Ion Georgescu, jupânul de la Mioveni în fața spitalului |
Dar nu despre acest sport atât de îndrăgit
de miliarde de spectatori vreau să scriu în conjuncție cu mita, ci despre
fenomenul care îmbolnăvește administrațiile locale. În ultimul timp au explodat
două cazuri flagrante de administratori locali, demnitari aleși, care sunt
lacomi și fără rușine.
În primul rând cazul Buzatu. Jupânul
județului cel mai sărac și celebru prin bețivii locali, proful de socialism
științific Dumitru Buzatu a fost prins cu mâța în sac. În portbagajul său au
fost găsiți cei un milion două sute cinci zeci de mii de lei mită! Cred că
nicăieri nu s-a mai văzut asemenea sumă în bancnote de 500 de lei. Și nu
după mult timp a fost prins primarul Georgescu din Mioveni care înapoia arvuna
de 10000 de euro pentru o mituire interesată, dar nerealizată pentru promovarea
unei persoane într-un post de conducere la Spitalul din Mioveni, operă a
eforturilor acestui primar. Spitalul nou nouț geme de lipsa personalului
medical. Apare și explicația: posturile e (sic!) pe șpagă! Dacă
te uiți la primarii și jupânii de județe, nu președinți, ei sunt un fel de
interlopi aleși care jecmănesc satele, orașele și județele care le-au luat în
grijă. E la fel cum să pui lupul cioban la oi!
M-a enervat din nou ca de obicei Mircea
Mihăieș care atunci când discută politică este partizan băsist. El remarca
faptul că de când este Iohannis președinte justiția, DNA nu-și mai face treaba.
Ba da! Au intrat în pușcărie, sau sunt pe cale toți cei asociați cu el, cum e
madam Udrea și mai a stabilit legiuitorul că Băsescu a fost un turnător ordinar
la securitate.
Obiceiul peșcheșului, al mitei, șpăgii,
filodormei este veche la noi, la români. Dacă te uiți la teatrul lui Alecsandri
cu faimoasa Chirița isprăvniceasă, nimic nu-i nou! A fost amplificată de
comunism și pare a fi normală la cei aleși în funcții publice. Mai ales cei
învechiți în aceste funcții au impresia că sunt imuni, că-și pot face de cap
fără impunitate. Ciolacu, jupânul PSD, care îi dă afară la foc automat pe
șpăgarii prinși, spune că ar trebui limitate la două mandate aceste funcții
publice. Să vedem?
Și acum să revenim la fotbal! S-au
consumat meciurile din cupele europene. Meci foarte frumos și disputat a fost
la Napoli cu Real Madrid. A câștigat Real, datorită prestației lui Bellingham.
A fost poate cea mai reușită achiziție făcută de Real Madrid în ultimul timp.
Manchester City confirmă că este o echipă grea, a învins pe RB Leipzig,
datorită lui Julian Alvarez, care este marea achiziție, nu Haaland! Barcelona a
plecat cu trei puncte de la Porto, după un meci foarte disputat, unde s-a
accidentat și Lewandowski.
Aseară s-au disputat și meciurile din
Europa League și Conference League. La Europa League pare că Liverpool este
incontestabil cea mai puternică echipă. A început cu o formulă în care unii
jucători au fost odihniți. Au condus cu 1-0 la pauză și a scos cei mai grei
atacanți, iar Union Saint Gilloise a prins curaj, dar Jota a dat gol în
prelungiri și ne-am liniștit.
Au fost multe surprize în toate
competițiile. De aia fotbalul este atât de frumos și imprevizibil! Despre cel
local românesc, prefer să nu discut, că mă doare capul de atâta incompetență și
mizerie și unde la tv mă intoxică cu prostiile debitate de prostul fudul
Becali.
În schimb la campionatul mondial de rugby,
surprizele sunt rare. România este ciuca bătăilor și nu cred că vom trece de
Tonga, la cum jucăm!
Sper ca favoritele mele să câștige,
inclusiv Petrolul!
Joe, frumos comentariu si foarte bogat. Care ar fi solutia pentruca vad ca s-a ajuns pina la maduva oaselor. Trebuie gasit un ... Unde esti to Tzapes doamne... Ia o luminare ca Diogenes si cauta! Thanks gn
RăspundețiȘtergerePreocuparea asta de a savirsi coruptia din fotbal esrte de fapt o mascare a marii coruptii. Asa cum de altfel ai si zis despre Mioveni etc. Oricum fotbalul mare este plin de coruptie. Sumele astea imense nu fac deit sa se demonstreze ca prin sport se spala niste bani multi si se satisfac niste orgolii.
RăspundețiȘtergere