luni, 29 august 2022

Jurnal cu învățământ și mediocri





S-a mai dus o săptămână din august și ne îndreptăm spre toamnă. Dar vremea rămâne caldă. Este adevărat că începutul săptămânii a fost ploios. Se simțea nevoia de ploaie, ba în unele locuri a fost rupere de nori. Nu numai la noi ci și în arealul balcanic. În insula vacanțelor noastre grecești, în Thassos după incendii din pădurea de deasupra drumului care duce la Panaghia, acum câteva zile a plouat cu clăbuci acolo, provocându-se inundații. Adriana a avut surpriza să-l vadă pe Sakis, prietenul nostru de la taverna Korali cum dădea un interviu din fața cârciumii, totul era distrus și negru de la cenușa adusă de puhoaie.

Cea mai plăcută surpriză a fost însă un apel pe Whatsapp. De la un număr de telefon din Germania mă suna cineva. M-a tot tatonat până să-mi spună că este Petrică Andreescu. Cu el și cu Valeriu Demetrescu am fost cei mai buni prieteni în studenție. Ei erau ambii olteni, dar preocupările noastre comune ne-au apropiat. Din anul IV ni s-a alăturat și Cornel Stoica, ca în Cei trei mușchetari. Cu Petrică Andreescu nu m-am văzut de 50 de ani, poate odată, întâmplător până în 1986 când a emigrat în Germania. 

Am ieșit joi și ieri duminică la pescuit pe Argeș. Joi am nimerit locul și am prins destule babuști care acum populează râul. Duminică era locul ocupat, n-am mai găsit alt loc și am încercat la debarcader la știucă, unde m-a bătut soarele și am făcut fotografii.

Cea mai discutată problemă a fost cea privind noile legi ale educației. Unele sunt foarte pertinente, altele denotă interese politice.  Este clar că trebuie ca la bacalaureat să existe proba de limba și literatura română separat. Dacă nu se dă această probă cum mai dovedim că stăpânim limba maternă? Culmea că ea există ca probă limba minorităților! Discuții aprinse ridică plagiatul la doctorate. Cineva ridica problema că la masterat și mai ales la licență plagiatele abundă. Dar faptul că tot felul de mediocrii politici aspiră la acest titlu focalizează pe doctorate. Apoi cred că este normal ca școala care a dat titlul să poată să-l ia înapoi. CNATDCU este o chestiune care îmi miroase iar a interese. Păi nu este universitatea autonomă? Ea este interesată dacă un titlu să-l retragă, pentru că este cea care își pierde prestigiul de școală superioară. În legea propusă există o comisie de etică care supervizează școlile doctorale. Apoi cel mai mult mă enervează ofensiva împotriva examenului de admitere la colegiile naționale, liceele bune. Și eu am dat examen la vremea mea în 1963, ultimul an cu 7 clase. Și la liceul Caragiale, lider în Ploiești erau destui colegi de la țară, deci deștepți și capabili să intre la un liceu de elită. Grija excesivă pentru egalitate de șanse mi se pare cam populistă. Iar de repetenți, în anul 2, respectiv clasa a 9-a au rămas 9 repetenți! Nu se glumea cu școala atunci. De asemenea, un individ cu pretenții de băgător de seamă luptă ca liceele tehnologice să nu fie desființate. Majoritatea sunt niște rebuturi. Mai bine să fie școli profesionale unde să învețe să devină meseriași. Dacă vor să aibă bacalaureatul să dea diferențe pentru a-l susține.  Ca să avem un învățământ de calitate, trebuie să eliminăm tot ceea ce produce rebuturi și impostori, licee la care nu se învață nimic și universități particulare care dau diplome false!

Dosarul săptămânii la Dilema veche a fost dedicat mediocrității. Chiar dacă Vintilă Mihăilescu făcea elogiul lui aurea mediocritas, eu am dubii că starea de mediocritate este o normalitate. M-am ciocnit de ea în experiența ca profesor la Politehnică. O majoritate din studenți era mediocră. Adică nu dădeau ghes să învețe, să aibă ambiție. Criza de ingineri a făcut ca acești mediocri să ajungă să aibă posturi bune, inclusiv în străinătate. 

Problema devine critică atunci când mediocrii ajung în posturi de răspundere, de decizie. Pentru că acești mediocri devin impostori, neavând calitatea intelectuală și expertiza pentru a conduce instituții, agenții guvernamentale, sau ministere. Mă uit la actuala clasă politică și mă doare capul. S-a făcut o analiză la ce au fost la debut miniștrii guvernului de azi. Singurul care nu era analizat era Marcel Ciolacu? Nu contează cum au debutat în carieră acești miniștri, ci dacă au avansat datorită unor merite, sau exclusiv pe cumetria de partid. Sunt anumite responsabilități unde, dacă pui un mediocru, activitatea respectivei instituții băltește.

Să ne bucurăm de ultimele zile de vară!

3 comentarii:

  1. Perfect de acord cu tot ce s-a scris în acest articol...
    Problema care trenează de 30+ ani e cum sa schimbam aceasta clasa politica? Ce putem face noi ca și indivizi cărora ne pasa?
    Legat de învățământ... am avut și noi un ministru cât de cât cu ștaif și viziune... Funeriu.... l-au exmatriculat pe tema dosarului Microsoft... o mare făcătură mediatica menita sa abata gândurile oamenilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. un post scriptum fotbalistic. Petrolul a scăpat cu fața curată după un meci slab acasă cu ultima clasată Mioveni. Liverpool după un debut slab, două egaluri și o înfrângere o prinde pe Bournemouth și le dă 9-0! Păcat de orchestra înființată de Constantin Silvestri la Bournemouth. Real Madrid o bate pe Espanol la Barcelona cu 3-1, jupân Benzema. Și Barcelona are o victorie cu 4-0 la Valladolid.

    RăspundețiȘtergere
  3. Legat de proba de limba și literatura română: ce zici de "O majoritate din studenți era mediocră." sau "acești mediocrii devin impostori"?

    RăspundețiȘtergere