Viaţa şi destin de Vasili Grossman - o capodoperă a literaturii unversale

Mă aflu într-o perioadă de literatură de limbă rusă.  Am terminat eseul lui Lev Şestov - Ce este bolşevismul înainte de această carte. Acest filosof şi autor rus refugiat în Franţa a scris în 1920 acest eseu de circa 50 de pagini despre esenţa criminală a comunismului bolşevic. Şestov face o activitate de pionierat scriind despre noul regim care era pe cale de consolidare în Rusia la începutul anilor 20.

Alţii autori atât din Rusia cât şi din afara ei s-au trezit mult mai târziu ca să li se reveleze ce înseamnă de fapt bolşevismul.

Copilăria mea a fost marcată de lectura a numeroase cărţi scrise de autori sovietici. Îmi amintesc acum versurile unui cântec din epocă, sfârşitul anilor 50 ce spunea: Kaverin şi Gaidar/mi-au dăruit tăria de vajnic marinar. Măcar Timur şi băieţii lui a lui Gaidar era o carte de război, altele erau mincinoase sau de-a dreptul ticăloase precum Bătălie în marş de Galina Nikolaeva. Treptat acest tip de literatură mi s-a părut greţoasă!

Aş categorisi lecturile mele din limba rusă în trei tipuri:

a.      cărţi ruseşti, nu numai literatura clasică rusă, Tolstoi, Dostoievski, dar şi cărţile lui Bulgakov, precum Maestrul şi Margareta şi Doctor Jivago a lui Boris Pasternak. Aşa a fost destinul, Pasternak a fost încununat cu Premiul Nobel, dacă ar fi supravieţuit poate şi Bulgakov ar fi bine meritat acest premiu.

b.     cărţi sovietice, din cele amintite mai devreme, unele autentice de război, precum Şoseaua Volokolamskului despre asediul Moscovei în 194, majoritatea propagandistice şi false.

c.      c. cărţi anti-sovietice unde excelează Alexandr  Soljeniţin. Am citit cartea extraordinară Primul Cerc, dar şi Pavilionul Canceroşilor, dar şi capodopera Arhipelagul Gulag.

Din primele pagini ale monumentalei cărţi al lui Vasili Grossman am crezut că am început să citesc un roman sovietic. Treptat însă am avut o revelaţie, această carte era despre omul obişnuit sovietic sub povara dictaturii staliniste, expresia cea mai sinistră a bolşevismului.

Romanul Viaţă şi destin este o frescă a lumii sovietice centrată pe Asediul Stalingradului. Personajele romanului sunt legate de această mare încleştare militară care a dat semnalul prăbuşirii puterii hitleriste.

Această carte dacă ar fi apărut în timpul vieţii scriitorului ar fi fost cu siguranţă încununată cu un Premiu Nobel. Pentru că acest roman este pe undeva mult mai critică şi revelatoare privind esenţa stalinismului. Destinul scriitorului a fost crud. Cartea a fost terminată în 1960, probabil chiar înaintea cărţilor lui Soljeniţin. Ideologul  Suslov după ce a citit-o a declarat că această carte nu va apărea decât după 200-300 de ani. Romanul a fost publicat de abia în 1980 în Elveţia, cu sprijinul lui Saharov care a reuşit să scoată manuscrisul în afară. Grossman a decedat în 1964 aşa că nu a putut să se bucure de apariţia ei.

Revenind la roman, personajul central este familia fizicianului Ştrum. Acesta ar fi după unii chiar scriitorul, alţii că l-ar întruchipa pe fizicianul Lev Landau, laureat şi el al Premiului Nobel.

Problemele principale ale romanului sunt relaţia oamenilor sovietici cu dictatura bolşevic stalinistă. 

Oamenii sunt striviţi fără milă de mecanismul represiunii enkavediste a lui Beria fără să înţeleagă de ce. 

Culmea că acela care cade victimă, la fel ca unul din personajele lui Soljeniţin din Primul Cerc este un stâlp al regimului, comisarul Krîmov. Krîmov este un vechi bolşevic, căsătorit şi divorţat de Evghenia, sora Liudmilei, soţia fizicianului Viktor Ştrum. Krîmov fusese la Stalingrad, în linia I, într-o casă unde se făcea rezistenţa înaintată împotriva ofensivei hitleriste. El face un raport negativ lui Grekov, conducătorul rezistenţei. Este rănit şi retras din linia I şi după aceea este arestat inexplicabil. Într-un fel pare pedeapsa lui Dumnezeu. La fel de pregnant este alt comisar Ghetmanov, al corpului de blindate condus de Novikov , iubitul Evgheniei. Aceleaşi trăsături, ipocrizia şi abjecţia acestor indivizi. Dacă Grossman a urît cu putere pe cineva aceştia sunt aceşti politruci, paraziţi ai conducerii militare a unităţilor sovietice. O altă problemă la care autorul este extrem de sensibil este antisemitismul latent al lui Stalin, manifestat din timpul războiului, pe care Grossman îl explică prin victoria de la Stalingrad care consolidează naţionalismul rus.

Apar şi lagărele de concentrare naziste unde mama fizicianului Ştrum, originar din Ukraina este trimisă pentru exterminare prin gazare.

Cea mai clară manifestarea antisemitismului este felul în care este tratat Ştrum. Acesta are revelaţia unor descoperiri teoretice revoluţionare scrise într-un articol unanim apreciat, care iniţial sunt apreciate superlativ. După aceea impostorii cu responsabilităţi în ştiinţă îl desfiinţează acuzându-l, evident, de cosmopolitism şi de ştiinţă talmudică (sic!). Este dat afară din Institutul unde lucrează. Ştrum este iniţial tentat să-şi pună cenuşă în cap, nu participă la şedinţa în care este dat afară şi începe să se simtă din ce în ce mai liber. Dar într-o seară primeşte un telefon care-i schimbă destinul. Este Stalin! Beria se pare că-l informase despre lucrarea sa şi prin spionaj aflaseră de cercetările privind bomba atomică de care lucrările lui Ştrum erau legate. Toţi impostori ipocriţi şi ticăloşii îi ciugulesc din palmă, dar îl obligă să semneze o scrisoare ticăloasă împotriva unor medici, care erau sprijiniţi din  Marea Britanie şi SUA.  Asta este ! Oamenii sunt sub vremuri. 

Apar şi lagărele Gulagului unde apar nişte personaje demn de tot râsul, pentru că îşi exprima credinţa comunistă şi în Stalin.

Dar marea parte a romanului priveşte rezistenţa eroică de la Stalingrad şi după acea spargerea frontului şi încercuirea armatei lui von Paulus în care corpul de blindate al lui Novikov are un rol hotărâtor. Ticălosul comisar Ghetmanov şi şeful de stat major generalul maior Neubednov, o nulitate fost cekist implicat în epurările din 1937 complotează împotriva comandantului Novikov făcându-i rapoarte politice negative care par a avea repercusiuni nu tocmai pozitive după ce corpul de blindate este retras pentru refacere.

Este februarie 1943 şi Paulus capitulează cu o armată de umbre, în zdrenţe, aceştia erau aroganţii militari nazişti care primiseră ordinul să ocupe oraşul cu numele dictatorului Stalin şi care s-a transformat în cea mai mare înfrângere a armatelor naziste  care a întors soarta războiului ducând la înfrângerea lui Hitler. Apar  pe acolo şi armatele române prin care tancurile lui Novicov trec ca prin brânză şi prizonierii români cu căciulile de oaie care stârnesc invidia pe gerul straşnic din acea iarnă.

Finalul romanului se petrece la Stalingradul eliberat unde Alexandra Vladimirovna, mama Liudmilei Ştrum şi a Evgheniei, iubita lui Novikov dar şi a fiicei care a murit lăsând pe nepoata Vera cu copil abia născut şi tatăl el, Spiridonov, fost director la o uzină stalingrădeană este trimis în Urali.

Autorul ne lasă nelămuriţi cu soarta altor personaje, lucru care mi-a creat frustrări pentru că am trăit cu pasiune destinul lor. 

Obsesiv apar în roman foametea din Ukraina terminată cu milioane de morţi dintre ţăranii cărora le sunt confiscate grânele, colectivizarea forţată şi epurările din 1937. De toate astea sunt legate deciziile sinistre ale lui Stalin.

O pagină extraordinară este aceea când soldaţii germani primesc brăduţi de Crăciun dintr-un avion aterizat în încercuire. Soldaţii ameţiţi de mirosul de cetină, înfometaţi şi în zdrenţe încep să cânte tradiţionalul: O Tannenbaum!

Romanul lui Grossman este negreşit este un Război şi Pace al secolului 20. Este foarte bine tradus de Laurenţiu Checicheş şi se citeşte cu sufletul la gură.