Jurnal de Crăciun

A venit Crăciunul se termină 2021. Nu știu de ce, dar ultimii doi ani s-au scurs greu. Probabil pentru că mobilitatea mea și a noastră în general s-au redus foarte mult. Norocul pentru mine și Adriana este că am făcut sejurul din Ardeal la începutul lui august. Doi ani la rând am renunțat la mare, la Grecia și alte ieșiri prin străinătate, înlocuite cu băile de nămol de la Ocna Sibiului!

Crăciunul copilăriei a rămas în amintire, am avut un decembrie fără ninsori, doar pe munte s-au întâmplat. Îmi reamintesc de Crăciun  cu această denumire și de bradul de Crăciun, nu apăruse încă moda cu bradul de sărbătorile de iarnă, sau Moș Gerilă, învățătoarei îi spuneam încă doamna, nu apăruse regula cu tovarășa. Mergeam pe atunci cu colindele. Colindele țin și de amintirile de început latine ale românilor. Și că veni vorba am o mare nelămurire cu afirmativul în limba română, DA. Îl folosesc și vecinii slavi. Am observat în filme italiene și spaniole că pentru afirmativ, se folosește și dja! Filologii spun că ar fi fost în româna veche ie pentru afirmativ. Bazându-mă pe cele observate la limbi romanice apropiate cred că sub influența slavă acel Dja a devenit DA.

Sunt încă sub impresia lecturii Tânărului Stalin al lui Simon Sebag Montefiore. Și amintesc acum că s-au făcut 100 de ani de la înființarea PCdR. Congresul de înființare cu președintele ales, plăpumarul Cristescu a fost arestat în întregime de ministrul de interne Argetoianu și apoi interzicerea lui pe baza legii "scelerate" Mârzescu, cum spunea propaganda. Îmi amintesc foarte bine de aniversarea celor 50 de ani a PCdR în 1971. Eram student și redactor la revista Politehnicii, Ing. Tocmai îi luasem un interviu scriitorului Petru Popescu, foarte apreciat în mediul studențesc după romanul Prins și în turnee literare și prin Politehnică. Pe Valeriu Demetrescu, prietenul meu și el redactor îl pune Aghiuță să culeagă pentru interviul din Ing cu formula de politețe domnule! Ce furtună s-a iscat în presa studențească a vremii. Am fost luat la șuturi în Viața Studențească pentru această blasfemie. Păi domnule în revista din mai 1971 ce aniversa 50 de ani de comunism în România?

Anul acest chiar acum în preajma Crăciunului se aniversează și 30 de ani de la prăbușirea URSS, ultimul bastion important al comunismului. La asta a contribuit și prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est și politicile reformatoare ale lui Gorbaciov. Și s-a văzut că dacă se încercă reformarea comunismului acest nu rezistă, se prăbușește. Comunismul bolșevic inventat de Lenin și Stalin  moștenește caracterul autoritarist al regimului țarist, care are rădăcini și în stăpânirile extrem asiatice aduse de mongolii care au supus Rusia timp de 3 secole. Intermezzourile democratice ale Rusiei sunt scurte, Revolutia din februarie 1917, până când bolșevicii lui Lenin dau lovitura de stat din 25 octombrie, regimul semi liberal gorbaciovist, și perioada lui Ielțîn la cârna Rusiei din  anii 90. Dar atunci se manifestă plenar și corupția tipică statelor totalitare. Comunismul a rezistat doar prin represiune și corupție. La noi a funcționat pentru că era moștenirea fanariotă, care a reizbucnit după perioada de modernizare a României finalului de secol XIX și a perioadei interbelice.   Citesc o știre că CEDO a declarat legală interzicere partidului comunist în România. Comunismul este la gunoi, rezistă însă nostalgiile după el!

Am văzut un film american Being the Ricardos. Este despre actrița Lucille Ball interpreta unui serial sitcom de mare succes în anii 50. Era o actriță mai ales de filme B, iar acest serial care se înregistra în direct cu spectatori, în care partener era soțul, Desi Arnaz, cubanez de origine. Rolurile sunt strălucit interpretate de Nicole Kidman și respectiv Javier Bardem. Subiectul este problema actorilor de la Hollywood dacă au fost membri ai partidului comunist, Lucille Ball fiind bănuită de acest lucru. Arnaz nu avea cum, că era cubanez, țara lui fiind cucerită de Castro, devenit mare comunist. 

Am nimerit un serial simpatic Emily în Paris. Este despre o tânără americancă din Chicago care vine la o firmă de publicitate din Paris. Interpreta este Lily Collins, fiica marelui muzician Phil Collins! Serialul mi-a trezit nostalgia după Paris și visez la un sejur acolo, când s-o putea cu pandemia asta. Parizianul Julian mi-a trimis un clip cu Parisul decorat pentru vremea Crăciunului să-mi aline nostalgia, sau invers?