la Haga, unde toți l-au așteptat pe acest lider mofturos. Trump este obsedat de a fi omul păcii, vrea premiul Nobel. După ce s-a ocupat de Iran și a tras niște bombe de mare adâncime la siturile nucleare iraniene a declarat armistițiul. Armistițiul este respectat de Israel, dar Iran a mai tras niște rachete spre bazele militare americane din Orientul Mijlociu. Nemernicul de Khamenei, care ar fi trebuit eliminat, a declarat victoria Iranului! Aferim!

În Observator cultural am citit o istorie sulfuroasă despre maestrul de balet de la Teatrul Tănase, Constantin Duțu. Articolul aparține Iuliei Popovici care umblă prin dosarele securității de la CNSAS. Acest articol arată afacerile scârboase ale securității. Ca să facă rost de valută, acest Duțu era trimis cu balerine în turnee prin Italia la baruri de noapte unde acestea erau obligate la prostituție. Afacerea Duțu s-a lăsat cu scandal în Italia și Duțu a aterizat la pușcărie. 

O obsesie a jurnaliștilor este înălțimea lui Nicușor Dan. Singurul președinte care era sub 1,70 este Ion Iliescu. Restul mai înalți, Constantinescu pe la 1,75, la fel și Băsescu. Singurul foarte înalt a fost Klaus Iohannis la 1,92. L-am văzut lângă Macron și Starmer care au cam 1,74, e la fel de înalt ca ei. Antonescu, Ciolacu sunt peste 1,85, dar nu sunt președinți, au fost doar candidați. Am văzut și ceva de înălțimea lui Simion, dar e o minciună, are sub1,80. 

Am terminat de citit romanul Nopțile ciumei de Orhan Pamuk. Este un roman istoric pasionant despre finalul Imperiul Otoman. Pamuk a meritat pe deplin Premiul Nobel pentru literatură. Radu Vișinescu mi-l promisese, dar s-a prăpădit acum o lună, însă fiul lui, Sorin mi-a împrumutat cartea și a fost o mare revelație la lectură.

Am citit și ultima carte editată de Marius Bâzu, Ploieșteni nostalgici.  Marius merită felicitat pentru efort, sunt colegi de liceu nostru I. L Caragiale care  își amintesc despre Ploiești, despre întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute. 

Ambele cărți sunt prezentate în blogul paralel negutjoe.

POVESTE MUZICALĂ DE ODINIOARĂ

CONCERT SIMFONIC

În seara de 26 iunie la Teatrul de vară Gheorghe Zamfir din Parcul Ștrand a avut loc un concert dedicat muzicii ușoare interbelice cu actrița și cântăreața Miruna Ionescu, acompaniată de violonistul Valentin Albeșeteanu. Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Tiberiu Dragoș Oprea și Taraful de oraș au acompaniat pe artiști. S-au cântat melodii de odinioară, repertoriu la restaurantele și cârciumile bucureștene unde strălucea Maria Tănase!

în program:

Valurile Dunării / I. Ivanovici, Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea / I. Vasilescu,

Violete pentru fete / N. Kirculescu, Și așa cu prima poezie începe dragostea, Așa începe dragostea / N. Kirculescu, Coșarul / N. Kirculescu, Frumosul Rozmarin / F. Kreisler, Bucuria Dragostei / F. Kreisler,

Tangoul de demult / G. Dendrino, Prima poezie / Nicolae Kirculescu, La telefon / Ion Vasilescu, Nu mai plânge, baby / Elly Roman, Minciuna / I. Fernic, Amapola / Joseph La Calle, Por una cabeza / C. Gardel, Suflet candriu de papugiu / I. Vasilescu, Avant de mourir / G. Boulanger, Hora de concert / G. Boulanger, Mi-am pus busuioc în păr / I. Vasilescu, Habar n-ai tu / I. Vasilescu, Ciuleandra / cântec popular, Căruța Poștei / G. Dinicu, Dragi mi-s cântecele mele / H. Mălineanu.

În seara de 27 la Grădina de vară Gheorghe Zamfir am avut un concert de jazz cu:

Vocalista Mihaela Alexa

Baterie Iulian Nicolau

Bass Alexandru Iordache

Pian Vlad Briciu

S-au cântat standarde celebre și atmosfera foarte antrenantă, chiar dacă în final a fost o amenințare de ploaie.

S-a terminat faza preliminară a Campionatului Mondial al Cluburilor. Au fost rezultate surpriză, PSG a zdrobit Atletico Madrid cu 4-0, ca apoi să fie învinsă de brazilienii de la Botafogo, învinși apoi de Atletico. Finalul în trei toți cu 6 puncte a fost decis de golaverajul mai bun la lui Botafogo și Atletico a părăsit competiția. Aseară și Juventus a pățit-o 5-2 cu Manchester City! Real Madrid a bătut aseară pe RB Salzburg și va juca în optimi cu Juventus, iar Al Ahli de pe locul doi cu Man City. cam obosite echipele europene, puse să joace la mijlocul zilei pe călduri cumplite.