O preumblare prin Germania 6 - Romantik Strasse

Miercuri 28, Mircea ne-a promis că mergem pe Romantik Strasse, probabil cel mai important obiectiv al excursiei noastre germane, cu final la Rothenburg ob der Tauber.

Aşa că, după ce am luat micul dejun, Mircea, Adriana şi cu mine ne-am urcat in maşină şi am purces la un drum de cam 100 de km spre Rothenburg.

Vremea era bună însorită, dar nu excesiv şi drumuri secundare  erau foarte bine întreţinute, cu sate, de fapt orăşele care evocau o Germanie clasică şi romantică.

Osterburken

Primul popas l-am făcut la Osterburken, nod feroviar spre Wurzburg.

Notă - când apar o cu umlaut şi u cu umlaut se pune un e un spatele literei aşa  să nu vă miraţi când apare! La Wurzburg nu l-am pus dar în transcripţie ASCI este Wuerzburg!

La Osterburken important erau urmele romane. Aici a fost sediul unei unităţi romane, care era castru, ale cărui ruine au fost conservate şi pe care le-am admirat pe un deal unde mirosea a fân proaspăt cosit! 
Ne-am tras nişte poze şi mă uitam cu mirare cum cărarea spre casa unui trecea chiar pe lângă zid.

Bad Mergentheim

Muzeul Ordinului Teutonic

Următoarea oprire am făcut-o la Bad Mergentheim, o localitate balneară, după nume.

Obiectivul istoric important din acest mic oraş este Muzeul Ordinului German - Deutschordensmuseum.

Într-adevăr, în castelul din acest oraş este găzduit muzeul celui mai faimos ordin cavaleresc german - teutonic, al cruciaţilor de la Ierusalim. Numele întreg este Ordo domus Sanctæ Mariæ Theutonicorum Hierosolymitanorum - Ordinul Fraţilor din Casa Germană a Sfintei Marii din Ierusalim.

Acest ordin cavaleresc cruciat a avut o însemnătatea extrem de mare pentru statalitatea modernă a Germaniei. El a avut şansa să nu fie desfiinţat de împăraţii germani, iar castelul de la Bad Mergentheim  este sediul ordinului de 800 de ani!

Semnul ordinului este o cruce neagră pe fond alb, iar din când în când această se transformă într-o svastică inversă, simbol folosit apoi de nazişti.

Cavalerii teutoni, cum mai erau numiţi au fost aduşi de regele Ungariei în Burzenland, adică Ţara Bârsei pe la 1200 lăsând ca amintire Castelul Bran! Regele maghiar a înţeles pericolul pe care-l reprezintă aceşti cavaleri germani şi i-a mutat prin aranjamente papale...în Prusia şi Lituania să creştineze liftele (lituanieni) păgâne. Cert că pruşii baltici au dispărut şi-n locul lor au apărut prusacii germani. Câteva echipe germane se numesc Borusia, asta însemnă în latină Prusia!

Cavalerii teutoni s-au întărit la gurile Vistulei la castelul Marienburg şi au fondat Koenigsberg, capitala Prusiei Orientale. Au intrat în conflict cu regele Poloniei, care fusese Mare Duce al Lituaniei Vitold (Wytautas) Iagello şi a avut loc marea bătălie de la Gruenewald - Tannenberg, unde teutonii au fost înfrânţi şi cu ajutorul cavalerilor moldoveni ai lui Alexandru cel Bun.

Pe teritoriile ordinului teutonic Pomerania şi Prusia a apărut primul stat german, exterior Germaniei, de fapt!
Prusia a devenit cu timpul în secolul al XVIII-lea o mare putere sub Friedrich cel Mare ( cel care vorbea nemţeşte doar cu calul!) şi care ulterior, a unificat toate teritoriile germane în 1870, după  înfrângerea lui Napoleon al III-lea al Franţei. 

Curtea castelului

Astăzi, fosta Prusie nu mai este parte a statului german, este sau poloneză, sau lituaniană, sau rusească, cu enclava Kalinigrad.

Am vizitat muzeul care la al II-lea nivel are secţiunea dedicată Ordinului Teutonic începând din 1190 până azi. M-am măsurat şi eu cu o armură aşezată pe un  podium de vreo 20 de cm. Eram de înălţime cam cât armura cu podium cu tot, ceea ce arăta că oamenii din secolele XI-XIV erau cam de 1,5 m, atunci uriaşii aveau la 1,8 m! 

Asta o ştiam deja de la Palatul Hohenzolern, al familiei regelui României Carol I. Îl vizitam cu un grup de nemţi, toti peste 1,83 aducă 6 picioare, eu fiind cel ami apropiat de înălţimea armurilor medievale.

Am umblat un pic prin oraşul cu o piaţă foarte frumoasă unde se afla Primărie şi o fântână arteziană cu un cavaler teuton.

Weikersheim

Biserica evanghelică Sf. Gheorghe 

Următoarea oprire am făcut-o la Weikersheim. Aici este un orăşel cetate cu palatul Weikersheim aparţinând familiei Hohenlohe. Am intrat pe portiţa din zidul cetăţii. În cetate se aflau case de piatră şi grinzi exterioare, din medievalitatea germană. În piaţa centrală a oraşului spre vest trona Biserica Evanghelică Sf. Gheorghe, iar pe parte de este se intra la Palatul Weikersheim. 

Am renunţat să-l vizităm pentru că trebuia să aşteptăm o oră până să înceapă vizita cu ghid de engleză. Am umblat prin grădina din spatele palatului, unde se afla Grădina alchimică a prinţilor şi am tras nişte poze peste gardul grădinii franceze a palatului.

Weikersheim este sediul Jeunesse Musicales Germania, Marc, fiul lui Mircea mergând cu des aici pentru manifestări artistice în vremea liceului. 

Curtea palatului

În piaţa era tot felul de statui cu tinere cu care ne-am pozat pe rând. 

Mircea a avut o întâmplare amuzantă cu rudele canadiene ale Anitei, în vizită în Germania. Ele nu-l ştiau pe Mircea şi acesta s-a dat drept cântăreţ ambulant cu chitara. Şocul rudelor a venit când ambulantul a mărturisit că la chitară ştie să cânte fiul său, Marc, care le însoţea pe rude.  

Palatul

Piaţa orăşului Weikersheim

Grădina alchimiştilor

Rothenburg ob der Tauber

intrarea în Rothenburg

Scopul călătoriei noastre s-a îndeplinit când am ajuns, în fine, la Rothenburg.

Acum se cuvine să spun câteva lucruri. Am mai fost prin oraşe cetate, dar acesta pare a fi cel mai mare. La Carcassone cetatea este mai mult turistică. Noi ne lăudăm că Sighişoara ar fi singura cetate locuită din Europa. Păi ce ne facem cu toată Germania care-i plină de cetăţi locuite?

În piaţă

De Rothenburg aflasem de la canalul Travel şi o americancă a prezentat doar Schneeballe, dulciurile specifice ale oraşului şi că se află pe Romantik Strasse.

Frumuseţea medievală a oraşului nu am simţit-o în acest reportaj televizat. Vă mărturisesc că m-am simţit uneori şi prin  oraşele săseşti din Ardealul de sud, prin Sibiul pe care-l ştiu bine, sau prin Sighişoara. Sunt sigur că acest oraş de negustori reformaţi a influenţat şi pe saşii aflaţi departe în Transilvania, nu numai că au adoptat reforma, dar au fost influenţaţi şi în arhitectura transilvană.

Am parcat maşina chiar la o parcare mare din nordul cetăţii într-un fel de grădină cu meri şi peri sălbatici. Am pătruns printr-o portiţă în cetate în Piaţeta - Schranenplatz.

În apropiere de zid se aflau nişte trăsuri care-ţi făceau turul oraşului contra 7 euro de căciulă. Nu am folosit acest mijloc de informare, am luat-o spre centru pe jos. Adriana s-a oprit într-un magazin de afumături francone, care miroseau foarte bine şi de unde am luat apoi o bucată de şuncă (nu slănină!) afumată, care trebuie mâncată în bucăţi tăiate foarte subţire după cum afirmă, cumnatul meu Paul, şi el cu o experienţă berlineză de câteva luni!

Primăria

Am drept înainte şi am ajuns  în piaţa mare a oraşului, Markt platz. Toate clădirile erau nişte bijuterii de arhitectură medievală romanică, gotică şi renascentistă.

Pe partea de vest a pieţei se află clădirea nouă  Primăriei (Rathaus), construită în stil renascentist, care-i lipită de clădirea veche, gotică a primăriei cu un turn foarte înalt care să facă paza contra incendiilor.

Aici am avut noroc, că am dat de ghidul de limbă engleză care începea turul de la ora 14. Ghidul ne-a marcat câte 7 Euro (fără bon de casă!) de persoană. Interesant este că nu eram singurii români, mai era şi o doamnă, cam la 40 de ani, tot din România, care s-a ataşat de noi, mai întrebându-l pe Mircea de explicaţiile într-o engleză mai încâlcită ale ghidului. Domnul ghid era un tip în vârstă, cu părul alb, care era cetăţean al Rothenburgului pe linie maternă din 1272! Ehei! Contează bucoavnele bisericii catolice, ulterior reformat - luterane. 

Prima clădire prezentată a fost cea de pe latura nordică a pieţei care este Ratsherrntrinkstube - Cârciuma consilierilor comunali. De aici îşi luau nevestele consilierilor bărbaţii, ameţiţi şi înveseliţi de  bere şi de vin.

Rămăşiţa de biserică peste hotel

Pe latura de sud vest se află Georgsbrunnen - Fântâna Sf. Gheorghe, care are în spate Fleisch- und Tanzhaus - Casa Cărnii şi Sala de Dans, iar vis-a-vis de primărie Jagstheim - Casa Vânătorilor. Am intrat pe sub portalul vechii primării şi în stânga se aflau intrarea la beciurile de tortură (un fel de birouri de anchetă medievală ale securităţii). Ne-a fost arătată apoi intrarea în Primăria veche prin Poarta Imperială. Rothenburg a fost în istoria sa oraş liber imperial, adică sunt protecţia împăratului. Prin această uşă a intrat, se pare şi Maria Tereza a Austriei. Am ajuns la o piaţetă ce da spre Domul oraşului Sf. Iacob. În piaţeta din spatele absidei bisericii se afla Gymnasiumul. Aici învăţământul era mixt, pentru fete şi băieţi, lucru cam revoluţionar pentru acele vremuri.

Spre est mai se vedeau pe o ridicătură sub care se afla o cârciumă, rămăşiţele unei vechi biserici.

Am revenit pe Strada Domnească - Herrngasse, unde se aflau casele marilor burghezi ai Rothenburgului. Casele aveau toate grinda înfiptă în fronton cu vinci. Acest sistem l-am văzut prima oară în Olanda şi este modalitatea practică de urca la etajele superioare mobilierul şi alte lucruri grele, pentru că scările interioare sunt strâmte şi abrupte. Sistemul era folosit şi pentru transportul soţilor întârziaţi, pentru că uşa de la casă se închisese deja! Aşa că acela care ajungea înainte de miezul nopţii era ridicat cu un coş direct în dormitorul familial. Cel care însă adăsta după miezul nopţii, era ridicat de slugi la ordinul stăpânei casei doar cu nişte frânghii şi depus la un etaj inferior, fără pat să mediteze la condiţia lui de beţivan nemernic! La o casă se aflau nişte mânere care acţionau clopote ce anunţau oaspeţii. Ghidul îşi amintea din copilărie, cum trăgeau de maneta clopotului şi o rupeau la fugă după aia!

ieşirea în parcul oraşului

Am ieşit printr-un alt turn, din vest, din cetate în grădina oraşului. La întrebarea mea de unde provenea prosperitatea oraşului, acesta mi-a spus că din negustorie, care le aducea 300% la 500% beneficii că în timpul legendarului primar - burger Heinrich Toppler (1340-1408), când nu se mai percepeau taxe decât de prosperi ajunseseră cetăţenii.

Ghidul ne-a explicat de ce oraşul se numeşte Rothenburg ob der Tauber, pentru ca se află pe un deal deasupra râului Tauber, care se vedea în vale înconjurând oraşul. Dacă era la nivelul râului s-ar fi numit ca Frankfurt am (pe) Main!

palatul imperial!

În grădină se află şi Castelul Imperial. Ce este interesant că rothenburghezii au mutat cu o săptămână cutremurul din Basel din 1356, ca să justifice dărâmarea unei părţi a acestui castel. 

Aveţi şi un mic clip video din grădina oraşului:

Video grădina din Rothenburg

http://youtu.be/6Z_PeVX6i6A

Pe turnul de ieşire din grădină erau însemnele oraşului cu două turnuri roşii. Numele oraşului este controversat. Traducerea simplă ar fi că este

Cârciuma Diavolului

Fortăreaţa roşie de peste Tauber, dar se pare că mai valabilă ar proveni de la îndeletnicirea meşeteşugarilor ocupaţi cu topirea cânepii (retten) pentru producerea de textile. 
Am văzut şi casa Toppler aflată în valea Tauberului şi am reintrat în oraş printr-un alt turn şi am luat-o pe o străduţă marginală pe unde se făcea vin, este muzeul torturii şi se află Cârciuma Diavolului. Normal că la capătul străzii se afla singura biserică catolică a Sf. Ioan, a păgânilor de papistaşi! 

În piaţeta de lângă biserică se află vechiul şanţ al cetăţii (Alter Stadtgraben) şi restaurantul Rotte Hahn - Cocoşul Roşu, casa altui faimos primar Nusch. Legenda Meistertrunk spune că Tilly mareşalul imperial din Războiul de 30 de Ani a ajuns la Rothenburg. Ca să-l salveze, primarul s-a angajat că bea o cupă de vin local de un galon, aproximativ 4 litri, dintr-o înghiţitură. Şi aşa a salvat oraşul de distrugere. Adevărul este că au dat o grămadă de bani de răscumpărare.  

Ce poţi constata este că nemţii au desfăşurat nişte războaie extrem de violente în propriul lor tărâm. Primul a fost Războiul Ţărănesc German din timpul Reformei, împotriva nobililor, apoi Războiul de 30 de Ani. În pofida distrugerilor şi probabil şi datorită hărniciei şi rezilienţei nemţeşti, şi-au refăcut toate aşezările. Cel mai clar se vede după distrugerile îngrozitoare provocate de ultimul război mondial. Nici nemţii nu au fost mai prejos, Polonia şi fosta Uniune Sovietică au fost distruse cu o ferocitate inimaginabilă, precum şi Lidice (Cehia), Oradour sur Glane (Franţa) sau Guernica (Spania). 

Ghidul ne-a explicat că pe Schmiedgasse unde se află majoritatea restaurantelor, este fosta stradă a meşteşugarilor, toate au superbe feronerii aurite, care indică ocupaţia proprietarului. Treaba avea  o semnificaţie practică, majoritatea oamenilor din vremurile vechi erau analfabeţi şi aşa dădeau de meşterul de care aveau nevoie. Am mai admirat şi Casa Arhitectului Şef - Baumeister,  renascentistă. Şi aşa s-a încheiat turul din nou în Markt Platz.

Am mers la cârciuma Golden Ochsen – Boul de Aur, unde am mâncat un excelent sniţel cu sos de ciuperci şi bere de butoi. Am luat-o apoi în jos spre Sieberstor şi poarta de ieşire din oraş, Kobolzell.

Ne-am reîntors la zidurile cetăţii şi am urcat pe culoarul apărătorilor cetăţii şi am mers până ne-am plictisit. Am cumpărat ghidul oraşului, Adriana alte nimicuri, eu, inclusiv o umbrelă de 3 Euro!!

Am reajuns la parcare şi am lut-o spre casă.

Adelsheim

Pe drumul de întoarcere am oprit câteva minute în orăşelul Adelsheim, localitate veche şi pitorească aflată pe un râu cu păstrăvi, după cum arăta un pescar  lângă care am oprit. Am tras câteva poze cu râul care făcea o cascadă chiar lângă cea mai impresionantă clădire a oraşului. şi moara veche.

Adelsheim aflu că a fost făcută oraş de împăratul Carol al IV-lea,  arhitectul Pragăi de Aur la 1374!

Şi aşa s-a terminat cea mai fascinantă excursie şi obositoare explorare a vacanţei noastre.  

Poze ale lungului nostru periplu aveţi a vedea tot pe un link al Adrianei:

https://picasaweb.google.com/neguta13/Rothenburg2013?authuser=0&authkey=Gv1sRgCKHH8OmNjNu2eQ&feat=directlink

Cel care nu se plictiseşte va fi câştigat!