City Break la Viena

Chestia asta cu city break mă călca pe nervi când se făcea reclamă la frumuseţile patriei, dar este probabil foarte potrivită expresia pentru sejurul nostru vienez.

De câte ori mergem în Occident ne oprim în Viena, cred că am fost prin Viena mai mult de zece ori şi de fiecare dată îmi place la fel de mult!

Pentru că în Viena poţi vedea o capitală de imperiu, oraş care a avut legătură şi cu Transilvania mai mult de două secole.

Îmi plac vienezii, cu toate că mergând cu trenul, plimbându-mă pe comerciala Mariahilferstrasse am dat de foarte multe islamice, în toate ipostazele de îmbrăcăminte. Mi s-a părut o adevărată invazie de islamici, poate să fi fost vrea manifestare OPEC, sau ceva de genul ăsta. Şi nu observi pe cei de această religie, le observi pe femeile lor. Unele poartă o eşarfă care le acoperă părul, altele îşi acoperă complet capul cu un batic, şi sunt celea care au un văl doar cu o deschizătură pentru ochi.

Am tras la hotelul Leonardo vis-a-vis de gara Wien Westbahnhof. Camerele erau modern echipate, mi-a luat ceva timp să descopăr cum merge duşul. Erau două manete cilindrice, cea din dreapta dădea drumul şi regla apa, iar cea din stânga dădea cald şi rece! Inconvenientul a fost că duşul a avut scurgerea înfundată, am reclamat şi  când ne-am întors nu mai aveam probleme! Hotelul face parte dintr-un lanţ hotelier israelian, dar era plin de arabi şi arăboaice, că în Adriana s-a trezit temerea că poate au de gând să sară-n aer! Noroc că păreau mai interesaţi de cumpărături nu de terorisme!

Vineri

Ajungând pe la 3 d.a. am dedicat ziua exclusiv cumpărăturilor. Aşa că am luat-o metodic pe Mariahilferstrasse. Primul stop s-a petrecut la C&A. Eu mi-am luat un set de ciorapi, Adriana nu mai ştiu ce, dar ce trebuia să căutăm pentru cumpărături  erau cerinţele nepoatei Iulia. Adriana îi luase deja din Mosbach o bluză, dar rămăsese importanta piesă numită hot pants, bluginşi d'ăia rupţi şi tăiaţi aproape de şold. Şi dă-i şi caută, problema era să găsim şi mărimea domnişoarei. Nimic nu a mulţumit exigenţele Adrianei, y compris fantomei Iuliei!

Finalmente, obosiţi şi cătrăniţi, am ajuns la gară, unde Adriana depistase nişte magazine. De fapt Wien Westbahnhof a fost complet reconstruită, faţă de acum 4 ani, când trecuserăm prin la Viena. Şi Adriana a avut dreptate, a găsit magazinul New Yorker din gară, care a avea un larg sortiment de hot pants. Parcă era special  utilat pentru domnişoarele din România, care ajung prin gara din Viena! Problema era măsura, şi Adriana nu era sigură de  măsuri. După mulţi nervi am o idee, întreb la alt magazin de un centimetru  de croitorie, pentru că la ăla cu nume american nu aveau. Am găsit instrumentul de măsură şi pe haina luată de la C&A am fixat măsura Iuliei.  Fericiţi ne-am întors la New Yorker şi am controlat modelele. Evident că alea care costau doar 4,95 Euro, erau pentru adolescente nedezvoltate, dar am găsit după eforturi seculare care au durat mai bine de vreo 15 minute mărimea potrivită la 9.95 Euro!

Altă veste bună este că la gară rămânea deschis şi duminica un supermarket. În Viena, ca şi în Germania duminica magazinele sunt închise, poate doar alea din benzinării să fie deschise, parcă?

Am ajuns la hotel şi am văzut că este în desfăşurarea un meci. La televizorul din cameră m-am lămurit că era Supercupa Europei dintre Bayern şi Chelsea. Conducea la pauză Chelsea şi am urmărit repriza a doua. A egalat cu un şut formidabil Ribery, noul Balon de Aur. În prelungiri, cu un om în minus la Chelsea a dat gol din nou Eden Hasard. Speram să ia bătaie bavarezii, dar m-a luat somnul şi când m-a trezit i-am văzut pe Ribery şi ai lui bucurându-se. Egalaseră şi au câştigat la penaltiuri!

Sâmbătă

Adriana avea în minte să cumpărăm cafeaua noastră boabe Julius Meinl, aia cu turcul cu fes pe ea. Aşa că am ajuns pe Graben (Şanţul, hahaha am aflat de la Rothenburg) la colţ cu Kohlmarkt, cea mai scumpă zonă din Viena la magazinul Julius Meinl. Există şi o bancă Julius Meinl! Preţurile erau insultător de mari, comparate cu cele din supermarket, la acelaşi produs Julius Meinl. Aşa că am renunţat şi am luat pachetul cu discount cu 50% mai ieftin de la un supermarket obişnuit. 

Sâmbătă aveam program de muzee. De fapt unul din motivele pentru care mă opresc mereu la Viena este să merg la muzeele de artă.

La toate muzeele am intrat cu bilet redus (şi un Euro în minus contează!) pe bază de senior citizen, sunt şi eu aproape un om în vârstă!

Primul muzeu pe care voiam să-l văd era de la Albertina Museum. Am căutat să aflu de ce se numeşte Albertina, i se trage de la Albert, Duce de Saxen-Teschen, administratorul Ţărilor de Jos Habsburgice în secolul al XVIII-lea, care era şi colecţionar de artă.

Muzeul avea acum Expoziţia Monet al Picasso din Colecţia Batliner, care se poate vedea la linkul:

http://www.albertina.at/jart/prj3/albertina/main.jart?rel=en&content-id=1365036886525&ausstellungen_id=1313041135903&reserve-mode=active

Batliner este un bancher de origine din Lichtenstein. şi colecţia sa este prodigioasă, după cum pot vedea cei curioşi pe link. Sunt tablouri de impresionişti francezi, Picasso, dar şi artişti germani şi austrieci contemporani.

După colecţia Batliner am urcat mai sus unde era retrospectiva Henlwein. Acesta este un artist plastic austriac important şi retrospectiva care-i este dedicată  este ocazionată de faptul că a împlinit 65 de ani. Tablourile lui, în majoritate fotografii prelucrate sunt şocante prin violentarea spectatorului cu imagini foarte dure.

La parter se afla şi retrospectiva Gunther Damisch. Acest artist are multe panouri de artă abstarctă cu linii îmbârligate şi puncte.

Am plecat spre Muzeul Leopold din Museum Quartier. Am aflat cu gugăleală că Leopold Museum poartă numele Elisabethei şi lui Rudolf Leopold colecţionari austrieci de artă, a căror colecţie le-a fost cumpărată de statul austriac şi au fondat acest muzeu. Expoziţia din muzeu este dedicat celor mai importanţi artişti austrieci Gustav Klimt şi Egon Schiele. Klimt este promotorul Jugend stil (Art Nouveau în versiunea austriacă), iar Schiele un artist care este printre primii expresionişti. Schiele a murit la doar 28 de ani de gripa spaniolă de după Primul Război Mondial. Are o obsesie pentru nud, are multe autoportrete în care apare nud şi a pictat şi iubitele tot nud. 

Muzeul este dedicat şi acelei perioade artistice extraordinare de la sfârşitul Imperiului Austro Ungar. Imperiul se prăbuşea dar artiştii şi scriitori au lăsat lucruri memorabile în arta plastică, literatură, arhitectură.

Colecţiile prezentate în care primează tablourile lui Klimt şi ale lui Schiele evocă această perioadă şi au ferestre spre Ring să te regăseşti în ambianţa arhitecturii vieneze fin de siecle.

Muzeul a fost o încântare pentru mine.

Am mâncat la Turkis, lanţul de cârciumi otomane de pe Maria Hilferstrase şi poi am luat-o spre hotel. 

Pe bulevardul animat plin de lume se desfăşura campania electorală! Atât în Austria, dar mai ales în Germania vor avea loc în toamnă alegeri parlamentare. Pot să vă spun că pozele candidaţilor germani sau austrieci sunt rahitice, ceva cam mărimea A2! 

Klimt şi soţia

În Germania n-am văzut militanţii în acţiune, dar pe Mariahilferstrasse era sâmbătă şi agitaţie. Şi nu-i nimic nou sub soare. Şi ei ne-au oferit baloane. Adriana a primit unul galben cu OVP (Ostereichische Volks Partei). Tot popularii dădeau îngheţată şi am luat şi eu un cornet. Şi stau acum şi judec că poate nu mâncarea turcească mi-a provocat indispoziţia stomacală, ci cadoul otrăvit al popularilor...atentat ....Huo!!!! Ştiau ei ce ştiau, că ne-am declarat liberali când un cuplu de tineri vienezi ne-au confirmat cu o strâmbătură apartenenţa politică a OVP.

Egon Schiele

Mai încolo erau cei de la Grune - Verzii de la care m-am ales cu poza candidatei şi o punguţă de bomboane eco!

  

La hotel  am avut o indispoziţie stomacală care m-a făcut să blestem mâncarea balcanică autohtonă de origine turcească, dar acum nu mai sunt convins. Se pare că a fost trecătoare pentru că am fost capabil să o însoţesc pe Adriana la întâlnirea cu Doris. 

Doris este o tânără austriacă, fostă şefă a Adrianei în România la Petrom din partea OMV.

Întâlnirea se desfăşura la Burgtheater, în intenţia noastră era să urmărim spectacolele muzicale din faţă de la Rathaus. Am luat metroul  şi am ieşit prin spatele primăriei. 
Apropiindu-ne de bulevardul Ringului ne întâmpina un zgomot asurzitor. 

Era un street parade cu camioane în care se cânta muzică house. Îmi place muzica rock dar genul ăsta de zgomotos nu-mi este de loc plăcut.

Am întâlnit-o pe Doris ne-am aşezat la o masă prin  parc şi am luat eu bere şi fetele vin. Adriana şi Doris au evocat vremurile când erau colege în România, eu am mai pigmentat discuţia, dar vocile ne erau acoperite de muzica house, care era în continuare în funcţiune. 

Doris şi Adriana

Doris ne-a explicat că dădusem din lac în puţ cu apartenenţa noastră liberală. Liberalii sunt ai răposatului Haider, adică rasişti, xenofobi şi antisemiţi! Ea fiind fiică de fermier este conservatoare şi votează OVP.

Am plecat pe la 11 noaptea, noi am luat-o pe jos, am trecut prin Museumsquartier, era întuneric, lume era puţină şi Adriana a observat că luminile de la etajele clădirilor de pe Mariahilferstrasse erau stinse. Asta s-ar explica prin faptul că majoritatea acestor spaţii sunt pentru birouri, nu sunt locuinţe, probabil.

Duminică

Am ajuns în ultima zi a sejurului nostru vienez. Am părăsit hotelul pe la 9 dimineaţa şi ne-am lăsat bagajele la recepţie. Am luat-o din nou pe bulevardul comercial al Vienei în care toate magazinele erau închise. Am ajuns la vechiul nostru loc de cafea la Starbucks. Vremea era schimbătoare, a şi picurat.

Am hotărât să merg să văd din nou Kunstistorische Museum. Adriana mi-a dat un termen de 1,5 ore. Cam puţin domnilor, cam puţin!

Plăcerea mea este să mă duc în muzeu şi să îmi pierd vremea ca să admir capodopera lui Vermeer - Alegoria Picturii.

Această galerie de artă este imensă.Eu mă concentrez pe arta flamandă şi olandeză. Aşa că am fost surprins de noul aranjament, determinat de ideea expunerii tablourilor din colecţia Împăratului Rudolf al II-lea. Am găsit mult mai potrivit ambientul capodoperei lui Vermeer în compania tablourilor lui de Hooch, care a folosit şi el camera obscură. Am stat să admir capodoperele lui van Eyck, portrete ca acela de la Bruckenthal, Hugo van der Goes, Memling şi noul meu favorit Rogier van der Weyden. Sunt un mare iubitor de pictori primitivi flamanzi!

Am urcat la expoziţia tematică  Besseren Halften care ilustrează cuplurile cu tablouri din colecţiile muzeului.

Altă expoziţie era dedicată tapiseriilor realizate după ce Împăratul Carol Quintul cucereşte Tunisul în 1535.

Am trecut rapid prin galeria de artă italiană şi cea spaniolă şi am ieşit plin de regrete că nu mi-am oferit un timp mai lung!

Cafe Central

Ne-am decis să luăm prânzul tot în faţă la Rathaus.

Aici era o ofertă de mâncare foarte diversă. După toate experienţele nefericite cu mâncăruri exotice am hotărât să luăm mâncare austriacă. Aşa că am comandat câte un cârnat roşu, era din cel cu brânză şi cârnăciori albi la grătar, însoţiţi de câte o porţie de salată de cartofi cu ceapă şi alta cu cartofi cu bucăţi de cârnaţi. Adriana a folosit cele trei chifle ca să facă sendvişuri pentru drum din cârnaţii excedentari. Am mâncat şi am băut bere, eu mai aveam o doză de Pilsner Urquell, cehească, mult mai ieftină în Germania şi Austria comparată cu preţurile de azi ale berii tinereţii mele de la mare!

După aceea am luat-o drept spre Cafe Central. Am depistat-o rapid, era situată în palatul Ferstel, pe colţul spre Domul Sf. Ştefan. Se pare că este cea mai faimoasă cafenea vieneză, pentru că era un du-te-vino. Ca să te aşezi la masă era ca în America, te conducea la masă cineva. Noi am preferat terasa din  faţa cafenelei. Adriana a pozat dulciurile din cafenea. În faţa galantarului de sticlă trona un domn cu chelie şi mustaţă care personifica vienezul care vine la cafenea, evident, din ghips vopsit!

Printre cei care se pregăteau să intre era şi un papiţoi anglofon, cam la 40 de ani cu păr negru gelat care tot vorbea la telefon, genul actor ratat, cu bluza răsfrângându-se peste burtă, cu pantaloni largi şi cu pantofi negri de piele încălţaţi pe piciorul gol.

Noi am comandat chelnerului un Klimt Surprise pentru mine, Adriana o Zitronene tortschen şi o cafea vieneză Melange.

Prăjiturile erau nespus de bune şi cafeau asemenea. Nu degeba se perinda lumea ca la urs! În final Adriana mi-a făcut o poză nereuşită cu portretele lui Franz Josef şi Sissi tinerei!

Am trecut şi pe la Dom, unde acum spiritul comercial a restrâns circulaţia. Ca să te plimbi prin biserică trebuia să plăteşti bilet. Ne-am întors spre Mariahilferstrasse şi pe colţul din stânga când mergi în acea direcţie am găsit un Spar deschis, de unde am luat bunătăţi de sendviş, jambon şi brânză. 

Aici am dat-o în bară, voiam crema de brânză şi am zis că sortul Cottage Cheese este ce ne trebuie. Adriana a constatat dezamăgită că-i brânză dulce tip Făgăraş! Bună pe post de iaurt în tren. Berea am luat-o din la gară, tot cehească, rece şi bunăăăă! 

Am luat trenul şi la 8 fără un sfert seara am părăsit Viena. Totul a fost în grafic până la frontiera maghiaro-română. Prin România trenul s-a mişcat parcă mai repede ca la ducere şi am avut o întârziere doar cam de o oră şi douăzeci de minute, cât să prindem trenul de Piteşti.

Şi aşa am ajuns luni 1 septembrie oara 8 seara la Piteştiul nostru mult iubit! După o excursie plină de amintiri interesante!