De ce devii comunist sau ....?

Pe când eram încă Georgică Neguț

Întrebarea asta mi-am pus-o citind cartea Martei Petreu Cioran sau un trecut deocheat despre convertirea la legionarism a lui Cioran, dar și a lui Eliade sau Noica. NU despre convertirea comunistă! 

La Cioran a fost din admirația neghioabă față de hitlerism care tocmai se instaura la putere în Germania și cum și legionarismul nu era decât o imitație a extremismelor de dreapta care se vânturau prin Europa interbelică s-a îndreptat acolo, regretând mai târziu. Legionarismul era fundamental antisemit, ca de altfel și nazismul. Autoarea spune că situația de la noi era cam aceeași și pe la vecini unguri și polonezi. La unguri totuși evreii emigrați în Ungaria Imperiului Austro Ungar au contribuit la creșterea vorbitorilor de maghiară și parcă antisemitismul nu era așa de virulent, chiar dacă în 1944, toți evreii din Ungaria, inclusiv cei din Ardealul de Nord au ajuns la Auschwitz! Antisemitismul a devenit în România Mare foarte activ pentru că românii s-au trezit că minoritarii alcătuiau în principal clasa medie, burghezia și se vede că nu mai aveau loc de evrei. Interesant că legionarismul cum îl profesa Corneliu Zelea Codreanu avea și un caracter puternic ortodoxist, era o mișcare xenofobă și antisemită a românismului. Marta Petreu spune că totuși Eliade și Noica au aderat sub influența lui Nae Ionescu, idelogul mișcării legionare. Retrospectiv mă întreb totuși cum puteau adera niște oameni extraordinari, din elita intelectuală românească la o mișcare care punea crima ca armă politică. Și deja prefectul Manciu, Stelescu, camaradul legionar devenit adversar și mai ales primul ministru I. G. Duca erau deja victime. Rămâne un mister!

Dar din titlu m-am întrebat despre aderența la comunism.

Marx îl profesase ca o revoluție împotriva burgheziei. Totuși această mișcare comunistă nu a avut mare succes în Vest. A fost ceva după războiul pierdut în Germania și prin Ungaria, dar rapid  această mișcare politica a fost anihilată, cea din Ungaria și cu sprijinul armatei române. 

Succesul mișcării comuniste s-a produs doar în Rusia învinsă în Primul Război Mondial. Comunist deveneai din cauza resentimentelor față de regimul existent. Și în Rusia resentimentul era puternic și cu tradiție. Tipul de ideologie și acțiune comunistă are și rădăcini în mișcările secrete, ca exemplu Narodnaia Volia, ale intelectualilor ruși care profesau acțiunea teroristă și care au fost preluate de către Lenin.  Odată ajunși la putere comuniștii ruși au început să practice teroarea împotriva tuturor care se împotriveau sau dădeau impresia unei opoziții. Cum se vede chiar dacă inițial comuniștii erau intelectuali ei și-au mărit numărul mai ales de la marginalii social, din puțina muncitorime și din țărănimea rusă. Stalin, cu un trecut dubios a dus teroarea în exces. Au fost exterminați kulacii, adică țăranii înstăriți, apoi elita comunistă și elita din armată. Așa că Stalin s-a trezit fără generali în războiul contra șui Hitler. 

Citindu-l pe Cioran am observat că admira inclusiv comunismul rusesc pentru că teroarea stalinistă nu prea era cunoscută. Doar alt român, Panait Istrati a avut curajul să dezvăluie această teroare și toți tovarășii de drum ai comunismului francez, idioții utili ai lui Stalin l-au făcut praf și pulbere. 

Cum au devenit comuniști românii? Păi în România interbelică comunismul părea a fi răspunsul la excesele extremei drepte xenofobe și mai ales antisemite. Așa că minoritarii au ales comunismul. În societatea interbelică comunismul românesc, care era doar ramură palidă a mahărilor moscoviți, promovau dezintegrarea României Mari și succesul comunist era limitat. În muncitorime a avut succes în nuclee puternice industriale precum la Atelierele Grivița. Când s-au pomenit la putere după 1944, comuniștii români au început să repete lecția stalinistă a terorii. Partidul comunist s-a umplut la fel cu marginali, sărăcimea orașelor și a satelor.  Dar ca să funcționeze societatea românescă trebuia să aibă tehnicieni competenți, pentru că primii directori ai întreprinderilor naționalizate erau semianalfabeți. Și așa din interes pentru promovare socială tehnocrații români au aderat la comunism. Șefii partidului erau aceeași activiști patibulari, semianalfabeți, precum Ceaușescu care a chinuit în ultima fază pe români cu proiecte faraonice, înfometând și lăsându-ne în frig.  

Îmi amintesc și eu de comunism. În copilărie educația școlară în prima perioadă a anilor 50 era puternic îndoctrinată. Pe la 10 ani, fără îndrumarea părinților și alimentat cu literatura sovietică care copleșea biblioteca Palatului Pionierilor din Ploiești eram un mic comunist îndoctrinat, lipsit de îndrumarea părinților, care nici nu discutau politică cu mine, de frica securității și altor organe represive. Fusesem mare pionier la elementară, ajunsesem președinte de unitate pe școală, pentru că învățam bine și eram fiu de muncitor, adică origine corespunzătoare! Când am început liceul stăteam în bancă cu Vasile Georgescu, englezul, cel mai bun din clasă la această limbă. El era filo american, eu eram filosovietic. Treptat zgura propagandistică, dobândită mai ales la Palatul Pionierilor s-a scuturat de pe mine și prin finalul liceului propaganda nu mai mă convingea. A fost apoi 21 august 1968 cu invazia Cehoslovaciei, perioada aia de relaxare, când încă Ceaușescu nu tare la putere. Era și vremea studenției. 

Dar am avut un intermezzo interesant atunci. Intrasem primul la facultate, eram șef de grupă, eram și președinte de an la Asociația Studenților, nu eram încă comuniști!? Mi s-a propus să fiu și secretarul organizației UTC. Am declinat această însărcinare pe motive de încărcare administrativă, eram în anul I și am invocat și cumulul de funcții cu care Ceaușescu își elimina adversarii. În anul 2 am fost propus cu alți vreo 4 colegi să devin membru de partid. Și aici cineva și-a amintit că am refuzat funcția de secretar utece și secretarul de partid pe Energetică s-a întrebat ritos dacă mai merit să fiu student. Nu am mai fost făcut membru și nici n-am avut consecințe, învățam bine, nu aveam restanțe. Toți colegii mei care s-au făcut membri o făceau din interes și ipocrizie în speranța promovării sociale. Trăiam atunci prin anii 80 în cea mai ipocrită perioadă. Era foame și frig și noi trăiam în epoca de aur cum spunea propaganda. Exact în această perioadă, exasperat că bursele și deplasările pe afară treceau pe lângă mine, m-am hotărât să mă fac membru. Și așa în 1983 am devenit membru de partid în speranța că poate am și eu posibilitatea să ies în străinătate, deșartă speranță! Și cât de greu m-au făcut membru, eram cam dubios. Fusesem până atunci de  două ori în interes de serviciu în URSS și în Cehoslovacia, EST care va să zică! De atunci nu am mai ieșit în străinătate, decât după 1990.

De ce te faci comunist? Din ură și resentiment, de prost, ca să parvii în societatea comunistă care condiționa acest atribut pentru presupuse avantaje.

Acum nu mai este necesar, dar năravurile vechi continuă, pentru funcții ți se cere un carnet de partid care este la putere. 

PS

Am pus pe blog o poză cu colegii mei de clasă dintr-a XI-a, cu profesorul nostru de matematică Grigore. Este semnificativ!

Profesorul Ion Grigore a avut cele mai bune rezultate din țară la olimpiadele de matematică, odată jumătate din premianți erau de la Liceul Caragiale din Ploiești! 

Grigore, în 1945 s-a hotărât să facă politică. Și s-a înscris la liberali și a fost ajutor de prefect la județul Prahova. Pentru asta profesorul Grigore a ajuns la Canal! Ăla de la începutul anilor 50, unde era exterminată  elita României interbelice.