Jurnal cu poluare

Dacă vă uitați la poza postării veți fi șocați, sau NU!

Ieri a venit o viitură pe Argeș. de fapt pe Râul Doamnei, la locul de vărsare în Argeș de unde vine mai ales râul Târgului. Ei bine se pare că au eliberat în amonte mizeriile adunate de oameni în râurile din zonă. Și vin mii de peturi și alte mizerii. Trăim într-o țară extraordinar de dăruită de natură cu munți înalți, câmpii mari, râuri mari, dar nu avem niciun  respect pentru ea. Am fost în zona baltică, Polonia, Lituania,  Letonia, Estonia. Nu vezi mizerii. Prin 1985 am fraternizat în Retezat cu niște polonezi. Au plecat când noi eram în drumeție și când ne-am întors nu mai era nicio urmă. Îngropaseră mizeriile. Actualmente mizeria este cauzată și de fenomenul consumismului capitalist. Când am ajuns prima oară în Occident, în 1990 în Germania, soția prietenului care ne-a găzduit ne spunea că, față de România de unde venise cu câțiva ani în urmă, că în Germania producea mult mai multe gunoaie. În România ceaușistă nu prea aveai ce arunca, toate pungile de 1 leu, PPC (poate pică ceva!) erau reutilizate. Am rămas cu acest obicei, reutilizez pungile de plastic. Dar cel mai rău este apariția la sfârșitul anilor 80 a sticlei de plastic - petul. Îmi amintesc pe la începutul anilor 90 cum se reutilizau aceste sticle. Se refolosesc și acum de cei care ne vând în piață, vin căpșunică, sau țuică. Însă majoritatea plutesc pe râurile românești. Cred că urgența în România este mizeria în care ne complăcem, nu că mai importăm mizeriile de la alții. Mă întreb dacă strămoșii noștri care se refugiau în păduri dacă ar fi făcut asemenea mizerie ar mai fi supraviețuit?

Din idioții Europei la vaccinare am ajuns țara verde de Covid 19! Pentru că din fericire, după decesele în exces din octombrie noiembrie s-au vaccinat de frică mulți români, în special cei mobili. România nu are nici jumătate de locuitori vaccinați, dar cei care nu sunt vaccinați sunt în zone rurale, unde mobilitatea este scăzută. Dar chiar dacă acum panta de infectări este negativă, faptul că pesedeii, aflați acum la guvernare, torpilează certificatul verde Covid este preocupant. Nemernicul de Rafila se dovedește un impostor. Obligat de Ciolacu și alți ejusdema farinae care criticau guvernul Cîțu că nu face nimic, acum nu vor să oblige lumea să se vaccineze. Chiar dacă infectările au crescut în Europa, ele duc la un număr scăzut de decese pentru că mulți sunt vaccinați. Dacă se continuă politica populistă  s-ar putea ca în ianuarie să revină rata mere de infectare și decese.

Am urmărit de curând un interviu luat scriitorului Nicolae Breban. Mi-am dat seama că interviul era destul de vechi, 2006, scriitorul avea atunci 71 de ani, acum are 87! A fost un interviu destul de dur, despre diverse momente din viața acestui foarte important romancier. Despre romanul lui În absența stăpânilor auzisem de la un coleg mai mare în tren într-o excursie la Predeal în anul I, în 1967. Tipul era entuziasmat, spune că parcă a fost scris în absența stăpânilor care cenzurau. Romanul a apărut în 1966 și eu l-am citit în vatra lui 1970, când eram cu piciorul rupt și citeam pe rupte în compensație. Mi s-a părut cel mai bun roman al lui Breban, scris parcă în transă. Citisem deja primul lui roman Francisca și apoi Animale bolnave apărut în 1968. Pe urmă a intervenit 1971 și reacția lui vehementă la Tezele din iulie 1971aflat în străinătate . Curios pentru toți, s-a întors înapoi în România și i-a apărut Îngerul de ghips în 1973. În 1977 i-a apărut Bunavestire un alt roman foarte bun. Prin 1981 a apărut și Don Juan. Sunt romane pe care le-am citit cu mare plăcere și interes. Drumul la zid, ultimul roman scris înainte de 1990, este un roman de necitit. Nu i-am mai citit romanele ulterioare. E greu pentru scriitorii români să se adapteze la noile condiții din capitalism, nu mai sunt în centrul interesului public. Breban rămâne un scriitor important. Cred că a încercat să-l ajute în 1977 pe Paul Goma, în pofida celor spuse de acest personaj hirsut și dificil, care s-a certat cu toți binefăcătorii lui, inclusiv Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Pentru mine Goma rămâne un scriitor de calitate, ale cărui mărturii au revelat universul pușcăriei comuniste care extermina deținuții politici. 

M-au întristat ipocriziile de Ziua Națională. Am citit în Dilema veche un articol al arhitectului Lorin Nicolae despre cimitirele militarilor din Războiul de Reîntregire din 1916 -1918 și asta parcă mi-a mai atenuat frustrarea, sunt cimitirele eroilor! În comparație cu declarația sinceră a Adinei Popescu că nu are nicio tresărire patriotică de Ziua Națională. Îndoctrinarea ceaușistă a scos tot ce ține de aceste sentimente înalte tăvălite în noroiul Iepocii de aur. 

Tot de la Adina Popescu aflu de coșmarurile ei privind examene de elevă și studentă. Eu am avut coșmaruri cu finanțarea deplasărilor la diverse conferințe după 1990. Nu există ceva care să te frustreze mai mult când ai un articol aprobat să fie prezentat la aceste conferințe, care ulterior au fost publicate în reviste de mare impact în domeniul meu profesional și să nu obții banii de la instituția unde lucrezi. Norocul meu s-a dovedit a fi organizatorii de la Conferința Nucleară Germană. Ei mi-au finanțat complet deplasarea, biletul de tren, hotel, taxă de participare plus bani de buzunar! Și așa am văzut Germania, am fost la Aachen, la Karlsruhe, Dresda, Berlin și Duesseldorf. Dar și așa cu cheltuieli aprobate, un șef cu inimă pestriță, m-a obligat să iau o aprobare care nu părea posibilă și totuși am obținut-o în ciuda lui. Aceste conferințe, plus cele de la Conferința de Materiale, unde și acolo am fost stipendiat au constituit  bibliografia necesară pentru doctoratul meu din 2006. 

Vremea este urâtă, plouă, a fost și o fulguială, dar nu a venit încă zăpada din copilărie. Este iarnă! Vine Crăciunul! Să ne bucurăm!