Jurnal de 14 iunie

Marinerul Goe!

În această vară o să vă bucur cu mutra mea sub sigla marinerului Goe, că suntem cam la fel, ce mi-e Goe, ce mi-e Joe (Gioie!!!!!) hahahaa......

Conu' Iancu să trăiască şi să ne nemurească!

Am continuat să citesc din Dilema veche şi sunt câteva aspecte care merită dezbătute!

Trăncăneala la români

Una dintre contribuţiile la acest dosar se referă la telefonul celular. 

Prima cunoştinţă cu acest instrument magic am avut-o la Chicago în 1995. Eram în campusul University of Chicago, chiar pe lângă şcoala unde a funcţionat Eliade şi era un fel serbare câmpenească. Studenţii învârteau la steaks sau la hamburger şi din când în când răspundea la ţârâitul celularului, un obiect mare cât o cutie cam de două, trei ori un pachet de ţigări, cât să îl ţii în palmă. 

Apoi, în Marea Britanie, în 1986 venind de la Edinburgh (edinboro) la London cu un tren de mare viteză (făcea 600 km în 3 ore jumate!) o individă era sunată de diverşi, diverse pe tot drumul de la York la Londra.  din 5 în 5 minute!

Altă dată prin 2000, în alt tren de mare viteză de la Florenţa la Veneţia un tip a povestit la celular cum a divorţat, vreme de două ore şi ceva!

Cred că acest obiect a devenit un instrument preferat de tot românul, îmi plac mai ales cum răspund măturătorii la el, când eu fac sport dimineaţa!

Un prieten mă scoate aproape din minţi când începe să trăncănească la telefon, dar cel mai deranjant este în tren, autobuz, unde afli fără să vrei intimităţile altora, care pe tine te dor în cot! Unora dintre compatrioţi le place să povestească vrute şi nevrute care nu interesează pe nimeni, cu voce tare!

Reindustrializarea României

Un foarte bun articol scris de economistul de la Târgu Jiu, Dorel Chiriţescu.

http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/reindustrializarea-romaniei

După cum ştim, industrializarea României este declanşată de regimul comunist fără a ţine cont de resursele şi posibilităţile României. În anumite situaţii aceste industrii au falimentat.

Cel mai pregnant este cazul Petrochimiei, Arpechimul din Piteşti, construit pe ideea că se importa ţiţei din Iran şi Irak, la comanda savantei, sinistra soţie a lui Ceauşescu, la Piteşti, în centrul ţării. Austriecii au renunţat la ea şi acum ea este în faliment. Mai bine aşezată şi cumpărată de unii care au ţiţei, adică kazahii este Petromidia. 

Aceeaşi problemă putea să o prezinte şi Sidex de la Galaţi, noroc că a luat-o Mittal, care nu-i interesat de surse de minereu, are de unde şi este o industrie problemă pentru problemele de poluare. 

Exemplele de cretinie industrială au fost ARO Câmpulung, interesantă pentru Mercedes în '91, refuzaţii de bişniţarii care erau la cârma intreprinderii, sau ROMAN Braşov, care se putea asocia cu o mare firmă de camioane.

Aceste industrii de construcţii de maşini, IMGB, sau alte industrii precum cărbunele din Valea Jiului le-au ajuns blestemele Pieţei Universităţii şi acum sunt istorie.

Cum spunea un prieten să ne bucurăm că mai există aceste industrii, că trebuie să construim în regim de urgenţă autostrăzi, să creăm un climat transparent şi curat pentru afaceri, pentru şanse de noi investiţii industriale. Iar dacă vrem ca să construim industrii care au şanse şi rate mari de amortizare să investim în industria alimentară. Alte şanse vor fi cele extractive de gaze, inclusiv alea de şist sau petrolul din Marea Neagră.

Exact ce învăţam la şcoală cu industria aia grea se dovedeşte o imensă prostie răsuflată.

Crin Antonescu

Pe Antonescu l-am băgat că tot mă comenta un amic. În mod sigur o să citesc critici sau mai rău înjurături, fiecare cu ce-l doare!

Am citit cu surpriză, în România Liberă, mefientă la USL şi Antonescu în primul rând. Se pare că vizita sa în Marea Britanie este un succes, s-a întâlnit cu viceprim ministrul Nick Clegg, la rândul lui liberal. A avut şi întâlniri cu mediul de afaceri britanic şi asta dă speranţe pentru ţara noastră, nu în special lui Crin Antonescu. Şi el e ca toţi oamenii politici, are tot felul de defecte, dar cel mai mare pare a fi că nu este coruptibil, că prezintă cel mai mare pericol pentru establishmentul ocult securist, care l-a folosit pe Iliescu şi acum pe Băsescu.  Un om care nu poate fi tentat ca alţii de putere sau de afaceri dubioase şi poate lovi şi destructura acest establishment care frânează şi cancerizează democraţia din România. 

ICR

Cum v-am scris trăiesc bucuria reluărilor Serilor Lipatti. Unul dintre instituţiile implicate de această dată este ICR. Este oare corectă şi etică această implicare, presupun şi financiară?

În acelaşi timp cu acest eveniment sunt sau au fost în derulare două importante evenimente cu răsunet internaţional Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi festivalul de film TIFF de la Cluj. Ambele au avut sprijinul ICR. Eu cred că este bine în toate cazurile. Pianiştii invitaţi la Leordeni Ciolceşti Fundăţeanca au fost români cu activităţi în Germania şi Marea Britanie şi revenirea acasă ne bucură.

Aceste opinii sunt în acelaşi timp şi o reacţie la articolul excelent al lui Mircea Mihăieş privind regimul traducerii autorilor români în străinătate. Este un manual de utilizare a oportunităţilor oferite de piaţa de carte, agenţi literari, edituri. Sfaturile vin în urma deciziei de a nu mai urma modelului sprijinirii tinerilor scriitori români în străinătate.

Nu încetez să cred că activitatea lui Patapievici la ICR a fost excelentă şi a făcut servicii culturii române. 

Asta nu înseamnă că sunt şi chestiuni criticabile în această activitate. Am citit poezii ale unui scriitor nul literar, publicat generos pe spezele ICR în străinătate.

Cred că ICR nu este agent literar, mai ales că drept mulţumire aceşti tineri şi neînzestraţi poeţi  îl tratau mefient şi arogant pe binefăcătorul Patapievici. Cum este posibil să traduci şi să publici poezie, când eu nu văd ca edituri româneşti să publice poeţi străini? Dacă se traduce în româneşte, se traduce şi vinde roman şi non-fiction istoric în România. Deci banii ăia erau pur şi simplu pierderi iresponsabile.

Un alt exemplu de risipire de resurse a fost expoziţia poneiului roz la New York. Opinia prietenului Valeriu  despre ICR NY s-a confirmat! Activitatea ICR trezeşte interesul doar a unor exilaţi şi scandalul generat de această expoziţie a fost opera unora dintre expatriaţi. Dacă doamna Şuteu voia să-i ajute trebuia să solicite sprijin financiar la teatrul off Broadway, care ar fi dorit scenografia respectivilor street artists de grafitti. Ori Corina Şuteu, pe spezele României făcea pe galerista, curatoarea acestor artişti controversaţi. Şi rezultatul a fost un scandal intern, cu exagerări nedrepte, probabil. 

ICR trebuie să sprijine în primul rând valori consacrate, Cărtărescu este o certitudine, vor nu vor unii!

Avangardă dacă este, să o facă pe spezele unor prezicători, clarvăzători perspicace ca Ambroise Vollard, beneficiarul financiar al impresioniştilor!

Aşa că eu cred că bine face ICR că finanţează activităţile muzicale de la conacul Lipatti!