Dacă e duminică este protest

Şi astă seară s-a strâns lumea la protest în Piteşti în faţa Prefecturii. Nu au fost mulţi, ceva în jur de 100 de persoane. Dar lumea a fost vocală şi a fost luate în vizor Antena3 şi România tv.

Lucizii

De mult nu m-a mai enervat opinia unui anonim discret care se semnează drept lucid revista Observator Cultural. Acest individ are o părere proastă despre toţi conaţionalii, de aici şi de afară. Este unul dintre cei care ar vrea ca poporul să fie înlocuit, să rămână doar ei ciocoii culturali şi intelectuali care dispreţuiesc din suflet pe cei dintre care au ieşit şi ei. 

Culmea acestui tip de ciocoism este Grupul de Dialog Social, cu un nume extrem de generos, dar care a eşuat pentru că în dispreţul suveran pentru vulg al iniţiatorilor ei credeau că dau sentinţe care trebuie urmate. Lipsa dialogului a generat numeroase fracturi între oamenii obişnuiţi, normali şi intelectualii care erau obligaţi să-i îndrume şi să-i conducă. A fost exact invers la ce sfătuia pe români Adam Michnik şi mai ales pe aceste vârfuri intelectuale.

Mi se pare şi mie oribil să acuzi pe cei  care urmăresc Antena3, România tv şi nu în ultimul rând B1tv şi nu pe jurnaliştii mercenari care prestează pentru leafa care-i obligă să spună post adevăruri, să clameze minciuni pe post de realitate.

Îmi amintesc cum TVR şi-a pierdut complet credibilitatea acum 5 ani exact când în loc să prezinte protestele madam Culcer mobiliza nişte tineri cu mentalităţi uteciste ca să combată pe cei care contestau regimul Băsescu. Atunci şi-a cucerit credibilitatea Antena3, pe care şi acum unii îi dau credit şi nu au habar că a rămas un post de mercenari dispuşi să-şi bată joc de adevăr pentru un pumn de arginţi, care se pare că a început deja să scadă cum au observat unii analizând declaraţia de avere a deputatului PNL Zamfir au văzut că soţia Oana Stancu, una din cele mai abjecte trompete ale lui Voiculescu nu mai ia banii de pe vremuri.

Protestele celor care sunt exasperaţii de atitudinea guvernanţilor sunt întotdeauna îndreptăţite.

Cei care nu sunt îndreptăţiţi sunt cei care au obrăznicia şi tupeul să declare că aceste ultime manifestaţii sunt mineriade. Frizerul din  Turnu Măgurele care s-a plimbat prin America mai mult degeaba, căutând disperat legitimitatea pe care nu o are în România.  Parcă nu ar şti că preşedintele onorific al PSD este Ion Iliescu care este în prezent urmărit penal pentru mineriadele sângeroase de la începutul anilor 90.

Esenţa democraţiei este nesupunerea civilă când guvernanţii nu respectă pe cei guvernaţi. Şi de aceea trebuie să nu ezităm şi să protestăm oricând democraţia este în pericol!

Compasiune

Ieri seară am urmărit la Digi24 o dezbatere cu câţiva invitaţi ai lui Cosmin Prelipceanu de la mai multe partide parlamentare. Toată discuţia a fost acaparată de doamna Doina Pană, fost Ministru al Mediului devenită celebră prin apostrofarea făcut de Victor Ponta în timp ce era tars cu bărcuţa de acuciuc la inundaţie, Aceasta ştia mai bine decât toată lumea inclusiv preşedintele Iohannis că vom fi amendaţi de CEDO ca să justifice legile pe care vor să le promoveze prin OUG privind justiţia. Cu faţa ei de bunicuţă supărăcioasă madam Pană iar sta bine de servicu la nepoţi nu să aibă grijă de România. Invitatul de la ALDE deputatul Remus Borza, a fost extrem la obiect şi vocal privind chestiunile legate de buget punând-o cam în încucătură pe bunicuţa Doina, dar ca să -i intre în graţii acesteia hop şi Borza cu nişte opinii. El deplângea lipsa de compasiune a românilor privind regimul în care sunt trataţi deţinuţii.

Şi mi-a sărit ţandăra. Cei din penitenciare, închisori sunt acolo pentru că au comis fapte penale care i-a băgat acolo, nu de nevinovaţi.

Dacă ar trebui să aibă compasiune dl. Borza ar trebui să o rezerve la oamenii necăjiţi, la homeleşii care mişună prin Gara de Nord şi crează o atmosferă dramatică, la aurolaci, la toţi necăjiţi care nu prae au posibilităţi de subzistenţă.

Cred că domnul deputat Borza ar trebui să se preocupe de soarta nedreaptă a acestora, care nu sunt în puşcării, unde nu suferă de foame şi frig şi au unde să doarmă. Că n-or fi condiţii de hotel la puşcărie este clar, dar faţă de aceşti oameni pierduţi nu prea se face nimic. Ar trebui pornit programe de incluziune sociale care să-i scoată din condiţia de sărăcie extremă. Aici trebuie acnalizată compasiunea lui Borza şi a noastră! 

Identitate românească

Acestui subiect i-am găsit un foarte interesant eseu în Observator Cultural scris de Mircea Martin. Scriu şi eu cu prilejul unui important moment aniversar pe care-l sărbătorim (nu-l comemorăm, Iohannis dixit), adică Unirea Principatelor.

Văd că unii într-un avânt pseudo patriotic îl numesc acum unirea mică! (folosesc şi eu minusculele!).

O inadecvare mai mare şi neghioabă demult nu am mai constatat.

În primul rând că actul de la 24 Ianuarie 1859 este evenimentul fondator al Românie. Acest stat nu exista până în 1859, şi a început să fie folosit oficial 7 ni mai târziu prin constituţia domnitorului Carol I de la 1866. Noi ne consideram români ca popor, dar denumirea principatelor româneşti era Valahia şi Moldova. Cred că Ţara Românească este mai mult un concept patriotic inventat tot prin secolul XIX.

Deci cu ocazia Unirii Principatelor se puneau bazele ţării moderne unde trăiau românii.

Cineva mi-a trimis un articol precum că ruşii nu sunt slavi, ci ar avea strămoşi pe finicii finlandezi. Este una din aiurelile care se vehiculează nu ştiu din ce motive. Ruşii sunt slavi pentru că vorbesc o limbă slavă, limbă înţeleasă în fondul principal de cuvinte te toţi slavii, ruşi, ukrainieni, belaruşi, polonezi, cehi, slovaci, sloveni, croaţi, sârbi, macedoneni şi bulgari.

Noi românii vorbim o limbă latină moştenită de la dacii romanizaţi, dar cu influenţe slave serioase, determinate şi de faptul că aristocraţia pe acest meleaguri a fost de origine slavă, din sud, bulgară cât timp am stat sub stăpânirea acestui ţarat până prin secolul X-XI.

În acest neam s-au amestecat şi popoarele turcice,cumano pecenegii, ca apoi prin migraţii motivate de invazia otomană să ne amestecăm cu popoare din Balcani, bulgari, sârbi, greci, albanezi.

Trezirea sentimentului naţional şi manifestare identităţii româneşti. în primul rând ca limbă se petrece sub influenţa o a două fenomene în conjuncţie care se petrec în Transilvania secolul al XVIII-lea: Unirea bisericii românilor cu Roma şi Iluminismul european. Aceste fenomen generează trezirea sentimentului naţional şi a identităţii române prin limbă şi mai ales prin alfabet.

Contrar tezelor lui Boia, eu cred că prevestirea acestei identităţi o face pentru prima oară renascentistul voievod al Valahiei, Mihai Viteazul, prin cucerirea celor trei principate majoritari româneşti pe principiul credinţei comune ortodoxe, pentru că el pune bazele primei mitropolii ortodoxe în Ardeal.

Este de asemenea, adevărat că mitul fondator al Romei ca origine a poporului trăitor pe aceste meleaguri l-au afirmat şi cronicarii moldoveni, Dimitrie Cantemir şi Miron Costin, sau stolnicul Constantin Cantacuzino la nivel de secol XVII, dar ortografia textelor este cea chirilică!

Ortografia latină a limbii române apare în câteva texte, unul la 1570 sub influenţă polonă şi altul la 1609 într-o carte de rugăciuni apărută sub influenţa Reformei lui Luther şi a celorlalţi corifei. De fapt se pare că primele texte tipărite în limba română sunt tot determinate de această influenţă a Reformei răspândită între maghiarii şi saşii transilvani, diaconul Coresi prezumându-se a aparţine acestui cult.

Dar prilejul declanşator al identităţii românilor este Şcoala Ardeleană care promovează latinitatea limbii (toţi cei din  acest curent vizitaseră Roma şi Vaticanul şi au găsit acolo argumentele latinităţii românilor) şi de aceea reformează scrierea limbii de la cea cu caractere chirilice la cea cu caractere latine.

Trebuie să recunoaştem că azi nu mai putem citi literatură română veche dacă nu am studiat o limbă slavă. Suntem în ipostaza fericită de a nu ne fi pierdut limba, boierii principatelor se românizează cu timpul ca în secolul al XVI-lea să folosească limba română cum ne certifică Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung. Acest fenomen s-a petrecut şi în Anglia cucerită de normanzii care au vorbit până în secolul al XV-lea limba franceză. Mărturie stă deviza monarhie britanice "Dieu et Mon Droit" zisă de Richard Coeur de Lion, care vorbea doar franceza. De abia în secolul al XV-lea monarhia devine neaoş engleză prin shakespearianul  Richard la III-lea. Şi că vorbim de normanzi ei confirmă faptul că într-un termen scurt s-au franţuzit din vikingi în maximum două secole, aşa să nu ne miră că dacii au adoptat latina, limbă superioară şi unificatoare. Vorbind de limbă se poate constata că unii au avut două limbi literare, precum slovacii maghiara şi slovaca, sau slovenii germana şi slovena. la curtea regilor danezi limba până în secolul XIX era germana, la polonezi, franceza, inclusiv aristocraţia română o folosea în vremea lui Carol I, probabil ca să uşureze munca Regelui. Este şi cazul trist al irlandezilor care îşi pierd limba şi o adoptă pe cea engleză, dând unii din cei mai mari scriitori în această limbă, dacă amintim doar de Joyce.

Noi români am beneficiat de o clasă politică care a ştiut să profite de toate oportunităţile pe care le-au oferit geopolitica mijlocului secolul XIX şi începutul secolului XX. De la 1859 după Unirea Principatelor până în 1918 România a crescut în teritoriu reunind pe toţi românii de la Nistru pân' la Tisa, cum spunea Eminescu.

România de azi are doi duşmani naturali Ungaria şi Rusia. Ungaria are nostalgia Transilvaniei pe care a stăpânit-o timp de 1000 de ani şi Rusia care nu mai are graniţe cu România dar exercită influenţe diversioniste prin intermediul unor pitici politici, precum Dodon În Republica Moldova.

Atitudinea românului, a intelectualului român faţă de identitatea sa a trecut prin mai multe faze, cea militantă până în 1918, cea extremistă, interbelică a legionarilor care au reuşit să atragă şi foarte importanţi intelectuali români şi cea postbelică cu mai multe faze. Prima sub talpa cizmei bolşevice, de negare a acestei identităţi, apoi cea de ataşare de această identitate a comunismului românesc devenit naţional comunism, caricatural cu derapaje care amintesc în mod ruşinos de legionarismul interbelic.

Aceste manifestări au sensibilizat intelectualii publici influenţi care după 22 Decembrie 1989, au privind mefient manifestarea plenara a identităţii româneşti din amintirea penibilă a naţional comunismului. Aşa s-a creat o breşă ocupată de unii din corifeii naţional comunismului, cu exemplul cel mai frapant al partidului România Mare al lui Vadim Tudor, care a confiscat românismul şi l-a situat în aceeaşi paradigmă xenofobă.

Este probabil eroarea pe care o amendează azi Mircea Martin în articolul său care văd că deja a iscat controverse. Sunt unii care în continuare accentuează ruşinea de a fi român prin comportamentul unor din compatrioţi (o minoritate!) în Occidentul în care poţi călătorii slavă Domnului fără restricţii.

Cred că putem fi mândri când vedem automobilul Daci peste tot în Europa, chiar dacă el este Renault, cum cehii sunt mândrii care este VW! Ba Dacia se produce acum în Maroc ca să aibă jurnaliştii idioţi locali să se plângă.

Cum credeţi că m-am simţit când un profesor (chinezo-american!) de la Georgia Caltech că cei mai buni studenţi ai lui sunt românii?

Sau când aflu că o grămadă de tineri români lucrează pentru Microsoft, Google, sau Apple. Sunt mândru când văd cum câştigă o pâine românii în Italia, Spania sau mai nou în Marea Britanie, că acolo am două nepoate cu statut de middle class.

Eroarea pe care au comis-o acum intelectualii publici este că au abandonat românismul unor caricaturi precum Ghiţă, Ponta sau acel frustrat numit Diaconu şi PRU, un fel de PRM reşapat. Când Marian Munteanu, un martir al democratizării României post-decembriste a îndrăznit să iniţieze o mişcare românească conservatoare şi toţi i-au sărit în cap că are derapaje fascizante.

Văd acum că toţi sunt de acord inclusiv tehnocraţii, că s-a lăsat prea uşor proprietatea agrară să fie înstrăinată, măcar pământul să fie lucrat, nu să se obţină doar subvenţia UE pe teren.

Preşedintele Iohannis a propus să se lucreze la un proiect de ţară, cred că trebuie inclusă în acest proiect şi identitatea românească, care este o onoare şi nu o ruşine!

Să medităm un pic!

Prezent la toate protestele

Zilele aceste se împlinesc 5 ani de la declanşarea protestelor împotriva guvernului Bos, a lui Băsescu.

Iată că politicienii n-au înţeles nimic pentru că periodic guvernanţi scot oamenii în stradă.

La Piteşti azi 22 ianuarie 2017 după ora 5 s-au strâns în Piaţa Prefecturii să protesteze împotriva legii gratierii şi a modificărilor Codului Penal.

La Bucureşti a apărut un protestar inedit, preşedintele Iohannis

Cu prietenul Radu Vişinescu

Pantofii

Colegii mei de liceu tot scormonesc prin vechituri şi găsesc poze din vremea liceului. Mă bucur tare mult că apar şi eu prin ele.

Am remarcat că spre deosebire de majoritatea colegilor eu nu apar în uniformă. Nu-mi pot explica asta. Probabil că haina de elev albastru petrol, urât croită o detestam şi că, mai probabil pozele au fost făcute pe o vreme caldă, că eram în cămaşă, sau ceva asemănător.

Dar ce mi-au sărit în ochii au fost pantofii! Pantofii mei dintr-o poză sunt ca nişte labe de raţă, diformi, lasă că nici ai celorlalţi nu arată mai bine. Şi mi-am adus aminte că în vremurile alea nu prea se găseau încălţăminte şi nici haine de calitate. 

Îmi amintesc că, probabil, chiar prin prima  clasă de liceu, sau poate mai devreme, vecinul din curte care era cizmar la un Sovrom mi-a făcut primii mei pantofi de comandă din piele. Pantofii erau prost croiţi şi mă strângeau, eram şi în creştere.

Cred că în ultima clasă de liceu mi-am făcut şi o primă pereche de pantaloni crem de care eram foarte mândru şi care mi-a fost sfâşiaţi la lângă dungă de un câine şi  trebuit să-i dau la stopat. 

Primul costum de ...tergal (o tempora!) mi l-au cumpărat ai mei la absolvirea liceului. Cred că m-a ţinut şi pe vremea facultăţii.

Dar cea mai mare problemă rămânea încălţămintea. Mi-am cumpărat fericit în copilărie o primă pereche de tenişi chinezeşti. Oroare! Transpiram cumplit în ei şi s-au făcut rapid ferfeniţă.

Pantofii pe care mi permiteam erau din piele sintetică şi erau o nenorocire împreună cu ciorapii de plastic cu care mă încălţam. Purtaţi mai mult timp deveneau un element de tortură pentru picioare pentru că începeau să fiarbă şi să duhnească. Aveam o pereche din acest tip de pantofi cu catarame de care făcea mişto Cornel, amic din studenţie, erau adevărate instrumente de tortură medievală.

Şi hainele şi încălţămintea se găseau greu şi oferta era de foarte proastă calitate. 

În primul an de studenţie o rudă mi-a cumpărat o celebră cămaşă de plastic adusă de la Timişoara, de la sârbi. Arăta foarte bine, dar când am îmbrăcat-o odată să merg la teatru, am făcut baie de aburi cu ea. La fel şi un celebru fulgarin negru de plastic, luat toamna, era de acelaşi tip. Mă ploua pe dinafară, mă ploua şi pe dinăuntru! A fost util într-o sâmbătă când, urcat într-un accelerat spre Ploieşti m-am refugiat pe scara vagonului de frica supracontrolului. Mi-a ţinut de cald pe vremea aia de noiembrie când fericit am văzut luminile la Brazi. Eram uşurat că aproape ajunsesem acasă. Când m-am urcat în vagon ca să cobor la Ploieşti Vest, pe cealaltă scară ear unul care călătorise la fel ca mine!

Îmi amintesc că îmi doream să-mi fac o jachetă hippie din catifea raiată groasă şi mi-am cumpărat material de catifea maro de la Magazinul Bucureşti, din gura Lipscanilor. Croitorul mi-a făcut jacheta care nu a ieşit hippie, ci mai mult stil salopetă Mao, dar m-a ajutat să trec studenţia. Spre sfârşitul facultăţii mi-am comandat o pereche de pantaloni de stofă de lână de bună calitate şi i-am purtat mult timp până s-au făcut praf şi aştia.

Dar cea mai importantă descoperire a studenţiei au fost blugii!

Prima pereche a fost Wrangler luaţi de la nişte suedezi în 68 la Costineşti la mare am pe ei 100 de lei. Aveau o gaură chiar la buzunărelul de pepite, pe care l-am cusut cu grijă şi i-am purtat mândru vreun an. După aceea am cumpărat blugii unui coleg. Erau Levi's autentici, dar tot second hand! Şi am început să cos disperat la ei că se rupeau între picioare!

La însurătoare, în 1987 mi-am comandat un costum de stofă albastru petrol şi l-am abandonat rapid, l-au mâncat moliile şi a devenit prea strâmt, m-am îngroşat......!

Tot atunci mi-am comandat în Bucureşti şi pantofi de ginerică, vis a vis de Banca Naţională (Acum clădirea de pe Lipscani este închisă!). Dar cu pantofii n-am avut nici de data asta baftă, nu mi i-a nimerit şi mă strângeau.

De abia după 90 am început să găsesc pantofi şi haine mai acatări, cu toate că am apelat la început la Adidas chinezeşti care mi s-au rupt la toc când  flanam prin Viena!

Toţi pantofii de sport pe care îi am sunt cumpăraţi de afară, sunt de marcă şi ţin mult mai mult decât fake-urile chinezeşti.

În ieşirile în SUA mi-am luat de la Walmart vreo 5 perechi de blue jeans care mă ţin bine mersi şi azi, dar una de Levi's am primit-o cadou! 

Acum, dacă eşti atent pot să-ţi cumperi haine de calitate la preţuri modice şi de pe afară, dar şi de la noi, pentru că H&M şi C&A sunt în România. Zara mă enervează are doar materiale sintetice şi în plus hainele sunt teribil de scumpe. În Franţa am făcut shopping de la faimosul Tati, magazin pentru emigranţi şi turişti de mâna a doua ca mine!

Îmi rămâne însă melancolia după pantofii tip labă de raţă din liceu!

In memoriam Romulus Rusan

Luat cu alte treburi am tot întârziat să scriu despre Romulus Rusan. Acesta s-astins la începutul lunii decembrie a anului trecut.

Romulus Rusan este pentru mine unul dintre puţinii care au scris cărţi de reportaje despre Statele Unite ale Americii pe la începutul anilor 70.

Îmi stăruie în memorie prima carete despre SUA a lui Ioan Grigorescu, Cocteil Babilon, descriind New York-ul de la jumătatea anilor 60 şi povestea călătoriile cu autobuzul a lui Rusan numită America Ogarului Cenuşiu. Romulus Rusan a fost la un stagiu american alături de mult mai cunoscuta sa soţie, Ana Blandiana la Universitatea Iowa. Cu acest prilej au făcut o seri de călătorii prin Mid West folosind cursele de autobuz ale faimoasei firme  Greyhound, de unde şi titlul volumului.

Acea Americă mirifică descrisă de Rusan am putut-o şi eu vedea de abia în 1995 cu ocazia primului meu stagiu din SUA la Argonne National Laboratory , lângă Chicago.

Atunci am avut o săptămână de excursii prin Mid West la câteva universităţi dotate cu reactoare de cercetări, ajungând şi la Springfield, unde este înmormântat Lincoln, la Universitate Urbana Champaign Illinois şi la Columbus, Universitatea Missouri. Am trect într-un week end şi prin Hannibal, locul naşterii lui Mark Twain. Toată această excursie am făcut-o tot cu autobuzul, precum familia Ana Blandiana Romulus Rusan.

Greyhound este mijlocul de transport favorit al eroului meu preferat, Jack Reacher al scriitorului Lee Child, ajuns şi erou de filme.

În primul număr din 2017 al României Literare am citit câteva articole despre scriitor. S-a năsut în 1935, într-o familie  nepotrivită şi ajungând la maturitate o un moment nepotrivit la începutul anilor 50. 

A reuşit să devină inginer, după care a ales profesiunea de scriitor. A scris reportaje, povestiri, romane. 

Cel mai important lucru pe care Romulus Rusan l-a realizat alături de soţia sa Ana Blandiana este Memorialul de la Sighet dedicat victimelor terorii comuniste. Pentru acest lucru el rămâne în memoria românilor  ca un mare patriot şi om cu dragoste de ţară.

Acest proiect pornit în primii ani ai lui 1990 a întâmpinat evident o grămadă de piedici, dar au reuşit să-l ducă al bun sfârşit, devenind un loc de meditaţie şi rememorare şi singurul muzeu al terorii comuniste din România

Să nu uităm oameni ca el!

Precariat

Acest cuvânt extraordinar l-a inventat Klaus Schwab, fondatorul şi preşedintele executiv de la Davos în interviul dat revistei TIME.

Este de fapt derivat din cuvântul Proletariat şi semnifică  muncitorii nemulţumiţi şi nesiguri de jobul lor.

Sunt exact pe votanţii lui Trump ca să fim în stricta actualitate, din aşa numita Rust Belt, zona industrială din Nord Estul SUA, care a prosperat după cel De-al Doilea Război Mondial. După cum se vede Petre Roman era doar un epigon când se referea la grămada de fiare vechi care era industria românească.

Revoluţia digitală a început după anii 90 să elimine exact joburile în uzinele unde erau muncitori mulţi la bandă. Acum aceste activităţi sunt din ce în ce mai mult realizate de roboţii industriali. 

Aceste temeri văd că se manifestă şi în presa locală piteşteană. Ea priveşte numărul mai mic de automobile realizate la Dacia Mioveni comparativ cu uzinele similare din  Maroc. Cred că managerii de la Dacia şi de la Renault de fapt sunt puşi în faţa unor dileme, să robotizeze şi mai mult fabrica din Mioveni, cu consecinţa neplăcută pentru Precariatul argeşean care se va vedea lipsit de joburi? Sau să păstreze structura existentă a fabricii până când apar condiţiile critice pentru introducerii unei robotizări mai accentuate?

Eu cred că jurnaliştii argeşeni sunt isterici. Pe de o parte regretă dispariţia unor întreprinderi argeşene, învinuind capitalul multinaţional, pe de alte parte tremură de grija fabricii Dacia. 

Renault a creat o puternică reţea industrială care cuprinde nu doar uzina Dacia, dar şi Centrele de cercetări de la uzină, de pe platforma Titu, din Bucureşti. Acum marca Dacia este o marcă europeană şi investiţiile din România nu pot fi aruncate la gunoi, cum ar vrea Marine Le Pen de exemplu. 

În plus s-a dezvoltat o industrie legată de cea auto pe orizontală care este în criză de personal. 

De un personal cu specializări acoperite de noile şcoli profesionale, care trebuie să pregătească muncitori în stare să supravegheze şi întreţină roboţi sau alte activităţi complete legate de revoluţia digitală.

Sculerul matriţer şi Justiţia

Subiectul zilei prin media este acum vizita inopinată a preşedintelui Iohannis la şedinţa Guvernului României.

Această vizită încheiată cu succes a stârnit o furtună mediatică, cu multe comentarii otrăvite din parte unora precum Antena3.

N-aş fi comentat nimic dacă nu aş fi dat de postarea lui Victor Ponta de pa Facebook.

Acest viitor fost personaj politic dovedeşte pe lângă enorma aroganţă de şi tupeu de pigmeu politic şi un ignorant absolut în meseria pe care a studiată la Universitate şi a practicat-o la început de carieră. Victor Ponta este un habarnist la dreptului. Plin de resentiment el se ocupă de dreptul preşedintelui de a participa la şedinţa de guvern de miercuri din 18 ianuarie.

Am luat Constituţia României şi am studiat atribuţiile preşedintelui în această privinţă şi nu am găsit nicio îngrădire privind participarea preşedintelui la şedinţele de guvern. Ponta ar vrea să restrângă dreptul preşedintelui de participare la aceste şedinţe numai la cele privind dreptul acestuia de a decide în probleme privind politica externă sau apărarea ţării.

Dar cum sună articolul 87 din  Constituţia României:

ARTICOLUL 87
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

Acest articol nu restrânge în niciun fel participarea preşedintelui la la şedinţele Guvernului. De ce?

Pentru că problema la care a intervenit salutar preşedintele Iohannis prevedea în mod expre asigurarea ordinii publice.

Este cred o noutate ca Preşedintele României prin participarea sa la şedinţa de Guvern să blocheze o iniţiativă toxică şi ticăloase de introducere pe furiş a unei legi de graţiere şi a unei modificări a Codului Penal menit a proteja pe politicieni venali de efectele legii.

Autorul acestor iniţiative este Florin Iordache.

Biografia acestui individ ne spune că la început a fost sculer matriţer, meserie extrem de onorabilă şi preţioasă, pentru că este expertul care face maşinării şi scule să meargă când se strică sau nu mai vor să funcţioneze. După exercitarea acestei meserii Florin Iordache a studiat în continuare devenind inginer. Iată că la 40 de ani acest s-a apucat şi de Drept şi în 2002 a obţinut această diplomă la Universitatea din Craiova. Nu-i nimic de mirare Dreptul a devenit un miraj pentru mulţi ca un fel de iarba fiarelor care deschide uşi altfel imposibil de deschis. Mai aflăm că şi-a terminat şi un masterat la particulara Nicolae Titulescu şi mai ales că are un doctorat obţinut la..... Chişinău. Prietenul românilor de la Chişinău, Dodon poate ar face bine să se ocupe şi cu anularea doctoratului acestui şobolan al justiţiei. Pentru că Florin Iordache  şi-a făcut faima prin promovarea pe şest în Parlament a unor legi cu implicaţii grave în justiţie.

Ar fi fost de înţeles dacă Florin Iordache s-ar fi ocupat doar de condamnarea lui Liviu Dragnea în Dosarul Referendumului. Şi eu rămân la ideea că această condamnare are un miros pestilenţial de interese politice. Mizerabilul Băsescu, alt client pe termen lung, să sperăm, al justiţiei a facilitat această condamnare prin poziţia şi influenţa pe care a avut-o.

Dar sculerul matriţer transformat în jurist vrea să aranjeze maşinăria justiţiei pentru că Dragnea are un alt proces de data asta de abuz în service unde sunt serioase şanse să fie declarat vinovat. 

Nu pot decât să aprob măsurile luate de la începutul guvernării de către Cabinetul Sorin Grindeanu. Ele au scopul de a mării veniturile populaţiei, în primul rînd la pensionari, dar se prevăd şi facilităţi în domeniul micilor întreprinzători care pot stimula economia. 

Dar acest brusc interes pentru penali nu poate decât să deranjeze, pentru dacă ar fi privit soarta unor amărâţi intraţi în mecanismul neiertător al justiţiei, care să zicem au furat de foame şi sărăcie mi s-ar fi părut normal.

Nu! Interesul pentru intervenirea în treburile Justiţiei prin OUG care şi-ar fi avut un efect imediat exonerând pe unii şi pe alţii din sferă politică nu poate decât să revolte. Şi după cum am văzut deja au avut loc reacţii prin marşuri ale societăţii civile împotriva acestor iniţiative scelerate. Astfel de legiuiri nu mai pot fi introduse pe şest prin Guvern, ele vor trebui dezbătute în Parlament, la lumina zilei şi lumea nu este de loc entuziastă când se încearcă protejarea unor politicieni. 

Aşa că vizita preşedintelui Iohannis a fost în spiritul Constituţiei şi legilor României, pentru că Preşedintele este un mediator între puterile statului şi trebuie să intervină când au loc derapaje.

Nu m-ar fi deranjat comentariile, dar dezamăgirea mea a fost enormă când i-am văzut pe Mircea Dinescu şi Doru Buşcu comentând la TVR1 acest eveniment şi implicaţiile lui. Buşcu s-a dovedit mai demult un mare dobitoc pe post de analist politic, îi ştiu evaluările lui experte de doi bani calpi privind prestaţia candidatului Iohannis la alegerile prezidenţiale şi nu mă miră ranchiuna, dar mă dezamăgeşte Dinescu. Mai bine la bucătărie şi mai ales în poezie!

Viaţa şi destin de Vasili Grossman - o capodoperă a literaturii unversale

Mă aflu într-o perioadă de literatură de limbă rusă.  Am terminat eseul lui Lev Şestov - Ce este bolşevismul înainte de această carte. Acest filosof şi autor rus refugiat în Franţa a scris în 1920 acest eseu de circa 50 de pagini despre esenţa criminală a comunismului bolşevic. Şestov face o activitate de pionierat scriind despre noul regim care era pe cale de consolidare în Rusia la începutul anilor 20.

Alţii autori atât din Rusia cât şi din afara ei s-au trezit mult mai târziu ca să li se reveleze ce înseamnă de fapt bolşevismul.

Copilăria mea a fost marcată de lectura a numeroase cărţi scrise de autori sovietici. Îmi amintesc acum versurile unui cântec din epocă, sfârşitul anilor 50 ce spunea: Kaverin şi Gaidar/mi-au dăruit tăria de vajnic marinar. Măcar Timur şi băieţii lui a lui Gaidar era o carte de război, altele erau mincinoase sau de-a dreptul ticăloase precum Bătălie în marş de Galina Nikolaeva. Treptat acest tip de literatură mi s-a părut greţoasă!

Aş categorisi lecturile mele din limba rusă în trei tipuri:

a.      cărţi ruseşti, nu numai literatura clasică rusă, Tolstoi, Dostoievski, dar şi cărţile lui Bulgakov, precum Maestrul şi Margareta şi Doctor Jivago a lui Boris Pasternak. Aşa a fost destinul, Pasternak a fost încununat cu Premiul Nobel, dacă ar fi supravieţuit poate şi Bulgakov ar fi bine meritat acest premiu.

b.     cărţi sovietice, din cele amintite mai devreme, unele autentice de război, precum Şoseaua Volokolamskului despre asediul Moscovei în 194, majoritatea propagandistice şi false.

c.      c. cărţi anti-sovietice unde excelează Alexandr  Soljeniţin. Am citit cartea extraordinară Primul Cerc, dar şi Pavilionul Canceroşilor, dar şi capodopera Arhipelagul Gulag.

Din primele pagini ale monumentalei cărţi al lui Vasili Grossman am crezut că am început să citesc un roman sovietic. Treptat însă am avut o revelaţie, această carte era despre omul obişnuit sovietic sub povara dictaturii staliniste, expresia cea mai sinistră a bolşevismului.

Romanul Viaţă şi destin este o frescă a lumii sovietice centrată pe Asediul Stalingradului. Personajele romanului sunt legate de această mare încleştare militară care a dat semnalul prăbuşirii puterii hitleriste.

Această carte dacă ar fi apărut în timpul vieţii scriitorului ar fi fost cu siguranţă încununată cu un Premiu Nobel. Pentru că acest roman este pe undeva mult mai critică şi revelatoare privind esenţa stalinismului. Destinul scriitorului a fost crud. Cartea a fost terminată în 1960, probabil chiar înaintea cărţilor lui Soljeniţin. Ideologul  Suslov după ce a citit-o a declarat că această carte nu va apărea decât după 200-300 de ani. Romanul a fost publicat de abia în 1980 în Elveţia, cu sprijinul lui Saharov care a reuşit să scoată manuscrisul în afară. Grossman a decedat în 1964 aşa că nu a putut să se bucure de apariţia ei.

Revenind la roman, personajul central este familia fizicianului Ştrum. Acesta ar fi după unii chiar scriitorul, alţii că l-ar întruchipa pe fizicianul Lev Landau, laureat şi el al Premiului Nobel.

Problemele principale ale romanului sunt relaţia oamenilor sovietici cu dictatura bolşevic stalinistă. 

Oamenii sunt striviţi fără milă de mecanismul represiunii enkavediste a lui Beria fără să înţeleagă de ce. 

Culmea că acela care cade victimă, la fel ca unul din personajele lui Soljeniţin din Primul Cerc este un stâlp al regimului, comisarul Krîmov. Krîmov este un vechi bolşevic, căsătorit şi divorţat de Evghenia, sora Liudmilei, soţia fizicianului Viktor Ştrum. Krîmov fusese la Stalingrad, în linia I, într-o casă unde se făcea rezistenţa înaintată împotriva ofensivei hitleriste. El face un raport negativ lui Grekov, conducătorul rezistenţei. Este rănit şi retras din linia I şi după aceea este arestat inexplicabil. Într-un fel pare pedeapsa lui Dumnezeu. La fel de pregnant este alt comisar Ghetmanov, al corpului de blindate condus de Novikov , iubitul Evgheniei. Aceleaşi trăsături, ipocrizia şi abjecţia acestor indivizi. Dacă Grossman a urît cu putere pe cineva aceştia sunt aceşti politruci, paraziţi ai conducerii militare a unităţilor sovietice. O altă problemă la care autorul este extrem de sensibil este antisemitismul latent al lui Stalin, manifestat din timpul războiului, pe care Grossman îl explică prin victoria de la Stalingrad care consolidează naţionalismul rus.

Apar şi lagărele de concentrare naziste unde mama fizicianului Ştrum, originar din Ukraina este trimisă pentru exterminare prin gazare.

Cea mai clară manifestarea antisemitismului este felul în care este tratat Ştrum. Acesta are revelaţia unor descoperiri teoretice revoluţionare scrise într-un articol unanim apreciat, care iniţial sunt apreciate superlativ. După aceea impostorii cu responsabilităţi în ştiinţă îl desfiinţează acuzându-l, evident, de cosmopolitism şi de ştiinţă talmudică (sic!). Este dat afară din Institutul unde lucrează. Ştrum este iniţial tentat să-şi pună cenuşă în cap, nu participă la şedinţa în care este dat afară şi începe să se simtă din ce în ce mai liber. Dar într-o seară primeşte un telefon care-i schimbă destinul. Este Stalin! Beria se pare că-l informase despre lucrarea sa şi prin spionaj aflaseră de cercetările privind bomba atomică de care lucrările lui Ştrum erau legate. Toţi impostori ipocriţi şi ticăloşii îi ciugulesc din palmă, dar îl obligă să semneze o scrisoare ticăloasă împotriva unor medici, care erau sprijiniţi din  Marea Britanie şi SUA.  Asta este ! Oamenii sunt sub vremuri. 

Apar şi lagărele Gulagului unde apar nişte personaje demn de tot râsul, pentru că îşi exprima credinţa comunistă şi în Stalin.

Dar marea parte a romanului priveşte rezistenţa eroică de la Stalingrad şi după acea spargerea frontului şi încercuirea armatei lui von Paulus în care corpul de blindate al lui Novikov are un rol hotărâtor. Ticălosul comisar Ghetmanov şi şeful de stat major generalul maior Neubednov, o nulitate fost cekist implicat în epurările din 1937 complotează împotriva comandantului Novikov făcându-i rapoarte politice negative care par a avea repercusiuni nu tocmai pozitive după ce corpul de blindate este retras pentru refacere.

Este februarie 1943 şi Paulus capitulează cu o armată de umbre, în zdrenţe, aceştia erau aroganţii militari nazişti care primiseră ordinul să ocupe oraşul cu numele dictatorului Stalin şi care s-a transformat în cea mai mare înfrângere a armatelor naziste  care a întors soarta războiului ducând la înfrângerea lui Hitler. Apar  pe acolo şi armatele române prin care tancurile lui Novicov trec ca prin brânză şi prizonierii români cu căciulile de oaie care stârnesc invidia pe gerul straşnic din acea iarnă.

Finalul romanului se petrece la Stalingradul eliberat unde Alexandra Vladimirovna, mama Liudmilei Ştrum şi a Evgheniei, iubita lui Novikov dar şi a fiicei care a murit lăsând pe nepoata Vera cu copil abia născut şi tatăl el, Spiridonov, fost director la o uzină stalingrădeană este trimis în Urali.

Autorul ne lasă nelămuriţi cu soarta altor personaje, lucru care mi-a creat frustrări pentru că am trăit cu pasiune destinul lor. 

Obsesiv apar în roman foametea din Ukraina terminată cu milioane de morţi dintre ţăranii cărora le sunt confiscate grânele, colectivizarea forţată şi epurările din 1937. De toate astea sunt legate deciziile sinistre ale lui Stalin.

O pagină extraordinară este aceea când soldaţii germani primesc brăduţi de Crăciun dintr-un avion aterizat în încercuire. Soldaţii ameţiţi de mirosul de cetină, înfometaţi şi în zdrenţe încep să cânte tradiţionalul: O Tannenbaum!

Romanul lui Grossman este negreşit este un Război şi Pace al secolului 20. Este foarte bine tradus de Laurenţiu Checicheş şi se citeşte cu sufletul la gură.

Dragnea şi Marine Le Pen pericole pentru România

În ultimul timp două pericole majore s-au conturat pentru România unul este intern latul extern.

Liviu Dragnea după succesul la un nivel nesperat al PSD în alegerile parlamentare parcă şi-a pierdut minţile.

Desemnarea în primă instanţă, fără a consulta partidul, a doamnei Sevil Shhaideh punea România într-o situaţie extrem de delicată din punct de vedere geopolitic, despre ce implica această desemnare nu mai insist. Că preşedintele a avut o reacţie de bun simţ, avizat probabil şi de serviciile de securitate şi probabil şi de Ministerul de Externe şi a respins această desemnare. Numirea lui Grindeanu ca prim ministru, silit probabil şi de camarazii de partid a readus România la normalitate.

Dar iată că domnul Dragnea a recidivat, a aruncat pe piaţă existenţa unei găuri de 11 miliarde în buget. Asta ca să se războiască în continuare cu Dacian Cioloş şi în subtext cu preşedintele Iohannis. Această declaraţie a fost aruncată în ridicol de Ministrul de Finanţe Viorel Ştefan care a afirmat că nu este o gaură, ci o neîndeplinire a încasărilor bugetare estimate pe 2016. 

N-ar fi nimic dacă declaraţia menită să îngrozească pe români şi să îi asigure pe votanţii PSD că n-au greşit s-a transformat într-o neghiobie fără margini. Pentru că bancherii internaţionali au receptat această ştire într-o notă similară cu furtul miliardului de dolari din Republica Moldova. Aşa că această declaraţie inconştientă poate mări dobânzile la care se împrumută România. Şi diferenţa o va plăti domnul Dragnea?

Totul a pornit de la prognoza eronată din 2016 a guvernului Cioloş de obţinerea de vărsăminte la buget în valoare de 235 miliarde de lei şi de fapt s-au obţinut doar 221 miliarde de lei. Această sumă are explicaţia în neobţinerea de fonduri europene care să ajungă la valoare prognozată, dar şi de incapacitatea ANAF de a colecta taxele datorate de diverse întreprinderi şi afaceri. Este şi asta o poveste veche în fiscalitatea românească. Aşa că domnul Dragnea s-a trezit că proiecţiile bugetare pe 2017 pe care le avea nu vor putea fi îndeplinite cu gradul de încasare bugetare real al României. Asta afectează clar promisiunile sale de majorări de pensii, salarii, etc. Pentru că în acelaşi timp baza de acumulare bugetară se restrânge prin scăderea TVA, a supra-accizei de carburanţi, sau a taxei pe stâlp. Eu opinez că scăderea TVA care pare a fi binevenită este de fapt o eroare, preţurile produselor nu au scăzut şi diferenţa a intrat în buzunarul comercianţilor. După mine TVA este cea mai eficace metodă de colectare a veniturilor la buget, pentru că, în mod normal nu poţi decela TVA în preţ, iar ca să vândă,  comerciantul trebuie să scadă din profit, neputând influenţa cota TVA.

Dacă domnul Dragnea este cum este, iată că se profilează şi un mare pericol extern de unde nu te aşteptai, din Franţa! Doamna Marine Le Pen, îmbătată de succesul lui Donald Trump vrea şi ea să implementeze modelul acestuia de readucere a unor industrii înapoi în Franţa. Şi în acest scop citează pe Renault şi Peugeot care ar trebui obligate să închidă fabricile din afara Franţei şi să le readucă pe pământ francez. Este adevărat că a exemplificat cu Maroc, Slovenia şi nu România, probabil  că aici este sub sigla autohtonă Dacia. Să ne gândim la faptul că această doamnă ar ajunge preşedinte al Franţei şi ar ordona Renault să revină total în Franţa? 

Păi atunci în economia românească s-ar produce o catastrofă. Preluarea Dacia de către Renault a fost cel mai mare succes industrial românesc şi a antrenat dezvoltarea unor industrii conexe pe orizontală care angajează sute de mii de români. Dacă s-ar întâmpla acest lucru aceste industrii vor avea soarta uzinei ARO din Câmpulung, adică vor dispărea!

Pe linie externă în continuare avem revelaţii de ultimă oră ale serviciilor secrete americane, prin intermediul şi a celor britanice privindu-l pe preşedintele ales al SUA Donald Trump. Serviciile secrete ruseşti deţin înregistrări cu orgii sexuale ale lui Donald Trump când a ajuns la Moscova şi alte materiale compromiţătoare cu potenţial de şantaj. Deja democraţii se gândesc să-l suspende prin impeachment. 

Revenind la chestiuni interne, primarul Capitalei doamna Firea apelează la ce se pricepe mai bine, la exerciţii de imagine, în loc să cureţe Bucureştiul de zăpadă şi să asigure un transport în comun normal. Iarna nu face exerciţii de admiraţie pentru diverşi politicieni, ninge, iar cetăţenii vor drumuri libere la acces, transport în comun decent şi nu vorbe! 

Predicţiile doamnei Vanderpump

Nu aş fi comentat eseul din TIME al lui Joel Stein dacă nu ar fi conţinut nişte kestii.....

Personajul eseistului este stimabila doamnă Vanderpump, patroană de restaurant care are nişte observaţii general valabile:

"Oamenii nu sunt de neînlocuit şi ei trebuie să priceapă asta!"

şi

"Nu eşti suficient de important ca să urăşti"

Dar cea mai tare spusă a doamnei Vanderpump este că a câştigat o grămadă de bani pariind pe victoria lui Trump în alegerile prezidenţiale pe baza spuselor clienţilor săi beţi!!!!!!!!

Mişto, nu-i aşa!

Dar cea mai tare kestie este că am căutat-o pe internet pe doamna Lisa Vanderpump şi ea există bine mersi, este la bază englezoaică şi..... scriitoare!

Jurnalismul de canal

Cam asta este jurnalismul de ştiri şi investigaţii prin posturile de televiziune sau prin ziare.

Aflăm că bietul Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale din cauză unor conspiraţii oculte din diaspora. Păi normal! Dacă şi-a bătut joc de votanţii români din Europa care nu puteau vota, aceştia i-au mobilizat pe cei din interior, rude, fraţi surori şi l-au trimis la lada de gunoi pe Victor Ponta.

Ciutacu, autorul imbecilităţilor de mei sus are impresia că românii sunt toţi ăia care se uită prostiţi al televiziunea unde-i mercenar.

Renumitul maiestru al vorbelor de clacă şi producător de găini care fac pui vii,  Ion Cristoiu analizează  prestaţia lui Iohannis folosind cele mai imbecile prezumţii, i-a găsit preşedintelui şi o poreclă probabil care-l încântă doar pe Liviu Dragnea.

Mai nou văd că Dragnea şi ai lui dubioşi şi-au găsit diverşi suporteri externi români sau străini pe afară. Se pare că vorba lui Vespasian, împăratul care a inventat căcăstoarea publică care spunea că banii n-au miros se aplică din plin la aceşti năimiţi de ocazie. De fapt şi Băsescu găsea tot felul de suporteri de acest gen prin 2012, deci modelul nu este nou şi sunt încă destui răspândaci ai poveştilor lui Băsescu. Chiar dacă acesta este tot mai aproape de haznaua oprobiului public.

Politicieni şi jurnalişti folosesc din plin post-adevăruri, manipulări grosolane cu care prostesc doar pe cei care vor să fie prostiţi.

Atenţie poporul român nu-i alcătuit doar din orbeţi dispuşi să creadă prostiile cu care România tv, A3, B1tv îşi servesc clienţii fideli.

După cum s-a mai văzut, majoritatea nu se lasă prostită!

Marile dezamăgiri

La mijlocul anilor 90, mai exact la sfârşitul lui 1996 s-a schimbat regimul politic. După 6 ani  de Iliescu, FSN, FDSN, PDSR, aceeaşi Mărie cu altă pălărie au câştigat alegerile, în fine coaliţia CDR împreună cu PD şi cu preşedinte Emil Constantinescu. De alegerea lui şi-au legat mulţi oameni speranţele, mai precis partea care credea în democraţia liberală. În 2000 Emil Constantinescu pusese România ferm în direcţia Occidentului, prin premizele creat pentru aderarea la NATO şi UE. Unii dintre intelectualii noştri nu mai au memorie, reţin doar expresii manipulatoare.

Dar nu despre Emil Constantinescu vreau să vorbesc, în regimul lui s-au afirmat trei personaje politice care astăzi, din păcate infectează viaţa publică.

Primul ar fi medicul care nu a practicat niciodată medicina, Mugur Ciuvică. Pe calea Alianţei Civice acest personaj a ajuns într-o importantă funcţie publică, ajungând şeful de cabinet al preşedintelui Constantinescu. După plecarea lui Emil Constantinescu din funcţie acest individ s-a mai remarcat pe la începutul anilor 2000 când era să fie arestat de guvernul Năstase pentru publicarea unor documente care revelau nivelul de corupţie al acestui guvern în frunte cu şeful său. Timpul a trecut şi Mugur Civică ce şi-a inventat şi un fel de ONG, Grupul de Investigaţii Politice şi a devenit un obişnuit al postului Antena3. De fapt aici el şi-a revelat de fapt condiţia de pişcotar. Un tip care n-a făcut nimic în viaţă, în afara de activitate civică zice-se şi găsit locul potrivit! Lansat pe reacţia publică împotriva derapajelor fascizante ale lui Băsescu a eşuat ca manipulator şef şi propagandist mercenar al acestui post de televiziune toxic!

În guvernul Victor Ciorbea în postul de Ministru al Reformei a fost numit Ilie Şerbănescu. Acesta era jurnalist la săptămânalul Lumea în vremea comunismului şi avea articole apreciate.

Ei bine, Ilie Şerbănescu, vector al reformei economice de tip liberal în vremurile acelea de tranziţie a ajuns azi cel mai retrograd comentator al economiei româneşti cu idei de tip autarhic, ceauşist comuniste. Obsesia lui sunt marile companii transnaţionale care au sugrumat economia românească. Paradoxul este că marele avânt de azi al economiei româneşti sunt aceste companii, cu exemplul cel mai pregnant al marelui succes industria la întreprinderii Dacia, cumpărată de Renault.

De fapt acest economist este modelul rebuturilor de la cotidianul Argeşul pe care îl cumpăr pentru utilitatea informaţiilor locale. Ei deplâng cu orice ocazie că nu mai este ROLAST, un mare poluator din nordul oraşului, ale cărui duhori le suportam când mergeam în anii 80 să jucăm tenis. Aceleaşi regrete şi pentru Fabrica de Bere, sau cea de Pâine. Mai nimic despre Arpechim, sunt probabil interese? 

În schimb epigonii lui Şerbănescu nu suflă o vorbă despre fenomenul Dacia care a antrenat dezvoltarea în Piteşti şi în împrejurimi a unei înfloritoare întreprinderi  legate de industria auto care angajează majoritatea argeşenilor. Adevărul că cu câteva excepţii aceste întreprinderi sunt cu capital străin, dar asta nu interesează! Important să combaţi hidra capitalistă, asta face fostul ministru la Reformei!!!???

În sfârşit a venit şi vremea să discutăm despre Victor Ciorbea. Fostul procuror s-a afirmat ca lider sindical, iar în 1996 a fost miraculosul salvator al PNŢCD fiind numit prim ministru. A fost guvernul care a declanşat reforma acum mult blamată de Ilie Şerbănescu cu mari riscuri electorale pentru partidul care l-a promovat adică PNŢCD care şi-a semnat şi decesul la sfârşitul lui 2000. Guvernul Ciorbea a fost torpilat chiar de Traian Băsescu, viitorul preşedinte al României pentru 10 ani. Victor Ciorbea s-a apropiat ulterior de PNL care l-a promovat parlamentar. A părăsit acest post în favoare unui post public mult mai avantajos pentru indivizi amatori de făcut nimic, acela de Avocat al Poporului. Acum după victoria categorică a PSD, Victor Ciorbea dă dovadă de un cinism şi o nesimţire epocală, a atacat imediat la CCR legea care nu-i permite condamnatului penal Dragnea să devină ministru sau prim ministru. 

Curat murdar coane Ciorbea!

Câtă neruşinare şi câtă nesimţire la oameni de la care se aştepta să fie modele de angajare pe cale reformelor democratice ale României.

Avem un dobitoc, îl cheamă Igor Dodon

Igor Dodon

Acest individ care ocupă actualmente postul de preşedinte al Basarabiei, bucată furată din Moldova de cleptomanul Imperiu Ţarist în 1812 şi ulterior bolşevica URSS care au dus cu ruşii lorcu tot un proces de deznaţionalizare reuşit, dacă acest Dodon este în acest post şi nu ştie că vorbeşte româneşte! 

Idiotul ăsta nu ştie că limba română are dialecte, doar cele din Balcani, megleni, aromâni, istro-români, dar în niciun caz dialect al moldovenilor, acesta a fost un principat medieval românesc din care Sultanul a dăruit bucata dintre Prut şi Nistru lui Alexandru I în 1812.

Oricât de tâmpit ar fi Igor Dodon, România ar trebui să-l sponsorizeze cu o excursie în Austria. Austriecii se declară cetăţeni austrieci de naţionalitate germană! Fiindcă limba care o vorbesc este limba germană! Şi slavă Domnului germana are o grămadă de dialecte, vorbite prin Germania, Austria Elveţia şi Luxemburg, plus pe unde au fost comunităţi germane, cum era în România, în Transilvania unde se vorbea dialectul săsesc!

Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova a stabilit, limba nativilor dintre Prut şi Nistru este limba română, doar acest pitic ideologic rusificat crede că vorbeşte moldoveneşte!