Un personaj interesant era la începutul anilor 90 era
intelectualul public. Unii dintre ei au intrat în politică, alții influențau
opinia publică, cum o fac azi unii care nu au această calitate pe rețelele
sociale de pe internet. Criticul literar Nicolae Manolescu și-a format un
partid PAC, din care am făcut și eu parte, până când acest partid și Manolescu
au eșuat electoral și treptat Manolescu s-a retras de pe scena politică, dar
rămâne un fel de influencer din postura de director al României Literare. Andrei
Pleșu a fost în două rânduri ministru, al Culturii și de Externe și s-a
descurcat extrem de bine. Dizidentul Mircea Dinescu era un personaj foarte
influent, ascultat și de președinții Iliescu și mai ales de președintele
Constantinescu. Între timp s-a apucat cu succes de afaceri și și-a atras ciuda
și invidia altora din tagma literaților. Lovitura decisivă le-a fost dată
intelectualilor public a fost însă președintele Băsescu. Mare jmeker
prezidentul i-a făcut să cadă în plasa lui de păianjen, folosindu-se de
vanitatea specifică intelectualilor și așa și Pleșu, mai ales Liiceanu, dar și
Cărtărescu, Patapievici, alunecosul Tismăneanu s-au raliat acestui personaj
toxic. Și așa acești foarte onorabili intelectuali și-au pierdut credibilitatea
și azi nu mai sunt reprezentanți ai societății civile care să aibă un cuvânt
greu de spus. Și cât de mult se simte lipsa lor în aceste vremuri de mare
confuzie.
Am urmărit la România Muzical dialogul cu pianista Karina Șabac, nepoata excelentului meu profesor de Matematici Speciale, Gheorghe Șabac. Este o teză care caută începuturile muzicale românești din secolul XIX, compoziții dedicate familiei regale, reginelor Elisabeta și Maria. Asta înseamnă un doctorat să aducă lucruri noi. Cum și din Anglia îmi vine vestea că Mike V., tutorele unui actual doctor în fizică cu o teză despre sterile neutrino este amintit ca cel care i-a deschis pofta pentru matematică și fizică unui băiat de 13 ani. Vorbind de doctorate, sunt acum discuții despre plagiate, foarte normale, dar nimic despre valoarea tezei. Am asistat la teze de doctorat care nu au nimic nou, doar citate. Păi o teză trebuie să aducă ceva nou rezultatul cercetărilor doctorandului. Și exemplele de mai sus rată ce înseamnă un doctorat!
Revenind la actualitate, coaliția PSD PNL nu este în
stare să găsească un candidat comun pentru Primăria București. Nici cei de la
PSD nu o mai vor pe cutra de Firea. A apărut și un alt personaj scârbavnic
precum Popescu Piedone, pușcăriaș și manipulator care vrea să ia locul lui
Nicușor Dan. Cred că actualul primar rămâne cea mai bună soluție pentru
București. El a făcut multe lucruri bune, dar nu a reușit să le termine precum
alimentarea cu apă caldă și căldură care au trezit opoziția unora, pe care o
exploatează coaliția PSD PNL. Dau dreptate altui intelectual public și vorbesc
de scriitorul Stelian Tănase care spune că nu are ce căuta un general în frunte
liberalilor. O alternativă viabilă la PSD putea fi reunirea dreptei cu PNL și
USR. Soluția USR cu Ludovic Orban, un personaj politic răsuflat, contestat
vehement după parlamentarele din 2020, de către chiar USR, pare acum comică și
tristă. Nici PNL, nici USR nu au avut lideri în stare să depășească diferendele
mai mult de ordin personal și de îngâmfări prostești.
O altă problemă este respingerea BEC a coaliției
Alianța Dreapta Unită la inițiativa reprezentantului PSD. Și asta din cauza
problemelor cu conducerea PMP. care este contestată de Cristian Diaconescu. Așa
că Tomac trebuia să rezolve această problemă juridică. Asta îmi aduce aminte de
începuturile politice din anii 90, când diverși lideri de partide se luptau cu
ștampila și cheile sediului de partid. Retrospectiv este hazliu, dar uite că
asta conduce acum la situații foarte problematice. Eu sper să fie
rezolvate între timp.
S-a votat și în Rusia și a ieșit tot Putin. Nicio
surpriză, într-o țară la dispoziția unui gangster și criminal. Comunismul a
distrus în ruși orice pornire de revoltă și siloviki, foștii kaghebiști ai lui
Putin dispun de Rusia și sunt aruncați într-un război, care a distrus Ucraina
cu prețul a mari pierderi umane.
În SUA iresponsabilii de la Partidul Republican
blochează în continuare ajutorul militar al Ucrainei care are darul să pună pe
jar Europa. Proștii conduc în agacerișe SUA. Așa că Macron cere chiar implicare
militarilor europeni contra Rusiei.
Am terminat de citit cartea De-a dacii și romani
a lui Dan Alexe. Mă așteptam la o critică a atitudinilor protocroniste legate
de daci, dar dau de aberațiile unui pseudo lingvist, care contestă existența
dacilor și a românilor la începuturi. Cartea m-a enervat foarte tare.
În seara de 14 martie am avut plăcerea să audiem doi
oaspeți din Italia. Pianistul Alessandro Marano a fost solistul Concertului
nr. 5 de Beethoven, fiind acompaniat de orchestra Filarmonicii Pitești,
condusă de dirijorul Roberto de Maio. După o interpretarea viu aplaudată
tânărul pianist ne-am oferit nu mai puțin de trei bisuri: Tartine de beurre de
Mozart, O nocturnă și o mazurcă de Chopin.
A urmat apoi Simfonia a 4-a Italiana de
Mendelssohn Bartoldy.A fost o seară deosebită pentru melomanii piteștenii.
Am terminat de văzut serialul italian Non ci
resta che la crimine. Este o chestie amuzantă, o distopie în care trei
prieteni revin în 1970 din 2023 și influențează fără să vrea istoria
ulterioară, Italia devenind un stat totalitar, fascist. Așa că trebuie să facă
eforturi, ca să îndrepte lucruri și Italia să redevină statul normal de azi. Un
film amuzant este Argylle, în care autoarea de romane de spiona
devine ea însăși un personaj de tip James Bond.
În fotbal s-au desfășurat ultimele meciuri din
Champions League și s-au calificat Arsenal, Barcelona, Dortmund și Atletico
Madrid. Atletico Madrid s-a resimțit și a fost învinsă în campionat de
Barcelona al Madrid cu 3-0! Tragerea la sorți din sferturi va aduce față în
față pe Real Madrid și Mavchester City, este a tria oară succesiv când aceste
echipe se întâlnesc în faze inferioare și nu în finală.
Liverpool a avut meciul din Cupa Angliei din sferturi
la Manchester United. A condus de două ori, au fost egalați, au luat conducerea
au fost egalați și apoi învinși în ultimele secunde ale prelungirilor. Vina o
are Klopp care a scos jucători importanți precum Salah, prea devreme.
Urmează două săptămâni de fotbal internațional care
vor da ultimele trei calificate la Europenele din vară.
Plouă după multă vreme seacă și este încă frig, dar
pomii au înflorit!
Din pacate Jo, mi se pare incorect sa spui ca Plesu , Liiceanu , Cartarescu , Patapievici , Tismaneanu au gresit pentru ca au "cazut in plasa de paianjen " a lui Basescu. Au gresit ei toti , spuma intelectualilor publici si tu nu ? In ce calitate judeci tu asa personaje de valoare , esti in gasca lor ,te consideri chiar asa sus ? Cum poti sa dai de pamant cu spuma intelectualitatii romanesti ca nu au gandit ca tine ?...iar acum cica nu mai au credibilitate... Daca tu il urasti pe Basescu , este opinia ta si numai a ta , lasa oamenii de seama sa hotarasca ce vor si macar ei intre ei sa se acuze ce nu ? Cum ar fi sa judec eu dur ce face Macron sau Biden ca tine pe ai nostri ? Esti deja tendentios , sa nu cazi in delizoriu tu fiind un coleg extrem de inteligent.
RăspundețiȘtergere2.Superba analiza cu doctoratele , ai dreptate , nu faci ceva nou cu doctoratu
l ,ala nu este doctorat , chiar daca nu ai copiat ( plagiat ) de la altii.
3.De acord cu pozitia ta fata de scarbavnicul de Piedone , dar nu uita ca "bravul" electorat bucurestean a votat vreo 2-3 mandate pe Vanghele-almanahe si in alt judet s-a votat si castigat un fost primar aflat in puscarie pentru furt de la acea locatie. Asa ca ...astia suntem chiar in capitala ce sa mai zicem de retul tarii ?...
4.In final sa dai solutii pentru pace in acest razboi criminal al lui Putin si nu sa indarjesti toate tarile in a alimenta cu armament pe Zelensky , pana cand ? Cum poti sa crezi ca Rusia o sa piarda vreodata razboiul cu Ucraina ? Tara condusa de un dement &compagnie cu focoase nucleare de distrugere partiala sau totala a omenirii ? Nu uita niciodata ca americanii au fost atacati la Pearl Harbour si au oprit razboiul aruncand , fara sa fie pedepsiti niciodata, doua bome nucleare distrugand doua orase si cateva sute de mii de civili :copii , batrani , civili nevinovati. De ce nu ar face si nemernicul de Putin deja nebun daca ar fi atacat ?
SA NE GANDIM MEREU LA SOLUTII DE PACE,CU NEBUNII NU TREBUIE SA TE PUI ! NUUITA !
Postarea ta a rezonat profund cu mine. Îți mulțumesc pentru cuvintele tale atent.
RăspundețiȘtergereFoarte pertinent comentariul! Personal si mie mi se pare ca Joe se "ambaleaza" de multe instinctiv si subiectiv, cu patima tineretii, pe care trecerea anilor pare sa nu fi erodat deloc!
RăspundețiȘtergere