Alte dileme intelectuale

A fost reconfortant să citesc articolul lui Cristian Ghinea din ultimul număr al Dilemei vechi.

Da! Desigur, unii spun că eu am doar atitudini critice faţă de acest tânăr polemist. 
Nu! Atunci când scrie lucruri cu care nu pot fi decât de acord cu el, le spun cu plăcere. 
Articolul intitulat Mugur şi ambasadorul este replică la dilemele colegei de generaţie, Bianca Burţa Cernat.

Şi Ghinea ne spune despre punerea în scenă a Geaninei Cărbunariu a dosarului de securitate a unui erou anticomunist mai puţin cunoscut, Mugur Călinescu. Acest adolescent a băgat groaza în securitatea botoşeneană, la fel cum i-a speriat Radu Filipescu la Bucureşti. Adolescentul de 16  ani  în 1981 scria grafitti pe zidurile oraşului natal îndemnând la solidaritate şi rezistenţă împotriva dicataturii. A fost anchetat, dar autorităţile s-au ferit să facă un caz, le era teamă, justificată, că acest tânăr ar putea mobiliza congenerii! Din păcate, moare de leucemie după trei ani. Nu a mai apucat zilele în care regimul scelerat împotriva căruia milita s-a prăbuşit, a murit de leucemie după trei ani.

Iar apoi Cristian Ghinea comentează cartea apărută la Humanitas despre ambasadorul Coen (Cun) Stork. Coen Storrk a fost ambasadorul Olandei în anii finali ai dictaturii ceauşiste, dar comportamentul său nu avea nimic de a face cu morga diplomaţilor de profesie. Se preocupa de realitatea românesască, avea  relaţii şi invitaţi pe cunoscuţi disidenţi şi scriitori români, Pleşu, Dinescu, Buzura. Ce vremuri! Toţi aceştia erau atunci în aceeaşi parte a baricadei! A contribuit la formarea unui institut care s-a ocupat de istoria recentă comunistă a României.

Şi ce spune securitatea românească? Că este spion şi evreu. Aşa gândeau aceşti patrioţi ai republicii ceauşiste. Când cineva nu se  comportă cum cred securiştii că este normal, te etichetează! 

Şi azi sunt reziduurile gândirii securiste, când unul este neconvenabil, este evreu şi ţigan, că parcă ţiganii şi evreii nu aveau decât scopul să se împerecheze şi să producă politicieni, poeţi, scriitori şi intelectuali exemplari ai României de azi!

Şi aşa începi să te întrebi precum Binaca Burţa Cernat dacă nu este excesiv să discuţi despre anticomunism. Eu cred că este prea puţin, trebuie să avem memorie, fără ea, putem repeta erorile trecutului!

Am avut polemici cu prietenii care mă citesc de ce cred că este excesiv să vorbeşti despre unii patrioţi români asupra opţiunilor lor politice, adică faptul că unii dintre ei au fost simpatizanţi legionari.

Aş vrea să amintesc acestora că tăvălugul bolşevico-comunist a dorit zdrobirea oricărei opoziţii democratice. Primele victime au fost liderii tărănişti, apoi liberalii, care cam colaboraseră cu ei. Ultimii au fost legionarii, pe care iniţial i-au dorit în rîndurile comuniştilor. Ideologia extremistă legionară semăna cu a comuniştilor, diferenţa era că aceştia erau patrioţi şi se împotriveau invadatorilor cu steluţă roşie care doreau să devenim slavi şi sclavi! Iar simpatizanţii de după ’45 erau tineri care nu mai aveau nicio legătură cu liderii legionari, lichidaţi de Carol al II-lea sau reprimaţi de Antonescu şi fugiţi din ţară după reprimarea rebeliunii din ianuarie 1941.

Luptătorii din munţi erau cei care se împotriveau dicataturii comuniste şi erau ofiţeri deblocaţi, ţărănişti, liberali şi mai ales legionari, nici nu mai conta în ce credeau, conta că luptau împotriva cizmei bolşevice de pe grumazul României, pe care o redenumiseră repblică populară!

Trebuie să ne reamintim şi să reamintim celor mai tineri că lumea românească nu a fost cum o văd ei astăzi cu toate defectele şi imperfecţiunile ei, ci a fost un loc în care intrai la puşcărie pentru părerile tale şi prin anii 50 puteai sfârşi într-un regim de exterminare. 

Sunt de acord că există destui ipocriţi, care sunt acum un fel de anticomunişti caviar, care erau cu pecereul în gură pe vremuri şi acum sunt amnezici şi neocon, că tot este la modă. Şi în România au suferit la fel cu partidele istorice şi stânga necomunistă! Aşa că mi se pare legitim să  critici defecţiunile capitalismului românesc, capitalismul de cumetrie, excesele neocon care aduc teribil de mult cu extremismul de dreapta, unde omul nu contează. Unii se intitulează democrat creştini fără să priceapă că a fi creştin înseamnă de te preocupa aproapele în nevoie. Falşii neocon ar trebui să mediteze şi măcar să tacă sau să rămână filosofi!