duminică, 27 octombrie 2013

Politice în final de octombrie

Trebuie să mă laud că Dilema veche a publicat comentariul meu privitor la procurorul Papici.
Dacă în redacţia acestei reviste Pleşu şi Mircea Vasilescu au simpatii băsiste, constat că opinia mea, de bun simţ a fost bine primită. Procurorii, judecătorii nu fac politică, pot avea simpatii, dar nu au voie să şi le expună cu obrăznicia acestui mercenar, numit Papici.

Chiar dacă unii vor strâmba din nas, vreau nu vreau trebuie să revin la Traian Băsescu.
Dacă pe vremea lui Iliescu din vremea mineriadelor şi a fierbinţelii anului 1990 cea mai deochiată expresie a fost sula-n coaste a lui Coposu, limbajul prezidenţial s-a degradat vizibil după 2004. Traian Băsescu are ceva din exprimarea lui Corneliu Vadim Tudor din România Mare, revista sa de pamflet şi înjurături care murdărea un concept sfânt al naţionalismului românesc. Şi nu s-a putut abţine nici acum, în ultimul timp. 
Se pare că vizita lui Ponta în Statele Unite l-a vexat adânc la naturelul simţitor. Vicepreşedintele Biden l-a sunat şi pe Traian Băsescu, era normal, doar el reprezintă România şi baza de la Deveselu este interesul SUA, dar Băsescu a folosit-o pentru a se revanşa la vizita lui Ponta!
Aşa ca să se răzbune s-a dus el la ultimul Consiliu European. Unde n-avea nicio treabă cu subiectele în dezbatere. Bine, bine că au vrut muşchii lui să se afişeze la Bruxeles, dar nu a scăpat  ocazia să fie mojic şi bădăran şi l-a luat peste picior pe Ponta.
Amuzant a fost că la Bruxelles a fost abordat ironic de Primul Ministru al Olandei: "You are back", " I am always back" a fost răspunsul lui Băsescu, uitând că mai are fix un an să mai fie pe la Bruxelles în calitatea de preşedinte.

Sunt extrem de frustrat că un asemenea individ reprezintă România. Dacă la noi este şi a fost favoritul miticilor care se bat pe burtă indiferent de rang, cultură, reprezintă democraţia gherţoilor care-şi permit să să spună bă inginere, sau bă doctore, neavând în vocabular politeţea numită domnule, Traian Băsescu este vinovat de degradarea limbajului în politica românească. Are şi Ponta dreptate când îl numeşte şomer de lux, neavând nicio sarcină precisă, se munceşte să contreze politic USL, chiar dacă aceast lucru nu este favorabil ţării.n

Nimic nou nu-i sub soare, o ţară cu pretenţii occidentalizante mult mai importante precum Cehia se zbate într-o totală confuzie. Au avut loc alegeri parlamentare, stânga este în avans, dar trist este că a doua formaţiune în preferinţa cehilor este partidul comunist. Poate că acel comunism ceh a trăit Primăvara de la Praga, dar asta se întâmpla exact acum 45 de ani! 

Ce mă preocupă este că aceste proteste anti Roşia Montană pot produce o mişcare radical ecologistă, care poate fi extrem de defavorabilă dorinţei de dezvoltare a României. România are nevoie de energie şi de exploatarea resurselor noastre, gazele de şist pot fi o soluţie de independenţă energetică, precum şi producţia de energie electrică pe cale nucleară. Dacă opoziţia nedocumentată asupra exploatării acestor  resurse ar avea impact politic ne putem trezi că vom importa de la vecini energie murdară la preţuri prohibitive. Mai ales că jocurile vechiului inamic rusesc pot să tulbure apele.


Este trist că jurnaliştii fac agenda politicienilor obligându-i să dea răspunsuri unor zvonuri neconfirmate şi cretine. Mă bucur însă că există comentatori obiectivi şi lipsiţi de evidente simpatii politice. Aici îi remarc pe Alina Mungiu Pipiddi şi pe Emil Hurezeanu, chiar dacă acesta crede că Traian Băsescu şi CSAT decid politica României. Totuşi, Parlamentul este suveran în deciziiile fundamentale! 

3 comentarii:

  1. Deci ,colega,mereu dai cu stangul in dreptul ,mai nou te dezici ca...Ponta. In mintea ta cine este conducatorul Romaniei ? Biden al doilea om in statul american daca are o problema pe cine sa sune pe Antonescu,,,, ,pe Ponta ? Hai,ca rad ,zau rad. Pai astia pot sa aibe o discutie la acest nivel ? Hai,ca rad de am cazut deja pe spate...Ce sa-i raspunda ? Antonescu daca cumva e la ora de somn ? ....Deci limbajul lui Base e prost ca spune ca se va intoarce intotdeauna la Bruxelles ( unde a gresit ca a raspuns pe masura intrebarii ???) si este foarte educativ ca tu prim ministru copy-paste ( ce rusine,,,,asti-a iti plac ? ) sa spui unei tari intregi ca presedintele tarii in exercitiu functiunii inca un an este un somer de lux.Cum nu vezi cine jigneste ? Cum vezi tu invers ? De ce accepti ca un copiator de diplome de doctorat sa zica despre presedintele tarii en-titre ca este somer de lux ? Ce exemplu pozitiv da el natiunii intregi ? De ce nu critici aceasta iesire de derbedeu ? Aia care sunt orbiti USL poate sa accepte,dar tu ? Esti USL ist feroce ? atunci inteleg,,,,numai atunci. Ai uitat "mai animalule"al partidului tau drag FSN prin vocea lui Iliescu ? Le-ai retinut doar pe ale lui Basescu,nu ? d.m.da-mi si mie articolul scris despre Papici sa-l citesc ....ce pacat ca nu lauda pe Ponta ca l-ai ridica in slavi,ce pacat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da dragă Doru ia de citeşte:
      http://negutjoe.blogspot.ro/2013/10/lucian-papici.html
      A bon enetendeur salut!

      Ștergere
  2. Gazele de sist pot fi o solutie daca:
    - sondajele vor arata ca exista in cantitati exploatabile rentabil
    - se va rezolva problema apelor reziduale - ceea ce nu cred
    Asta cu independenta energetica si gazele e o aiureala: in nici un caz nu se va realiza cu gaze de sist - e doar o propaganda ziaristica.
    Sa ne amintim ca la Anina s-a incercat exploatarea uleiurilor de sist: s-a distrus dupa 1989 totul de catre "democratii revolutionari" patrioti; iar primele incercari de valorificare acolo apartin austriecilor la inceputul sec. XVIII !

    RăspundețiȘtergere