O preumblare prin Germania 3 Schoental şi Jaghtshause Gotzeburg

A treia zi, pe 25 august, ziua a debutat cu ploaie. Fără a ţine cont de capriciile vremii am plecat spre Mânăstirea Schoental. 

Motivul acestei excursii era că Anita voia să ne arate startul unui pelerinaj. Anita plănuieşte să facă un pelerinaj foarte popular în Occidentul catolic, la Santiago de Compostella. Unul dintre drumurile pelerinilor trece pe la această mânăstire. Anita a mers timp de o săptămână pe jos spre Mosbach pe un traseu de pelerinaj. 

Distanţa până la Mânăstire de la casa lor este cam de 100 de km, făcuţi pe frumoasele drumuri ale dintre Mosbach şi ţinta noastră. Mergem printre pădurile aflate pe dealurile verzi.

Pădurile germane sunt produse ale silvicultorilor de sute de ani, ei au constatat că cel mai rezistent tip de pădure este Mischungwald, pădure amestecată de conifere şi foioase, explicaţie dată de Jimmi, prietenul meu scoţian, trăitor mult timp pe meleaguri nemţeşti.

Trecem pe lângă câmpuri arate şi discuite, pe lângă baloţi cilindrici de păioase sau fân şi pe lângă cilindri acoperiţi cu plastic alb unde se află masă verde amestecată cu sare care fermentând produce o hrană foarte bună pentru vite. Întâlnim şi câmpuri de porumb verde, furajer.

Schoental este o mânăstire cisterciană, fondată pe la începutul anilor 1100 şi mutată pe pământurile oferite de familia von Berlichingen pentru dreptul de fi îngropaţi aici.

Ea face parte din districtul Hohenlohe (nume princiar), Baden Wuertenberg şi ţine azi de Dioceza Rottenburg - Stuttgart.

La Schoental plouă destul de zdravăn. şi trebuie să ne adăpostim sub umbrelele Anitei şi alui Mircea. Ajungem la clădirea Seminarului Neue Abtei (Abaţia Nouă), proiectată şi construită de arhitectul baroc Dientzenhofer cu scara aparţinând lui Balthasar Neumann, arhitectul de la Residenz Wurzburg.

La Schoental se ţinea un concurs internaţional de vioară, am auzit artişti în repetiţie şi o japoneză care tocmai ieşea dintr-o chilie care era cameră de hotel. Pe o galerie am văzut pietrele tombale ale familiei Berlichingen. Cum începuturile mânăstirii sunt pe la   1150 suntem, din nou, pe vremea lui Barbarossa, care apare cu statuia în clădirea bisericii baroce construite de Dientzenhofer  Am văzut şi piatra tombală a lui Goetz von Berlichingen, faimos mercenar, care a avut mână tăiată de accidental de propria sabie. Mâna i-a fost înlocuită cu o proteză foarte modernă pentru acea vreme de care s-a putut folosi Goetz. A fost implicat în Războiul Ţărănesc German, în campaniile lui Carol Quintul şi în războiele împotriva otomanilor lui Suleiman Magnificul. Este celebru pentru expresia "er kann mich am Arshen lecken" (poa' să mă pupe-n cur!) atribuită de Goethe acestui cavaler.

Am ajuns apoi în biserica barocă, impresionant de mare, cu multe personaje istorice pictate sau cu statui. 

Ne-am retras după vizită în cofetăria ansamblului mânăstiresc. Erau acolo o grămadă de bunătăţi, eu am luat tort de ciocolată şi cafea, Adriana o prăjitură cu prune şi ceai verde!

Anita, Joe, Mircea şi Adriana

Râdeam zgomotos şi un domn în vârstă ne-a întrebat de unde suntem şi Mircea i-a spus că din România, dar el şi ai lui sunt stabiliţi în Germania, venind din Banat, lucru care sună mai bine nemţilor. Culmea că singura ţară care nu i-a deznaţionalizat pe etnicii germani, precum a făcut Ungaria nu are o bună reclamă pe la nemţi.

Anita m-a testat la cunoştinţe dacă ştiu când a trăit Goetz von Berlichingen. Geamurile cofetăriei erau  vitraliate cu chipul marelui cavaler cu datele sale de naştere şi deces (1480-1562).

Am plecat apoi spre mica localitate aflată pe acelaşi râu Jagts, legată tot de Brelichingeni, la Jagtshausen Goetzeburg.

Schoental   este în româneşte Valea Frumoasei, cum o nemureşte pe cea de la noi Sadoveanu. Pârâul este de fapt în româneşte Vânătoarea, localitatea Casa Vânătorilor, tot nume simpatice.

castelul Jagtshausen - Gotzenburg

La Jagtshausen Goetzeburg ne-am oprit la castelul unde s-a retras după insuccesul în Războiul Ţărănesc. La intrarea în castel era o placă comemorând pe ultimii Freiherren (cavaleri) Berlichingen dispăruţi în războaiele mondiale.

Curtea castelului se transformase în sală de teatru, unde se ţin probabil spectacole în aer liber într-un cadru ...romantic! 

Am intrat apoi în Biserica Evanghelică din sat, unde nu era nimeni şi m-am pozat sus la balcon, unde era accesibil. 

Biserica datată dinainte de Războiul de 30 de ani are şi ea poveştile acelui teribil război.

Ajunşi acasă Mircea ne-a servit cu peşte la grătar! Îl înnebuniseră poveştile mele cu crapi şi cu ciortani şi el mi-a oferit somon cu....E-uri!

Adaug şi selecţia Adrianei de imagini!