Săptămâna
ce a trecut a fost
plină de aventuri pescărești nereușite.
Vineri 15 iulie m-am dus în parc la
debarcader pe malul Argeșului după răpitor. O dimineață fără trăsături,
știucile și șalăii erau în vacanță, în Grecia
oare?
Luni am mers La Firel,
balta de la Suseni. Nici Cătălin D. nu mai fusese
acol, iar eu i-am zis să ne luăm după GPS care ne-a trimis pe hârtoape. La
plecare am întrebat cum să ajungem spre Costești și am descoperit o șosea
asfaltată Costești - Rociu care făcea joncțiunea cu porțiunea asfaltată spre
Suseni pe care am venit. Simplu, dar GPS te bagă prin
toate hârtoapele.
La baltă ne-am așezat pe partea stângă,
nu pe dreapta, ca anul trecut. Apa era cu un metru cel puțin mai sus! Ne-am
așezat unde pescuiseră noaptea niște pescari, prinseseră doar carași. Eu mi-am
pus în funcțiune undița cu plută ca să mai prind ceva dacă nu trag la crap. Și
crapul n-a tras! Am prins un ciortănel de vreo 200 de grame la plută, de mi s-a rupt
undița pe care am schimbat-o cu una nouă acasă.
Joi am plecat cu Mitică O. la balta Drumul
Sticlelor de la Ștefănești. O baltă abandonată, cum s-a văzut, nu au mai populat-o
și n-am prins decât un cărășel pricăjit.
Slab sezonul de pescuit!
Postarea Desțărănizarea
României a stârnit interesul unei prietene care a făcut o observație interesantă asupra
pozei pe care am afișat-o. Copiii au toți picioarele goale! Asta mi-a amintit
pozele interbelice unde cam toți negustorii pe picior, olteni, etc sunt în
picioarele goale. Nu purtau nici măcar faimoșii gumari, cred că sunt un câștig
comunist. Totuși din interbelic rămân faimoșii bocanci Mociornița. Și eu în
copilărie la țară umblam în picioarele goale, mai ales că mergând la pescuit nu
aveam nevoie. Seara după ce mergeam cu vacile pe
deal în satul patern mă străduiam să-mi scot țepii din
talpă. Prietena mea spunea că cineva care călătorește des în
Germania i-a zis că pe români îi depistează după încălțămintea de proastă
calitate. Și eu mi-am amintit că aveam încălțăminte de foarte proastă calitate.
În curtea unde stăteam era un cizmar care lucra la SOVROM și care mi-a făcut
prima pereche de pantofi, pe la 12-13 ani. Pentru că se pricepea la cizme
pantofii au fost nereușiți și mie îmi creștea și
piciorul. Uitându-mă la o poză din ultima clasă de liceu, a XI-a mi-am
reamintit de pantofii care-i purtam de foarte proastă calitate. În
studenție prin anul IV am avut o pereche ce pantofi cu catarame, cu înlocuitori
și care împreună cu ciorapii de supraelastic îmi fierbeau picioarele și îmi
puțeau îngrozitor vara, și mi-era frig iarna. Greu găsem pantofi de calitate.
Mi-am făcut pantofi de comandă la însurătoare pe la sfârșitul anilor 80, dar și
ăștia s-au dovedit că erau făcuți de fabricanți de cizme, nu de pantofi. În
epocă erau pantofi de piele, de calitate, împletiții, făcuți
din șuvițe de piele, apanajul securiștilor și a politrucilor. Observam că
acești pantofi se mulau pe monturile acestor foști argați ajunși, care umblaseră în picioarele goale
până să ajungă mahări. Chiar azi am văzut pe Strada Mare pe cineva
cu pantofi împletiți, vechi de pe vremea ailaltă! După 90 parcă am mai găsit
ceva pantofi mai buni și ciorapi buni de bumbac. Dar am pățit-o la Viena având
niște blugi americani purtați foarte mult care mi-au crăpat atunci, român rupt
în cur, cum zicea Cristoiu. Dar nu a fost suficient. Aveam
niște falși adidași chinezești cărora le-a crăpat tocul și a trebuit să bag
niște hârtii, ziare ca să pot merge cu ei. Totuși la începutul anilor 2000
mi-am luat niște pantofi tip Oxford, cu modele care i-am purtat intens și erau
foarte comozi, i-am și reparat la un meșter și îi port toamna. Dar cum se
observă lumea nu mai poartă pantofi, ci încălțăminte sport. Tinerii sunt în
acest trend, și eu port doar pantofi sport, nemaiavând obligații profesionale.
Am un nepot care are cel puțin 20 de perechi de pantofi Nike. Și
eu am vreo 6 perechi, unele luate de afară SUA, Elveția, care m-au ținut
mult, unii îi port și azi. Inclusiv marile firme de fashion fac acum pantofi
sport.
Destul despre picioare! În politică se
intensifică concurența dintre Cîțu și Orban.A apărut un document cu
antet de la guvern, care încuraja pe suporterii lui Cîțu din
guvern să iasă public și Orban și PSD au sărit în sus că se folosesc resursele
guvernului. Pe vremea lui Năstase și Ponta, sau mai ales pe vremea
Băsescului aceste acțiuni erau pe banii țării
și nu sărea nimeni în sus. Cîțu a negat orice implicare și autoarea documentului și-a dat
demisia. Oricum prima șansă aparține lui Cîțu. Mercenarii
pesediști din presă, gen același Cristoiu urlă din toți bojocii contra lui.
Pentru ei, cât și pentru martorii USR Orban este foarte potrivit, pentru că PNL
se va duce la vale.
Vremea a fost foarte caldă, dar în această
săptămână au fost furtuni. Catastrofa s-a produs
în Germania, care s-a trezit cu ploi
diluviene și șuvoaie care au distrus orașe și au murit oameni. În Columbia Britanică se
produc incendii catastrofale de păduri. Sunt modificări climatice
globale.
În final sper ca aventurile pescuit să
producă și trofee!
Impresionanta diversitatea de subiecte ... povestile pescaresti raman totusi favoritele mele!
RăspundețiȘtergereNe-ai povestit numai esecuri pescaresti,nu au fost atractive...fara trofee povestile pescaresti sumt...adevarate. Ma intereseaza cum tu la 73 de ani mergi la pescuit pe astfel de calduri toride si cate ore stai ? La noi la orele 7.00 a.m sunt 26 grd,cum sa plec la pescuit ? Lumineaza-ma !
RăspundețiȘtergere