Jurnal la începutul lui 2022

Iată că am trecut în anul 2022, an cu multe speranțe, dar și și cu frustrările pandemiei.

Pandemia

Pandemia a reizbucnit cu putere de câteva zile. Nu e clar dacă este delta sau omicron, dar infectările cresc cu repeziciune. România are un grad de vaccinare scăzut și oricare ar fi covidul va produce multe victime. La problemele care vor apărea în curând o contribuție esențială va avea ministrul sănătății Rafila. Din bijuteria PSD a ajuns impostorul periculos și iresponsabil care a frânat introducerea certificatului verde. Ba mai are și tupeul să îl critice pe Cîțu care propune o variantă de certificat verde pentru zona sanitară, cei de la MAI și cei din apărare. Acest val 5 de pandemie poate să primească supranumele de Ciuma lui Rafila! În paranteză poate să-l adăugăm și pe Ciolacu cu politicile lui populiste și iresponsabile de frica AUR. 

Blocul care obturează Catedrala Sf. Ion din Ploiești

Îmi amintesc că pe la începutul anilor 60 devenisem un abonat al Bibliotecii Regionale Ploiești de la  Palatul Culturii. Nu numai că mergeam la bibliotecă, dar vizitam Muzeul de Istorie Naturală și acvariile care mă fascinau și din cauza cărora am devenit pescar pârât. De asemenea participam la diverse conferințe organizate în fostele săli de judecată elegant lambrisate. La una se dezbătea porcăria autorităților, care din motive de ideologie anticreștină au plasat blocul de 9 etaje care obtura catedrala văzută dinspre hale. Cred că erau arhitecți care blamau decizia lui Balalia și ejusedm farinae. Aflu cu bucurie că s-a face referendum pentru dărâmarea acestui bloc care va reda ploieștenilor ansamblul arhitectonic gândit de Socolescu: Catedrală, Hale, Palatul de Justiție. Am votat și eu pe internet. Cât despre statuile Sfinților Petru și Pavel plasate acum în fața catedralei (ele or fi?)  le țin minte din copilărie când erau plasate în spatele Bisericii Sf. Gheorghe, ascunse între biserică și clădirea nouă a fațadei ulteriorului Liceu Mihai Viteazul. Era biserica parohială unde mama mă ducea să mă împărtășesc de Paști. 

Mașini second hand

Aflu cu stupoare că anul trecut s-au importat în România mai multe Audi și BMW decât automobile Dacia. Asta îmi amintește de ce observase Richard Kunisch, neamțul ajuns în Țările Române înainte de 1848. Kunisch este cel care a cules poveștile românești care, publicate l-au inspirat pe Eminescu pentru Luceafărul. Ei bine, Kunisch a remarcat eleganța și multitudinea echipajelor și trăsurilor dintr-o Valahie săracă. Obiceiul recidivează și azi românilor le place să conducă mașini scumpe în ideea că le modifică statutul social. Vezi Merțane, Audiuri, Beemveuri în fața unor blocuri confort doi! În plus aceste mașini vechi, dar bine lustruite, consumă mult, majoritatea sunt pe motorina mult mai poluantă. Și vorbind de poluare mă enervează cretinia jurnaliștilor care au transformat centralele de apartament în într-un fel de periculoase locomotive cu aburi de pe vremuri. Avantajul lor este că ești independent de energia termică furnizată centralizat. Avantajul sistemului centralizat este reducerea consumului de gaze. Dar dacă ai ca în București un sistem de distribuție la pământ cu pierderi 50% atunci e o porcărie, poți să nu ai apă caldă și să faci frigul.

Mitocani și mahalagii

Citesc acum, sunt aproape să termin o carte interesantă Românii și Europa Mediană Contribuții în tipologia culturală a Europei de Ovidiu Pecican. Autorul încercă să definească tipologia specifică românilor. Și, vrea nu vrea se oprește tot la Caragiale. Genialul ploieștean care a studiat la același liceu ca și mine și i-a dat și numele a reușit să  ne caracterizeze atunci, în anii 1880, valabil și azi. Comediile lui se plasează în mediul periferiei urbane. Aici trăiesc mahalagii și mitocanii. Dacă stau să mă gândesc la familia mea venită de la țară la Ploiești, ei intră în categoria mahalagiilor. Mahalagii sunt cei care mai au legături puternice cu ruralul. Ai mei au crescut porc până pe la mijlocul anilor 50 în curte și apoi mama a fost un excelent grădinar, făcea niște roșii nemaipomenite, iar tata a plantat viță de vie din care făcea vin. Însă atmosfera străzii în care am copilărit nu era tocmai de mahala.  Era plasată în apropierea bulevardului. Vecinii noștri erau burghezi. În dreapta, zid în zid se afla casa doamnei Duca, a cărei soră era Mere Clarisse, celebră profesoară și meditatoare de franceză. Iar în stânga se afla casa cu etaj a avocatului Zingrilara. Nici ceilalți vecini de stradă nu erau tocmai mahalagii, sau mitocani. Eu și sora mea am studiat la Caragiale, care nu educa mitocani. 

Mitocanii sunt produsul valului ceaușist a celor aduși cu anasâna de la sat la oraș cu educație precară, la școli și licee industriale. Părinții lor au ajuns locatari în blocurile confort doi și trei în care au dat de cei cu educație proastă, sau care disprețuiau pe cei fără studii. Postcomunismul a însemnat o oportunitate pentru noii mitocani. Uzinele și marile fabrici s-au închis și au apărut tot felul de afaceri în zona serviciilor, la marginea legii care sunt sursa de existență a mitocănimii românești, cu manele și merțan.

Azi a fost Boboteaza, mâine este Sfântul Ion și se termină sărbătorile de Crăciun și Anul Nou. 

Așa că urez  La Mulți Ani celor care poartă prenumele de Ion!